Nancy Pelosi este prima femeie din istoria Americii care a condus un partid politic în Congres. Ea slujește în Camera Reprezentanților SUA din 1987, când alegătorii din San Francisco au ales-o să-i reprezinte la Washington. În 2002, colegii ei deputați ai Partidului Democrat au votat-o pentru a o desemna liderul minorităților în Congresul american. Este prima femeie care a ocupat vreodată un astfel de post. Republicanii o numesc uneori pe Nancy Pelosi o „latte liberal” pentru opiniile ei progresiste din punct de vedere politic asupra mediului, drepturilor femeilor, sindicatelor și altor probleme. Pelosi nu s-a temut niciodată să-l critice public pe fostul președinte american George W. Bush.
Nancy Pelosi, fiica primarului
Nancy Pelosi și-a început cariera în politică de la o vârstă fragedă. Tatăl ei, Thomas „Tommy” J. D’Alesandro Jr., a fost un politician local popular din partea minorițărilor ce reprezentau Mica Italie din Baltimore, Maryland. Cu doar un an înainte de a se naște Pelosi, tatăl ei a câștigat alegerile în aceeași Cameră a Reprezentanților S.U.A. în care avea să servească și ea mulți ani mai târziu.
Pelosi s-a născut Nancy Patricia D’Alesandro pe data de 26 martie 1940, în Baltimore. Ea a fost ultima dintre cei șase copii și prima fiică a familiei. Familia locuia pe strada Albemarle din Mica Italie. Cartierul lor a fost un bastion loial al Partidului Democrat în politica din Maryland. Mica Italia era un cartier de clasă muncitoare și în mare parte romano-catolic, situat în apropierea portului principal al orașului. Biserica locală, Sf. Leo și biroul Partidului Democrat din apropiere au fost centrele vieții sociale și economice pentru familiile italo-americane.
Tatăl lui Nancy Pelosi era binecunoscut în Mica Italia și a devenit o legendă în Baltimore. Când ea avea șapte ani, el a devenit primul primar italo-american al orașului. A servit trei mandate și astfel Pelosi a fost cunoscută drept fiica primarului pentru cea mai mare parte a copilăriei și a adolescenței. Ea a lucrat adesea la campaniile lui, la fel ca și cei cinci frați ai ei. În 1952, când Pelosi avea doar doisprezece ani, i s-a permis să participe la prima sa Convenție Națională Democrată, unde delegații își aleg candidatul la președinție al partidului lor.
Toți membrii familiei lui Pelosi erau democrați devotați, iar părinții ei erau și ei romano-catolici, cu viziuni și comportamente foarte stricte. Ca un fiu sau o fiică să intre într-unul dintre ordinele religioase ale Bisericii era considerată o mare onoare pentru familie. Deloc surprinzător, mama ei a sperat că fiica ei ar putea face acest lucru, dar Nancy Pelosi nu a fost interesată de acest lucru. „Nu credeam că vreau să fiu călugăriță, dar m-am gândit că s-ar putea să vreau să fiu predicator pentru că părea să fie puțin mai multă putere acolo”, a spus ea ani mai târziu într-un interviu cu Joe Feuerherd de la National Catholic Reporter.
„Oricare dintre noi care decide să-și pună tinerii în pericol poartă o responsabilitate pentru consecințe”.
Cinci copii în șase ani
În anii 1950, multe familii romano-catolice devotate au impus restricții copiilor lor, iar viața de familie timpurie a lui Nancy Pelosi nu a fost diferită. Ea a urmat Institutul Liceului Notre Dame din Baltimore, o școală pentru fete. Când a venit timpul să aleagă o facultate, părinții ei i-au permis să călătorească doar până la Washington, D.C., care se afla la mai puțin de cincizeci de mile de Baltimore. A intrat în Trinity College, un colegiu romano-catolic tot pentru fete. Era o lume cu totul nouă pentru ea. Pentru cineva care a crescut în Mica Italie, ea a comparat-o cu „a merge în Australia cu un rucsac”, așa cum a glumit într-un interviu acordat publicației People.
Nancy Pelosi și-a obținut diploma de la Trinity în 1962 și apoi a servit ca stagiar la Congres pentru un senator din Maryland. S-a gândit la facultatea de drept, dar a urmat calea mai tradițională pentru o tânără din epoca ei, cea a căsătoriei. Soțul ei, Paul Pelosi, absolvise recent Universitatea Georgetown și era originar din San Francisco. Cuplul s-a stabilit în zona New York City, unde noul soț al lui Pelosi a lucrat ca bancher. Ea a început să-și crească o familie și a fost mamă a cinci copii pe care i-a născut până în 1969, în același an în care familia s-a mutat la San Francisco.
Nancy Pelosi a fost casnică câțiva ani. Fiica ei cea mai mică, Alexandra, a declarat că ea și frații ei nu erau o sarcină ușoară: „Noi eram ca copiii din The Simpsons – ea nu putea convinge pe nimeni să aibă grijă de noi”. Indiferent cât de ocupată era acasă, Pelosi s-a oferit întotdeauna voluntar pentru Partidul Democrat în timpul campaniilor electorale. În 1976 a lucrat pentru campania prezidențială a popularului guvernator al Californiei, Jerry Brown. Din cauza legăturilor sale politice din Maryland, i s-a cerut să organizeze acolo o campanie „Brown pentru președinte”. Brown a obținut o victorie primară neașteptată în Maryland, datorită lui Pelosi. Mai târziu în acel an, a pierdut nominalizarea prezidențială a Partidului Democrat în fața guvernatorului Georgiei, Jimmy Carter.
Experiența a sporit reputația lui Nancy Pelosi ca fiind foarte dinamică din culise. În 1977 a devenit președinte pentru secțiunea de nord a Partidului Democrat din California, iar patru ani mai târziu a devenit președinte pentru întregul stat.
Cunoscută pentru abilitățile sale de top în recrutarea candidaților și alegerea lor, Pelosi nu se gândise niciodată să candideze ea însăși pentru o funcție în Congres. Acest lucru s-a schimbat atunci când unul dintre aliații ei politici a fost diagnosticat cu cancer și a sugerat ca Nancy Pelosi să candideze pentru un loc la alegerile viitoare. Nu era un birou local sau de stat, ci un loc în Camera Reprezentanților S.U.A.
Fiica lui Nancy Pelosi a fost cea care l-a filmat pe Bush în campania electorală
Fiica cea mică a lui Nancy Pelosi, Alexandra, este jurnalistă și realizatoare de film, motiv pentru care a adus cu ea o cameră video când a transmis alegerile prezidențiale din 2000 pentru NBC News. Pelosi a vrut să documenteze cum arăta campania de pe locul ei din autobuzul care transporta corpul de presă. Rezultatul a fost un film documentar fascinant în culisele alegerilor politice, Călătorii cu George.
Alexandra Pelosi s-a născut în 1969 și a crescut într-o familie care a ajutat în mod regulat în timpul campaniilor politice democrate. Ea a absolvit Colegiul Loyola Marymount din Los Angeles în 1991 și a plecat să lucreze pentru NBC News după ce a absolvit Universitatea din California de Sud. A fost producător pentru Dateline și apoi s-a ocupat de toate transmisiunile din Congres pentru rețeaua TV. La începutul anului 2000, ea a fost numită în echipa de presă a campaniei și repartizată în autobuzul care l-a urmat pe guvernatorul Texasului, George W. Bush în toată țara, în candidatura sa pentru nominalizarea republicană.
Camera lui Pelosi a surprins o latură a candidatului care a fost rar văzută în știrile obișnuite. A glumit cu jurnaliştii, deşi le critica uneori reportajele, îi plăcea să mănânce Cheeze Doodles şi se juca cu Magic 8 Ball. I-a cerut chiar să prezică rezultatele alegerilor, iar răspunsul a fost: „Perspectivele nu sunt atât de bune”. Bush i-a sugerat chiar lui Pelosi titlul filmului.
După alegeri, Alexandra Pelosi și-a părăsit postul de la NBC și s-a apucat de editat filmul în apartamentul ei din New York. A fost difuzat pe rețeaua de cablu HBO chiar înainte ca mama ei să fie aleasă lider al minorității în Casa Albă în toamna anului 2002. Biroul de presă al Casei Albe a scos câteva replici acide în legătură cu asta, dar s-a dat repede înapoi de la o luptă pierdută din start. Când Pelosi a promovat filmul, a încercat să nu vorbească despre propriile opinii politice. „Vin dintr-o familie politică”, i-a explicat ea lui Feitelberg. „Cred că ar trebui să-i lași pe oameni să-și facă propriile judecăți.” Alte articole au remarcat că ea era într-adevăr o democrată liberală, la fel ca mama ei.
Dar Pelosi a insistat că scopul ei în realizarea filmului a fost să facă un fel de film acasă. „Cred că nu ar trebui să votezi pe cineva pe care nu te-ai simți confortabil să-l ai în sufrageria ta”, a spus ea în interviul WWD. „Unii oameni cred că asta îl umanizează și îl face să arate ca o persoană distractivă cu care să plece într-o călătorie. Alții spun că le confirmă cele mai grave suspiciuni.”
Vocea San Francisco la Washington
Nancy Pelosi a câștigat alegerile speciale din 1987, precum și următoarele alegeri regulate din 1988. Alegătorii din San Francisco au pus-o în mod regulat în funcție, adesea cu marje de 80%. În calitate de membru al Congresului, reprezentând al optulea district al Congresului din California, ea a servit o populație cunoscută drept liberală și progresistă și a vorbit pentru aceasta în Congres. Ea a susținut și a câștigat fonduri guvernamentale sporite pentru cercetarea SIDA. Orașul avea un număr disproporționat de mare de locuitori HIV-pozitivi (diagnosticați cu virusul imunodeficienței umane, virusul care provoacă SIDA). În oraș era o mare comunitate de imigranți asiatici, iar Pelosi nu a ascuns dezgustul ei față de o nouă politică externă americană care urmărea să creeze noi legături economice cu China, care se afla de zeci de ani sub conducerea Partidului Comunist și era încă acuzată de încălcări drastice ale drepturilor omului pentru cetățenii săi. În 1991, într-o vizită în aceeași Piață Tiananmen unde armata chineză ucisese protestatari cu doi ani mai devreme, Nancy Pelosi a ridicat un semn de protest.
Abilitățile de conducere ale lui Nancy Pelosi au apărut la mijlocul anilor 1990, când republicanii au obținut majoritatea în Camera Reprezentanților SUA pentru prima dată în patruzeci de ani. Mulți dintre noii legislatori republicani au fost drastic conservatori în opiniile lor. De exemplu, unii credeau că guvernul federal ar trebui să promoveze o economie sănătoasă prin reducerea sancțiunilor financiare pe care le plătesc corporațiile pentru poluarea mediului. Ca răspuns, Pelosi a început să-și asume un profil mai public, opunându-se legislației lor. În octombrie 2001, ea a fost aleasă reprezentanta minorității în Parlament, când a apărut un post vacant. Sarcina a fost să se asigure că democrații, care erau în „minoritate” dintre cei 435 de parlamentari din Camera Reprezentanților, vor vota împreună cu partidul lor anumite acte legislative. Ea a lucrat, de asemenea, pentru a găsi legislatori republicani dispuși să depășească liniile de partid și să voteze cu democrații în anumite probleme. Pelosi a devenit prima femeie care a ocupat un astfel de post în Congres.
Un an mai târziu, Nancy Pelosi a câștigat o altă premieră importantă, când liderul minorității din Cameră, Richard A. Gephardt, a demisionat din funcție. În această slujbă, Gephardt a servit ca lider oficial al democraților în Camera Reprezentanților. Pelosi a candidat pentru postul acestuia împotriva colegului parlamentar, Harold Ford Jr. din Tennessee, dar democrații Camerei au ales-o pe ea printr-un vot de 177 la 29. În calitate de lider al minorităților, Pelosi i-a condus pe cei 206 de democrați în opoziția diferitelor politici ale Casei Albe republicane și Congres. Ea a fost o critică deschisă a politicilor economice ale președintelui Bush și și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la un război planificat în Irak.
Nancy Pelosi, „ultimul liberal”
În alte chestiuni, Nancy Pelosi a apărut ca o voce progresistă în cadrul unui partid care începuse să adopte un ton politic mai moderat în anii ’90. Ea este încă critică față de China din cauza istoricului său în domeniul drepturilor omului și susține drepturile de reproducere ale femeilor. Republicanii se referă adesea la ea drept „democrata din San Francisco”, care este un cuvânt cod în politica conservatoare pentru cineva care este ultra-liberal.
În primăvara anului 2004, ocupația Irakului condusă de americani de un an de zile devenise din ce în ce mai mortală de ambele părți. În mai, avioanele militare americane au atacat o adunare rurală despre care se spunea că a fost o sărbătoare de nuntă și patruzeci de civili irakieni au murit. În conferința de presă săptămânală obișnuită, Pelosi a emis cuvinte dure pentru președinte: „Bush este un lider incompetent. De fapt, el nu este un lider. Este o persoană care nu are nicio judecată, nicio experiență și nicio cunoaștere a subiectelor asupra cărora trebuie să decidă.” Ea a afirmat că soldații americani erau prost echipați, în ciuda fondurilor de câteva miliarde de dolari pe care Congresul le-a aprobat. Ea a remarcat, de exemplu, că părinții soldaților le trimiteau fiilor și fiicelor căptușeală de Kevlar, un material rezistent la gloanțe pe care Pentagonul nu l-a emis întregului personal.
Gata de o altă premieră
Pelosi a mai prezis că Bush nu va câștiga alegerile pentru un al doilea mandat în noiembrie 2004 din cauza războiului, despre care ea a estimat că ar putea ajunge să coste contribuabilii americani până la 250 de miliarde de dolari.
Spărgând în cele din urmă plafonul de marmură al Capitoliului, Pelosi a fost aleasă de colegii săi pentru a servi drept prima femeie Președinte al Camerei Reprezentanților din 2007 până în 2011.
În calitate de Președinte, Pelosi a condus adoptarea istoricului Legii privind îngrijirea la prețuri accesibile în Parlament și a condus Congresul în adoptarea unor reforme puternice de pe Wall Street. O voce puternică pentru drepturile femeilor, ea a jucat un rol esențial în adoptarea Legii Lilly Ledbetter Fair Pay pentru a restabili capacitatea femeilor și a tuturor lucrătorilor de a lupta împotriva discriminării salariale. Realizările ei legislative includ, de asemenea, realizarea de investiții istorice în ajutoare pentru colegii, energie curată și inovare și inițiative pentru a ajuta întreprinderile mici și veteranii. Sub conducerea lui Pelosi, cel de-al 111-lea Congres a fost proclamat drept „unul dintre cele mai productive congrese din istorie” de savantul Congresului Norman Ornstein.
După victoria democraților din 2020, Nancy Pelosi a fost pentru a doua oară aleasă în funcția de Președinte al Camerei reprezentanților în Congresul american și astfel al treilea om în stat, după Joe Biden și Kamala Harris.
Citește și: Cine este Joe Biden, noul Președinte al Statelor Unite ale Americii
Fotografiile din acest articol ne-au fost furnizate de Depositphotos.com
Pe aceeași temă
Citește mai multe
