Moșia Chindia raiul purceilor și al păsărilor de curte. Sau cum un cântăreț de operă și un publicitar aduc pe mesele noastre cele mai curate și sănătoase produse de la țară

Moșia Chindia este un paradis la marginea orașului Târgoviște. Este paradisul animalelor de curte. Pe un teren imens, vreo 100 de purcei Mangalița și alte sute de pui, curcani și rațe se plimbă în voie, râmă, amușină și cotrobăie după tot felul de insecte, viermișori și rădăcini. Când nu mai găsesc nimic de făcut pe teren, bucata aceea se închide și animalele sunt mutate pe o altă felie de pământ cu iarbă și lucruri gustoase. Animale crescute prin pășunare ar fi termenul care descrie această activitate pe care o „păstoresc” Vlad Miriță și Dan Cîrstea, doi buni prieteni care au încercat să facă un business din pasiunea lor.

Pe Vlad Miriță probabil îl știi de la televizor sau de pe marile scene ale operei. Moșia Chindia este de fapt ferma pe care el și părinții lui au cumpărat-o din nevoia de a avea un stil de viață mai sănătos și de a consuma o mâncare curată și sănătoasă. Dan Cîrstea are o firmă de publicitate și PR și, în timpul perioadei de lockdown, când Vlad i-a trimis un video cu purceii lui, primul său gând a fost: „Băi, cât de liberi și fericiți sunt purceii aceia”. A pus mâna pe telefon, l-a sunat pe Vlad și din vorbă în vorbă a ajuns să se implice și el în business.

Am ajuns la Moșia Chindia în prima zi friguroasă a lui octombrie și l-am găsit pe Vlad Miriță îmbrăcat în haine de muncă, alergând dintr-o parte în alta, să onoreze comenzile clienților lui. Avea de livrat niște pui și niște carne de porc, plus alte câteva produse delicioase. L-am întrebat cum vine asta: artistul fermier? Mi-a răspuns că artistul se bucură de glorie o oră cât este pe scenă, după care, pasiunea lui îi îndreaptă pașii către fermă. Și, dacă ar putea, ar sta toată ziua printre purcei și păsări pentru că simte cum se încarcă cu energie în natură. Mai ales când îi vede pe purceluși dormind, îngrămădiți unul în altul.

Ca o notă amuzantă, în momentul în care am întins camerele pentru filmare, purceii au adormit, fiind ora lor de power nap, între 12 și 1 după-amiaza. I-am așteptat să se trezească ca să ne putem continua filmarea 😀

Vă propun să-i cunoașteți pe Vlad Miriță și pe Dan Cîrstea, cei doi tineri care scriu azi povestea Moșia Chindia.

Vlad Miriță, cântăreț de operă și unul dintre proprietarii de la Moșia Chindia

Vlad, de când ai ferma asta?

Ferma aceasta are aproape 11 ani. Ea a început micuț – bine, nici acum nu este foarte mare – dintr-o nevoie și dintr-o pasiune. Am avut nevoia să mâncăm sănătos – eu am avut niște probleme de sănătate acum vreo 12 ani și am început să studiez ce înseamnă mâncatul sănătos, ce înseamnă să fii sănătos și așa mai departe. Aveam niște idei de bază, dar am aprofundat puțin și am zis că dacă tot avem puțin teren aici, dacă tot ne place, ai mei se apropiau de pensionare, ne-am gândit să începem treaba asta și să rezolvăm nevoia noastră.

După care ne-a plăcut, am început să ne pricepem din ce în ce mai bine și am crescut încet. Au început prietenii să ne roage să le creștem și noi un purcel, să le creștem niște pui, părinții mei stăteau deja acasă și a continuat treaba asta până anul trecut când, în timpul pandemiei am avut mai mult timp, mai mult decât mi-aș fi dorit, timp pe care mi l-am petrecut aici. Atunci mi-am dat seama că este o oportunitate pentru noi și am făcut pasul către o fermă cum se cuvine.

Către un business…

Da, către un business. Am făcut acest transfer, de la hobby la business care nu e chiar așa ușor. Am făcut pasul acesta împreună cu bunul meu prieten Dan Cîrstea care, întâmplător sau nu, era un fel de client al nostru, din când în când mă solicita să-i aduc câte ceva de la fermă. Spre deosebire de mine care sunt artist și puțin mai boem și puțin pe deasupra lucrurilor, exact ce nu puteam eu să acopăr are el: organizat, mai cu experiență în antreprenoriat și împreună am decis că ar fi oportun să transformăm povestea asta într-un business. Și iată că a trecut un an de când am făcut primii pași, nu a fost ușor deloc pentru că sunt foarte multe detalii. E un business greu, dar frumos dacă îți place să te plimbi printre animale. Trăiesc frustrarea că în ultima vreme mai puțin am petrecut timpul aici, mai mult l-am petrecut în fața laptop-ului, ceea ce nu mă pasionează neapărat.

Facem efort consistent de un an de zile să facem roata să se învârtă, să facem business-ul acesta sustenabil. Deocamdată încă investim, suntem într-un start-up. Toți cei care au avut legătură cu start-up – ul știu că perioada asta e cea mai grea, când lucrurile sunt încă nesetate, cum zice Dan.

Vreau să spun că după anul acesta am un mare respect pentru antreprenori. Mi se pare că antreprenorul e o specie foarte importantă în ecosistemul social…

Citește și: A vrut o casă la țară, departe de București și a construit Aromela, o plantație ecologică de soc, aronia și lavandă: „Când au apărut primele fructe și-au pus toți întrebarea: de ce or cultiva oamenii aceștia astfel de fructe?”

E ca un mangalița? 😀

Da, e ceva special și foarte prețios. Antreprenorul e cel care creează sisteme care funcționează, iar asta nu e deloc ușor. Ai oameni, ai sisteme, ai procese, ai clienți, ai tot felul de alte aspecte și ca să meargă toate, să transformi toate acestea într-un angrenaj care merge smooth, nu e treabă ușoară și nu e pentru oricine.

Te las să te lauzi puțin cu business-ul vostru. Cu ce sunteți voi speciali?

Uite cu ce vezi aici! Suntem speciali – deși nu ar trebui să fim speciali pentru că noi de fapt nu facem altceva decât să abordăm managementul animalelor cât mai aproape de specificul lor natural. Iar asta am observat că se traduce într-un animal sănătos, un produs de calitate excepțională și noi nu avem bătăi de cap pentru că nu se îmbolnăvesc, nu trebuie să le dăm tratamente… Sigur, cresc puțin mai greu, sunt variații de temperatură și își consumă energia și pe termoreglare, dar până la urmă scopul final este să avem o mâncare foarte sănătoasă.

Descrie-mi puțin activitatea din fermă…

Ferma noastră produce trei tipuri de carne – cumva favoritele românilor: porcul, puii – avem o mare cerere pe pui, în special din partea familiilor cu copii mici – și am mai adăugat curcani – nu sunt la fel de populari precum porcul sau puii, dar sunt destul de solicitați mai ales de către părinți. Cam asta producem noi, ocazional mai producem și o rasă surtică de rață. Ne dorim la anul – să vedem dacă ne descurcăm – să adăugăm și o specie de ierbivor, ori vaci de carne, ori oi de carne. Ne ajută foarte mult și în tipul de management pe pășune, ca să nu mai intervenim cu motocoase. Puii îi avem în niște cuști care se mișcă în fiecare zi pe pășune. În fiecare zi ei sunt mutați pe iarbă și atunci iarba nu trebuie să fie foarte mare, altfel nu o pot consuma și valorifica foarte bine. Atunci ar fi bine să mergem înaintea lor cu câteva văcuțe care să pască iarba și astfel ar fi ecosistemul complet.

Voi nu mai dați bani pe oameni la coasă?

Deocamdată am dat anul acesta 😀. Noi folosim un model de business american. Este un fermier extraordinar, Joel Salatin, un trend setter ce a creat o mișcare în America. Sunt sute de fermieri care s-au inspirat din modelul lui pe care l-am împrumutat și noi. La noi în România este o mare oportunitate pentru abordarea microfermelor și s-ar putea multiplica treaba asta destul de mult. Este mult teren, sunt foarte multe zone unde terenul e lăsat nelucrat, unde un tânăr cu forță de muncă și cu un pic de minte ar avea o oportunitate serioasă.

Și ceva bani?

Sigur că e nevoie și de finanțare, dar să știi că dacă ideea e bună și dacă te pricepi, finanțarea se obține până la urmă. Nu spun că e simplu – ce e simplu pe lumea asta? – dar se poate.

Și iarna ce faceți cu animalele? Ce mănâncă? Doar nu mai e iarbă…

Iarna nu mai este iarbă și atunci puii și curcanii se opresc din producție. Ultima serie de pui și curcani, cel târziu în noiembrie ajunge la congelator 😀, iar porcii continuă că sunt rezistenți. Sigur, avem câteva adăposturi, nu foarte elegante, dar utile. Să nu-i plouă, asta e important. Dacă e doar frig nu au o problemă, ies afară și dacă e doar ger, dorm afară. Își fac o groapă în zăpadă, se grupează mai mulți și dorm efectiv afară. Până primăvara când începem sezonul nou, vindem din stoc pui și curcani, încercând să estimăm din timp cererea.

Avem problema asta și chiar aș vrea să fac un apel la cei care sunt interesați de produsele astea: nu se poate să ai pretenția să ai un produs foarte valoros, produs de un producător local, care să fie oricând la dispoziția ta, la orice oră, repede, în forma care vrei tu pentru că nu suntem industrie. Nu avem logistica industriei.

Nu se poate, sunt doar cinci-șase oameni aici care lucrează, ei au grijă de animale, preiau comenzi, livrează și așa mai departe. Ar fi bine ca acest tip de agricultură să prospere și clienții să înțeleagă puțin dinamica, să se gândească puțin că procesele care se desfac de aici nu sunt ușor de rezolvat. Sunt timpi mai lungi de așteptare, produsele nu sunt mereu la dispoziție, există o sezonalitate de care trebuie să ții cont și așa mai departe.

Citește și: Adrian Bărbăcioru, bărbatul care după 20 de ani a găsit rețeta micului perfect. Cum sună povestea Atelierului de mici, carmangeria de pe Caraiman care face mici și preparate din carne după rețetele de odinioară

Când am ajuns aici, Vlad, tu erai în camera frigorifică, pregăteai comenzile. Eu te știu de pe scenă. Cum vine asta?

Foarte firesc 😀. Pe scenă durează o oră, apoi mă schimb și îmi văd de treabă 😀. Sunt artiști care după ce se dau jos de pe scenă au alte pasiuni. Mie mi-a plăcut întotdeauna natura, îmi plac animalele, îmi place echitația, mi-am ocupat timpul liber cu lucruri de genul acesta. Artistul e artist o oră pe scenă și la repetiții 😀.

Unde ești născut și unde ai copilărit tu?

Am copilărit la țară și sunt convins că asta a și influențat cumva ceea ce se întâmplă astăzi. Întotdeauna am avut nostalgia copilăriei, întotdeauna am avut foarte vii în minte amintirile copilăriei și chiar și acum îmi aduc aminte cu miros și gust experiențele de la bunici. Părinții mei sunt amândoi de la sat. Taică-meu e din Voinești, din zona aceea renumită pentru mere; am copilărit acolo, mergeam cu tractorul la cules, la tăiat pomii și așa mai departe. Mama mea este dintr-o zonă mai de deal, Urseiu, o zonă submontană cu multe prune. Acolo e zona vestită pentru țuică. Bunicii nu mai sunt.

Eu mi-am dorit să cumpăr ceva teren în zonele respective, ori la Voinești, ori la Urseiu, oamenii nu au vândut, poate reușim la un moment dat pentru că vrem să mai creștem, să ne mai dezvoltăm puțin și să creștem și producția pentru că, după cum se vede, noi avem nevoie de spațiu mare pentru animale. Tot căutăm, tot tatonăm să vedem unde am putea să ne relocăm și să avem spațiu mai mare.

Vlad, când ai început tu să cânți și când ai realizat că acesta ar putea fi drumul tău în viață?

Asta se datorează mamei mele, trebuie să recunosc. Până să devină o profesie, a fost ceva rușinos, cel puțin în perioada adolescenței. Eram tipul de băiat mai macho și cântatul era ca o vulnerabilitate, era o chestiune care nu prea se potrivea cu stilul masculin. Țin minte că la insistențele mamei am început cursurile școlii de arte din Târgoviște și spre norocul meu am avut acolo un colectiv frumos de care m-am atașat foarte repede și de asta am și rămas. Nu am rămas din pasiune pentru muzică, am rămas că mi-a plăcut gașca. 😀

Atunci am mers înainte cu muzica, m-am trezit că iese bine, după trei ani am terminat școala de muzică, am ajuns în București și am cântat în corul Madrigal. Pentru mine asta a fost wow. Ca să-ți închipui, aveam un CD cu colinde cu Madrigalul pe care le ascultam și vara. Veneam de la bazin vara și ascultam colinde cu Madrigalul.

Țin minte că în timpul liceului nu spuneam că sunt la școala de artă, aveam cumva două vieți paralele. Cu prietenii de la liceu era una, cu cei de la școala de artă era alta, dar nu se amestecau și nu știau unii de alții. Până aproape de finalul liceului oamenii nu au știut că eu sunt la canto. Până la urmă au aflat 😀.

Cam așa a fost începutul cu cântatul. După aceea a mers firesc, am câștigat Festivalul Mamaia în 2002, cu o piesă compusă de Adrian Mocanu, coleg din Târgoviște cu care am fost la Madrigal – el m-a luat și m-a dus la Madrigal – și de acolo a început toată povestea cu muzica, pentru care sunt foarte recunoscător.

Iar azi?

Astăzi continuă cât se poate în contextul în care ne aflăm acum cu pandemia asta 😀

Pe Dan când și cum l-ai cunoscut?

Ne-am cunoscut … nici nu mai știu… cred că sunt aproape de 10 ani. Știu momentul, dar nu mai știu în ce an era. Ne-am cunoscut la Mănăstirea Țigănești – el stă în Ciolpani, lângă Mănăstirea Țigănești – și acolo ne-am întâlnit mai mulți prieteni, am cântat și acolo ne-am împrietenit. Dan organizase cumva acel eveniment și acolo ne-am împrietenit. Avem aceleași principii, avem aceleași valori și am rămas prieteni de-a lungul anilor.

L-am îmbolnăvit și pe el cu povestea asta cu ferma 😀. Eu sunt foarte pasionat de toată treaba asta și când mă apuc să vorbesc, cred că o transmit și altora. Și așa l-am cucerit 😀.

Anul trecut, în pandemie, m-a sunat la un moment dat și m-a întrebat: „Cum mai e cu ferma? Ce mai faci pe acolo?”. Și îmi punea tot felul de întrebări, din ce în ce mai precise și mai detaliate 😀. „Dar ce mă tot întrebi câte furaje dau la animale? Tu vrei să ne întâlnim, nu? Cu laptopul în față?”. Ne-am întâlnit, am povestit și el cu mintea lui de antreprenor a făcut o radiografie, a tras niște concluzii care mi-au plăcut și mie și concluzia finală a fost că trebuie să transformăm asta într-un business. Într-un business, dar, repet, e o chestiune de vocație. Cum am spus la început, e un business foarte greu și motivația principală care ne ține în ritmul acesta este că ne dorim amândoi să îmbătrânim la fermă.

---

Dan Cîrstea, asociat la Moșia Chindia

Când l-ai cunoscut pe Vlad și în ce context?

Ne-am cunoscut acum vreo 9 ani, într-un grup de prieteni. Eram în vizită la Mănăstirea Țigănești, ne-am împrietenit, ne-am mai văzut apoi de câteva ori și am rămas prieteni.

Când ai aflat că el are o fermă?

Prin 2014 am aflat că are ferma și cred că în 2015 am făcut prima comandă. Tocmai se născuse primul meu copil și voiam să iau câte ceva pentru fetița mea că urma să intre în diversificare. Am luat câte ceva pentru ea, am luat și pentru noi un pic de purcel că… să nu uităm că ne place și nouă  purcelul 😀 și apoi am tot luat pentru că ne-a plăcut foarte mult.

Și când te-ai hotărât să intri cu Vlad în business?

Cred că de-abia începuse pandemia, eram cu toții uimiți de ce se întâmplă și într-o seară mi-a trimis pe WhatsApp un filmuleț cu purceii lui. Primul gând a fost: „Uite ce liberi sunt ăștia!”. După aceea am stat și m-am gândit: „Ce ar fi dacă am face noi ceva împreună? Pentru că e foarte bine ce e acolo.”. Nouă ne plăcea foarte mult ce făceau ei, eram îndrăgostiți și de loc și de produse și m-am gândit: „Nu cumva sunt mai mulți care au nevoie de asta în România?”. Am zis: „Hai Vlade să vedem cum putem să facem chestia asta!”. Am stat câteva luni de vorbă, am pus lucrurile în balans, le-am cântărit bine și apoi ne-am apucat de treabă.

Înțeleg că tu ești omul cu cifrele și strategia de business, Vlad e cel cu pasiunea pentru animale și natură. Din punct de vedere business, ce înseamnă această fermă? Când și cum va deveni profitabilă?

Business-ul acesta e o pasiune pentru amândoi. În general toți cei care au muncit în birouri și au început să-și facă ferme, au făcut-o pentru pasiune, nu pentru profit. Cu asta începi, cu pasiunea. Bineînțeles însă că orice business trebuie să fie și profitabil. Sincer, nu-l gândesc în termeni de business, chiar dacă folosim mijloacele unui business. Pentru noi misiunea de a aduce familiilor românilor o carne curată și bună pentru copiii lor, este fundamentală. Asta ne și ține în perioada asta în care nu suntem profitabili. Suntem la început și ca în orice start-up muncit foarte, foarte mult, nu câștigăm nimic, dar ne ține credința că este nevoie să dăm o carne bună pentru copii pentru că proprii noștri copii din asta mănâncă.

Pentru noi asta este fundamental. Dar, pe de altă parte suntem și realiști și trebuie să fim realiști. Nu poți să susții o fermă fără să fii profitabil. Ferma trebuie în primul rând să se dezvolte, ca să se dezvolte are nevoie să producă și să aibă ceva profit. Avem nevoie de modernizare pe abator, avem nevoie de extinderea terenului, avem nevoie să extindem producția pentru că deja avem cerere puțin mai mare decât putem produce noi. Avem nevoie să angajăm oameni foarte buni, avem nevoie chiar și de tehnologii. Noi suntem în online acum, folosim toate tehnologiile legate de e-commerce și social media ca să ajungem la clienți, avem nevoie de mașină ca să livrăm clienților – noi le livrăm acasă oamenilor – și atunci e nevoie să ne dezvoltăm. Ca atare trebuie să facem și ceva profit, dar nu asta este esențial. Esențial este să facem un lucru bun și banii vor veni după aceea în mod firesc.

Care sunt valorile voastre în acest business?

Total adevăr. Aceasta cred că e fundamentală la noi. Ți-am spus și mai devreme că nimic din ce nu pot da copiilor mei de 6 și de 4 ani, nu voi da altcuiva să consume. Totul trebuie să fie curat, adevărat, nu facem nici un fel de tratamente, nu dăm chimicale animalelor, în timpul procesării totul este doar carne, totul este bun, fără aditivi, fără conservanți… De aceea am și optat pentru cea mai curată conservare, cea prin congelare. Urmează cândva, poate în câteva luni, să facem și livrări de produse refrigerate, dar deocamdată livrăm congelate.

Cum funcționează piața de desfacere?

Acum am deschis site-ul de e-commerce, moșiachindia.ro, oricine poate face comandă, livrăm în București, Ilfov și Ploiești și suntem pe cale să semnăm două contracte cu doi livratori care vor putea face distribuție în toată țara.

În magazine nu puteți ajunge?

Putem ajunge, suntem în discuții cu mai multe magazine, dar vom vedea dacă în câteva luni se concretizează ceva. Suntem în discuții și cu cel mai mare lanț de magazine bio din București și urmează în câteva luni să ajungem și la ei. Deocamdată însă site-ul este de bază.

Sunt scumpe produsele voastre?

Nu, nu sunt scumpe produsele noastre, ne străduim să le ținem la un preț cât mai jos cu putință, în așa fel încât să ne putem plăti costurile. Costurile noastre sunt mari pentru că, după cum vedeți, sunt suprafețe mari de pământ, oamenii sunt plătiți bine – dacă vrei să ai grijă de consumatori și de propria ta familie, mi se pare fundamental să ai grijă și de familia omului care muncește în fiecare zi în fermă. Tot ce facem este o agricultură extensivă, e dificil să ții costurile jos și nu ne putem compara cu marile ferme. Prețurile sunt corecte și sunt adaptate la nivelul de calitate pe care noi îl dăm. Noi credem că în momentul acesta avem cea mai bună calitate care se poate obține în România.

Dan, tu ai crescut la țară?

Eu am crescut într-o gospodărie la marginea Constanței, gospodărie a bunicilor mei. Acolo aveam găini, bunica le tăia, noi mâncam în fiecare zi ouă de acolo, aveam și o mică grădină cu roșii, o mică viță de vie… Atunci am prins drag de animale. Îmi place stilul acesta de viață, îmi place să trăim așa. Noi ne-am mutat lângă București și acolo avem propria grădină de legume, soția mea se ocupă de ea, o seră cu roșii, castraveți… Ne place stilul acesta de viață rural.

Dar background-ul tău de business se învârte în cu totul alt domeniu…

Background-ul meu de business vine din comunicare. De 21 de ani am o agenție de marketing, PR și comunicare. Întotdeauna mi-a plăcut să fac asta, o fac în continuare. Acum sunt fondatorul la două business-uri și lucrez pentru amândouă. Nu e ușor să faci asta, unul un start-up, al doilea un business vechi – noroc că agenția este bine așezată pe piață – , timpul e problematic, dar suntem foarte pasionați de ce facem. A început și oamenilor din echipa mea de la agenție să le placă să vină aici și astfel există o coeziune între cele două echipe.

Acum 20 de ani ți-ai fi imaginat că o să ajungi la moșie? Vlad spunea că vreți să îmbătrâniți la fermă…

Sincer, nu mi-am imaginat asta. Nu m-am gândit la chestia asta niciodată. A fost atunci un impuls pe moment. E adevărat că noi mutându-ne la țară, în afara Bucureștiului am început să trăim așa și știu că e bine. Îmi doresc foarte, foarte mult ca ai mei copii să vină cu noi, să trăiască în natură, între animale și să trăiască adevărat. Astfel văd viitorul în ce facem aici, atât pentru mine personal, cât și pentru familie, pentru echipă și chiar și pentru colegii mei.

---

La CEC Bank, susținem antreprenorii care pun pasiune în afacerea lor.  O poveste de succes poate deveni o sursă de inspirație pentru toți. Ca bancă a românilor, susținem economia și producătorii locali, cu soluții de finanțare adaptate. Detalii aici.