O vacanţă de 3 pagini - LIFE.ro
Sari la conținut

O vacanţă de 3 pagini

Share this article

M-am întâlnit în acest weekend cu mai multe mame, la o petrecere de copii. Ne-am adunat la o masă şi, după vreo câteva cafele, deşi nu ne cunoşteam toate cu toate, am început să vorbim despre copii, fireşte, dar şi despre vacanţe, că tot se aproprie. Şi mi-am dat seama încă o dată, ascultându-le, câtă dreptate avea şi domnul ăsta, Malcolm Gladwell când scria în „Excepţionalii” că diferenţa dintre evoluţiile copiilor o dă nu şcoala, ci vacanţa. Pentru că ei termină anul şcolar cam la acelaşi nivel, apoi intră într-o perioadă de 3 luni în care acumulează experienţă. De data aceasta, fără să fie forţaţi, fără să fie obligaţi. De aceea, experienţa vacanţei este mai adânc memorată, are o importanţă mare şi poate influenţa modul în care copilul începe anul următor. Unii au parte de experienţe în natură, alţii din relaţiile noi pe care şi le fac, alţii din plecările în ţările exotice, alţii din regăsirea cu bunicii iubiţi. Orice fel de vacanţe ar avea, experienţa are o importanţă extraordinară: lecţia cu care rămân, înţelesul pe care îl prind, îmbogăţirea cunoştinţelor, cum zicea mama când eram mică…

În general copiii sunt duşi la bunici, au parte de vreo 2 săptămâni la o mare sau la un munte, apoi… ceva incert. Nu suntem cu toţii părinţi cu… timp sau bugete nelimitate, ca să oferim copiilor noştri Planeta pe tavă. Dar, personal, nu cred că de asta au nevoie.

Au nevoie să priceapă lumea, să fie ajutaţi să facă asta, să nu simtă că sunt abandonaţi la bunici şi atât. Au nevoie de citit, de muzică, de joacă, au nevoie de un program, pentru că haosul nu le face bine. N-au nevoie de computere, nici de jocuri agresive. Putem alege o şcoală de vară sau un sport care să-i motiveze să se dea jos din pat, dar, mai ales, au nevoie de poveste. Au nevoie de cărţi şi de spectacolul vieţii în varianta lui frumoasă.

Mai ţineţi minte lucrările de control, de la fiecare început de an, cu tema „Ce am făcut în vacanţă”? Mai ţineţi minte că unii scriau 3 pagini şi alţii 2 rânduri? Ei, asta este diferenţa! Să le oferim copiilor noştri o vacanţă de 3 pagini.

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
La doar 18 ani, fata cea mare a Rocsanei Marcu câștigă 10.000 de euro pe lună! Cu ce se ocupă tânăra în Dubai
Rocsana Marcu și-a reinventat viața și cariera, mutându-se în Dubai și deschizându-și un business în imobiliare de lu...
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 8-14 decembrie 2025?
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 8-14 decembrie 2025
Veste rea pentru milioane de seniori. Pensiile devin ”o povară” pentru Poșta Română
Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, spune că distribuirea pensiilor și a ajutoarelor sociale a deve...
Superalimentul care stimulează circulația și elimină retenția de lichide
Alimentele bogate în fier și sărace în sodiu joacă un rol esențial în sănătatea circulației sanguine și în eliminarea...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora