Căutare

Share this article

Întâlnirea cu Melania Medeleanu a fost plină de sensibilitate, de energie, de uimire. Din partea mea. Uimire la auzul a ceea ce face, ce dăruieşte, ce creează… Melania Medeleanu a construit împreună cu Vlad Voiculescu (da, fostul Ministru al Sănătăţii în Guvernul Cioloş) acum 3 ani, un tărâm de libertate şi zâmbet pentru copiii bolnavi de cancer: Magicamp – o tabără cu adevărat magică pentru copii. La început au fost 32 de copii. Apoi au venit 120. Anul trecut au fost 180. Proiectul creşte, se dezvoltă. Urmăriţi-l aici!

M-am întrebat cum de a putut Melania să renunţe la glamour, la viaţa de vedetă, la televiziune, Cum de a ales să lucreze cu suferinţa, cu durerea? Cum să te expui acestei dureri fără să clipeşti, ba, mai mult, să spui că ţi-ai găsit sensul, că aceasta este viaţa ta?

Melania, spuneai cândva, într-un interviu, că tu, dacă nu ai o cauză pentru care să lupţi, nu îţi găseşti sensul… Eşti cam demodată…

Melania Medeleanu: (râde) Toată viaţa mea am fost demodată…

Eşti o vedetă… Lumea te recunoaşte pe stradă…

Aaaa, dacă asta înseamnă vedetă, nici măcar aici nu mă calific, că oamenii îmi mai spun din când în când… Oooo, ce mai faceţi doamna Medeea Marinescu?

Oricum eu cred că puteai, cu chipul acesta al tău, să aluneci foarte uşor în partea mondenă, frumos răsplătită financiar, plină de „glamour”…

Am încercat! Am încercat! Dar eram atât de neintegrată! Am şi fost la câteva petreceri mondene, să ştii, dar… nu era locul meu acolo. Nu mă înţelege greşit, nu am nimic împotriva celor care merg la aceste petreceri, unora dintre ei chiar li se potriveşte! E nevoie ca toată atenţia să fie pe ei şi e ok!

Dar la altfel de petreceri mergi?

Nu, nu ies prea des, să ştii…

Dar tu cum te distrezi?

Melania Medeleanu: Există mai multe feluri de a te distra… Ce înseamnă de fapt a te distra? Înseamnă a te simţi bine, nu? Eu mă simt mereu bine, să ştii, râd în fiecare zi cu copiii mei, în Magicamp, sunt foarte fericită cu prietenii mei, nu am nevoie de adjuvante…

Povesteşte-mi de cauza asta socială care îţi dă sens, cum spui tu, că văd că-ţi sclipesc ochii deja…

Sunt două cauze, nu numai una singură. Prima este afterschool-ul social de la Clinceni care a intrat în al 7lea an de existenţă. Am început cu 17 copii şi azi sunt 120 de copii în toate cele 3 şcoli din Clinceni. Unii copii mănâncă singura masă caldă acolo, alţii nu se descurcă singurei la teme şi primesc ajutor. Nevoia s-a dovedit a fi atât de mare în comunitate, încât au venit părinţi din Domneşti şi din localităţile învecinate. Şi atunci am mărit proiectul împreună cu Salvaţi copiii, Fundaţia Regina Maria, Primăria din Clinceni şi şcoala de acolo. Părinţii care îşi permit să plătească o sumă modestă, reuşesc să acopere masa copiilor lor şi din 30-40 de lei în plus, reuşim să acoperim cheltuielile şi pentru copiii care nu-şi permit să plătească absolut nimic…. Sunt fericită de felul în care proiectul acesta a crescut!

De unde ai tu această pasiune pentru copii?

Melania Medeleanu: Habar nu am! Acesta este cel mai sincer răspuns! Întotdeauna mi-au plăcut copiii, însă niciodată nu am crezut că mă pot descurca cu ei. Însă ce s-a întâmplat la Casa din Domneşti… nu ştiu dacă ştii povestea…

Nu, recunosc…

Ei bine eu umblam cu un portbagaj mare de haine pe care voiam să le dau. Şi am ajuns la şcoala din Domneşti şi am spus „vreau să scap de hainele astea, daţi-mi un copil căruia să i le dau!”. Şi mi-au dat-o pe Maria, dar, când am văzut-o, i-am spus că nu o pot lăsa singură să care hainele şi m-am oferit să o duc acasă. Numai că „acasă” era orfelinatul din Domneşti. Din clipa în care am intrat acolo, am simţit că mă transform. Am intrat într-un fel şi am ieşit în alt fel! Imaginile cu copiii care îşi lipeau nasurile de geam când am plecat şi care mă strigau şi mă întrebau când mai vin şi dacă îi iau acasă, au fost aşa de tulburătoare, încât m-am întors. Şi nu am făcut decât să vorbesc cu ei, să mă joc cu ei. Şi azi unii dintre ei au părăsit Centrul pentru că am făcut un parteneriat cu Protecţia Copilului şi am trimis doamne din sat la cursuri de asistenţă maternală care, după ce şi-au luat certificatul, au început să ia copii din centru la ele acasă. Şi acum mă întâlnesc cu copiii de atunci care acum sunt mari, sunt la liceu deja…

Tu ai avut o copilărie fericită?

Melania Medeleanu: Aş zice că da, am fost un „băieţel” din Berceni care a jucat fotbal până când nu am mai putut prinde mingea pe piept… Sunt un om privilegiat care nu a avut drame în viaţă.

Bun, asta a fost prima cauză socială. Ziceai de două… A doua este cea care ne-a amuzat pe noi pe Fb, cea cu lecţia de dicţie? Cum se spune abrogare, sau cum se pronunţă ş din numele Cioloş…?

Oooo, cât am fost înjurată atunci!

Cum?

Da, inclusiv de domnul senator Şerban Nicolae! Niciodată nu am fost înjurată şi, mai ales, aşa de violent ca atunci! Mi-a scris extrem de nepoliticos. Cred că ar fi avut mult mai mult de câştigat dacă venea cu o atitudine deschisă, era altceva… dar aşa… Ştii? Eu am învăţat o lecţie foarte importantă de la copiii din Magicamp: eu ştiu cine sunt. Ce părere au alţii despre mine, este părerea lor despre mine şi dacă ei aleg să se raporteze la mine negativ sau urât, atunci este povara lor, nu a mea… Am fost înjurată şi la asta cu abrogarea… dar mă întrebam: nu mai bine îmi spui care e părerea ta şi ne întâlnim undeva la mijloc? Eu nu pot înjura, nu am făcut-o niciodată, nu am structura necesară pentru asta…

Hai să vorbim despre lucruri mai frumoase, cum ar fi cea de-a doua cauză socială la care lucrezi de ceva ani..

Melania Medeleanu: Da, mai bine… E vorba despre Magicamp-ul de la Brăneşti, de lângă Târgovişte! Este cel mai frumos, şi mai greu, şi mai dur, şi mai spectaculos lucru care mi s-a întâmplat vreodată. E cel mai plin de semnificaţie lucru pe care l-am făcut vreodată. De fapt îl facem A început ca o tabără pentru copii bolnavi de cancer în 2014. Au fost 2 săptămâni de tabără şi 32 de copii. Şi credeam la vremea respectivă că asta este tot! Dar când copiii aceştia s-au întors din tabără în spital sau acasă, au început să ne sune medicii şă ne întrebe ce le-am făcut, fiindcă ei vorbesc întruna despre Magicamp! Şi alţi copii care erau internaţi în spital au început să spună că vor şi ei! Aşa că anul următor am avut 4 săptămâni de tabără cu 80 de copii, iar anul trecut 9 săptămâni cu 180 de copii (nu toţi cu cancere, unii cu arsuri- în tabăra Connective, iar alţii cu dureri sufleteşti în urma pierderii cuiva drag- tabăra Griefcamp). Trebuie să mulţumesc Vodafone pentru că am reuşit cu ajutorul lor să construim o casă de la zero. E foarte important să spunem lucrurile astea, fiindcă un astfel de proiect nu se poate face decât cu voluntari, cu sponsori…

Iar cei bolnavi de cancer?

Toţi aveau afecţiuni oncologice, înţelegând prin asta fie că se aflau între curele de citostatice, fie la începutul tratamentului, fie care au terminat tratamentul, dar care se află sub supraveghere. Unii dintre ei nu mai sunt cu noi (deşi îi simţim mereu cu noi), cei mai mulţi evoluează foarte bine şi asta este fantastic. Ştii? Numărul copiilor supravieţuitori este mai mare decât al adulţilor supravieţuitori şi ştii de ce?

De ce?

Melania Medeleanu: Pentru că adultul, atunci când capătă un astfel de diagnostic, el devine boala lui, pe când un copil bolnav de cancer se joacă, aleargă, se bucură de ce mai e prin jurul lui, mintea lui nu stă tot timpul la asta şi atunci are mai multă putere să lupte! Adulţii pierd bucuria sau, mai exact, capacitatea de a se bucura.

Tu asta cauţi, nu?

Nu ştiu exact ce caut… Nu simt neapărat că sunt în căutarea a ceva. Mie mi se pare că aproape în fiecare clipă sunt în locul în care trebuie să fiu. Singurul lucru pe care îl caut e sensul. Dar, cumva, deşi mi-a luat 30 de ani să ajung aici, la acest sens, şi, deşi mai e atâta de lucru, simt că sunt pe drumul cel bun. Uite, eu sunt aici pentru că vreau să-ţi vorbesc despre copiii din Magicamp de care vreau să afle cât mai multă lume, apoi voi merge la Fundaţia Regina Maria unde voi vorbi despre copiii de la Clinceni, pregătesc apoi un discurs despre 2% ca să ajungă la cât mai multă lume care vrea să ajute… Şi toate astea mă împlinesc! După asta, mă duc la cursurile pe care le ţin de dicţie şi public speaking, pentru că trebuie să trăiesc din ceva, dar nu pentru că trebuie să trăiesc din ceva, mă duc la cursuri, ci pentru că îmi place foare tare! Îmi place să văd la oamenii din jur că sunt un pic mai buni decât înainte de a mă şti.

Mai vorbim şi despre viaţa ta personală?

Melania Medeleanu: Toate acestea sunt viaţa mea personală! Fiecare cursant care pleacă plin de încredere de la mine, fiecare copil care se simte fericit la Magicamp, toate astea sunt lucruri pe care eu le resimt personal!

Melania Medeleanu

Ce spune familia ta despre ce faci?

Singurul lucru pe care mi-l reproşează e că nu mă văd prea des, dar mi-am trimis reprezentant: pisica mea, de care nu am mai avut vreme să mă ocup, e la ei. Şi, dacă până le-am dat-o pe Chiriţa mi-au explicat că nu vor animale la bloc şi în nici un caz nu o vor ţine decât 2 săptămâni cât sunt eu plecată, acum, când mai pleacă ei pe undeva şi rămâne pisica la mine, întrebarea nu mai e „ce faci, iubita mea, ai mâncat ceva?”, ci „Chiriţa a mâncat?”.

Revenim la Magicamp… ce lecţii de viaţă poţi învăţa dintr-o astfel de tabără?

Melania Medeleanu: Mai întâi aş vrea să spun că există peste 150 de voluntari care vin din medii atât de variate! Se înscriu pe site, îi chemăm la interviu şi decidem unde şi la ce s-ar potrivi. Anul trecut au fost 9 săptamâni de tabără complet acoperite şi tot au rămas pe dinafară peste 100 de voluntari! Aşa că nevoia de sens este din ce în ce mai prezentă în lume şi, dacă mie îmi spune cineva că omenirea nu o ia în direcţia bună şi că nu sunt oameni buni pe planetă, eu pot să-i contrazic cu argumente în fiecare zi, pentru că în fiecare zi mă trezeam la poartă cu câte cineva care spunea: „Am auzit că aici este o tabără pentru copiii bolnavi de cancer. Eu nu am bani, dar am venit cu un kilogram de roşii” sau oameni care aduceau jucării. Sau ne-am trezit odată cu nişte militari! M-am şi speriat când i-am văzut… S-au prezentat: „Suntem Garnizoana X din Târgovişte! Am venit să facem voluntariat!” Era o zi de marţi şi marţea de obicei avem zi de aventură (lasă-mă să spun că avem un parc de aventură creat cu ajutorul Kaufland) şi atunci e nevoie să fie prezenţi mai mulţi voluntari care să stea la prindere şi să schimbe asigurările copiilor pe tiroliene sau în copaci, deci aveam nevoie de oameni. Dar i-am rugat să nu sperie copiii, să dea jos uniformele, să folosească tricourile cu Magicamp şi… s-au conformat. Erau atât de simpatici şi am râs cu ei pentru că, deşi erau într-o situaţie nonformală şi nu mai erau la serviciu, aveau discuţii de genul: „Domnule comandant, doriţi să vă daţi pe tiroliană? Nu, domnule locotenent!”

Tu zâmbeşti mereu, bănuiesc că acolo, în tabără, plângi mult, nu?

Melania Medeleanu: Da, plâng, dar de fericire! Să-ţi explic: anul trecut am avut-o pe Francesca în tabără, o fată în cărucior cu rotile. Şi toţi copiii escaladau panoul acesta de căţărat care are 8 metri şi ceva şi o vedeai cum îşi doreşte, cum jinduieşte… Şi am întrebat-o: „Francesca, vrei?” A dat din cap. Am pus-o în ham, colegul de la căţărat a tras-o şi restul traseului l-a făcut în mâini. Una, şi încă una, şi încă una… Şi când a ajuns sus era atât de fericită! Copiii aceştia uită ce ştiu să facă! Pentru că au stat atât de mult în spital, nu au mai participat la nicio acţiune cu alţi copii… dar Francesca, odată ajunsă în vârf, şi-a adus aminte ce ştia să facă, ce puternică e, ce curajoasă e! Când m-am uitat în jos cred că nu era nicio fiinţă care să nu plângă!

Vrei să-ţi mai spun ceva fenomenal? Anul trecut am avut 9 săptămâni de tabără şi, nici nu ştiu dacă este posibil asta statistic, 9 curcubee! În fiecare săptămână aveam un colţişor de curcubeu. Într-una din săptămâni nu am avut, iar în ultima săptămână am avut două. Şi, în ultima zi de tabără, pe când copiii plecau spre casă cu microbuzul, noi ne-am adunat pentru petrecerea voluntarilor care fuseseră în toate seriile. Atunci a apărut un curcubeu complet şi dublu! Eu sunt absolut convinsă că statistica asta nu se poate şi că fiecare curcubeu e unul dintre copii care au fost cu noi în alţi ani şi au vrut să mai fie cu noi în tabără. Şi ei sunt copiii care au murit. Pentru că, de când facem această tabără, ştii câţi dintre copii au murit?

Câţi?

9…

Crezi în Dumnezeu?

Melania Medeleanu: Nu sunt cel mai credicios om din lume, dar anul trecut am avut senzaţia că Dumnezeu stă cu mine pe iarbă, acolo. Au fost momente în care a trebuit să luăm decizii grele şi, crede-mă, de unde nu ştiam ce să facem, apărea deodată soluţia ca din senin… Gândeşte-te că sunt copii bolnavi, unii nu se simt bine şi trebuie să iei o decizie: ce să faci? Îl trimiţi la spital sau nu? Noi avem medici în această tabără, că altfel nu se poate, dar nu avem condiţii de spital. Şi ni s-a arătat soluţia de fiecare dată.

Mă gândesc că în condiţiile acestea nu vrei să îţi mai faci o familie…

Fiecare dintre noi vrea o familie.

Dar mai e loc?

Ştie Dumnezeu. Îl las pe El să decidă de data asta… De obicei îmi iau singură deciziile. De data asta, Îl las pe El să o facă.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO