Maria Beatrice, copilul născut cu paralizie cerebrală din „grija” unor medici, azi motorul din spatele celui mai mare și integrat centru de terapie din țară

Ați zis că ați avut în plan o cameră, două… Bănuiesc că e mult mai mult de atât…

Așa ne gândeam la început. Am pornit de la 0, pas cu pas pentru că nici nu îndrăzneam să visăm.

Și bani ați avut?

Am organizat niște concerte caritabile, unde și soțul meu a cântat. El cântă romanță, a câștigat chiar Crizantema de Aur cândva 😀. Concertele se numeau „Cânt pentru Maria Beatrice” și au venit câțiva artiști mari care au cântat pentru strângerea fondurilor, precum Furdui Iancu sau Daniela Vlădescu.

Cum i-ați convins?

A pornit ideea de la o colegă de cancelarie care a zis: „Auzi Sebastian- așa îl cheamă pe soțul meu – de ce nu faceți un spectacol, mai ales că tu cânți, să chemați lumea și să spuneți ce aveți de gând?”. Plecând de la ideea aceasta am organizat primul concert, unde am avut vreo 600 de persoane și apoi au urmat alte câteva, unul chiar și la Cluj. Am avut cred că un concert în fiecare an și primii bani de aici au venit, iar cu ei am început renovarea și dotarea spațiului pe care l-am primit de la Consiliul Local Alba Iulia. Fiind profesori, am avut acces la elevii noștri care au venit și ne-au ajutat voluntar la curățenie.

În august ne-am apucat și în anul următor, prin martie, am deschis. Spațiul nu era pregătit pentru așa ceva, era ca o magazie. Am schimbat totul, am zugrăvit, am amenajat, am făcut bazinul într-o sală a cărei podea suna a gol.

Cu ce tragere de inimă vă puteați implica în acest proiect, când dumneavoastră aveați un copil de care trebuia să vă ocupați mare parte din timp?

Tocmai asta era. Ne doream să avem acest centru pentru ea și pentru toți copiii care au nevoie de terapie. Ea a fost motivația și motorul acțiunilor noastre. După-amiezele când lucram la renovare, o lăsam cu o doamnă mai în vârstă, să aibă grijă de ea.

Era ca și cum am fi văzut orizontul prin ochii ei.

Și când l-ați avut?

Am început cu cinci copii, unul dintre ei fiind Beatrice, iar într-un an am ajuns la 25. Iar acum, după 10 ani avem 80-90 de copii care ne intră zilnic în centru, nu numai din Alba Iulia, ci din toată țara.

Cum funcționează centrul acum? Bănuiesc că nu e un business…

Este mai degrabă un business social. Mare parte din fondurile necesare funcționării vin din sponsorizări. Însă are și partea aceasta economică pentru că sunt unii părinți care plătesc, în special cei care nu sunt din județul Alba. Avem parteneriate cu consiliile locale din Alba, care sponsorizează terapiile pentru cei care sunt din județ. Pentru ceilalți, din țară, avem și programe care le asigură gratuitatea, dar și programe cu plată.

Mai lucrați ca profesori?

Eu, da, cu normă întreagă. Sunt profesoară de limba engleză. Soțul, de vreo trei ani nu mai activează în învățământ, s-a dedicat în întregime centrului și noii construcții. Eu am parte din activitate și la centru, dar și la școală. Nu pot renunța nici la una, nici la alta pentru că ar fi ca și cum ar trebui să aleg dintre doi copii. E destul că soțul a renunțat și îi lipsește școala, simte că o parte din el a rămas acolo, la elevii lui, la energia și tinerețea lor.

Și chiar dacă sunt doar cu jumătate de normă la centru, lucrez oricând e nevoie, seara târziu, în weekend, cu rezerva timpului pe care i-l dedic lui Beatrice. De la ora 4 ea este cu mine și abia așteaptă să ne vedem. Dimineața ne-o începem împreună pentru că vrea doar cu mine, după care rămâne cu asistenta personală care o duce la terapie, la centru și eu mă duc la școală.