Mirabela Miron, o femeie la un milion. A plecat de la catedră și a intrat în arena antreprenoriatului, iar azi are afaceri de milioane de euro și este „mamă” pentru 73 de copii - Pagina 4 din 4 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Mirabela, tu investești în oameni. Cum se simte responsabilitatea asta de a ști că asiguri hrana pentru atâtea familii și educația la 73 de copii?

O responsabilitate care apasă pe umeri, dar să știi, Otilia, norocul vine mereu și cu o responsabilizare. Dacă Dumnezeu mi-a dat mie și apoi am știut că trebuie să împart, mulțumirea sufletească a venit natural. Cu ce venim, cu aia plecăm. Este important să vezi că și cel de lângă tine e bine. Este un schimb echitabil să știi că al tău coleg, care te ajută, este bine. Dincolo de toate, dacă renunțăm la haine și la noi, rămânem doar suflete, iar acolo e vorba de egalitate.

Cum ai ajuns președintele OFA UGIR?
OFA, mai presus de orice, este o echipă de doamne antreprenor, care au aderat la un obiectiv comun: a fi parte a schimbării și evoluției României și ale antreprenoriatului feminin.

Este o organizație patronală sub confederația patronală UGIR, organizație care are peste 350.000 de angajați, aproximativ 7% din numărul total de angajați din mediul privat din țara noastră. Domnul Godeanu mi-a deschis calea, iar pentru acest lucru nu pot decât să îi fiu recunoscătoare.

Mirabela Miron: „Fă lucrurile cu dragoste și cu iubire și atunci o să ai și oameni potriviți lângă tine”

Cine este domnul Godeanu? Sunt curioasă de relația asta pe care o amintești a doua oară.

Tind să cred că este cel care continuă relația pe care am întrerupt-o cu bunicul. L-am cunoscut acum 5 ani prin domnul președinte de la CECCAR. A fost o conexiune „ la prima vedere”, iar dumnealui m-a luat sub aripa lui protectoare și mi-a deschis ușile. El a fost cel care m-a împins să fac patronatul femeilor antreprenor și este un mentor în adevărata putere a cuvântului. Cu dumnealui mă sfătuiesc, de la el învăț despre răbdare și diplomație.

Mirabela alături de Radu Godeanu
Mirabela alături de Radu Godeanu

Se pare că ai așa niște antenuțe care atrag oamenii care cred în tine și îți spun „Uite ar trebui să faci asta că văd potențial în tine”. Pari destul de împăcată cu viața și se pare că nu dai peste oameni rău intenționați. 

Fortun m-a răsfățat din acest punct de vedere. Ai dreptate! Am avut tot timpul parte de oameni buni și generoși care m-au învățat.

Cred că sunt daruri de la Dumnezeu. Eu am un crez al meu, personal: „Fă lucrurile cu dragoste și cu iubire și atunci o să ai și oameni potriviți lângă tine”. Indiferent că faci contabilitate, ceea ce am făcut eu la început, că faci comunicare, că faci o organizație de femei, că-ți crești copiii, fă-o cu dragoste și multă dedicare.

Mirabela Miron: „Pentru mine, familia este sfântă, este pilonul meu central de echilibru”

Ceți place la tine Mirabela?

Cred că îmi place modul în care comunic și mă raportez la oameni. Nu încerc să fiu ceea ce nu sunt.

Ce te dezarmează? Ce știi că te destabilizează din Mirabela aia echilibrată?

Să fiu lovită în familie. Pentru mine, familia este sfântă, pilonul meu central de echilibru. Dacă cineva lovește mai mult decât trebuie în ea, mă transform într-o leoaică, și nu doar ca semn zodiacal, ceea ce sunt.

Familia Miron
Familia Miron

De la catedră, la antreprenoriat, la mamă și cea care hrănește foarte mulți oameni, vreau să știu ce lecție ai predat mai departe fiicelor?

Să lupte pentru visul lor și să nu să nu se abată de la el. Să fie cumva independente, integre, libere  și să nu se compromită niciodată. Iar, poate și mai important, ar fi ca în timpul acestei lupte să nu își piardă bunătatea și credința.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora