Născută cu semipareză pe partea dreaptă a corpului, Marina Hajder a adunat toate frustrările și complexele din copilărie, le-a pus pe hârtie și le-a transformat în opere de artă

De ce?

În școală eram tare timidă, mă complexam mult din cauza bolii mele, care mă făcea atât de vulnerabilă.

Știu că până în clasa a IV- a nici măcar nu învățam bine, abia în a V-a am primit și eu diplomă, căci am demonstrat că se poate, că pot realiza multe lucruri.

Ai fost arătată cu degetul având în vedere semiparalizia ta? Ai simțit, din păcate, că suntem o societate încă plină de prejudecăți?

Am simțit durerea asta de atâtea ori. Și în prezent mai vărs lacrimi câteodată. Unii oamenii n-au înțeles și nu înțeleg că eu sunt un copil normal, ca și toți ceilalți copilași din lume. Oamenii nu înțeleg că este o chestie de respect și solidaritate să mi se ofere loc în transportul public sau să fiu ajutată când solicit cu mulțumire acest ajutor. Empatizați persoanele cu dizabilități!

Marina Hajder:„Sufăr de paralizie cerebrală infantilă”

Ce-mi poți spune despre diagnosticul tău? Când l-ai aflat?

Eu sufăr de Paralizia cerebrală infantilă, boală cauzată de afectarea creierului, ce se manifestă de obicei la o vârstă fragedă şi se caracterizează prin disfuncţii locomotorii, și anume paralizie pe partea dreaptă a corpului. În general, mă deplasez nu cu ușurință și obosesc destul de repede. Am aflat acest lucru, probabil, când aveam vârsta în care să înțeleg ce înseamnă asta. Nu îmi aduc aminte prea bine momentul exact, știu doar că m-am născut așa. 

Când l-ai aflat, cum ai reacționat? Dar familia?

Vă imaginați că nu am reacționat deloc bine nici eu, nici familia mea. Plângeam mereu des, stăteam întotdeauna prin spitale. Mama suferea și suferă cu mine. Mi-e tare greu să vorbesc despre așa subiecte, de aceea voi relata doar puțin despre asta. Pot spune doar că am obosit și obosesc deseori mintal. Obosesc pentru că nu e ușor să te naști așa, așa diferit. Și unii nu îmi înțeleg durerea, de fapt unicul om e mama, restul, doar intuiesc ce ar însemna durerea mea. 

Te-a împiedicat acest diagnostic să faci lucruri?

Încă de câte ori. Am încercat și încerc să fac față lucrurilor care mi se întâmplă zi de zi. Zi de zi mă confrunt cu ceva nou, cu ceva diferit, și uneori nu știu cum să reacționez și încep să plâng instant, căci îmi este foarte, foarte greu. Îmi este greu să îmi prind părul, să mă îmbrac uneori, și cel mai greu pentru mine este că mi-ar fi plăcut să fac mâncare, pentru că din cauză că îmi este frică să nu îmi fracturez ceva, nu o fac. Și e mai greu să accept asta. Dar încă lucrez la capitolul de acceptare, lucrez mult. 

Ai cunoscut bullyingul? Dacă da, care era reacția ta la reacții sau cuvinte răutăcioase?

Cele frumoase se adună cu durere, dar durerea, după aceea, aduce bucuria. Doar că bullyingul mi-a furat din această bucurie deplină. Reacția mea era negativă, plângeam mereu la orice cuvânt răutăcios, eu fiind foarte sensibilă, foarte sensibilă atunci. Cărarea vieții noastre este plină de suferințe și lacrimi, dar mereu adun un zâmbet cald în colțul gurii mele. De obicei, curcubeul se înalță după ploaie, iar cerul înstelat este precedat de furtuni.

Așa e și viața mea, mereu o luptă. 

Marina Hajder:„Diagnosticul este doar un defect fizic, dar nu mă definește”

Te definește diagnosticul pe care-l ai ca om?

Sub nicio formă. Diagnosticul nu îmi arată personalitatea și nici cât de mult valorez. Este doar un defect fizic, așa cum îmi place să spun, atât. Ceea ce mă face diferită de ceilalți, este sensibilitatea și emoția mea pură și sinceră. Emoția e un sentiment pur, inocent și dă culoare vieții mele. Dacă trăiesc prin emoție, trăiesc prin dragoste, care este parte din mine, aerul pe care-l respir cu atâta puritate.

Te aștepți să mai primești ocheade pe stradă?

Nu, cu cât am crescut, m-am maturizat și oamenii au înțeles multe lucruri, ceea ce țin de mine. Toți oamenii acum mă respectă și îmi poartă de grijă.

Există vreo soluție să te recuperezi? Ce-mi poți spune? Ce spun și medicii?

Nu, știu doar că voi rămâne așa o viață.

Poți accepta asta?

Nu!

Am fost la multe controale medicale și până în acest moment nu s-a putut face nimic. Cel puțin, așa știu eu, și mama mi-a spus la fel. Mi-e frică, dacă poate voi face o operație, să nu se întâmple ceva mai grav. Deci, cred că îmi este bine așa.