fbpx

Căutare

Share this article
Campanie realizată împreună cu

Cum arată viața unei fetițe născută prematur? Mariana Boștină este inspector de muncă și are o fiică, Alexandra, care în aceste zile a terminat examenul de bacalaureat și se pregătește pentru admitere la SRI. Povestea Alexandrei și a mamei ei se leagă organic de două luni de luptă, pe muchie de cuțit, cu moartea, într-unul dintre cele două incubatoare disponibile în maternitatea din Slobozia, unde în fiecare săptămână veneau pe lume mai mulți prematuri decât aparatele disponibile pentru a-i ține în viață.

În această poveste vorbim despre mai mulți învingători, Alexandra, mama ei, doctorii, ceilalți copii salvați, dar și despre o lecție importantă: eroii din câmpul medical fac miracole dacă au și tehnologia de partea lor.

Alexandra, ce faci tu acum?

Alexandra Boștină: Acum mă pregătesc să dau la facultate, la SRI. Mi-aș fi dorit la Poliție întâi, dar nu s-a mai putut, fiindcă am avut o mică problemă.

Citește și: Gabriela Dumitru, medicul neonatolog de la Slobozia fără nicio zi de concediu de odihnă în ultimii 16 ani de ani de muncă în spital – LIFE.ro

Te pregătești să fii spion, carevasăzică. Este o meserie de forță, ce implică riscuri serioase. De ce vrei tu acolo?

Alexandra Boștină: Mă atrage și cred că sunt și capabilă să o fac. 

Alexandra Boștină, de la nota 4 la naștere, la performanțele examenului de maturitate

Ce știi tu din povestea ta?

Alexandra Boștină: Știu că am fost născută foarte devreme, nu mi-a mai plăcut să stau acolo. (râde) Știu că am fost foarte mică, și ca lungime, și ca greutate. Am fost destul de problematică. (râde)

Cum te-ai simțit când ai auzit prima dată aceste povești?

Alexandra Boștină: Am fost surprinsă. (râde)

Doamna Boștină, care era contextul dvs. de viață când ați adus-o pe lume pe Alexandra?

Mariana Boștină: Se întâmpla într-o zi de 13 august a anului 2002, în urmă cu 18 ani și jumătate. Atunci am adus pe lume o fetiță de 1300 de grame.

A fost greu, cum nu mă așteptam să fie.

Alexandra Boștină în unul dintre cele două incubatoare disponibile în maternitatea Slobozia

Ce a fost greu?

Mariana Boștină: Tot timpul am trăit cu teama că nu va trăi, având în vedere problemele cu care a venit pe lume. Am născut-o la 6 luni și jumătate, deci nici măcar nu era la termen.

Alexandra a venit printr-o sarcină obținută cu ajutor medical, cu tratament de vreo 3 ani de zile, urmat de o perioadă de supraveghere și monitorizare. Doar că a vrut să iasă mai repede.

Credeam că voi naște la București, unde, de altfel, făcusem și tratamentul și unde mergeam foarte des pentru monitorizare, dar s-a întâmplat să nasc aici, la Slobozia. Iar asta a fost norocul meu.

Vă amintiți acea zi?

Mariana Boștină: Mi-e aproape imposibil să o uit. Am născut la ora 3:15  dimineața și nu am putut să-mi văd copilul până la 6:00 dimineața. Mi-era teamă că nu o mai găsesc în viață. Copilul, la 6 luni și jumătate, era, practic, un avorton.

În lunile de sarcină am avut doar probleme: dureri, sângerări periodice și trebuia să stau mai tot timpul întinsă în pat.

Ce ați găsit când v-ați făcut curaj să o vedeți?

Mariana Boștină: Am găsit un pui de om foarte mic, care respira totuși. Era cât palma de mică și începuse să scadă deja spre un kilogram.

Făcea crize de apnee foarte des, iar incubatoare nu existau. Țin minte ca acum, existau numai două incubatoare cu oxigen și tot timpul trăiam cu teama că o vor scoate și vor aduce în locul ei alt prematur cu probleme. Și mă gândeam că fără incubator o să moară.

Monitoare de saturație erau tot două și era practic imposibil pentru medici să se descurce cu atâția prematuri. Și pe Alexandra o mai scoteau din incubator când se simțea mai bine, apoi o punea din nou la oxigen.

Alexandra Boștină, la câteva săptămâni de la nașterea prematură

Mama unei fetițe născută prematur: „După două luni mi-am dat seama că e bine. În tot acest timp am trăit cu groaza că o voi pierde”

Ce se întâmplă în sufletul unei mame când își dă seama că fetița ei va fi născută prematur?

Mariana Boștină: Este o teamă totală. Și înainte de naștere, dar și după aceea.

Cred că Alexandra a vrut să trăiască, fiindcă nu mulți copii trec de această perioadă a nașterii premature.

Cum ați ajuns să o întâlniți pe doctorița Gabriela Dumitru?

Mariana Boștină: Doamna doctor era neonatolog în secția unde am născut. Dânsa a preluat-o. De fapt, doar dânsa și doctorul Hoinaru erau neonatologi la Slobozia. Mai aveau seara, dar nu întotdeauna, un medic de familie din afară care să le țină locul când ei nu erau acolo.

Tot timpul, când ieșea dânsa din gardă până la următoarea plângeam. Nu aveam încredere decât în dânsa. Mulțumesc lui Dumnezeu că toate crizele pe care le-a avut Alexandra s-au întâmplat în perioada de gardă a dânsei.

Despre ce crize vorbim și de ce doar în doamna doctor aveați încredere?

Mariana Boștină: Piuiau aparatele tot timpul, iar când știam că este neonatologul în gardă prindeam curaj.

Cred că i se întrerupea inimioara și nu mai respira. Eram tot timpul cu urechile pâlnie și cunoșteam prea bine sunetul aparatului care anunța o altă criză.

Mai știți ce scor Apgar a avut?

Mariana Boștină: Sigur că da. 4.

Când au apărut speranțele și a început să dispară frica?

Mariana Boștină: După două luni mi-am dat seama că e bine. În tot acest timp am trăit cu groaza că o voi pierde.

Mariana Boștină, împreună cu fiica ei, Alexandra

Lua în greutate foarte greu, plămânii nu erau suficient de dezvoltați pentru a respira cum trebuie, iar două luni de zile a stat numai pe oxigen. Depindea de el. O lună și jumătate a primit hrană cu seringa, nici măcar nu știa să ia sân, fiindcă se învățase să mănânce mecanic.

Ne-am externat când Alexandra a ajuns la 2.300 de grame și, cu îngrijirile doamnei doctor și ale mele, de acasă, a ieșit un copil minunat.

Ce face ea acum?

Mariana Boștină: Alexandra a terminat liceul, la filologie, și acum vrea să dea examen la SRI. Voia să dea admitere la Academia de Poliție, dar la antrenament și-a rupt mâna. Iar acum s-a reorientat.

A rămas în vreun fel afectată de această naștere prematură?

Mariana Boștină: Nu. Mă așteptam să aibă probleme cu ochii, dar nici măcar ochelari nu poartă.

A fost foarte ambițioasă de mică și așa a rămas.

Ce știe Alexandra din ce i s-a întâmplat?

Mariana Boștină: Știe detalii despre toate crizele pe care le-a făcut și tot ce i-a povestit doamna doctor, fiindcă noi am ținut legătura în tot acest timp.

Cât de mult credeți că valorează dotările dintr-o maternitate unde vin pe lume copii născuți prematur și cât de mult contează medicul?

Mariana Boștină: Cât am stat noi în spital au venit pe lume și copii cu 900 de grame. Contează enorm și dotările, fiindcă fără ele medicul este neputincios.

Alexandra Boștină, împreună cu părinții ei

La fiecare 7 ore, un nou-născut din țara noastră moare într-o secție de neonatologie insuficient dotată. Iar odată cu el, moare și o mică parte din România. Din fericire, împreună avem puterea să combatem chiar și cele mai sumbre statistici. Fiecare bătaie de inimă donată ne duce cu un pas mai aproape de obiectivul nostru: acela de a oferi micuților grav bolnavi din România șansa la supraviețuire. Află mai multe detalii despre program!

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO