fbpx

Căutare

Share this article

Octavian Rusu este ardelean și azi are un business extrem de interesant: pentru o nișă foarte mică de clienți urmărește fiecare proiect de lege și fiecare modificare legislativă pentru a putea trimite alerte pe domeniile de interes ale companiilor interesate.

Când am auzit asta m-am întrebat cine ar fi putut să se gândească la un astfel de domeniu de activitate. Abia după ce l-am cunoscut pe Octavian Rusu, am înțeles cum și de ce a avut această idee. Cu o educație rigidă în liceul militar și cu o pregătire în Drept, Octavian și-a căutat mulți ani calea și a învățat tot ce se putea învăța de peste tot pe unde a trecut. A făcut voluntariat, a lucrat pentru companii de advocacy, a lucrat în administrația centrală și a înțeles care sunt nevoile tuturor.

Iată un traseu presărat cu multe provocări, în urma căruia Octavian Rusu trage niște concluzii cel puțin interesante despre ce înseamnă antreprenoriatul în România.

Octavian, unde te-ai născut și unde ai copilărit?

M-am născut și am trăit până la 14 ani într-un sat din județul Hunedoara la 30 km de zona minieră Petroșani. Mama a fost profesoară de biologie și chimie în sat, iar tatăl meu electrician la CFR și a făcut naveta timp de 30 de ani în Petroșani. Lucra în ture, făcând 3 ore dus și 3 ore întors pentru un schimb, fie vară sau iarnă, fie soare, ploaie sau zăpadă. Privind în urmă aș spune că eram o familie obișnuită de la țară care a încercat să își depășească condiția generației anterioare care a lucrat în mare parte în agricultură sau conex agriculturii toată viața lor. Prin ceea ce au făcut părinții noștri, a fost ca eu și fratele meu să depășim condiția pe care au avut-o ei o viață întreagă – prizonieri între sat și oraș.

Octavian Rusu
Octavian Rusu în copilărie

Să vă depășiți condiția era echivalentul unei educații conștiincioase și conștiente…

Părinții au știut că școala și educația erau în acele timpuri oportunități de a putea avea o viață mai bună. Cu mari eforturi ei au terminat o școală pentru a avea o meserie, dar în acele vremuri doar împreună cu munca în agricultură puteai supraviețui. Munca pe câmp, de la o vârstă fragedă, sunt imagini care îmi vin in minte și acum. Și nu mi-a plăcut niciodată, mai ales pentru că era o muncă fizică foarte grea stând de cele mai multe ori cot la cot cu adulții din familie. Uneori părinții mei îmi spuneau că dacă nu reușesc să învăț suficient de mult pentru a merge la liceu sau la facultate îmi vor lua cal și căruță și asta va fi meseria toată viața mea. Nu prea reușeam eu să înțeleg realul sens al acelor vorbe în copilărie pentru că eram și eu prins cu activitățile obișnuite pe care le făceam la vremea aceea: ud și înghețat iarna de la sania pe deal, vara la scăldat și la mâncat cireșe de la vecini sau v-ați ascunselea pe la CAP.

Citește și: Lecții de viață și business de la Ion Sturza, proprietarul Elefant.ro și al unei averi de peste 80 de milioane de euro: „Eu sunt absolut convins că omul este format de familie, de exemplul părinţilor, de exemplul celor din jur”

Am trăit vremurilor uleiului pe cartelă și a pâinii de tărâțe, munca pe câmp la CAP sau zilele de practică de la școală în care adunam piatra de pe terenul proaspăt arat. Nu am fost șoim al patriei pentru că nu era grădiniță în sat dar am avut aproape toate tresele de pionier până la locțiitor de detașament. Aveam în casă doar un radio la care se asculta România Liberă iar la televizor mergeam la bunica noastră care locui alături de noi.

Cum s-a creionat pe mai departe traseul tău?

După clasa a VIII-a traseul normal era să merg la un liceu în Petroșani dar s-a întâmplat ca să ajung la 500 km depărtare, la liceul militar de poliție din Ploiești. Nu a fost alegerea mea dar nici nu am fost forțat. Văzuse tatăl meu un afiș în gară cu înscrierea la liceul militar și a zis că este un lucru bun. A fost momentul în care a trebuit să mă descurc singur. Îmi aduc aminte că la momentul în care m-am înscris la liceu la Comisariatul de la Deva, ofițerul m-a întrebat unde sunt părinții mei, și i-am spus că sunt singur. S-a mirat cum am ajuns singur de la 500 km depărtare trebuind să schimb mai multe trenuri, autobuze și mers pe jos. Faptul că am plecat de acasă de la 14 ani m-a ajutat să pot să mă descurc, să întreb în stânga și în dreapta după diverse informații, să am încredere în instincte, să îmi fac singur planuri și să le pun în aplicare. Dar pe cealaltă parte, am ajuns să vin pe acasă mult mai rar și să comunic destul de rar cu familia.

Liceul militar? Cum se potrivea cu personalitatea ta?

A fost o concurență foarte mare la admitere, de peste 8 pe loc. Nu am intrat printre primii ci pe la mijloc, și așa am și continuat tot liceul, în plutonul de mijloc, încercând să nu ies cu nimic în evidență. Liceul militar a fost tot ceea ce eu consider că nu are nevoie un adolescent la vârsta de 14-18 ani: lipsa părerilor personale, politica pumnului în gură, stres psihic, agresiune fizică, inegalitate și corupție sau bullying în școală. Atunci am văzut cum cei care pot să umple portbagajele ofițerilor reușesc să meargă în permisie acasă săptămână de săptămână. Tot atunci am văzut diferența între cei care au bani și își cumpără eclere și suc în fiecare pauză în timp ce alții poate dacă au un ban pentru o brânzoaică din când în când. Dar așa este și în viața de zi cu zi și nu doar în liceul militar. Doar că este mai intens când trăiești asta de la 14 ani. Spre finalul liceului, a început să se simtă efectelor anilor de școală militară pentru că atunci când trebuia să răspund la ore, aveam emoții și trac așa de mari încât după câteva cuvinte mă blocam și nu mai puteam vorbi.

Octavian Rusu
Octavian Rusu în timpul liceului militar

Am aflat că după 20 de ani acest liceu s-a desființat, și bine s-a făcut pentru că eu nu am reușit să văd avantajele acestui sistem de școlarizare, poate doar că  a oferit oportunitate unui copil de la țară să meargă prin câteva excursii. Liceu m-a învățat că viața este aspră, nedreaptă și trebuie să îți aperi singur spatele. Aș putea spune că versurile lui George Bacovia din poezia Liceu reprezintă adevărul despre anii din acea perioadă ”Liceu – cimitir al tinereții mele …”.

Când începe să se contureze traseul tău în domeniul juridic?

Traseul normal de la liceul militar era către facultățile de profil militar, școala de subofițeri de la Câmpina sau plata celor patru ani de liceu. Am ajuns la opțiunea cea mai bună din cele trei rele, respectiv la Academia de Poliție, la secția de jandarmi, pentru că am ales o variantă mai safe, fiind conștient de performanțele mele modeste de la română, istorie și mai ales de la franceză. Ghinion și șansă a fost că am stat doar un an în academie, transferându-mă în anul doi la Facultatea de Drept din Sibiu, dar nu înainte să mai fac și câteva luni de armată ca să întregesc stagiul militar. Părinții mei au trebuit să plătească despăgubiri de școlarizare pentru anul de academie, dar cel puțin mama mea a fost cea mai fericită că am ieșit din sistem.

La 20 de ani, după cinci ani de școală militară, m-am trezit în sfârșit liber și aveam multe de recuperat. Am stat aproape toți anii într-un cămin insalubru din Sibiu cu infiltrații serioase pe tavan, fiind la ultimul etaj al clădirii. Pentru a avea bani de buzunar am lucrat în timpul facultății împărțind pliante promoționale prin facultăți și licee. Cel mai bine a fost în anul de campanie electorală când lipeam afișe prin oraș pentru toate partidele sau candidații. Am fost membru în comisiile electorale și chiar cel mai tânăr președinte al unei comisii electorale la alegerile generale din 2000. Am aplicat la programe de internship plătite și m-am implicat în activitățile asociației studențești.

Octavian Rusu
Octavian Rusu în copilărie, alături de bunicii lui

Citește și: Mihaela Gînju și povestea unei vieți de antreprenor guvernate de artă. Sau cum să alegi ASE-ul de dragul brigăzii artistice a facultății și cum să ajungi să-i înveți pe oamenii de business să fie lideri buni cu ajutorul artei

În timpul facultății am urmărit să fiu în toți anii în grupul celor care iau bursa de merit pentru că erau principalii bani de buzunar pe lângă ceea ce îmi puteau oferi părinții pentru plata căminului. Plus că putem merge vara în taberele de la Costinești. Mergeam uneori la mărire de la nota 9 la 10 tocmai pentru a-mi menține media generală eligibilă pentru bursă. Am mai avut avantaj de a fi prietenul șefei de grupă și uneori m-a tras după ea prin facultate, iar alte ori mă motiva să țin ritmul. Nu am avut niciodată memorie bună iar atunci la facultatea de drept se punea accentul pe memorarea articolelor din coduri sau legi. Învățam doar în sesiune și atât cât să dau examenele. În schimb, am reușit să fac conexiuni între informații și să știu unde și cum să caut. Cam cu asta am rămas pe termen lung din facultatea de drept pentru că legislația se schimbă continuu și apar noi informații.

Ce ai făcut după facultate?

Asemenea miilor de absolvenți de drept din toată țara, prima încercare a fost examenul la Institutul Național de Magistratură unde am luat o notă așa de mică încât nu îmi mai aduc aminte cât era. Eram consolat pentru că nici  colegii din grupul meu de prieteni nu reușise să intre, și ei fuseseră premianți și unii chiar foarte studioși în timpul facultății. Despre avocatură nu s-a pus problema pentru că nu aveam nici cunoștințele și nici banii să intru stagiar pe lângă un avocat din Sibiu. Posturi de juriști erau destul de puține și după câteva interviuri m-am lăsat păgubaș. Am reușit să intru într-un program de practică plătită organizat de Asociația pro Democrația timp de 9 luni în administrația publică locală.

Primul loc de muncă a fost de Director de vanzari la un distribuitor de produse alimentare. Este mult spus job, pentru că au fost câteva luni fără contract de muncă, și iarăși mult spus Director de vânzări pentru că eu trebuia să urmăresc dacă agenții de vânzări își fac treaba pe teren. Ce am învățat atunci a fost că este foarte importantă relația pe care o construiești cu potențialii clienți. Chiar dacă ști că lucrează deja cu un furnizor, treci constant pe la el și comunică faptul că ești în piață, ești serios și constant, iar atunci când va avea probleme cu furnizorul actual își va aduce aminte de tine. Acest lucru îl aplic și eu astăzi în businessul pe care îl am. Încerc să construiesc canale de comunicare cu potențialii clienți și să le mențin deschise tot timpul.

Octavian Rusu
Octavian Rusu în facultate, împreună cu șefa de grupă, ce avea să-i devină soție

Și totuși care a fost primul job adevărat?

La finalul anului 2000 am avut oportunitatea de a ajunge în București pentru că soția (șefa de grupă din facultate ) intrase prin concurs la Avocatul Poporului și decisesem să ne mutăm aici. Soția era tânără debutantă în administrația centrală iar eu cititor al rubricii de angajări din România Liberă. Am trimis faxuri și scrisori la multe joburi dar în zadar. Timp de 3 luni am urmat un program organizat de o fundație și Ministerul Justiției prin care se constituia primul corp de consilieri de probațiune (consilierea inculpaților și a foștilor deținuți). După ce s-a terminat programul de formare am știut că este un job pe care nu l-aș face niciodată și am refuzat alocarea unui post pe lângă Curtea de Apel București. Mai fusesem eu într-un sistem care nu mi-a plăcut și nu mai doream să reiau o astfel de experiență.

În căutarea unui loc de muncă am aplicat și pe la diverse instituții publice, printre care și Ministerul pentru Relația cu Parlamentul dar după faza interviului, eram primul sub linie. Acolo trebuia să fiu sau acolo eram pe bună dreptate nu voi ști niciodată. Era vremea guvernării lui Adrian Năstase iar un loc de muncă chiar în clădirea Guvernului era ceva mult prea frumos. Totuși această etapă a fost definitorie pentru cariera profesională pentru că la câteva zile după interviu am primit un telefon de la cineva care s- a prezentat ca fiind secretarul de stat cu care dădusem interviul și mi-a spus să mă prezint la el pentru că vrea să mă recomande la un minister. Trebuia ca după după sărbătorile de Paște să îl sun la un interior din Guvern. Mi-am scurtat sărbătorile de Paște și marți repede mă prezint la Guvern și sun la interiorul comunicat și îmi răspunde spălătoria de la Guvern. Așa că am luat-o ca pe o farsă și am continuat cu cititul României Libere. După două săptămâni mă întorc la Guvern iarăși să îmi recuperez diploma depusă în original la dosarul de candidatură. Mi se spune să sun la un interior care semăna izbitor cu cel ținut minte de mine de la telefonul primit. Doar că erau inversate ultimele două cifre. Răspunde domnul secretar de stat care mă întreabă ce mi-a luat mie două săptămâni să ajung la el.

Citește și: „Cel mai bine pot asemăna viaţa de avocat cu o călătorie pe velier. Trebuie să fii pregătit tot timpul pentru schimbare, să te adaptezi, să te bucuri de perioadele liniştite şi să faci faţă cu bine furtunilor”. Care este povestea biroului de avocatură STOICA | Lawyers

Cu recomandarea de la Guvern am ajuns să lucrez ca și debutant în Direcția pentru Relația cu Parlamentul din Ministerul pentru IMMuri (pe acea vreme), cu carte de muncă și echivalentul a 50 USD salariu. Soția câștiga dublu și reușeam să trăim în București. Mai bine spus să supraviețuim. Cu toate acestea, Bucureștiul a fost și este un oraș unde poți să reușești dacă ai voință și consecvență. Aici sunt și se pot crea mult mai repede și mai ușor oportunități pentru tinerii absolvenți. Văd astăzi mesaje pe canalele online că toate joburile sunt pentru oameni cu experiență. Pot spune că nu așa era și acum 20 de ani, doar că ei încă nu au căutat suficient de mult, nu au continuat să încerce după primul sau al doilea eșec.

Postul în administrația centrală te-a determinat să te faci ONG-ist și să cauți să lupți pentru drepturile societății civile?

Am stat mai puțin de un an la minister, dar experiența de acolo a fost să îmi doresc să lucrez în acest domeniu al politicilor publice. A fost pentru prima dată când mergeam în comisiile parlamentare sau la ședințele de plen din Parlament. Și cum încă aveam sechelele tracului de vorbit in public, aveam emoții enorme dacă trebuia să vorbesc ceva. Dar adrenalina cred că era un combustibil foarte bun. Pasul din minister l-am făcut în societatea civilă când am aplicat pentru un proiect de 12 luni la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile unde urma să asist doi tineri parlamentari în activitatea din circumscripțiile lor electorale (Mehedinți și Brașov). Deși inițial intrasem în acest proiect doar pentru un an, am rămas în fundație timp de 7 ani, timp în care am reușit să dezvolt activitatea de advocacy pentru diverse cauze ale ONGurilor și societății civile. A fost cea mai bună școală de advocacy pe care aș fi putut-o urma, reușind să coordonez sau să mă implic în zeci de inițiative de schimbare a legislației, în organizarea de dezbateri publice la ministere sau în Parlament sau să formulez sute de amendamente sau chiar texte integrale de acte normative.

Octavian Rusu
Octavian Rusu

După experiența de advocacy și politici publice din societatea civilă am trecut și în zona cu o miză mult mai mare, respectiv consultant în politici publice într-o agenție de Public Affairs din Romania. Au fost trei ani în care am lucrat în inițiative de lobby și influențare a politicilor publice pentru o serie de companii din domenii precum energie sau farma. Am avut un mare avantaj că aveam un background juridic și îmi era ușor să înțeleg normele juridice, iar experiența din societatea civilă m-a ajutat să știu în cele mai mici detalii cum funcționează instituțiile publice. Ceea ce învățasem la cursurile de advocacy și la masterul de politici publice am reușit să pun în strategii pentru diverși clienți. În acest timp am experimentat foarte mult ce înseamnă monitorizarea legislativă pentru că destul de frecvent trebuia să fac acest lucru pentru clienții mei. Chiar firma unde lucram încercase prin 2009-2010 să dezvolte un serviciu de monitorizare legislativă dar după 12 luni l-au închis pentru că nu era sustenabil.

Cum ai trecut la antreprenoriat și ce anume faci tu azi?

Cu toate că lucram în campanii de comunicare foarte interesante și câștigam destul de bine, nu simțeam că mă regăsesc 100% în ceea ce făceam și după 3 ani am schimbat iarăși domeniul în 2011 revenind în sectorul ONG, dar de data aceasta ca și consultant pentru mai multe organizații lucrând atât pe proiecte juridice cât și de advocacy.

Oferind consultanță organizațiilor care implementau fonduri europene, în anul 2015 am avut oportunitatea de a dezvolta un start-up și am făcut acest pas în domeniul pe care îl știam foarte bine, respectiv politici publice. Așa a luat naștere Issue Monitoring, un serviciu de monitorizare a modificărilor legislative care să ofere alerte în timp real despre dezbaterile din Guvern, Parlament și alte agenții de reglementare. O idee nebunească pentru că foarte puțini dintre cei cu care discutam reușeau să înțeleagă ce oferă acest nou serviciu și mai mult, cu 5 ani în urmă un serviciu similar îl observasem in compania unde lucrasem și a sfârșit tragic prin închiderea acestui serviciu după nici un an.

Știam că mai exista în Romania un serviciu similar în cadrul unei agenții de public affairs. Cu toate acestea, noi am fost primii care am furnizat acest serviciu de sine stătător și nu în cadrul unor servicii de consultanță mult mai mari. În cadrul proiectului și a finanțării de 200.000 Euro pe care am primit-o am beneficiat de consultanță în definirea planului de afaceri, lucru care s-a dovedit capital și esențial în sustenabilitatea ulterioară a ideii. Modelul nostru au fost servicii similare din SUA și de la Bruxelles, dar cele mai importante au fost discuțiile cu profesioniștii din acest domeniu care ne-au povestit despre problemele și provocările lor. Acestea se suprapuneau cu experiența mea profesională pentru că deja trecusem și eu prin experiențe similare cu ale lor.

Octavian Rusu
Octavian Rusu și viitoarea lui soție, la vremea respectivă

Mai simplu de atât, aș vrea să traduci în termeni cât mai pe înțelesul tuturor ce înseamnă business-ul tău. Ce faci tu?

Eu mă uit la activitatea din parlament și transmit alerte, adică trag de mânecă clienții atunci când se întâmplă ceva pe proiectele legislative care ar putea să-i intereseze pe ei. Ce se poate întâmpla?

Se poate să intre la vot în plen, se poate să intre în comisii subiectul respectiv, e posibil să primească un aviz de la o instituție. Toate aceste activități asupra unei schimbări legislative – și aș putea da ca exemplu semnătura digitală – sunt de mare interes pentru marile patronate, asociațiile de IT, etc. Noi facem ca orice mișcare, orice declarație, orice schimbare, orice informație pe domeniul respectiv să ajungă imediat la clienții noștri.  

Care ar fi lecțiile învățate de un antreprenor după ce a văzut cum se lucrează la stat și care sunt nevoile în piață?

În cei 6 ani de antreprenoriat am făcut foarte multe greșeli, dar am căutat să învăț din ele. Acesta este și motivul pentru care eu cred că este nevoie să îi lăsăm pe ceilalți să greșească pentru că doar așa avem cum să învățăm. Bineînțeles, este nevoie si de a studia sau citi despre greșelile altora sau despre recomandările lor, despre a lucra cu consultanți care cunosc bine diverse domenii sau să angajezi profesioniști cu experiență, dar mai mult ca sigur acestea nu prea sunt posibile la începutul unei afaceri.

Citește și: Povestea avocatei Diana Negrea, care a câștigat procesul pentru Casa Jurnalistului

  • Prima lecție învățată a fost că antreprenorul este inima și creierul ideii de afacere. Un startup se construiește în jurul antreprenorului și este foarte greu să pui parte din aceste elemente în sarcina altor persoane, cu excepția faptului dacă aceștia sunt cofondatori. Când am pornit acest startup am avut resursele necesare ca încă din primele momente să angajez un director cu experiență și care să își poată construi echipa care să pună în aplicare planul de afaceri. În cazul meu a fost prima greșeală pentru că după nici 6 luni m-am trezit că serviciile pe care noi voiam să le promovăm nu ar putea fi vândute nici la un sfert din prețul identificat în planul de afaceri. Așa că am pariat în continuare pe strategia din planul de afaceri și am preluat eu toată activitatea de networking, întâlniri și discuții cu potențiali clienți.
  • Te ajută foarte mult să ai ”un frate mai mare”. În cazul nostru asta a însemnat un parteneriat cu Agenția Graffiti PR. După discuțiile cu clienții, care erau companii multinaționale leader de piață, mulți ne întrebau cine suntem noi și cum le putem dovedi încredere. Le era teamă de cele mai multe ori că nu vom putea să onorăm ceea ce promiteam sau că nu trecem testele de audit cu privire la desemnarea noastră ca și furnizor. Clienții noștri jucau în Premiere League iar noi eram o companie mică și nou înființată din Divizia D. La acea vreme, lucram și ca și consultant extern pentru Graffiti PR într-un proiect de advocacy de mai bine de un an. Astfel am reușit să încheiem un parteneriat prin care ne promovam ca un serviciu partener cu agenția de PR. Tot cu sprijinul lor am învățat din negocierea cu primul nostru client pe o perioadă lungă de timp, contract care ne-a dat speranțe că este un serviciu vandabil.
  • Alinierea valorilor antreprenorului cu echipa, și invers. Dacă nu este aliniere și viziune comună, cel mai bine este să faci schimbări, chiar și dacă asta presupune schimbarea întregii echipe.
Octavian Rusu
Octavian Rusu

În anul trei de activitate, erau indicatori foarte clari că afacerea se poate susține singură și este o nișă în care începeam să fim cunoscuți și recunoscuți. Eu mă ocupam exclusiv de partea de dezvoltare și atragere de clienți dar mai aveam și anumite interferențe cu privire la modul în care ținem legătura cu clienții și ne definim calitatea serviciului. Cu toate că începeam să creștem, simțeam în mod constant o relație tensionată între mine și persoana care eram manager de proiect și care implicit coordona echipa și se asigura că serviciile se prestează către clienți conform contractelor. Simțeam că eram în situația eu versus echipa. Eu îmi doream creștere, ei voiau mai mult consolidare. Eu încercam să facem lucrurile mai bine ca ieri, ei lasă că este bine și așa. După mai bine de jumătate de an de situație tensionată, s-a produs și ruptura iar 6 din 7 angajați au plecat în decurs de 6 luni.

Mulți spun că angajații nu părăsesc compania ci părăsesc leaderul și este posibil să fie adevărat. Eu o privesc însă ca pe o lipsă de aliniere între modul de gândire și acționare. Suntem un startup și este nevoie de cicluri succesive de inovație, testare și pivotare iar dacă echipa nu gândește așa, ritmul de creștere este foarte mic sau mai rău, nici nu reușește să țină pasul cu dezvoltarea pieței. Am învățat foarte multe din acele experiențe și am încercat să privesc lucrurile ca pe noi oportunități atât pentru construirea unei echipe așa cum îmi doream cât și noi oportunități pentru mine pentru că am început să citesc mai mult și să merg la cursuri.

Deși a fost cea mai mare dificilă perioadă a companiei, am reușit să ne menținem toți clienții și chiar să atragem clienți noi iar astăzi cu o echipa tot de 7 persoane să deservim un număr dublu de clienți. Aproape toți foștii colegi, precum și fostul director, s-au dus sau au fost cooptați de concurență. Și cred că a fost un lucru foarte bun că s-a întâmplat așa.

  • Încearcă să îți definești unde vrei să ajungi în 5 ani și în 10 ani. Dacă nu îți atingi obiectivul, continuă să faci noi planuri, iar dacă îl atingi, atunci foarte bine, este cazul să îți stabilești altul și mai îndrăzneț. Acest lucru este valabil atât pentru obiectivele personale cât și cele de business. Se spune că dacă nu își definești destinația unde vrei să ajungi, atunci orice drum te va duce acolo. Nicăieri.

Citește și: ”Toată viața am fost o tocilară”. De ce e nevoie să înveți? Ioana Doagă la 15 ani prezentatoare TV , avocat la 30 și blogger de turism din pasiune

Întotdeauna mi-am definit indicatori privind numărul de clienți pe care să îi atrag în fiecare an pentru a ajunge în 2023 la ținta de 40% cotă de piață în România. De fiecare dată sunt conștient că ținta stabilită este foarte înaltă și dificil de atins dar acest lucru mă motivează. Iar următoarea țintă, cu siguranță va fi și mai mare. Au fost ani în care îmi stabileam țintă de noi clienți și realist se întâmpla să fie doar jumătate. Anul trecut îmi stabilisem ținta de 12 clienți noi și deși primele trei luni erau promițătoare, până la finalul anului am reușit doar jumătate. Anul acesta am țintă de 15 clienți noi și dacă nu apar semnalele unei crize financiare, ritmul de acum poate să îmi aducă atingerea acestui obiectiv. Obiectiv care in decembrie anul trecut părea imposibil de realizat.

Am dat exemplu de obiective de business pentru că aici sunt indicatori foarte bine cuantificați, dar am reușit în ultimii ani să îmi definesc obiectivele de business pentru următorii 5 ani. Dar sigur îi voi revizui.

Dar business-ul tău este extrem de nișat. Se poate trăi din asta?

Într-adevăr, fără o infuzie de capital care să suporte în primul an cheltuielile, cred că nu se poate. Noi un an de zile am funcționat în gol, am construit procese, am construit platforma, am construit fluxul pentru că era doar niște idei în capul meu despre cum ar trebui să funcționeze și cum am putea să livrăm servicii, idei cu care mă duceam la IT și dădeam din mâini. Altfel cred că e destul de greu să pornești de la o un business de nișă. În ultima perioadă am fost în tot felul de acceleratoare, iar investitorii spun că acest tip de business nu este scalabil pentru că e o nișă foarte îngustă. Încă de acum cinci ani noi am identificat un maxim de 200 de clienți pe care i-am putea avea. Azi avem 30 și ținta noastră până în 2023 este de 80 de clienți.

Octavian Rusu
Octavian Rusu alături de membrii echipei sale

Dar la final e un business profitabil. Nu ne umplem de bani, dar trăim decent. Anul trecut am avut o cifră de afaceri de 250 de mii de euro, iar profitul e de aproximativ 30%. Țintim și noi o afacere de 1 milion de euro, dar mai e mult până acolo.

Înțeleg că nu ai uitat de bucățica aceea din tine de ONG și că vrei să faci bine în continuare, chiar din poziția de antreprenor. Ce înseamnă asta?

Sunt două lucruri pe care vreau să le fac, unul este legat de un principiu solid al companiei și anume că 10% din profitul companiei se distribuie către angajați. Este deja al doilea an de când aplicăm acest principiu. Consider că este și meritul angajaților faptul că suntem aici și că în cinci ani de zile avem o retenție de 100% a clienților. Al doilea lucru este acela de a da șanse unor persoane care poate nu și-au găsit un loc de muncă destul de ușor. Acum lucrăm cu o fundație care are ca beneficiari persoanele cu dizabilități și ne dorim ca unul din viitorii noștri colegi să provină din această categorie.

Și ar mai fi o componentă socială. Pentru ONG-uri, pe anumite domenii le oferim serviciu gratuit.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO