„Ne dorim să dărâmăm mitul conform căruia scriitorul e un soi de Bau-Bau care chinuie copiii la şcoală cu texte aride, din care trebuie să extragă figurile de stil”, spun patru scriitoare „De Basm”

Literatura pentru copii este, în sfârşit, un subiect despre care se poate vorbi şi la noi. Vedem prin librării cărţi ale autorilor contemporani cu poveşti ieşite din tiparele clasice ale genului, cu ilustraţii năstruşnice, cărţi pe care le iubesc atât copiii, cât şi părinţii. Dar încă nu e de ajuns.

Patru scriitoare – Adina Rosetti, Laura Grünberg, Iulia Iordan, Victoria Pătraşcu – au hotărât să se ocupe de această lume a poveştilor, să o crească şi să o promoveze. Aşa s-a născut „De Basm”, Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România, care are ca scop formarea şi dinamizarea pieţei autohtone de carte, sprijinirea autorilor, facilitarea unui dialog între editori, ilustratori, librari, tipografi, autori şi public. 
E o lume cu multe poveşti frumoase şi cu vise, dar şi cu realităţi cât se poate de concrete. E guvernată de dorinţa de a aduce literatura contemporană cât mai aproape de copii. Le-am adresat celor patru scriitoare câteva întrebări serioase scrise în joacă şi le-am provocat la un mini-quiz care să ne facă poftă de citit!

De ce aţi ales să lucraţi într-o asociaţie „de basm”?

Adina Rosetti: Lucrurile au curs în mod natural… Ne-am gândit că e un moment prielnic pentru a ne uni vocile de povestitoare pentru copii – literatura contemporană pentru copii începe să fie, în sfârşit, vizibilă şi în România, iar scopul nostru e să o facem şi mai vizibilă, să o aducem mai aproape de copii (inclusiv de cei din zonele sărace, defavorizate din punct de vedere al accesului la carte şi cultură). Ne dorim să dezvoltăm un dialog între toţi cei care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte crearea unei cărţi frumoase pentru copii şi crearea obiceiurilor de lectură (ilustratori, editori, educatori, profesori, părinţi etc.), să intrăm în contact cu organizaţii similare din alte ţări, să avem proiecte editoriale (visăm la o revistă cu recenzii de cărţi pentru copii), şi câte şi mai câte!

Fiecare dintre noi se gândea deja la lucrurile astea, dar ştii cum se spune, unde-s doi puterea creşte! 🙂 E mai simplu şi mai natural să faci lucrurile împreună, cred că asta ar răspunde „de ce-ului” din întrebare. Noi suntem deja patru si aşteptăm noi membri care să ni se alăture în această joacă frumoasă, dar cu implicaţii serioase.

Şi cum s-au ţesut iţele care v-au adus împreună?

Laura Grünberg: Cred că Victoria, cu energia ei inepuizabilă, a fost liantul. Şi, desigur, iubirea pentru literatura de copii. Victoria ne cunoştea pe toate direct şi ne-a adus pentru prima data la aceeaşi masă la „Camera din faţă” din Amzei. Dincolo de o amprentă personală a fiecăreia, cred că avem ceva comun: tematici mai îndrăzneţe, scriitură mai puţin conformistă, atenţie şi grijă pentru nevoia de echipă în ilustrarea de carte şi nu DOAR de un ilustrator. Ne-am simţit bine de la început în formula asta – lucru foarte important după mine. La prima întâlnire îmi amintesc că am făcut un pic de psihoterapie de grup, povestindu-ne păţaniile legate de primele noastre încercări de a publica asemenea cărţi. Era clar că ne confruntasem cu probleme comune şi că era nevoie de solidaritate de breaslă, de pus umărul pentru a instituţionaliza nişte practici de colaborare bazate pe transparenţă şi respect reciproc între scriitori, ilustratori, editori, public. Ne-a luat un an (şi multe cafele băute acolo) până la lansarea propriu-zisă, dar poate e mai bine aşa – toate la timpul lor. Cred că acum este momentul potrivit şi pentru o formulă instituţionalizată de a promova literatura contemporană pentru copii.

Unde se termină visele şi unde începe realitatea în ceea ce priveşte scopul asociaţiei?

Iulia Iordan: În lumile ideale care strecoară adesea prin poveşti, visele nu se termină niciodată pentru că devin realitate. În lumea reală, în schimb, lucrurile par uneori dirijate de către un jucător imprevizibil care mută piese de colo colo şi care, în loc să umple tabla de joc cu piesele lipsă din puzzle, pare că vrea să o golească cu totul. De aceea de multe ori, în lumea noastră visele se termină cu alte vise, un pic ajustate în funcţie de noile contexte. E greu să fii visător, dar şi mai greu este să fii realist. Prin De basm am ales să intrăm în joc şi să pariem totul, adică timpul nostru, pe vise. În momentul de faţă suntem la început de tot şi avem în faţă multe idei pe care vrem să le punem în practică. Cea mai dragă dintre toate este aceea de a duce cărţile aproape de copiii care altfel nu au acces la ele. Dar este, poate, cel mai mare proiect pe care ni-l propunem, de aceea avem nevoie de sprijin ca să îl transformăm în realitate. Partea bună este că nu ne simţim deocamdată presate de niciun termen, vom avea colegi noi periodic, există din când în când linii de finanţare pentru proiecte culturale, sunt şi sponsori (mai trebuie doar să îi găsim), iar noi nu suntem complet lipsite de experienţă organizaţională, ba dimpotrivă, aş putea zice. Şi oricum, cu basmele nu-i de joacă: uneori e nevoie doar să te dai de trei ori peste cap şi gata.  

Cu ce proiect vă propuneţi să porniţi la drum?

Victoria Pătraşcu: Cred că primul şi cel mai provocator proiect va fi să-i convingem pe scriitorii şi povestitorii pentru copii să ni se alăture şi să pornească alături de noi în aventura De Basm. Să-i adunăm în jurul proiectului nostru. Şi nu va fi uşor. Să formăm o comunitate vie şi funcţională de creatori care nu au avut deloc sau prea puţin exerciţiul convieţuirii într-o organizaţie va fi o încercare pe care, sper, o vom trece cu bine. Pe de altă parte, ce-ar mai rămâne dintr-un basm dacă nu ar exista încercările la care să fie supuşi eroii?

Ce probleme din lumea copiilor v-ar plăcea să rezolvaţi?

Adina Rosetti: O să mă refer doar la cele care au legătură cu literatura şi cu poveştile, pentru că puterile noastre magice se limitează la asta. Cred că toate ne dorim să dărâmăm mitul conform căruia scriitorul e un individ demodat, transformat în statuie sau într-un soi de Bau-Bau care chinuie copiii la şcoală cu texte aride, din care trebuie să extragă figurile de stil. Întrebarea „ce-a vrut să spună autorul” e mai simpatică, dacă i-o poţi pune direct autorului în cauză, într-un atelier de lectură şi poveşti. Fără a pleda pentru scoaterea clasicilor din manuale, ne-am dori ca cei mici să ia cât mai mult contact cu literatura contemporană şi să se bucure de partea ei ludică. Bine, dacă-i întrebăm pe copii, sunt sigură că ne-ar ruga să rezolvăm cumva să aibă vacanţe mai mari şi să vină Moş Crăciun de mai multe ori pe an. 🙂

Care e starea literaturii pentru copii astăzi în România? (cine ce mai publică, e o nişă care a luat avânt?)

Laura Grünberg: Eu consider că astăzi este un moment foarte bun pentru literatura de/pentru copii. Interesul editurilor a crescut simţitor în comparaţie cu acum 10 ani, de exemplu. Sunt tot mai mulţi autori dedicaţi doar acestui gen literar sau autori cunoscuţi de literatură care au început să scrie şi literatură pentru copii. Sunt deja colecţii consacrate – cum este Arthur, de la editura Art, seria de cărţi de la Cartea Copiilor, Nemi de la Nemira, Humanitas Junior. O serie de alte edituri mizează şi ele pe cărţi de copii (Cartier, Curtea Veche, Polirom). Au apărut reviste pentru copii: Ghidul Pozneţ sau Fabulafia. Am avut un Târg al cărţii pentru copii – Bookerini. Sunt autori care îşi încearcă forţele pe zona de self-publishing. Trupe de teatru încep să caute şi să monteze piese contemporane pornind de la cărţi pentru copii. Numărul ilustratorilor s-a diversificat. Există o nişă de profesori receptivi la acest gen şi care ne caută, precum şi mulţi părinţi care ne susţin. Sigur, dincolo de imaginea asta idilică mai e mult până când literatura de copii să nu mai fie considerată marginală în raport cu alte specii literare, până când autorii de literatură contemporană pentru copii să intre în manuale şcolare, să fie traduşi şi să intre în circuitul internaţional, să se aşeze o piaţă de carte pentru copii corectă din care, cine ştie?, măcar unii dintre noi chiar să poată trăi!

De câtă „magie” e nevoie pentru o carte de copii? Ce vrăji fac autorii şi ilustratorii?

Iulia Iordan: În general, reţetele sunt secrete. Iar dacă totuşi vrei să le afli, acest lucru nu se întâmplă pur şi simplu, ci trebuie să treci mai întâi prin nişte încercări. Poate nu atât de grele ca cele ale lui Harap Alb (deşi uneori pot părea infinit mai grele) dar nici foarte uşoare. Principala încercare şi de fapt cea mai importantă este să îi cucereşti pe copii. Cum o faci e mai greu de explicat decât de făcut, dar aici intervine propria bucătărie: fiecare cu reţeta lui. În cazul în care nu eşti sigur că i-ai cucerit pe copii, atunci e simplu: trebuie doar să îi întrebi. Ei îţi vor spune tot ceea ce trebuie să ştii. Vraja pe care o fac îndeosebi autorii şi ilustratorii este aceea de a găsi prilej de întâlnit cu copiii: o zi liberă, o oră de lectură la şcoală, o librărie, o bibliotecă, un muzeu. Autorii sunt în ultima vreme tot mai harnici în a face şi astfel de vrăji. Deşi din cauza asta le e ciudă că nu le rămâne prea mult timp pentru scris, scrisul pentru copii fără copii nu prea este posibil. De la copii afli tot felul de secrete fără de care nu ar mai fi mister şi nu ar mai fi nici magie. Pentru că, din câte ştiu, magia nu se poate cântări, ci, la fel ca şi gustul, ţine de întâlnirea dintre ei şi povestea nouă care li se descoperă.

Cum se apropie copiii de literatură? Dar literatura de copiii de azi?

Victoria Pătraşcu: Grele întrebări! Copiii se apropie de literatură călăuziţi. E nevoie de acei oameni mari care „cresc mici”, vorba Laurei Grünberg, şi care găsesc resurse de timp şi de energie, în lumea asta nebună-nebună, pentru a sădi în copii dragostea pentru poveşti şi pentru cărţi. Încă de la cele mai mici vârste. Copiii au nevoie de oameni îndrăgostiţi de literatură în preajmă, de oameni care să-i înveţe cum se îmblânzesc poveştile şi cărţile. Eu am avut în viaţa mea astfel de călăuze. Au fost părinţii şi bunicii mei. Fără ei, aş fi rătăcit poate în lumi mai puţin fermecate.

Cât priveşte literatura, ea se apropie de copii în moduri de neimaginat acum câteva decenii. Şi în privinţa formei, şi în privinţa fondului. E, cred, un semn că literatura pentru copii ţine pasul cu vremurile şi trăieşte – iată! – unul dintre momentele ei de graţie. De la albume, pop-up-uri, silent book-uri, romane grafice sau cărţile ilustrate cu realitate augmentată, toate caută cu înverşunare căi către inima şi mintea copiilor secolului XXI. E o realitate faptul că felul în care citesc noile generaţii s-a schimbat, aşa că şi cărţile destinate lor sunt nevoite să iasă din formatele cunoscute, fie cu ajutorul imaginaţiei, fie cu cel al tehnologiei.

Se simte o schimbare şi în privinţa scrisului şi a temelor abordate. Au apărut în poveşti teme care altă dată erau de neimaginat în literatura pentru copii, dar şi maniere diverse de scriere a poveştilor în care genurile se mixează şi graniţele dintre imaginar şi real nu mai sunt atât de bine delimitate cum erau odată.

Mini-Quiz pentru iniţiatoarele „De Basm”

• 5 cărţi de citit când eşti copil pe care le citeşti cu alţi ochi la maturitate

Adina Rosetti: Alice în Ţara Minunilor (pentru nenumăratele paliere de lectură pe care le oferă şi pentru absurdul delicios), Micul Prinţ (nu l-am prea apreciat în copilărie, dar e o carte splendidă şi nemuritoare), La Medeleni, primul volum (ori de câte ori te apucă nostalgia copilăriei), Momo (pentru adulţii care devin prea ocupaţi), Cei trei grăsani, de Iuri Oleşa (o carte pe care am adorat-o în copilărie, neînţelegând mesajul proletcultist, care astăzi e atât de evident).

Iulia Iordan: Micul prinţ, Momo, cărţile lui Jules Verne, cartea de bucate.

Victoria Pătraşcu: „Alice în Ţara Minunilor”, „Închide ochii şi vei vedea oraşul”, „Vrăjitorul din Oz”, „Călătoriile lui Gulliver”, „Harap Alb”.

Laura Grünberg: Micul Prinţ, Alice în Ţara Minunilor, Edward. Jurnalul unui hamster, Melancolica moarte a băiatului stridie (sau oricare altă poveste a lui Tim Burton), Hainele noi ale împăratului (Andersen) sau Basmele lui Hermann Hesse pe care tocmai le-am recitit.

• 3 cărţi care v-au bucurat copilăria

Adina Rosetti: Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, de Nikolai Nosov; Vrăjitorul din Oz, de Frank Baum; poeziile cu Arpagic ale Anei Blandiana.

Iulia Iordan: cărţile cu basme, preferatul meu fiind Măr şi Păr, Minunata călătorie a lui Nils Holgerson prin Suedia, de Selma Lagerlof, Heidi, de Johanna Spyri, Trei zile anapoda, de Dumitru Toma.

Victoria Pătraşcu: Doar trei? Fie!: „Vântul din lună”, „Vrăjitorul din Oz”, „Fridolin”.

Laura Grünberg: Poveşti nemuritoare, O mie şi una de nopţi, Muc cel Mic.

• 5 autori pe care vi i-aţi dori în biblioteca oricărui copil

Adina Rosetti: Mi-aş dori să văd cât mai mulţi autori români contemporani 🙂

Iulia Iordan: Antoine de Saint Exupery, Roald Dahl, C.S. Lewis, Gianni Rodari, Shaun Taun.

Victoria Pătraşcu: Roald Dahl, Cornelia Funke, Philip Pullman, Mark Twain, Michael Ende.

Laura Grünberg: Eu mi-aş dori să fie în fiecare bibliotecă măcar Iordan Chimet, Cele douăsprezece luni ale visului. Antologia inocenţei. O listă de autori străini ar fi: Saint Exupery, Lewis Caroll, Oscar Wilde, Michael Ende, Astrid Lindgren. Nu ar trebui să lipsească nici clasicii noştri (Ispirescu, Eminescu sau Creangă), dar anturaţi şi de autori contemporani – actuali şi viitori membri De Basm, să sperăm!

• Cel mai trăsnit titlu de carte pe care l-aţi avut vreodată în minte

Adina Rosetti: Îl am acum chiar în minte şi sper să-l văd în curând şi pe o copertă: „Aiurea-n tramvai”

Iulia Iordan: În general mă gândesc la titlu după ce scriu povestea. O singură dată am procedat invers şi sper să aflaţi în curând despre ce titlu este vorba :-).

Victoria Pătraşcu: Pe cel mai trăsnit nu pot să-l spun pentru că tocmai străjuieşte o poveste. Al doilea este: „O poveste cu Bulbuc, care intră în bucluc”.

Laura Grünberg: „Poveste cu un gând strănutat” sau „Să creştem mici”. Cred că sunt titluri destul de trăsnite.