Marele artist Răzvan Suma și povestea "căsniciei paralele" cu un violoncel

Răzvan Suma a făcut cunoștință cu violoncelul la 6 ani, iar de atunci s-au adunat peste 1.000 de concerte și recitaluri, 13 CD-uri, o carieră care include calitatea de solist concertist al Orchestrelor Radio și o latură pedagogică pe care și-o manifestă cu seriozitate – conferențiar universitar la Universitatea de Muzică din București.

Din 2006 până în prezent a realizat şase turnee în formulă de trio – „Romanian Piano Trio” sau „Trio Strad” – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. De asemenea, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup, în componenţa cvartetului de violoncele „Cellissimo”, a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.

Susține masterclass-uri în țară și în străinătate, face parte din grupul ArgEnTango și a inițiat proiectul „Vă place…?” în anul 2012 („Vă place Brahms?”, 2014; „Vă place Tango?”, 2015; „Vă place SCHU/bert/mann?”, 2016;  „Vă place Beethoven?”, 2017).

În această toamnă, în perioada 18-26 octombrie 2018, Răzvan Suma, alături de invitatul său, extraordinarul violoncelist Adrian Mantu, va susține turneul național „Vă plaCello?”, în șapte orașe din România: Deva, Timișoara, Cluj-Napoca, Bistrița, Sibiu, București și Pitești.

Răzvan Suma este căsătorit cu Analia Selis și trăiesc împreună o frumoasă poveste de dragoste, pe note muzicale.

Le place românilor violoncelul?

Cred că românilor cărora ne adresăm noi le place orice produs de calitate, chiar dacă este vorba despre violoncel, vioară, voce sau alt produs artistic. Întâmplător sau nu, această ultimă jumătate de an a lui 2018 s-a concretizat în numeroase colaborări cu alți violonceliști. Începand în forță cu poate cel mai mare eveniment violoncelistic din România – „Violoncellissimo 100”, parte a sărbătorii Centenarului, continuând cu festivalul ucrainean „ArtCello”, unde am avut concerte în combinații de până la 8 violoncele, alături de mari profesori din Europa, încheiem anul cu turneul „Vă plaCello?”, în care vom promova în primul rând muzica extraordinară scrisă de mari violonceliști precum L. Boccherini, D. Popper, J. Dotzauer, dar și compozitori consacrați precum J. B. Barrièrre sau V. Jianu, care, prin aranjamentul „Jocului”, realizat de un alt violoncelist de un talent extraordinar – Radu Sinaci – va fi reprezentantul României în acest recital extraordinar.

Dar muzica clasică?

Conceptul de „muzică clasică” este pentru mine doar o încercare de a defini sau a restrânge nișa muzicii. Muzica, în general, este de calitate sau nu. Nu știu ce e mai clasic: piesa „My way” cântată de Sinatra sau Oblivion de Piazzolla. Publicul român așteaptă diversitate și calitate. Am mare încredere în gustul publicului autohton! Călătoresc în toata lumea și îmi dau seama că avem norocul de un public destul de bine informat și doritor. Comparația cu alte țări latine, de exemplu, este că în Spania sau Italia publicul nu are o „jenă” de a comunica cu artistul. Noi păstrăm o liniște în sală pe care uneori artistul nu și-o dorește, mai ales când vrea să comunice cu publicul.

Cum faceți să introduceți muzica clasică cât mai multor tineri?

Asta încerc din 2006, de la primele turnee naționale. Am și reușit, iar acum practic culegem roadele, având săli pline, cu un public nu foarte îmbătrânit. Aceasta este o misiune perpetuă, de aceea comunicarea trebuie să fie pe limba tinerilor, pentru a ajunge la urechile lor și a-și dori să vină poate pentru prima dată într-o sală de concert. Canalele de informare, de asemenea, trebuie să fie cele în care îi întâlnim pe tineri, iar „Vă plaCello?” ar putea fi una dintre cele mai frumoase experiențe pentru aceștia.

De unde v-a venit ideea acestui featuring (sau în muzica clasică nu vorbim de featuring)? Tu și Adrian? (Erați prieteni, ați mai cântat împreună?)

Dacă termenul de „featuring” este perceput ok de către tineri, atunci da, ne putem exprima așa. Adrian este un vechi prieten pe care l-am prins vreo doi ani în facultate, am participat la multe masterclass-uri împreună, am fost uneori concurenți la aceleași concursuri, iar toate aceste evenimente ne-au unit și adus pe aceeași scenă. Trebuie să specific că nu am cântat de mult timp împreună, dar întâmplarea de a preda anul trecut la Academia ICon Arts de la Roma ne-a făcut să ne „opintim” la acest proiect minunat. Sunt sigur că va fi o experiență extraordinară!

Ce piese pop/rock veți cânta la violoncel? Da-mi un exemplu, te rog?

Vă rezerv plăcerea descoperirii acestui moment și vă asigur că nu veți fi dezamăgiți!

7 orașe? E România pregatită să se audă violoncelul în șapte orase?

Violoncelul se aude de foarte mult timp în mai multe orașe, având în vedere că „Cellissimo Quartet” s-a plimbat prin toată România, iar Ansamblul „Violoncellissimo” e foarte activ în multe evenimente atât în București, cât și în alte orașe.  Cred cu tărie, așadar, că violoncelul are „vocea” potrivită pentru orice nivel de înțelegere a artei.

Cum descrii tu violoncelul? Ce emoție îți trezește?

Uneori violoncelul ca obiect poate să fie banal: niște bucăți de lemn montate de un lutier mai bun sau mai puțin bun. Am schimbat cel puțin zece instrumente, care, nu știu cum, de fiecare dată, cel nou avea ceva în plus față de cel vechi. Aveau acel magnetism pe care numai lucrurile noi ți le pot da. Se întâmplă chiar și la cumpărăturile banale de haine sau orice altceva, dar să te trezești noaptea din somn cu poftă de studiu, asta e ceva special! Visez câteodată violoncelul pe care cânt acum, precum mi s-a întâmplat să visez toate celelalte instrumente, de care mi-e dor… Sunt relații speciale.

Și ar mai fi ceva: sunt perioade în viață pe care le petreci alături de violoncel mai mult decât cu familia. Le poți numi cum vrei – „căsnicie paralelă” sau „partener de viață neinstituționalizat”!

Când ai spus prima dată că vrei să înveți să cânți la acest instrument/în ce împrejurare și de ce?

Nu am decis eu. Pe vremea când aveam 6 ani nu decidea posesorul de violoncel, ci părintii, dar a fost o „întâmplare” fericită!

Fetița mea are 7 ani, iar la 5 ani și jumatate a ales violoncelul. Sper să fie o alegere fericită și pentru ea. Dacă va continua sau va alege alt drum, cu siguranță că nu va fi alegerea parinților, ci doar a ei. Am încredere în generațiile tinere! Copiii au capacitatea de a alege, acest fapt atrăgând și o responsabilitate de care devin conștienți.