O dâmbovițeană s-a îndrăgostit de un egiptean și l-a convins să lase piramidele pentru a locui în Pucioasa. Cine este Corina Chiran și de ce, după actorie, bancă și oratorie, a ajuns să mănânce din propriul solar și să renunțe la medicamente
Corina Chiran este o româncă curajoasă care s-a îndrăgostit de scris, de educația pentru cei mici, de un bărbat din Egipt și de pământul acestuia, dar și de cel în care ea a crescut. Ordinea nu este neapărat aceasta, cum nici eu nu am reușit să spun tot ce îi ocupă spațiu în inimă, fără a-i plăti chirie.
Și-a ascultat mereu instinctul și a fost atentă la semne. Unele dintre acestea au dus-o către artă, altele către scris, unele o chemau în Egipt și altele înapoi acasă. Le-a prioritizat și a decis să revină acasă, în Pucioasa, după ce-și făcuse un CV colorat în Cairo.
Corina Chiran este o voce ascultată acum, deși uneori vocea ei devine mută. Oamenii care îi înțeleg terapia și conexiunea pe care și-o revendică cu pâmântul, privesc cu admirație o tânără care s-a îndrăgostit de un egiptean, i-a dăruit doi copii și l-a convins să vină pe tărâm românesc.
Este atentă la corpul el, îl ascultă și îl prețuiește. Acest respect a determinat-o să creeze creme care să-i atingă pielea fără a o leza.
Susține sustenabilitatea în materie de modă și nu îi este rușine să se îmbrace de la second hand, ba dimpotrivă, defilează în curtea ei spre încântarea internauților care o urmăresc.
Corina dragă, ești din Pucioasa, nu?
Da, da.
Singură la părinți?
Nu, mai am un frate, mai mare decât mine cu 3 ani.
Corina Chiran: „Părinții mei au fost cei care au decis cam tot ce s-a întâmplat cu mine până pe la 28 de ani”
Te-ai visat dintotdeauna că vei scrie?
Hmmm, interesantă întrebare. Părinții mei mi-au pus numele după o colegă de-a lor de birou care scria. Lucra în cibernetică, în informatică, la fel ca părinții mei, dar era cum ar veni, „scriitoarea biroului”. Țin minte că la nașterea mea mi-a scris o poezie, ca un fel de întâmpinare, în semn de recunoștință pentru faptul că părinții mei au ales să îi port numele. Și să știi că m-a hărăzit cumva acest lucru. Tatăl meu a scris poezie, a cochetat multă vreme cu teatrul, a fost șeful de brigadă artistică pe vremea lui în fabrica în care lucra pe vremea comunismului și era forma lui de a face satiră și de a critica într-o formă haioasă sistemul. Deci și el a scris. Uite, întorcându-mă din Egipt, m-am întâlnit cu doamna Corina, cea după care mi-au pus numele ai mei. Și m-a atras vibrația ei, dintr-o dată m-am simțit ca acasă, stand lângă ea.
Eu am început să scriu mai târziu. Cred că am fost doar curajoasă să mă rostesc pe mine, mereu. Nu mi-a fost niciodată frică să vorbesc, să mă rostesc. Și am făcut-o și în scris, fără frică, fără trac și apoi în Egipt, fiind departe de prieteni, departe de comunitate, departe de limbă, cred că a fost așa un exercițiu de a nu uita limba.
Da, am fost bună la limba română, probabil cea mai bună din clasă și pentru o clasă de informatică mereu era o surpriză. Mi-a plăcut mult doamna de română, mi-a dat aripi, deși era o doamnă destul de severă. M-am deschis scrisului și cititului, doamna profesor m-a încurajat și a curs.
Informatică pentru că și părinții tăi au fost în acest domeniu?
Da, da. Părinții mei au fost cei care au decis cam tot ce s-a întâmplat cu mine până pe la 28 de ani. Până la finalul facultății, în mod direct, iar după facultate, în mod subtil, pentru că ești sub dominația lor energetică, chiar dacă ai plecat de acasă. După care am plecat în Egipt și m-am rescris. De fapt am început să rescriu povestea timid dinainte de „a fugi” în Egipt, că practic a fost o fugă. Nu am vrut să fie o fugă, ci mai degrabă o călătorie, doar că de fapt fugeam.
Până la fugă, dă-mi voie să citez „După ce am absolvit ASE Bucureșți, am investigat erori bancare timp de 6 ani, îmi murea sufletul în chingile sistemului bancar așa că am dat la teatru”.
Uite, vin cu o remediere asupra textului. Atunci credeam că îmi moare sufletul, dar am aflat pe parcurs, nu știu cum, probabil a început divinul să picure sensul prin mine. Am aflat că sufletul nu este alterat, nu moare, nu se pierde. Sufletul este intact, integru, plin de lumină, mintea nu înțelege că suntem în drum spre suflet pe pământ. Și atunci ajungem să bâjbâim. Deci sufletul meu nu murea, doar că voia să fie hrănit, mă chema.
Corina Chiran: „Cred că mereu m-a atras o altă cultură, de asta probabil m-am și căsătorit cu un egiptean, care pe jumătate este rus”
Și de la ASE ai mers pe partea creativă, adică la Teatru. Mi se pare o diferența enormă între cele două. Cum? Și de ce?
Frică, frică organică, frica părinților de a nu eșua copiii lor îi împinge undeva unde lor li se pare că e sigur, pentru că ei m-au văzut așa, bună la oratorie, încrezătoare, dar nu eram lăsată să aleg.
Se temeau să ne dea libertăți. Dar nu e vina nimănui, nu este vina lor că noi am trăit atât de îndoctrinați.
Totuși ai mers la Teatru, nu?
Da, am mers la Teatru, de fapt am făcut niște cursuri de teatru pentru amatori și regizoarea care ținea cursul, încă de la prima întrevedere mi-a spus „Tu trebuie să faci asta! Dar doar asta. Deci nu vrei să te pregăteșți pentru facultatea de Teatru?”. Apoi m-am pregătit și am intrat. M-am pregătit vreo 3 luni. Timp de 3 luni am fost studentă la actorie și lucram și la bancă. Dar erau 9 ore de actorie pe zi și la un moment dat nu am mai putut. Și m-am desprins de teatru, am rămas în bancă, dar m-am apucat de teatru cu copii de grădiniță, pentru că nu puteam, gustasem deja din visul acesta. După această activitate, am început să străbat lumea și am avut tot felul de colaborări, cu școli, cu grădinițe. Am condus la un moment dat o școală Internațională în Cairo, am administrat grădinițe Internaționale în Cairo și aveam în subordine învățătoare, educatoare. Copilul meu avea puțin peste 1 an când se întâmpla toată treaba asta. Să știi, importantă este ne-teama, să ai curaj, să experimentezi!
Îți recomandăm și următoarele povești de viață
Bun. De la atelierele creative cu copilași, la festivaluri internaționale? Cum? Mi se pare că îți trebuie mult curaj să faci toate astea.
Da. Știi cum s-a întâmplat? Cred că mereu m-a atras o altă cultură, de asta probabil m-am și căsătorit cu un egiptean, care pe jumătate este rus. Mereu simțeam că vreau mai mult, vreau să descopăr, să aflu locuri, să aflu culturi. Niciodată nu m-am simțit de nicăieri. La festivalurile internaționale am ajuns prin intermediul unei prietene irlandeze pe care am cunoscut-o la cursurile de Teatru pentru amatori pe care le urmasem. România intrase în UE, deci era facil să ieși, engleza o știam, trac nu aveam. Și am început să aplic. Aplicam și eram acceptată. Îmi documentam foarte bine munca. Am făcut asta vreo câțiva ani, m-am hrănit. Până când în Egipt l-am cunoscut pe „băiatul ăsta care mi-a pus capac”.
Corina Chiran: „Toma, fiul nostru ne-a ales pe noi, deci era un drum de făcut, iar cum tatăl lui era ocupat cu Revoluția, pasul dinspre mine trebuia făcut”
Doamne, cât de greu îmi este parcă să țin pasul cu tot ce ai făcut, să am eu în mintea mea un curs firesc. Cine este Corina în esență? Cum te-ai descrie acum, la momentul discuției?
Sunt un suflet în corp de femeie, fără vârstă. O femeie fără frici, mamă, soție, ghid spiritual. Un suflet în corp de femeie, fără frică de nimic. Cred că asta mă apropie de oameni, nefrica. Este atâta lumină în noi și atâta loc pentru inițiative. Cu toate astea, foarte rar o să observi lipsa invidiei. Eu sunt o fată simplă care își dă voie să experimenteze. Mă ajută foarte mult documentarea parcursului. Oamenii află singuri cine sunt din feedback-urile altor oameni.
Uite, iarăși ai făcut semnul acesta cu mâna. Îmi place acest gest al tău pe care îl faci destul de des. Ce semnifică el?
Lumina din mine onorează lumina din tine, pe scurt. E ca și cum, onorez intenția ta de a vorbi, sunt fericită că ai ales frecvența mea și ai încredere să vii către mine. Când recunoștința devine natură, încep să se așeze lucrurile, pentru că nu știm ce ne așteaptă, niciodată.
Crezi în coincidențe?
Cred în sincronicități. Coincidență este o potrivire pe pământ, sincronicitatea este o potrivire pe care divinul o semnează, aducându-ți conștientizări de creștere spirituală, iar noi, practic o validăm. Totul poate fi o coincidență, un fel în care viața se joacă.
Corina, spuneai că ai ajuns în Egipt ca o fugă a ta. Dar oare nu așa a fost să fie? O sincronicitate?
Ba da! Eu asta spun în cadrul ședințelor mele. Noi la nivel de suflet ne alegem părinții. Toma ne-a ales pe noi, deci era un drum de făcut, iar cum tatăl lui era ocupat cu Revoluția, pasul dinspre mine trebuia făcut.
Îmi povestești acum cum ai ajuns în Egipt și cum ți-ai întâlnit partenerul?
Soțul prietenei mele irlandeze pe care am cunscut-o la cursurile de teatru a avut de făcut o stagiatură de 4 ani în Egipt și m-a chemat la ea. Am petrecut niște zile pe la ea șim-am îndrăgostit de tot ce avea acel loc. Când am fost să vizităm piramidele am simțit un soi de amețeală, am simțit că mă cheamă pământul, asta a fost senzația, că „eu mai am treaba pe aici”. M-am întors acasă, dar am rămas cu gândul acolo. A mai trecut o vreme, apoi, singură fiind prin Bucureșți am întrebat-o pe prietena mea irlandeză, ce părere are dacă vin vreo lună să stau în Cairo? Și ea mi-a zis că sigur. Aveam 28 de ani. M-am dus în Egipt la ea și în 3 zile l-am cunoscut pe soțul meu. Suntem împreună de atunci, de când ne-am văzut. Când ne-am văzut a început povestea noastră.
Corina Chiran: „Nu m-am gândit vreodată că vor ajunge copiii mei născuți la piramide să insiste să-i duc în cartierul copilăriei mele”
O poveste scrisă în engleză?
Da, da și tradusă de mine în română, că practic, eu de 12 ani tot scriu la povestea asta în română.
Câți ani ai stat în Egipt?
Șapte ani.
Șapte, cifra magică. Crezi în numerologie?
Da, eu nu neg adevăruri divine, iar acesta este un adevăr divin. Soțul meu este un matematician, socrul meu profesor universitar, mama mea, copiii la fel. Ideea este foarte simplă, vezi la ce ești bun și fă-ți un trai pe seama asta.
Copiii sunt născuți în Cairo? Au mers la grădiniță acolo?
Da, ambii sunt născuți acolo. Cel mare, Toma, mi-a scris parcursul într-un fel. Eu mi-am dat seama că trebuie să fiu în învățământ, sub orice formă. Sistemul de învățământ guvernamental de acolo este horror. Sunt școli de băieți, școli de fete, separate, îndoctrinați, se urlă, se bat, se dau copiii afară. Și atunci mi-a fost clar că trebuie să fiu în sistemul de educație ca să fiu pe lângă Toma, să îl îndrum.
Ce ai lucrat în Cairo?
Am lucrat diverse. Mi-am făcut un CV cuprinzător, încărcat și am avut noroc să găsesc loc într-o academie de grădinițe. Și am fost trainer pentru educatoarele lor. Mi-a dat mână liberă să mă organizez. Eram însărcinată cu cel de-al doilea copil, le-am zis și au primit foarte bine ideea. Am avut vreo 12 job-uri în 7 ani în Cairo. Nu m-am gândit vreodată că vor ajunge copiii mei născuți la piramide să insiste să-i duc în cartierul copilăriei mele. Și hoinărim împreună amestecând copilării.
Corina Chiran: „Stilul meu e un mix de second hand și chinese shops. Nu intru pe nicăieri cu scop, ci doar de dragul experienței”
Ce viață frumoasă pare să ai și probabil ai mai auzit asta!
Mulțumesc! Viața este un cadou pentru fiecare din noi. Ne-am dorit să fim aici. Ne-am dorit să dăm iubirii o formă de om. Când ajungi la certitudinea asta, îți țeși în fiecare zi bucurie din tot ce trimite divinul către tine. Cu Da! și cu Nu!, fără rușine, fără frică.
Îmi vorbești foarte mult despre divinitate, iar în ultimii ani te ocupi cu ședințe de vindecare. Ce faci de fapt?
Am să le spun întâlniri în adevăr, întâlnirea minții cu sufletul. Unii au nevoie doar de o cheie de pornire, alții de niște reconfirmări că nu este niciodată prea târziu să înceapă să se bucure că trăiesc. Practic, de atât este nevoie. Toate celelalte se așează, dar în fiecare din noi se vor fi strâns straturi de contaminare. Ești dispus să ți le admiți? Sau o mai lălăi pe frecvența nemulțumirilor?
Nu te-a părăsit Dumnezeu, stai liniștit, El doar te lasă să alegi. Când te-ai pierdut cu totul, te ia în brațe și te plâng ceilalți semi-pierduți.
Dar dacă te-ai găsit, ești picătură de Dumnezeu, iar el e mândru că-l porți pe pământ în formă de om.
Citește și: S-a născut în Republica Dominicană, dar a ales să trăiască în Brașov. Un medic român a cerut-o în căsătorie chiar de la prima întâlnire, iar astăzi Modesta Peralta Sosa și soțul său sunt și părinții a doi fraţi pe care i-au adoptat
Cum se împarte Corina între viața de familie, agricultură, terapie și cu partea de produse naturiste pentru trup și suflet?
Sunt bogată, să știi! Un solar plin de bunătăți de cultură și bunătăți spontane, din care culeg desculță și încropesc meniuri cu viață în ele.
Un bărbat în brațele căruia sunt mereu acasă, doi copii de lumină nemedicalizați, nepresați să fie cine nu vor să fie și îndeletniciri care mă țin aproape de pielea femeilor și de sufletele lor care cu încredere se împrietenesc cu mințile lor.
Nu aștept, nu mă tem, nu bat obrazul!
Hrănesc frecvența iubirii din care suntem făcuți!
Boala e disarmonie plus frică. De câte ori mă vizitează îi mulțumesc că a venit și că îmi arată pe unde mă trădam, trădând iubirea.
După fiecare sesiune individuală cu o femeie ies mai bogată. Primesc o poveste, primesc o perspectivă, primesc niște off-uri și le spălam în lumină. Respir cu mine și mă recentrez înainte să mă întorc în viața mea cu copii, cu bărbat, cu solar, cu seruri, cu săpunuri, cu șezlong, cu scrieri, cu filmări, cu integrări.
Mă recompun în recunoștința poveștii pe care am primit-o și a prețuirii ei pentru timpul nostru petrecut împreună. Pentru că, da, este un schimb, iar atunci când înțelegi schimbul, îi conții energia, te faci mândră că-l onorezi, nu-l simți ca pe o corvoadă.
Corina Chiran: „Nu mă îmbăt cu complimente, nu mă pleoștesc sub remarci, nu-mi scade entuziasmul când primesc comentarii grosolane”
Mi-am amintit. De ceva vreme te-ai transformat într-un Robin Hood al sustenabilității în domeniul modei. Cumperi din SH și chiar te filmezi cu ele.
Stilul meu e un mix de second hand și chinese shops. Nu intru pe nicăieri cu scop, ci doar de dragul experienței. Nu probez, scurtez, ajustez, transform, nu fac tivuri.
De la un an la altul nu-mi mai vin toate. Le dau și îmi fac drumuri noi pe la second. Din piesele cele mai moi fac cârpe de bucătărie, șorțuri, baticuri. Mulțumesc corpului fizic că le poartă cu demnitate și cu detașare.
Nu calc, nu spăl pe culori, aleg doar materiale prietenoase cu pielea.
Cu această atitudine ai stârnit două tabere. Oamenii care te plac și oamenii care-ți scriu. Cum reacționează Corina la comentarii?
Nu mă îmbăt cu complimente, nu mă pleoștesc sub remarci, nu-mi scade entuziasmul când primesc comentarii grosolane, hate pe ici pe colo, destul de puțin, că hrănesc frecvența iubirii demult și se strecoară hate în cantități infime, gestionabile.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
