O viață departe de țară, dar cu România mereu în suflet. Pianista Alexandra Silocea: „Când totul devine prea mult, îmi imaginez un întrerupător pe care îl sting pentru o perioadă de timp, iar în acel timp sunt doar mamă” - Pagina 3 din 3 - LIFE.ro
Sari la conținut

Alexandra Silocea: „Când totul devine prea mult, îmi imaginez un întrerupător pe care îl sting pentru o perioadă de timp, iar în acel timp sunt doar mamă. Așa mă încarc.” 

Alexandra, unde este acasă acum pentru tine?

Acolo unde este familia mea.

Ce îți place să faci atunci când nu ești pe scenă?

Să petrec cât mai mult timp alături de familia mea. Copiii sunt sursa mea, sursa noastră de fericire, de lumină, de zâmbete, bucurie și energie. Când totul devine prea mult, îmi imaginez un întrerupător pe care îl sting pentru o perioadă de timp, iar în acel timp sunt doar mamă. Așa mă încarc. 

Când acest lucru nu este posibil, îmi face deosebită plăcere să merg într-o cafenea și să privesc oamenii. Să am timp să cercetez repertorii noi, idei, planuri, fără stres și fără termen limită. Să petrec timp alături de echipa mea, să merg la muzee, la concerte. Într-o lume unde totul este planificat luni și ani în avans, să învăț de la copiii mei să trăiesc în prezent.

Alexandra Silocea
Alexandra Silocea | Foto: Julia Wesely

Care este sfatul pe care i l-ai spune Alexandrei Silocea de la 14-15 ani?

La vârsta de 14-15 ani trăiam o perioadă foarte dificilă. Abia plecarea mea la vârsta de 16 ani la Viena a însemnat o enormă bucurie și mi-a schimbat complet traiectoria, atât emoțională cât și profesională. 

Prin redactorul muzical, Ecaterina Stan, am ajuns să îi cânt pentru o jumătate de oră regretatei Mihaela Ursuleasa, exact la Sala Radio. A fost un moment cheie în viața mea. Mihaela m-a îndrumat să dau examenul de admitere la Universitatea de Muzică din Viena – chiar dacă aveam doar 16 ani – și mi-a trimis documentele de înscriere. A fost prima și ultima dată când am văzut-o pe Mihaela. Viața face că eu aveam să o cunosc pe fiica Mihaelei, ea având 16 ani la rândul ei.

Ce i-aș spune Alexandrei de-atunci ar fi că „totul va fi bine”, că viața are cursul ei, că nimic nu este în zadar, că dacă poți să inspiri și să ajuți pe cineva cu ceva, fă-o cu tot sufletul pentru că nu știi ce mare însemnătate poate fi acel ceva pentru acea persoană!

Ce asculți atunci când ai un moment mai greu? 

Pe copiii mei dormind. Repirația lor.

Și ce alegi atunci când ești bucuroasă, fericită? 

Prokofiev, Bach, Adele, Amy Winehouse, Arne Jansen Trio, Direcția 5, Cesaria Evora, Tigran Hamasyan.

George Enescu
Alexandra Silocea la Festivalul George Enescu | Foto: Alex Damian

Și, ultima întrebare, dacă ar fi să alegi o coloană muzicală a vieții tale, care ar fi aceea?

Muzica ce se aude din casa noastră când cântăm împreună la pian, vioară și trompetă.

Citește și: „Nu îmi pot imagina o viață în care să nu pot cânta la vioară. Primul gând serios pe această temă a fost când am aflat că am cancer” – Valentin Șerban, câștigătorul „George Enescu”, secțiunea vioară
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora