La 29 de ani, Șerban* a avut o dublă cumpănă. În decurs de două săptămâni, l-a părăsit brusc iubita și a pierdut o sumă de bani importantă pentru afacerea începută recent. A clacat psihic și s-a apucat să bea, iar în scurt timp a fost diagnosticat cu tulburare bipolară. De atunci și până acum, la 43 de ani, a schimbat mai mulți medici psihiatri, a fost internat de câteva ori la spitalul Obregia, ba pentru hipomanie, ba pentru depresie, și avut și un episod psihotic – o fantasmă incredibilă pe care nu a povestit-o medicilor vreodată. Dincolo de tratamente, internări și stările de entuziasm sau de apatie care vin la pachet cu boala, povestea lui Șerban înseamnă multă singurătate. Într-o discuție despre cum e viața lui, ca bărbat cu tulburare bipolară, aduce deseori vorba despre iubire. Singurul lucru după care tânjește și despre care crede că l-ar putea salva.  

*Din motive care țin de protejarea identității, numele folosit în acest articol nu este cel real.

Șerban are 43 de ani. În urmă cu aproape 15 ani a fost diagnosticat cu tulburare afectivă bipolară. În succesiunea de etape maniacale și depresive care a urmat diagnosticului, a schimbat mai mulți medici psihiatri, a avut câteva internări la Obregia și un episod psihotic pe care nu l-a povestit doctorilor.

Chiar dacă scopul întâlnirii noastre e să-mi povestească despre felul în care experimentează el tulburarea bipolară, discuția alunecă pe alocuri către filme, universuri paralele, cărți, relații și, în general, sensul vieții. Șerban e un tip inteligent și sensibil și când vorbește despre problema lui psihică o face cu naturalețe și umor. 

Ne-am întâlnit la o terasă din Cotroceni și-am stat de vorbă mai bine de trei ore, timp în care-au trecut trei ploi, s-au băut câteva halbe de bere, s-au fumat multe țigări și s-a vorbit, mai în glumă, mai în serios, despre ce înseamnă să fii bipolar.

Declanșarea tulburării bipolare: „Mi-a căzut sistemul”

„La 29 de ani, în decurs de două săptămâni, am avut două probleme de viață majore. M-a părăsit iubita de atunci și, într-o săptămână, s-a căsătorit cu primul ei prieten. Pe plan profesional aveam atunci o firmă de brokeraj de credite și trebuia să încasez o sumă destul de măricică, vreo 4.000 de euro, iar cel care trebuia să mi-o plătească nu mi-a mai plătit-o. Deci, pe plan emoțional, care e cel mai important pentru mine, lucrurile au intrat într-o criză majoră. Și apoi și pe plan profesional. Și-atunci mi-am zis că eu n-am nicio soluție în viața asta, nici pentru partea emoțională, nici pentru cea personală”, începe Șerban să-și amintească.

Era într-o relație de cuplu care dura de un an și opt luni, „poate singura dragoste profundă”. El avea 29 de ani, ea, 20. Fuseseră la mare, în vacanță și, la întoarcere, el se mutase într-un apartament pe care-l aveau părinții lui în Drumul Taberei, iar ea începuse să stea mai mult pe la el. După ce a fost câteva zile la părinții ei, iubita lui Șerban s-a întors și i-a spus că gata, s-a terminat: „M-a părăsit fără explicații și s-a căsătorit cu el într-o săptămână. Și mie mi-a căzut sistemul, n-am înțeles”.

Apoi, când în scurt timp și afacerea i-a intrat în picaj, Șerban, care, până atunci nu consuma deloc alcool, a început să bea câte 10 beri pe zi, brusc. Pur și simplu, bea și stătea la calculator zi și noapte, încercând să-și dea seama ce-ar putea să facă mai departe cu viața lui.

După ce l-a părăsit iubita, Șerban a clacat.

Părinții au sesizat că ceva e în neregulă cu starea lui de spirit și au decis să-l ducă la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia, la camera de gardă. Doctorița nu i-a vorbit atunci despre vreun diagnostic, ci i-a prescris un tratament cu o singură pastilă pe zi.

„Probabil că atunci – în opinia mea mai conștientă de acum – nu eram într-un maxim de criză de manie, ci undeva la jumătate”, explică Șerban. S-a dus acasă și n-a luat vreo pastilă.

Prima internare la spitalul de psihiatrie

În două săptămâni de la prima vizită la camera de gardă, lucrurile s-au agravat. „N-am putut să mai fac nimic, sentimentele față de fata aceea m-au copleșit, nu mai ieșeam din casă și aveam 30 de sticle goale de bere lângă mine. Adică de la tipul activ care căuta clienți, care ieșea cu prietena lui, care făcea o grămadă de lucruri, nu mai făceam nimic. Nu mai puteam nici măcar să stau la calculator. Ajunsesem să beau și mai mult alcool. Atunci, părinții m-au întrebat dacă mi-am luat pastilele, le-am spus că nu și m-au internat. Cred că eram în depresie”, spune el.

Prima lui internare la Obregie a însemnat 18 zile la liberi. Adică într-un salon din care pacienților le este permis să iasă pe holuri sau în curte, spre deosebire de închiși, care stau în saloane cu gratii la ușă și unde avea să ajungă și el mai târziu.

Continuarea articolului, AICI