Toată atenția lumii este îndreptată de câteva zile asupra statului Afganistan. Oamenii din întreaga lume privesc șocați cum mii de afgani încearcă să părăsească țara după ce a fost capturată de talibani. Curg râuri de cerneală în timp ce analiștii politici încearcă să descifreze ițele acestui război și râuri de lacrimi de suferință și compasiune.
Însă, dacă privim puțin în urmă, realizăm că ceea ce vedem azi în Afganistan nu este ceva neobișnuit sunt aproape 50 de ani de violențe în această țară, iar războiul pare să fie departe de final.
Pe măsură ce continuă „retragerea ordonată și sigură” a trupelor americane din Afganistan pe fondul unei preluări talibane, America se alătură fostei Uniuni Sovietice ca o mare putere care a intrat recent în luptă cu o convingere totală.
Nu degeaba Afganistanul a fost poreclit „Cimitirul Imperiilor”.
Ceea ce azi numim statul Afganistan, este un teritoriu care a fost martorul unor conflicte de secole (pornind de la Darius I, la Alexandru cel Mare, Mahmud din Ghazni și Genghis Khan). Iar în ultimele decenii s-a înregistrat un conflict aproape constant.
Iată o scurtă recapitulare a istoriei violente a Afganistanului de la răsturnarea monarhiei, în 1973, până la invazia SUA din 2001.
O scurtă istorie a violențelor din Afganistan: 1973 – răsturnarea monarhiei
Mohammed Daud Khan, un general pro-sovietic, care este și vărul regelui Zahir Shah, răstoarnă monarhia printr-o lovitură de stat militară din 1973. Khan și Partidul său Democrat Popular din Afganistan preiau puterea și el se numește președinte.
În 1979, Khan este ucis într-o lovitură de stat pro-sovietică și președinția ajunge în mâinile lui Nur Mohammad Taraki (membru fondator al Partidului Comunist Afgan) cu Babrak Karmal în funcția de adjunct.
Taraki și Babrak declară independența față de influența sovietică și se angajează să respecte principiile islamice, naționalismul afgan și justiția socioeconomică. Chiar dacă Taraki semnează un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică, problemele sunt la orizont.
În același timp, Taraki se luptă cu Hafizullah Amin, un lider comunist influent. Între timp, o insurgență împotriva regimului lui Taraki – un stat client al Uniunii Sovietice – se formează deja în mediul rural. Aceste gherile vor fi cunoscute sub numele de Mujahedeen, din care se va forma în cele din urmă Al-Qaeda.
O scurtă istorie a violențelor din Afganistan: 1979- pătrunderea trupelor sovietice în țară
Este ajunul Crăciunului, 1979. Taraki tocmai a fost ucis, iar Armata Roșie sovietică traversează râul Oxus în Afganistan pentru a susține guvernul poticnit. Sovieticii citează o invitație a noului lider comunist afgan Babrak Karmal, care este ulterior instalat ca șef al guvernului, ca justificare a invaziei. Aceasta stabilește scena pentru decenii de război și conflict.
Peste graniță, în Pakistan, se adună Mujahedinii, finanțați și înarmați de Statele Unite pentru un război împotriva comuniștilor. Peste opt milioane de afgani fug în Pakistan și Iran, primul dintre multiplele valuri de refugiați de-a lungul deceniilor.
În anii ‘80, operațiunea secretă a CIA, operațiunea Ciclon, direcționează arme și bani pentru război prin intermediul dictatorului pakistanez Mohammed Zia-ul Haq, care solicită țărilor musulmane să trimită voluntari pentru a lupta în Afganistan. Un nume notabil printre mii de voluntari: Osama Bin Laden.
În 1983, președintele Ronald Reagan se întâlnește cu Mujahedinii la Casa Albă. El îi numește „luptători pentru libertate”.
O scurtă istorie a violențelor din Afganistan: 1986 – se schimbă curentul
Fluxul războiului se schimbă în septembrie 1986, când SUA furnizează Mujahedinilor rachete antiaeriene Stinger.
Najibullah preia de la Babrak Karmal guvernul susținut de sovietici. Sovieticii încep să negocieze retragerea.
Pe 14 aprilie 1988, Washington, Moscova, Kabul și Islamabad semnează un acord care subliniază retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Acest acord, cunoscut sub numele de acordul de la Geneva, acoperă patru principii de bază: ritmul și intervalul de timp al retragerii sovietice de nouă luni, oprirea intervenției străine în conflictul afgan, dreptul afganilor de a-și conduce propriul guvern și revenirea în siguranță a celor aproximativ 5 milioane de refugiați din Pakistan și Iran.
O scurtă istorie a violențelor din Afganistan: 1989 – Moscova își retrage în sfârșit trupele
La un deceniu după invadarea Afganistanului, Moscova își retrage trupele. Pe 15 februarie 1989, ultimul soldat sovietic părăsește Afganistanul.
Mujahedinii, care nu iau parte la semnarea acordului de la Geneva, continuă să lupte cu guvernul comunist condus de Najibullah.
Insurgenții declară că Sibhatullah Mojadidi este șeful guvernului lor exilat.
1992 – Căderea regimului Najibullah, preluarea acestuia de către Mujahedini
Până acum, Uniunea Sovietică, care finanțează regimul Najibullah din Afganistan, s-a prăbușit. Grupurile Mujahedin intră în Kabul. Najibullah care încearcă să fugă este oprit la aeroport și pus în arest la domiciliu la un complex ONU.
Partajarea puterii între liderii Mujahedini se destramă. Ei petrec patru ani luptându-se unul cu altul; o mare parte din Kabul este distrusă și aproape 50.000 de oameni sunt uciși.
O scurtă istorie a violențelor din Afganistan: 1994 – 2001 Preluarea puterii de către talibani
Talibanii apar în sudul Kandaharului în 1994, preiau provincia și stabilesc o regulă care aderă la o interpretare strictă a islamului. La 26 septembrie 1996, talibanii capturează Kabul după ce au străbătut țara cu greu; Forțele Alianței Nordului se retrag spre nord, spre Valea Panjshir. Talibanii îi spânzură pe Najibullah și pe fratele său.
Deși inițial salutați pentru că au pus capăt luptelor, talibanii guvernează cu o mână de fier, cea a lui Mullah Mohammed Omar, pentru următorii cinci ani, impunând edicte islamice stricte, refuzând femeilor dreptul de a munci și fetelor dreptul de a merge la școală. Pedepsele și execuțiile se efectuează în public.
În martie 2001, talibanii au dinamitat cea mai mare statuie a lui Buddha din lume, cea din provincia Bamyan, creând un șoc global.
O scurtă istorie a violențelor din Afganistan: – 2001 – SUA invadează Afganistanul
După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, Washingtonul îi dă lui Mullah Omar un ultimatum: predați-i lui Bin Laden și demontați lagărele de antrenament pentru militanți sau pregătiți-vă să fiți atacați. Omar refuză. Pe 7 octombrie 2001, o coaliție condusă de SUA lansează o invazie în Afganistan.
În noiembrie, talibanii fug din Kabul spre Kandahar, în timp ce coaliția americană merge în capitala afgană cu Alianța Nordului.
Până în decembrie, Acordul de la Bonn este semnat în Germania, conferind majoritatea puterii jucătorilor cheie ai Alianței Nordului și întărind lorzii războiului care au condus între 1992 și 1996.
Hamid Karzai, un etnic Pashtun, ca majoritatea talibanilor, este numit președintele Afganistanului.
De asemenea, în decembrie, Mullah Omar părăsește Kandahar și regimul taliban se prăbușește oficial.
În mai 2003, președintele George W. Bush face o declarație ce va deveni faimoasă: „misiunea îndeplinită”. Pentagonul susține că războiul s-a încheiat în Afganistan.
20 de ani mai târziu trupele americane se retrag din Afganistan și în decurs de o săptămână talibanii au cucerit majoritatea orașelor și provinciilor din țară.
Pe 15 august 2021, capitala Kabul a fost preluată de forțele talibane
Citește și: Cine este Joe Biden, noul Președinte al Statelor Unite ale Americii
Purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Mohammad Naeem, a declarat duminică pentru postul de televiziune Al-Jazeera că războiul s-a încheiat în Afganistan şi că tipul de guvernare şi forma regimului vor fi clare în curând, transmite Agerepres. „Asigurăm pe toată lumea că vom oferi siguranţă cetăţenilor şi misiunilor diplomatice. Suntem gata să purtăm un dialog cu toate personalităţile afgane şi le vom garanta protecţia necesară”, a declarat Mohammad Naeem. El a mai spus că gruparea întreprinde fiecare pas în mod responsabil şi doreşte să aibă pace cu toată lumea.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
