Moise Guran: „Acolo unde există cerere, există şi ofertă, iar eu sper că întotdeauna va exista în ţara noastră o cerere pentru adevăr!”

Asistăm la un fenomen care pare că ia amploare: cel al ştirilor false. Există un val uriaş de informaţii care se propagă pe internet şi care pun lumea pe foc: de la cele legate de sănătate, până la cele care ţin de politică, legi, mişcări sociale. Cum a apărut acest fenomen? Pare că el este concertat, că e dirijat de undeva din spate, iar acum dirijorul a dat sunetul mai tare. Sau a completat „orchestra” cu nişte instrumente noi. L-am invitat pe Moise Guran, creatorul aplicaţiei Biziday, cea care scoate în faţă doar ştirile adevărate şi verificate, să vorbim despre ştirile false, jurnalismul azi, ce mai înseamnă etica şi ce se întâmplă când oamenii cred minciunile care le sunt servite prin ecranul smartphone-ului sau al laptopului.

Moise, nu e prima oară când există ştiri false…

Nu, dar acum parcă e mai mult ca niciodată…

Faptul că se propagă mult mai repede şi ajung la mai mult lume în acelaşi timp le face mai periculoase?

E o chestiune care ţine de progresul tehnic. Să zicem că e mai greu de controlat acest fenomen, pentru că, dacă stai să te gândeşti la modul în care televiziunea a ajuns să se propage în 50 de ani, în multe cazuri aruncând ştiri false- mai puţine în trecut decât azi (deşi nu ştiu dacă e chiar aşa) – ajungi la concluzia că acest concept de „mass media” a avut dintotdeauna un potenţial foarte mare de manipulare… Astăzi însă, prin instrumente dezvoltate, mă refer în special la internetul mobil, fenomenul propagării pare că a scăpat de sub control şi produce efecte foarte grave: de la alegerea unui bufon în fruntea Statelor Unite până la dezmembrarea Uniunii Europene.

Ce înseamnă astăzi o ştire falsă?

O ştire care poate avea un sâmbure de adevăr sau care poate fi complet inventată. Îţi dau nişte exemple… Ştirile false pot porni de la legende despre daci, despre leacuri miraculoase de slăbit sau vindecat cancer şi ajung la final să creeze impresii, să alimenteze sentimente şi să apese pe nişte butoane din psihicul uman. De exemplu: un site devine interesant pentru publicul lui prin reţete de gătit sau de slăbit sau despre miracole, daci, Arsenie Boca, după care, la un moment dat, începe să propovăduiască, aparent din senin, ostilitatea faţă de anumite lucruri, cum ar fi, de pildă, homosexualitatea pe care o asociază cu valorile vest europene. Ce a făcut siteul respectiv? A apăsat pe nişte butoane de rezonanţă ale unei culturi tradiţionale, (nimic rău până aici) pentru ca, în final, să creeze un sentiment antioccidental. În cele mai multe cazuri, în spatele acestor siteuri, de fapt mai degrabă „motoare” le-aş spune, pentru că sunt adevărate fabrici de ştiri, stă Rusia. E dovedit deja, într-o bună măsură… E propagandă rusească care nu-ţi spune explicit că Rusia e mai bună decât Germania sau decât Franţa, ci îţi spune -în cazul exemplului de mai sus- că Occidentul e ceva nociv care te poate afecta pe tine, familia ta sau sexualitatea ta..

Dar sunt lucruri care s-au mai spus… Şi pe vremea lui Ceauşescu se afirma că Vestul e nociv, nu e nimic nou…

Pe vremea lui Ceauşescu se făcea acest tip de propagandă într-un anumit tip de context. Ţara noastră fusese invadată, baza intelectuală a ţării fusese exterminată, s-a construit o nouă bază pe care s-a cultivat această propagandă.

Deci a existat!

Da, dar a fost impusă cu tancurile. Nu e cazul acum.

Lumea fiind acum unită prin acest aparat, prin cel cu care eu te înregistrez acum, prin smart phone adică, ar trebuie să fie mai greu de manipulat! Când ai acces, totuşi, la atâtea, e paradoxal să cazi atît de uşor victimă manipulării…

Este…şi nu este. În general oamenilor le place să primească lucruri cât mai facil cu putinţă. Pe asta se bazează şi aşa numiţii algoritmi care creează „bule”: algoritmul google sau facebook. Oamenii vor să audă şi să vadă ceea ce îi interesează şi ceea ce le confirmă opiniile. Acei algoritmi nu fac decât să excludă restul. Creează „bule”. Acestea sunt instrumente occidentale, nu ruşii au inventat asta. Ei au înţeles însă potenţialul extraordinar al acestor „bule” care pot fi penetrate cu o banală reţetă de ceapă gătită.

Cum te aperi de minciuna unei ştiri?

Cu adevăr!

Unde stă el?

Adevărul e întotdeauna peste tot. El trebuie doar arătat, pus în valoare, repetat dacă e cazul, nu cred că există o altă formulă. Eu nu cred în manipulare ca instrument împotriva altei manipulări. Nu cred în aşa ceva. Doar informaţia corectă repetată timp de nişte decenii creează un reflex al adevărului. Doar educaţia publicului este cea care poate respinge la un moment dat o avalanşă de ştiri false.

Cum se poate face asta?

Trebuie să existe o clasă profesională de jurnalişti care să respecte etica. Asta este meseria noastră.

Care mai este etica astăzi?

Ea este aceeaşi ca întotdeauna. Întrebarea este câţi o mai respectă, de fapt. Nu foarte mulţi, aici sunt de acord cu tine.

Credibilitatea se personalizează? Moise Guran are Biziday, Tolontan zice…, Petreanu demonstrează…

Da, se personalizează.

Nu e periculos?

Poate fi, dacă o iei aşa, la modul abstract. Până la urmă e important să nu existe o singură sursă, aşa cum se întâmplă în această perioadă când mai toate televiziunile de ştiri au un interes comun, pentru că aproape toate au patroni infractori şi toate susţin aceeaşi campanie. Şi nu numai televiziunile, ci şi trusturile media… E aceeaşi problemă pe care o avem şi cu clasa politică. Există o cârdăşie a cvasitotalităţii partidelor din România în dezincriminarea abuzului în serviciu sau a anumitor infracţiuni şi atunci desigur că e o problemă, pentru că societatea primeşte informaţii care o fac să susţină lucruri antisociale. Dar câtă vreme vor mai exista jurnalişti oneşti- şi eu cred că vor exista întotdeauna jurnalişti oneşti- steagul va fi dus mai departe!

Am văzut pe facebook reacţii la ce se întâmplă în Ro sau USA care spuneau că acestea sunt vremurile în care presa trebuie să renască.

Presa renaşte întotdeauna. Eu am trăit şi încrâncenarea din anii 90, şi tabloidizarea din anii 2000, şi politizarea presei cam tot de atunci, şi falimentele… Întotdeauna acolo unde există cerere, există şi ofertă, iar eu sper că întotdeauna va exista în ţara noastră o cerere pentru adevăr!

Aşa ai construit aplicaţia Biziday?

Am construit-o pe aşa ceva, da… Atunci când ne-am hotărât că e momentul să scoatem în faţă adevărul, am găsit nişte modalităţi de verificare a ştirilor şi apoi de supraverificare a verificării. Practic, noi verificăm o dată sursele, după care ne verificăm între noi. E un mecanism complex la care am lucrat luni de zile şi… nu avem o echipă mare, să ştii, suntem 8 cu tot cu mine (dar mai creştem, mai caut oameni să angajez). Noi asta facem permanent. Verificăm. Nu dăm cu paru în nimeni, noi doar dăm ştirile adevărate, excluzând opiniile. Nu transmitem analize, pentru că ne-am dorit să facem o aplicaţie care să fie obiectivă. Nici măcar analizele mele nu le transmitem pe aplicaţia Biziday. E o întâmplare că se numeşte ca şi siteul pe care eu îmi scriu opiniile.

E o unitate de brand!

Da, exact. Dar doar o unitate de brand, nu are legătura una cu alta. Ceea ce facem noi este să dăm doar ştirile adevărate care se confirmă şi să le scoatem în faţă.

Câte descărcări ai acum?

Aproape 160 000.

Simţi că există un efect, că schimbi ceva?

Mai degrabă sper. E o muncă de durată care sper să aibă rezultate în ani de zile, chiar în decenii! Când am făcut aplicaţia Biziday, am fost conştient că eu s-ar putea să mă pensionez şi să o predau altora. Nu ştiu cât va dura valul acesta al aplicaţiilor, dar atunci când va apărea alt instrument, îl vom folosi pe acela. Eu sunt conştient că această aplicaţie nu penetrează toată societatea, ea nu ajunge la părinţii noştri care nu se folosesc de telefoane deştepte, ci folosesc tot televizorul, dar, în acelaşi timp, nici nu ţinteşte decât acea parte a societăţii care este activă, pentru care telefonul deştept e un must!

Ce influenţă crezi că a avut în propagarea masivă a ştirilor false moartea presei pe hârtie?

Niciuna. Vă spun cu tot regretul, ca un jurnalist care a lucrat 5 ani în presa tipărită, că nu a avut nicio influenţă. Dar să ştii că presa pe hârtie nu a murit. Poate doar cea din Bucureşti, presa centrală, pentru că în judeţe există redacţii care, deşi au site-uri, dau ştirile la 12 noaptea după ce pleacă ziarul la tipar, ca să nu le ia alţii ştirile. Am probleme serioase cu ei să-i conving că e o altă viaţă dincolo de presa tipărită, cea a oamenilor care folosesc telefoanele mobile. E greu să-i conving să dea ştirea în timp real, atunci când se întâmplă! Am avut mari probleme de exemplu acum cu acoperirea evenimentelor de la Timişoara unde erau în stradă 5000 de oameni, dar nu aveam acolo o presă care să-mi spună în timp real că erau 5000 de oameni. Apăreau informaţiile târziu. Dar, ca să revin la întrebarea ta, moartea presei tipărite ţine de progesul tehnic. Nu înseamnă… moartea presei, e doar sfârşitul unui mod de propagare a informaţiei. A! Că în România moartea presei a avut legătură la un moment dat cu nişte falimente, nişte presiuni financiare, nişte interese care s-au jucat la vremea respectivă şi care au determinat alte interese şi care, poate, au împins la un moment dat către televiziunile de ştiri apărute chiar înainte de era online-ului, asta e o altă chestiune. Dar presa tipărită ar fi murit oricum. Şi nu se mai taie copacii, e un lucru pozitiv!

Dacă ai fi profesor la o facultate de jurnalism, cum ţi-ai structura cursul?

Pe conştiinţă. Jurnaliştii sunt şi ei oameni, trăiesc în această societate cu bunele şi rele ei, au rate la bancă, le plac maşinile. Odată ce te obişnuieşti să trăieşti pe bani mulţi, pe un salariu mai mare, ţi-e foarte greu să te desparţi de acea condiţie, nu ca jurnalist, ci ca om. Şi atunci nevoia ta umană de a trăi mai bine, s-ar putea să intre în conflict cu etica, cu conştiinţa ta care îţi spune că patronul tău e toxic şi că trebuie să fugi de acolo, pentru că vei deveni un propagandist al lui şi nu un purtător al adevărului. Acesta este testul pe care îl trece, mai devreme sau mai târziu, orice jurnalist nu numai din România, ci de peste tot din lume. Aşa că eu cred că tânărul jurnalist trebuie să plece din facultate, dacă s-ar putea, cu conştiinţa că, mai devreme sau mai târziu, va fi încercat în acest fel, că va avea de făcut o alegere dificilă. Este important să înveţi în facultate ce este televiziunea, ce este radioul, ce înseamnă internetul, ce înseamnă un blog, cum se face un montaj, ce este un server, care sunt mijloacele tehnice pe care le poţi folosi, dar mai important decât toate este să pleci din facultatea de jurnalism cu conştiinţa faptului că tu eşti liber! Iar libertatea aia ţi-o iei singur, nu ţi-o dă nimeni! Mai devreme sau mai târziu, conştiinţa ta şi (implicit) libertatea ta vor fi testate.

Donald Trump a spus despre jurnalişti că sunt cei mai necinstiţi oameni de pe Pământ şi că e în război cu presa. Cum comentezi?

Donald Trump este un dobitoc. Să se consemneze.