Maria Sharapova, drumul din Siberia la numărul 1 mondial în tenisul feminin, sportiva cu cele mai mari câştiguri timp de mai bine de un deceniu şi un scandal de dopaj de proporţii
N-a fost cea mai îndrăgită jucătoare de tenis din lume, dar nici nu şi-a propus asta. Maria Sharapova a ştiut una şi bună: că trebuie să devină cea mai bună. Şi nu doar că a fost numărul 1 şi şi-a trecut 5 titluri de Grand Slam în palmares, dar vreme de 11 ani a fost jucătoarea de tenis cu cele mai mari câştiguri din lume.
În urmă cu 2 ani a decis că e vremea să se retragă, aşa că şi-a dedicat timpul iubitului şi afacerilor sale. Iar anul acesta, chiar în ziua în care a împlinit 35 de ani, a anunţat că este însărcinată.
Maria Sharapova, o copilărie plină de sacrificii, dar condusă de ambiţie
Maria Sharapova s-a născut la Nyagan, un oraş din vestul Siberiei unde s-au mutat părinţii ei imediat cum au aflat de sarcină. Locuiau înainte la 150 de kilometri de Cernobîl şi se temeau ca bebeluşul lor să nu aibă de suferit din cauza radiaţiilor. Frigul din Nyagan era însă cumplit, aşa că la cei 3 ani ai Mariei întreaga familie s-a mutat la Soci, pe litoralul Mării Negre.
Pasionaţi de tenis, părinţii Mariei au fost cei care i-au pus racheta în mână, pe când avea numai 4 ani. A început să joace aproape în fiecare zi cu tatăl ei, iar când a fost dusă la primele lecţii de tenis, antrenorului nu-i venea să creadă cât de bine se descurca.
A intrat rapid în competiţiile pentru copii, iar la una dintre ele a fost remarcată de legenda Martina Navratilova. Maria avea numai 6 ani, dar Navratilova ştia deja că fetiţa din faţa ei avea stofă de campioană. Le-a spus părinţilor că trebuie să-i ofere o şansă adevărată şi le-a spus exact ce au de făcut. Trebuia să o ducă la Academia IMG, în Florida, unde să fie antrenată de Nick Bollettieri, cel care i-a pregătit de-a lungul vremii, printre alţii, pe Andre Agassi, Monica Seles şi Anna Kournikova.
Yuri Sharapov nu ştia nici engleză şi nu avea nici banii necesari pentru aşa ceva. A reuşit totuşi să împrumute 700 de dolari şi a plecat cu Maria în Florida. Yelena, mama Mariei, nu a primit viza pentru America, aşa că timp de 2 ani au fost doar ei acolo. Yuri muncea enorm, oriunde găsea, doar ca să-i poată plăti lecţiile de tenis Mariei. Abia după ce aceasta a împlinit 9 ani a putut fi acceptată la academia recomandată de Navratilova şi tot atunci IMG a decis să-i ofere şi bursa care să-i acopere taxele de 35.000 de dolari anual.
Drumul către vârful WTA
Primul mare succes a venit în toamna anului 2000 când Maria, în vârstă de 13 ani, a reuşit să câştige Eddie Herr International Junior Tennis Championships la categoria Fete, 16 ani. Tot atunci a primit şi premiul Rising Star, acordat jucătorilor care au şanse reale să ajungă pe primele locuri după ce trec de profesionişti.
Un an mai târziu, chiar în ziua în care împlinea 14 ani, şi-a făcut debutul la profesionişti, iar la 14 ani şi 9 luni devenea cea mai tânără jucătoare care ajungea în finala Australian Open, la juniori. În acelaşi an juca finala de juniori şi la Wimbledon, iar în următorul an, în 2003, câştiga primele titluri WTA, la Japan Open Tennis Championship şi Bell Challenge, în Quebec, precum şi titlul de Nou-venita anului în WTA.
Următorul sezon a propulsat-o pe Maria Sharapova în top 20 şi toţi ochii erau acum aţintiţi pe rusoaica ce părea că are pachetul complet: talent, determinare şi imagine de top-model. Mai mult, avea numai 17 ani când a câştigat Wimbledonul în faţa Serenei Williams şi intra în top 10 WTA, iar comentatorii sportivi din întreaga lume o descriau deja ca pe jucătoarea ce poate întrerupe dominaţia Serenei.
Citeşte şi: Povestea Serenei Williams, extraordinara sportivă care a doborât toate recordurile în tenis: „Cred mereu că pot să-l înving pe cel mai bun”” – LIFE.ro
De aici până la Maria Mania n-a mai durat prea mult. Toată presa era cu ochii pe ea, cele mai mari companii din lume se întreceau în oferte de publicitate care mai de care mai atrăgătoare, iar tânăra făcea ce ştia mai bine: juca tenis de mare clasă, aşa că în 2005 ajungea pentru prima oară primul loc în clasament.
Accidentări în lanţ şi suspendarea pentru dopaj
Cariera i-a fost marcată însă de numeroase accidentări, dintre care unele au ţinut-o cu lunile departe de circuit şi de evenimentele importante din tenis. Una dintre ele a fost motivul pentru care Sharapova a ratat Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, având nevoie de 9 luni de recuperare după o intervenţie chirurgicală la umăr. A revenit însă pe circuit, iar în 2012 a redevenit numărul 1 mondial şi a câştigat prima ei medalie olimpică, argintul, la Sidney.
Sharapova n-a fost ferită însă nici de scandalurile de dopaj. În 2016, la testul de după meciul împotriva Serenei Williams, a fost depistată pozitivă la meldonium, o substanţă intrată pe lista celor interzise cu 6 luni înainte. A fost suspendată vreme de 2 ani din circuit şi i s-au retras punctele şi premiul obţinut la Australian Open.
Jucătoarea a catalogat decizia tribunalului drept nedreaptă şi dură şi a susţinut că nu ştia de faptul că meldoniumul fusese interzis. A făcut apel şi a obţinut reducerea perioadei de suspendare la 15 luni. În acest timp, cei mai mari jucători din lume nu arătau pic de indulgenţă faţă de sportivă, iar lucrurile au devenit şi mai tensionate la revenirea ei pe teren, când acesteia i s-au oferit mai multe wild-card-uri pentru a putea participa la marile turnee.
Sharapova s-a întors pe teren după o perioadă mai mică de 2 ani. La începutul anului 2020, la vârsta de 32 de ani, rusoaica a anunţat că se retrage din activitate, motivul invocat fiind accidentările tot mai dese şi incapacitatea de a mai ajunge la forma de odinioară
39 de milioane de dolari a câştigat din tenis de-a lungul carierei şi se estimează că a avut câştiguri de 10 ori mai mari din contractele de publicitate.
A amânat nunta, dar se pregăteşte de botez
Maria Sharapova n-a fost doar o jucătoare de top, ci a fost considerată şi una dintre cele mai frumoase sportive. 2 sportivi au fost cei cu care s-a afişat la braţ de-a lungul anilor. Cu primul, jucătorul de baschet Sasha Vujacic, a fost împreună 2 ani, în timp ce cu jucătorul de tenis Grigor Dimitrov relaţia a durat aproximativ 3 ani.
Niciunul nu a reuşit însă ce a reuşit omul de afaceri Alexander Gilkes. Cei 2 sunt împreună de 4 ani, iar când bărbatul a cerut-o în căsătorie Sharapova a acceptat fără să stea pe gânduri, spunând chiar că visa la asta încă din prima zi de relaţie.
Au amânat însă nunta pentru că fostul număr 1 WTA şi-a dorit o petrecere cu fast, fără restricţii din cauza pandemiei. Iar acum e foarte posibil să o mai amâne o vreme, căci Maria Sharapova se pregăteşte să devină mamă.
Pe lângă sport, afaceri şi contracte de publicitate, fosta jucătoare de tenis a ştiut mereu şi să ofere. A înfiinţat o fundaţie ce-i poartă numele şi are ca scop principal să ajute copiii să-şi împlinească visele, aşa cum a făcut şi ea. A donat sume importante însă şi unor proiecte legate de Cernobîl, locul de care au fugit părinţii ei ca să o ferească de probleme. Recent a donat şi pentru ajutorarea victimelor războiului din Ucraina, trimiţând în acelaşi timp un mesaj prin care condamnă invadarea acestei ţări.
Citeşte şi: Cine a câștigat cele mai multe turnee de Grand Slam? Cei mai buni jucători din lume ce au scris istoria tenisului – LIFE.ro
Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.