„Nu eram mulțumită nici de job, nici de relație”. Cum și-a schimbat viața psiholoaga Cati Călin prin metoda ESPERE

Cati Călin este psiholog și trainer în comunicare prin metoda ESPERE. Este acreditată de Institutul ESPERE International și din anul 2001 este specialist în training, consultanță și resurse umane. Din anul 2007 s-a dedicat transmiterii Metodei ESPERE ca moderator de grupuri de dezvoltare personală, programe de formare special concepute pentru cupluri, organizații, profesori, educatori, părinți și copii.

Ce te-a dus către Metoda ESPERE, care nu e neapărat o metodă terapeutică, ci mai degrabă una de comunicare?

Cati Călin: Eu căutam, în primul rând, ceva care să mă ajute pe mine, să-mi cresc eu încrederea în mine, să mă simt bine, să am relații bune cu ceilalți. Terminasem Psihologia, eram angajată într-un prim job serios și cu siguranță căutam să găsesc o modalitate de a mă ajuta pe mine și eventual, de a mă duce și în direcția de carieră. Îmi amintesc ce am scris în jurnal la începutul Formării ESPERE: mai întâi să văd eu cum e pentru mine și după aceea văd eu dacă o transmit și celorlalți. Dar după întâlnirea cu Jacques Salome și faptul că vedeam în mod concret niște lucruri care mi se păreau pe cât de simple, pe atât de surprinzătoare, am ajuns la concluzia că aveam două opțiuni: o formare în psihoterapie și formarea în Metoda ESPERE. Și am ales-o pe aceasta, pentru că au fost întâlniri cu oameni cu care consideram eu că am mai multe afinități sau de care mă simțeam inspirată.

Cati Călin: „În orice relație pot să vină către mine mesaje cadou, pozitive pentru mine, și ele îmi cresc energia, încrederea, cheful de viață, iubirea de sine. Și în aceeași relație, în momentul următor, pot să vină mesaje toxice care îmi scad energie, încredere, chef de viață”

Ce ai descoperit în momentul în care ai aflat despre Metoda ESPERE?

Cati Călin: Primul lucru pe care l-am descoperit a fost că pot să nu păstrez mesajele toxice care vin către mine. Aveam o încredere scăzută în mine pentru că, de-a lungul timpului, colectasem tot felul de păreri ale oamenilor despre mine, despre felul în care arăt, despre felul în care sunt. De exemplu, nu aveam greutatea ideală, eram ușor supraponderală și mesajele nu erau chiar pozitive. Conștientizările au fost legate de multe mesaje primite. De fapt, conștientizările sunt legate de faptul că nu știm cum să comunicăm, oamenii aruncă mesaje pur și simplu. Îți spune: Draga mea, ce proastă ești! Și din start le amestecă. Draga mea, care înseamnă că îi ești dragă! Și cu tot dragul zice că ești proastă. Ceea ce e un amestec cumva între cele două. Uneori mesajele sunt amestecate în acest fel sau, dacă vin de la persoane importante, ca de exemplu mama, tata, bunica, persoane care au grijă de tine, au un impact major. Ori eu trebuie să conștientizez că asta e părerea lor. Nu înseamnă că e realitatea. Și atunci nu trebuie să păstrez mesajele astea.

Și asta pentru că te-ai întâlnit cu Jacques Salome sau cu niște oameni care ți-au arătat că se poate face asta…

Cati Călin:  Cu Jacques Salomé, cu Claudia Jimeno, care a îndrăznit să-l invite pe Jacques Salomé în România, cu colegii mei, care au zis și ei Da în continuare, cu sutele de oameni care veneau la conferințele lui Jacques Salomé, cu formatoarea mea, alături de care am învățat în detaliu Metoda ESPERE. Totul a fost bazat pe întâlnirea cu oameni care pur și simplu mi-au extins harta mentală. Am învățat că pot să îndrăznesc să cer lucruri sau să refuz lucruri. Pe lângă mesajele toxice, să refuz niște comportamente care nu sunt potrivite, să refuz să mă las tratată într-un anume fel.

Cum era Cati de dinainte de a avea aceste revelații și de a avea aceste întâlniri super benefice?

Cati Călin: Eram absolventă de Psihologie, angajată într-o companie interesantă, dar în același timp într-un job care pentru mine era foarte neinteresant. Din fericire, am întâlnit niște oameni extraordinari care sunt în continuare în viață. Eram într-o relație pe care insistam să o continui așa, de teama de a fi singură, dar o relație care nu era bună pentru mine absolut deloc. Dar insistam, pentru că mi se părea că iubirea și faptul că ne iubim poate să ne ajute să depășim orice fel de obstacol. Deci nu eram mulțumită nici la nivel de job, nu eram mulțumită nici la nivel de relație.

Cum se manifesta această nemulțumire?

Cati Calin: Se manifesta cu dorința de a-mi schimba jobul, bineînțeles, care s-a întâmplat într-un viitor relativ apropiat, cu dorința de a fi mai bine în relația respectivă.

 Deci o parte din Cati făcea toate cele să-ți arate că, de fapt, nu e bine acolo unde e…

Cati Calin: Da, pe de o parte știam că nu e bine, pe de altă parte probabil că mi-era greu să mă desprind. Sau, legat de job, cred că eram oarecum la început, pentru că mă angajasem în 2001 și încă mai aveam speranță. După aceea, în 2002, mi-am dat seama că nu mi se potrivește sau că nu am reușit eu să dezvolt o relație cu managerul, în care ea să simtă ceva apreciere în legătură cu ceea ce fac. M-am îndreptat către altceva. Iar în relație mi-a luat destul de mult timp până când s-o termin cu adevărat. Adică a mai durat ceva timp până când s-o închei, dar m-am străduit să aplic tot felul de lucruri interesante acolo. La nivel personal n-a fost așa de simplu. La nivel profesional, da.

În general e așa?

Cati Calin: Poate că era la momentul respectiv. Acum n-aș zice. În oricare dintre zone mă gândesc că există căi practice să poți să transformi ceva dacă îți dorești cu adevărat. Pe de o parte. Pe de altă parte, zona profesională e o zonă care mie îmi place, mi-a plăcut dintotdeauna. Chiar și atunci când eram om de resurse umane – în prima parte a carierei mele am fost om de resurse umane –  îmi plăcea ceea ce făceam. Eram pasionată de ceea ce făceam. Iar acum că sunt pasionată de ceea ce fac și bucuria pe care o am transmițând oamenilor, evident că mă poate face să mă concentrez foarte mult timp pe job. Pentru că îmi place foarte mult.

De ce ai ales să fii psiholog sau să dai la psihologie?

Cati Călin: Practic formarea Metoda ESPERE se termină cu un memoriu care e foarte aplicat, concret. Dar în memoriul acela împărtășești despre drumul tău. La Psihologie m-am dus ca să știu cum să îmi cresc copiii. Asta a fost ideea mea. Mă interesa domeniul. În același timp, am descoperit că dincolo de cum mi-aș crește copiii, de fapt, are legătură cu mine. Are legătură cu lucrul cu mine, cu propria mea dezvoltare, propria mea copilărie revizitată sau grijă de fostul copil care e în interiorul meu. Pentru că, altfel, s-ar putea să-i ofer copilului meu ceea ce nu am primit eu. Să fiu într-o relație pe care o numim bumerang: ofer copilului toate mesajele cadou pe care eu nu le-am primit și atunci el s-ar putea să primească prea multe sau nepotrivit cu nevoile pe care le are. Acesta a fost gândul, în vreme ce descoperirea a fost că era pentru mine, descoperirea acestui dublu drum și în relație cu mine, și în relație cu ceilalți. Și asta se întâmplă în fiecare moment, cu fiecare întâlnire. După fiecare întâlnire nu o să mai fiu la fel. O să fie ceva diferit.

Atât e de importantă interacțiunea?

Cati Calin: Da. În ce procent, eu decid. Eu decid măsura în care las să vină către mine acest lucru. De exemplu, întâlnirea de azi ține de cum mă gândesc la felul în care îmi adresezi întrebările, mă face să mă gândesc la viața mea într-un fel în care poate nu sunt obișnuită în fiecare zi.

Cum te-ai transformat tu în cei 20 de ani de formare?

Cati Calin: Cred că am înflorit de-a dreptul. Am înflorit în sensul că de la o relație în care sufeream și o relație toxică pe care o maltratam și eu, bineînțeles, acum cu siguranță am mult mai multă grijă de mine pentru a mă respecta. Mesaje toxice, comportamente nepotrivite nu sunt ceva care să poată să fie acceptabil. Sau să rămân într-o relație care e nepotrivită mie. Practic, ce am constatat e că nu mă despart de cealaltă persoană, ci mă despart de un fel de a fi pe care nu vreau să-l mai întrețin sau pe care nu vreau să îl trăiesc. De fapt, eu nu mă simt bine în relația asta și atunci cel mai adevărat e să spun nu că tu ești de vină ci că eu nu mă mai regăsesc aici. Eu nu îmi văd viața, și proiectul meu de viață în acest fel. Sunt anumite lucruri care sunt inacceptabile și e important să mi le știu și să mi le cunosc.

Ele se transformă. Tocmai de asta, în relații, e important să știu care sunt zonele mele de intoleranță. Ce m-ar face să ies din relația aceasta? Pentru unii e poate violența fizică – o palmă, pentru altcineva poate să fie chiar violență verbală sau valori diferite sau multe alte lucruri. Asta la nivelul relațiilor amoroase personale. În ceea ce privește zona profesională, cu siguranță nu intru în relații în care nu mă simt confortabil. Adică, pe de o parte cu ESPERE fac ceea ce îmi place și ceea ce îmi aduce bucurie, satisfacție, să pot să-i ajut pe oameni să aibă relații mai bune, să pot să-i observ având propriile lor haruri, transformări, să pot să îi văd oferind un mesaj cadou sau oferindu-și un mesaj cadou sau descoperind că aici fostul copil a suferit ceva și uite că pot să fac ceva diferit. Nu pot să schimb trecutul, dar pot să schimb în interiorul meu relația cu trecutul ăsta. E extraordinar că pot să merg să fac un curs către o echipă educațională într-o grădiniță, o școală, și ei, la rândul lor, să poată mai departe să creeze niște relații extraordinare cu elevii lor. E minunat că lucrez direct cu elevii și îi învăț cum anume pot să aibă ei niște relații, cumva reparând ce mi s-a întâmplat mie în școală, adică ei să poată să știe că mesajele toxice nu sunt ok și că se pot apăra de ele, pot să nu le primească, pot să le arunce la coșul de gunoi relațional, pot să ceară sprijin. Că pot să lucrez într-o companie și să văd omul, persoana, nu neapărat funcția, și ei înșiși să poată să își creeze niște relații în care să fie încântați să fie acolo. Da, în ceea ce înseamnă relațiile mele apropiate, familia, copilul, aici e o bucurie extraordinară de a fi împreună. Practic, această calitate a relațiilor s-a tradus și în relațiile dinaintea cunoașterii mele ESPERE. Calculam că practic aveam 24 de ani când am aflat prima oară de ESPERE și acum am 46, deci n-am ajuns la jumătatea timpului. Nu sunt expert.

Dar ai 20 de ani de formare… te poți numi senior în domeniu…

Cati Calin: Asta e munca mea, asta e ce am ales să fac. Ceea ce îmi place mie să fac, să pot să-i ajut și pe alți oameni dacă ei vor să schimbe lumea sau să susțină mai puțină violență în lume, să poată să o facă cu ajutorul comunicării, cu ajutorul unor reguli de igienă relațională – cum ar fi să vorbesc despre mine, nu despre celălalt. Îi  aud pe copii spunând asta: X e prost că a luat o notă mică sau a ratat poarta. Cum adică? E prost că a luat o notă mică la ceva sau că n-a știut cum să șuteze la poartă? Înseamnă că e prost? Sau înseamnă punctual că n-a știut astăzi, la ora 14:49, cum să șuteze la poartă? Sau că astăzi, la testul la fizică a luat patru? OK, oare vrea să facă mai bine de atât sau nu? Dacă vrea să facă mai bine de atât, îmi imaginez că sunt căi de a ajunge acolo. Cine spune că a greșit sau că e prost sau că nu e în stare – Acest fel de a vorbi mă păstrează într-o stare pe care, de fapt, nu vreau să o am. Cine vrea sa fie prost ? Și totuși ne-o spunem uneori.

Ți-ai făcut o profesie din ceva ce pare natural a face. Și mi se pare extraordinar faptul că în continuare găsești lucruri de rezolvat în relații. S-ar părea că lucrurile sunt intuitive, că funcționează de la sine. Și iată un exemplu foarte simplu: nu mai vorbi despre celălalt, zi despre tine. Mai dă-mi un exemplu!

Cati Calin: O altă regulă ar fi să nu confund persoana cu comportamentul său, pentru că dacă îl vedeam pe primul meu iubit ca fiind cel rău, de fapt nu-l mai vedeam pe el. Pentru că, dacă e să vedem relația ca o eșarfă, ca un canal prin care circulă mesajelee,  când faci ceva în mod repetat, când intri pe ușă, doar asta văd. Văd ce mă deranjează, văd copilul care își aruncă pantofii aiurea, îmi văd soțul care n-a dus gunoiul sau îmi văd colegul care nu mi-a trimis raportul la timp. Asta e ceea ce văd. Și atunci, văzând asta, mă manifest în legătură cu asta. Și e prima noastră interacțiune –  nu ne-am văzut de 5 – 7 ore, sunt probabil cele mai importante persoane din viața mea, copilul meu, partenerul de viață, colegul de la serviciu. Noi ne ducem și intrăm în relație cu ”mi-ai dat raportul?”, ”iar nu ai dus gunoiul?”, ”pe bune că iar arunci pantofii?! De câte ori ți-am zis?”.  Și asta este comunicarea spontană. Așa comunicăm noi spontan, că așa am auzit, așa am învățat, așa ni se pare normal. Și totuși, dacă ar fi să primești astfel de replici, cum te simți? Vrei să continui relația asta sau vrei să te ascunzi undeva?

Când mă întâlnesc cu o persoană – e o altă regulă de igienă relațională –  am grijă să hrănesc relația cu mesaje pozitive. Adică atunci când fiica mea vine pe ușă de la liceu și eu îi spun că și-a aruncat pantofii aiurea, relația noastră nu a fost hrănită în niciun fel. Mesajul este e ceva ce nu faci bine. Ăsta e primul lucru pe care ea îl aude după o zi în care nu știu cum a trecut prin ea. E probabil persoana cea mai prețioasă din viața mea. Și totuși, în fiecare zi o hrănesc cu mesajul pe care Jacqus Salomé îl numește caca, la propriu. Și atunci, mai întâi și mai întâi, să intru în relație cu ea, să-i spun că mă bucur să o văd, că există în viața mea, că e vie, întreagă, că a venit acasă. Aș putea să mă bucur doar să o văd și să o întâmpin, mai ales că poate a avut o zi grea. Pentru că în momentul în care eu încep cu pantofii, eu nu o văd pe ea. Eu văd pantofii.

Dar problema este că pe mine mă frământă faptul că în fiecare zi aruncă pantofii. Cum îi spun asta?

Cati Călin: Pe lângă că o întâmpin și hrănesc relația, dacă partea cu pantofii mă preocupă, vorbesc despre mine. Nu o mai confund cu pantofii aruncați. Cu prima regulă de igienă relațională –  vorbesc despre mine. De exemplu: când eu văd pantofii aruncați, cum mă simt? Simt enervare. Da, pentru că eu urmează să strâng și pentru că simt oboseală. Și pentru că atunci când îi strâng nu am timp să stau cu tine sau nu am timp să stau cu voi sau ceva de genul. Și mă aștept și îți cer să-ți pui pantofii în ordine. Durează, dar sunt mult mai multe șanse să poată să audă acest mesaj pentru că nu e despre ea, e despre pantofi și că tu-i ceri asta și că e important pentru tine. Pentru că noi, de obicei, dăm ordine, nu facem cereri, ca și cum ceilalți sunt subordonații noștri.

Cati Călin: „Revin la relația de cuplu. Dacă celălalt n-o hrănește, pot să vorbesc despre asta. Vorbesc despre mine, neconfundând cu faptul că celălalt nu hrănește relația. Dar, de fapt, cine așteaptă mesaje cadou?”

Altă regulă?

Cati Calin: Revin la relația de cuplu. Dacă celălalt n-o hrănește, pot să vorbesc despre asta. Vorbesc despre mine, neconfundând cu faptul că celălalt nu hrănește relația. Dar, de fapt, cine așteaptă mesaje cadou? Eu aștept, nu? Da, s-ar putea să fie chiar limbajul meu de iubire. Nu face parte din Metoda ESPERE, dar poate fi ceva despre cele cinci limbaje de iubire dezvoltate de Gary Chapman. Cum mă simt eu cel mai bine sau iubit? Dacă primesc mesaje de valorizare. Poate fi unul dintre ele. Și atunci, pentru că nevoia de a fi valorizat, de a primi mesaje pozitive pentru mine e o nevoie relațională, eu sunt responsabil de această nevoie a mea. S-ar putea, din motive care țin de celălalt, să nu ofere mesaje de valorizare, că el nu știe, că el n-a învățat, că pe el părinții îl pupau în somn și îl băteau. Și atunci ce fac eu pentru nevoia mea de valorizare? Pot să îi spun celuilalt, mai ales dacă vorbim despre relații amoroase. Din înțelegerea mea, în orice fel de relație am nevoie de mesaje clare. Și bărbații, de asemenea. Dacă eu aștept să primesc flori de ziua mea, important este să-i și spun asta, nu să-l las să viseze la ce îmi doresc. Cred că e foarte complicat să se gândească la asta. Pot să cer asta. Am nevoie de mesaje pozitive, dar ca să pot să primesc mesaje pozitive, eu zic că primul pas ar fi să le ofer și eu. Să creez acest obicei în care am grijă să ofer mesaje pozitive celuilalt, care e cumva contraintuitiv la cum e construit creierul nostru pe supraviețuire, adică să vedem tot ce nu merge. Trebuie să las deoparte toate acele lucruri, să văd persoana din fața mea, omul care e omul pe care l-am ales să-mi petrec restul vieții cu el. Dacă e o relație de cuplu pe termen lung. Am ales să îmbătrânim împreună. E un antrenament în sine de a oferi.

Dacă tu dai și celălalt totuși nu-ți dă?

Cati Calin: Vorbesc despre asta pentru că nu e un schimb. Eu le dau pentru că le dau, nu le dau ca să primesc înapoi. Când dau, dau cu adevărat, nu neapărat îți dau ca să-mi dai. E ca și cu îmbrățișările. Care-i scopul? Scopul este să ofer îmbrățișarea asta. Acum întrebarea e dacă celălalt e pregătit să o primească. S-ar putea să nu fie pregătit să o primească. Cel mai bine este să întrebăm.

Sentimentul e una, relația e alta. Adică sentimentul e ce simt eu în interiorul meu. Eu îmi iubesc copilul, îmi iubesc partenerul, îmi iubesc mama, tata, fratele. În același timp, relația poate să fie una toxică, neagră, ruptă, stricată. Pentru că iubirea nu e același lucru cu relația. Uneori, ce simt eu e altceva decât ce se manifestă în relație.  Eu îmi iubesc copilul și, în același timp, o să-i spun că o să ajungă pe drumuri. Sunt  părinți care își iubesc copiii și care îi bat. Sau într-o relație de cuplu în care ajung să se omoare, să se bată, nu înseamnă că nu se iubesc. Vorbim despre crime pasionale. Trebuie lucrat la cum manifest concret iubirea asta în relație. Concret, ce înseamnă, ce mesaje transmit, ce comportamente am? Pentru că iubire și bătaia la mine nu merg împreună. Adică pot să apreciez că mă iubești. Iubirea pe care o simt e ceva, e un sentiment pe care îl am interior. Să spunem un partener care își bate soția. Nu zic că nu o iubește. Nu judec asta. Problema e comportamentul pe care îl are. Comportamentul e problema. Și trebuie discutat. De multe ori, victimele violenței domestice nu pleacă din relație tocmai din cauza acelui te iubesc care vine a doua zi. Dar este posibil ca victima să se desprindă dacă are susținere. Pentru că ESPERE propune niște demersuri simbolice. Cum anume se vindecă situația asta? Cum anume primesc susținere? Cum anume pot să mă poziționez? Cum anume pot să spun asta de la început într-o relație?

În orice moment pot să fac o repoziționare și un refuz al unui comportament care e nepotrivit. Sentimentele și relațiile sunt diferite, pentru că relațiile de cuplu care se rup nu se rup pentru că nu există iubire.

O altă regulă pe care o spun este să conștientizăm că în orice relație pot să vină către mine mesaje cadou, pozitive pentru mine, și ele îmi cresc energia, încrederea, cheful de viață, iubirea de sine. Și în aceeași relație, în momentul următor, pot să vină mesaje toxice care îmi scad energie, încredere, chef de viață. Și asta arată că relația e vie. Important e ca eu aici să conștientizez care e bun pentru mine, care nu e bun, să pot să îl spun. Este necesar să fac curățenie în viața mea.

Dacă în urma acestei curățenii eu constat că rămân singur sau singură și nu vreau să rămân singură, ce fac?

Cati Calin: Curățenia eu propun să o faci în relația directă, adică înainte de a renunța la o relație. Oamenii asta fac: ajung să renunțe la joburi, la relații, nelucrând la ele. Adică ei se umplu de mesaje toxice, nu fac nimic în legătură cu asta, nu îndrăznesc să spună sau nu știu cum să comunice și ajung să lase relația cu totul. Sunt anumite situații sau cazuri de violență fizică, de violențe morale în care e extraordinar de util să lase relația asta. Nu vorbim despre relații de genul ăsta, vorbim despre relații la care se poate lucra. Și atunci, dacă eu folosesc măcar aceste reguli – vorbesc despre mine când ridici tonul la mine, pot să-i cer să îmi ofere mesaje cadou de apreciere, pot să nu îl mai confrund cu comportamentele pe care le are, pot să vorbesc despre comportamentele care mă deranjează, poate există șansa să schimbe ceva în ele. Deci pot să fac multe lucruri înainte de a renunța la o relație.

Să zicem că am renunțat la o relație. E o pierdere importantă, mai ales dacă e o relație de cuplu, de exemplu. Adică e un moment foarte delicat în viața mea, în care practic îmi construiesc viața. E un moment în care trebuie să am mare grijă de mine. E un moment în care pot să cer sprijin și susținere, pentru că practic e vorba de o renaștere. Renasc către mine însămi în afara acestei relații. Dacă a fost o relație de cuplu și am avut un vis de viață cu omul acela, aș putea, de exemplu, simbolic, printr-un anumit obiect, să recuperez acel vis de viață, tocmai ca să pot să construiesc o altă viață. Pentru că unii oameni rămân blocați pur și simplu simbolic, în visul de viață pe care l-au construit cu partenerul. Separările, rupturile, doliile sunt una dintre originile de somatizare. În afara faptului că poate să fie începutul unei depresii, de exemplu, e   natural să mă simt prost după perioada asta. Sunt momentan singur. Pot să mă bucur de această stare de a fi singur, de a vedea avantajele acestui lucru și a putea construi încet-încet. Dacă am, de exemplu, dorința de a avea o altă relație, să pot să o știu, să o simbolizez print-un obiect, să o arăt, să am grijă de ea și de relația asta. Cum îmi imaginez că ar fi ea și cum mă aștept eu să fie. În așa fel încât să pot să fiu partenerul pe care vreau să-l ofer în relația asta și să-mi fie mie clar în ce direcție vreau să mă îndrept, cum vreau să construiesc această relație și să fiu deschis să întâlnesc o persoană care ar putea să întâlnească ceva din așteptările mele, să poată să primească ceva din ceea ce eu pot să dau.

Citește și: „Vreau și eu o relație ca a lor”. Povestea unei întâlniri la speed dating: Cine sunt Ion și Oana Puican, cuplul de psihoterapeuți ce lucrează prin exemplul propriu

Așadar… deschidem porțile să intre mesajele cadou și ne punem bariera când vin cele cu otravă. Cum facem asta?

Cati Calin:  Iau o eșarfă, care reprezintă relația cu mine. Ea are două capete. Cred că e important să ascultăm. Un mesaj nu e cadou sau nu e toxic decât pentru cel care îl primește. Pentru că dacă pentru un părinte bătaia e ruptă din rai, pentru copilul care o primește s-ar putea să fie un mesaj toxic. Și atunci eu sunt cel care judecă mesajul care vine către mine și cum anume le deosebesc. Ăsta e un mesaj cadou sau un mesaj toxic? Mai întâi trebuie să fac diferența între ele. Pot să-mi dau seama ce fel de mesaj este și legat de starea pe care o am, pentru că simt că îmi crește energia, încrederea, cheful de viață, iubirea de sine, stima de sine, chiar și imunitatea. Sigur, mesajul pozitiv trebuie să știi să îl și păstrezi. Dar ce facem când vin mesaje toxice? Să folosești un instrument al metodei: confirmare. Adică să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului. Dacă eu spun: Monica, interviul nu e bun te invit să-l lași la mine și să spui da, aud că pentru tine interviul nu e bun. În loc să vină la tine și să îl păstrezi și să-l ții și să-ți scadă energia, încrederea, cheful de viață, să îl rumegi toată ziua și să vii cu energia jos, să îl lași de unde a venit. O altă metodă e să să arunci la coșul relațional. Adică pot să-l scriu și să-l arunc. Dincolo de asta, e important să vedem și ce fel de mesaje de acestea ne dăm noi. Pentru  că și în relațiile cu noi înșine putem să ne dăm noi mesaje. Am lucrat foarte mult timp cu mine pe relația cu mine ca să clarific lucrurile.

 Dacă te uiți la tine din exterior ca un observator, care ar fi lucrurile cu care te mândrești în această perioadă?

Cati Calin: Mă bucur că exist pe lângă niște oameni extraordinari.