Mihai Tuhari, salvatorul off-road, omul care te poate scoate din „iad” împreună cu colegii lui de la Rescue 4x4

Mihai Tuhari are 32 de ani și este un programator pasionat de off-road și skateboard, dar și coordonatorul celei mai mari asociații de salvatori cu mașini off-road, Rescue 4×4.

Ultima ispravă a grupului a fost să găsească o adolescentă dispărută în Bragadiru. Iar cea mai veche probabil este intervenția în accidentul din Munții Apuseni.

Mihai s-a apucat de skatevoard și de programare la 15 ani, când a intrat la liceu, și când a aflat de la televizor, dintr-o relatare a lui Cristi Tabără că tatăl lui pierise într-un accident de mașină pe un viaduct din Mehedinți.

Sportul și pasiunea pentru calculatoare l-au ținut departe de nebunii, vicii și excese, iar 10 ani mai târziu, cu un Opel Astra din 2007 și împreună cu soția lui, a pornit într-o cursă caritabilă din Amsterdam până în Dakar, de fapt, în Gambia, unde a licitat automobilul ce le transformase călătoria într-un calvar, iar banii au ajuns într-un proiect caritabil.

De ce ai creat tu Rescue 4×4?

Acum ceva timp exista un grup de Facebook care se numea așa, Rescue 4×4, în care eram și eu membru și unde mai mulți domni de prin țară își ofereau ajutorul în cazul în care cineva rămânea împotmolit în preajma localităților lor. Și-și lăsau numărul de telefon, iar dacă aveai o problemă și aveai nevoie de numărul lui de telefon trebuia să cauți prin toată arhiva grupului.

Eu sunt progamator ca formare și orientat natural spre optimizare așa că m-am gândit să fac un tool care să combine cererea cu oferta: fiecare să-și facă un cont, să spună de unde e, ce disponibilitate și ce mașină are.

Într-un weekend, în 2015, m-am apucat să scriu codul la site, l-am terminat și am început să contactez băieții de pe grup, care au primit inițiativa cu brațele deschise.

De atunci am crescut organic, iar acum suntem peste 3.000 de membri în site, toți voluntari, iar recomandarea a mers mai departe firesc.

Unde se întâlnesc pasiunea pentru off-road cu misiunea de salvare?

Practic, în orice moment când ești cu mașina pe coclauri poți să rămâi înțepenit undeva. Atunci te ajută altcineva, iar altădată vei ajuta și tu pe cineva.

Există și spiritul de aventură, iar oamenii sunt încântați să ajungă să-și folosească uneltele de pe mașini: troliile și mai știu eu ce a investit fiecare să mai aibă pe mașină.

În plus, există și dorința de a deveni mai bun pe partea de recuperare, care îi ajută și pe ei apoi.

Eu am dat peste voi după ce Cabral a lansat un apel de căutare a unei adolescente din Bragadiru. Iar asta nu are nicio legătură nici cu off-road, nici cu troliile. Cum se explică?

E adevărat, dar între timp s-a extins conceptul. Au mai fost solicitări în trecut pentru căutarea persoanelor dispărute și ne-am obișnuit.

Dă-mi un exemplu!

Se întâmpla în Buzău, acum vreo câțiva ani: un bunic care stătea într-o casă în vârf de munte a plecat de acasă după lapte și nu s-a mai întors câteva zile. Atunci ne-am mobilizat mai mulți membri Rescue 4×4, cu prietenii noștri de la Clubul Câinilor Utilitari (CCU),  care au venit cu câinii antrenați pentru a găsi persoane după miros.

Ne-am strâns câteva mașini din București, ne-am mobilizat în localitatea respectivă și, împreună cu poliția, l-am găsit. Una dintre echipele cu căței au dat de el, era în stare gravă, confuz și deshidratat, fiindcă stătuse în câmp deschis mai mult de două zile, iar câteva zile mai târziu s-a stins.

Până acum am avut aproape 1.000 de incidente de acest tip. În primul an am  scos o mașină care rămăsese împotmolită undeva prin Hunedoara, apoi au început să crescă organic și numărul de solicitări: cu cât aveam mai mulți membri, cu atât aveam și mai multe solicitări.

Cu fetița dispărută la Bragadiru cum s-a întâmplat?

Am primit o solicitare pe site. Colegul din dispecerat s-a ocupat și a luat mai departe legătura cu poliția să aflăm detalii (cu ei avem un protocol prin care ei ne cer sprijinul dacă au nevoie în diverse situații), incidentul a fost propagat, fiindcă noi, din sistem, putem să trimitem sms-uri și e-mailuri către cei mai apropiați membri. Aici am activat alertele pentru vreo 300 de membri, ceea ce e mult, s-au mobilizat colegii, au dat share live location, funcție activă pe whatsapp, și s-au dus să perieze zona pe unde a fost văzută ultima oară. A fost găsită ulterior, la un mall din zonă. Fata plecase de-acasă în urma unui incident cu părinții.

Ascultându-te acum îmi dau seama că sunteți foarte profesionalizați, cu dispecer, activare, sms-uri, coordonare. Practic nu mai suntem în zona salvării spontane, așa e?

Da, fiindcă era nevoie de un pic de coordonare și disciplină. Practic, am lansat site-ul în 2015, apoi a început să crească, iar în doi ani mai târziu am înființat o Asociație a Salvatorilor Voluntari 4×4, un ONG care vine ca o umbrelă peste site.

Dispecerat înseamnă mai mulți colegi care primesc sms-uri în momentul în care un incident este raportat pe site, cu toate informațiile, confirmăm cu solicintantul, aflăm mai multe detalii, fiindcă dacă a rămas blocat cu o mașină grea undeva, ideal este să trimitem mai multe mașini grele să-l poată scoate de acolo. Apoi activăm incidentul din dispecerat, informația ajunge la niște grupuri de coordonare pe fiecare județ și de acolo, mai departe, se activează local. Fără acest tip de structură ar fi un haos.

Cum se rezolvă partea de voluntariat? Sunt niște cheltuieli implicate și nu sunt deloc mici.

Principiul este foarte simplu: toți membrii au mașinile pregătite deja, din pasiunea lor pentru off-road. Mai departe, dacă sunt dispuși să ajute, GRATIS, atenție!, atunci vor ajuta. Totul este bazat pe voluntariat, iar asociația mai produce niște legitimații pentru membri, stickere cu indicative unice pentru fiecare membru, mașină, ca la poliție. Dar atât.

Nu acceptăm să ceară nimeni bani, nimănui. Dacă vrei să ajuți, gratis, fă-o! Dacă vrei să faci tractări, nicio problemă, dar nu în acest grup.

„Rescue 4×4 este un serviciu public comunitar GRATUIT! Rescue 4×4 NU este un serviciu de tractare sau transport vehicule pe platformă. De asemenea, Rescue 4×4 NU este un serviciu de depanare tehnică a vehiculului. Serviciul oferit gratuit de Rescue 4×4 constă în aducerea vehiculului la drum (asfaltat sau nu) de unde va putea să meargă mai departe pe propriile roți sau din îndepărtarea vehiculului de pe calea de rulare a unui drum public, pentru a nu incomoda sau bloca traficul”, am specificat noi de fiecare dată când a fost cazul.

Cum arată acest protocol cu poliția?

Este unul cadru, prin care ei ne apelează dacă au nevoie de ajutorul nostru pentru diverse incidente; să recuprerăm o ambulanță, de pildă. Sau, dacă îți aduci aminte de cazul accidentului din Apuseni, primii care au ajuns acolo au fost membrii de la un club off-road care ulterior au devenit și membri pe site, ei știau deja zona, pentru că erau de-ai locului, aveau mașinile pregătite cu crampoane, practic puteau merge prin noroi și au ajuns înaintea autorităților, de unde au putut să îi ghideze și să îi ajute să vină cu restul de echipaje.

Care e povestea ta? De ce faci asta?

Mereu am fost orientat mai mult spre explorare, spre aventură. În 2013 am fost la o cursă caritabilă până în Africa, Amsterdam-Dakar, cu un Opel Astra din 1997.

Am fost împreună cu soția, la o cursă care se ține în fiecare an, noi eram singurii români din competiție, lucru care ne-a expus destul de mult, la tv, la radio.

Cum a rezistat Opelul vostru vechi până acolo?

Foarte greu. Ne-a fiert motorul prin munții Atlas, evacuarea nu mai era prin spate, ci prin față, am mers cu capota scoasă și pusă pe mașină.

Ideea era ca mașina să coste maximum 500 de euro, noi am primit-o donație de la tata, pentru că era destul de veche, iar condiția era să ajungem cu mașina la finish întreagă, să fie licitată, iar banii se duceau în proiecte caritabile: panouri solare.

Au fost 40 de echipe care au participat atunci. Noi eram singurii din România, restul olandezi și vreo câteva echipe din Danemarca.

Cu cât ați licitat-o?

A scos cred că cei mai mulți bani, echivalentul a vreo 2000 de euro.

Licitația s-a ținut în Gambia, după Dakar, fiindcă în Dakar nu mai era voie să se importe mașini.

A contat mult că mașina era în stare bună, diesel, era break, iar cumpărătorii urmau să o facă taximetru.

Cum s-a simțit soția ta acolo?

Și ea are un spirit aventuros, nu mi-a trebuit mult să o conving să meargă cu mine. Inițial trebuia să fim vreo 4 prieteni care mergeau acolo, dar nu s-a mai putut întâmpla așa.

Și nu v-ați temut? În România, dacă îți fierbe motorul chemi un tehnician să te ajute. Acolo cum faci?

Au fost momente tensionate. Am și plâns unii dintre noi.

Fiind 40 de echipe la start, pentru un drum de 15.000 de km, nu puteam face coloană. Așa că ne-am grupat cu alte 4-5 echipe cu care am rezonat, iar doi dintre ei erau mecanici. Ne-au mai ajutat ei pe ici, pe colo, dar problema cu motorul a rămas.

Nu o să știm niciodată care a fost problema, mai ales că înainte să plecăm schimbasem radiatorul, verificasem furtune, nu pierdea antigel, deci rămâne un întreg mister.

Mai era o problemă: dacă intrai cu mașina în țară, obligatoriu trebuia să ieși cu mașină. Dacă o abandonai se considera că ai vândut-o, iar acolo nu aveai voie să faci import de mașini. Deci plăteai o amendă de 15.000 de euro. În pașaport scria că ai intrat cu mașina, deci la ieșire obligatoriu trebuia să ai mașină.

Deci asta era o altă situație complicată: pe lângă faptul că eram doar noi cu caprele, mai trebuia să dăm și o amendă foarte mare.

Deci dacă nu o făceați să meargă trebuia să o împingeți!

Exact. Măcar să ajungem în Mauritania, unde puteam să o abandonăm. Dar, din fericire, am scăpat cu bine.

Ne întoarcem la prima întrebare: cu meseria ta, maximul de explorare este de la mouse la unitate. Nu?

În timpul programului. Mereu am fost o persoană dinamică, mi-am dat pe skateboard. Iarna ies cu snow-board-ul.

De ce faci asta? Nevoia de evadare?

E mișcare, îmi place.

M-am apucat de programare când m-am apucat și de skateboarding, la 15 ani, și au mers mână în mână.

Cine te-a inițiat în fiecare dintre ele?

Era un joc, Tony Hawk’s Pro Skater care-mi plăcea și m-a convins și pe mine. Am luat prima placă cu 30 de lei, o porcărie care s-a rupt după vreo două zile.

În calculatoare m-a inițiat tata. Am învățat tabla adunării după un soft făcut de el. Îți dădea două numere aleatorii, iar tu trebuia să spui suma.

Cumva am crescut cu calculator acasă.

Tatăl tău ce profesie are?

Tatăl meu a murit când aveam 15 ani. Opelul Astra cu care am plecat în Africa este de la tatăl meu vitreg.

Tata era inginer. Și tatăl meu vitreg la fel.

Ce s-a întâmplat cu el?

Accident auto. Se întorcea din delegație. Nu conducea el. Au căzut cu mașina pe un viaduct din Mehedinți. Au scăpat 3 din 8.

Iar noi am aflat de la televizor, de la Cristian Tabără, de la știri. Pe vremea aia încă se dădeau numele victimelor la TV.

Eu abia intrasem la liceu.

Atunci am început să scriu cod și să fac sport, iar amândouă m-au ținut departe de prostii, de vicii.

E interesant cum de nu te-a îndepărtat de mașini!

Mașina e o unealtă pe care o folosești cum poftești. În logica asta și cu un cuțit te poți înjunghia dacă nu ești atent.

De ce te temi?

E o întrebare bună dar nu știu dacă am un răspuns acum.

De ce alegi să salvezi?

Cred că e și o gâdilare a ego-ului.

Dar ai putea face programare cu copiii de la o casă de copii!

Corect. Dar plecăm de la premisa că îți place să fii pe coclauri, să stai pe trei roți prin munți și, în egală măsură îți place să faci și bine.