Octavian Sbârnă, fondatorul școlii de acupunctură: „Să alegi un punct din 400 pe care să-l lucrezi într-un om este ceva extrem de precis!”

Octavian Sbârnă a primit, la 14 ani, de la tatăl său, o carte de metafizică chineză în care a văzut prima oară meridiane de acupunctură și acest lucru l-a atras inexplicabil. La 16 ani, în Anglia, a început să studieze acupunctura cu Ian Markham, membru al Consiliului Britanic de Acupunctură.

„Drama” adolescenței sale a fost regretul că nu a început și mai devreme studiul acestui domeniu, pe cât de vast, pe atât de fascinant: simțea că ar fi trebuit să pornească mai devreme și până la 10 ani să vindece deja!

Astăzi, Octavian Sbârnă tratează de… 21 de ani. A absolvit între timp facultatea de medicină, dar a continuat în paralel nu doar studiul acupuncturii, ci și al altor ramuri de metafizică chineză (Ba Zi – astrologie chineză și Feng Shui – studiul circulației energiei într-un spațiu). Mai mult, dintr-o curiozitate „da Vinci-ană” ce îl caracterizează deplin, a deprins și practicat și alte terapii: terapie craniosacrală, șamanism, constelații familiale ș.a.

Octavian Sbârnă a descoperit recent metode profunde de a conecta între ele ramurile metafizicii chineze și a creat un sistem propriu de tratare pornind de la câteva puncte de acupunctură identificate prin studierea hărții astrologice a pacientului.

Este un căutător, un excelent terapeut, dar și un foarte bun profesor. Pe lângă clinica sa din București, Octavian Sbârnă a creat și Bucharest College of Oriental Medicine, pe care o definește ca „prima școală de acupunctură din România care să corespundă și să depășească standardele minime ale predării acupuncturii, recomandate de către Asociația Europeană de Medicină Tradițională Chineză”.

Octavian Sbârnă: „Sunt 21 de ani de când practic acupunctura”

La doar 16 ani, pe când erai elev la Colegiul German ”Goethe” (din București), ai obținut o bursă de un an în Anglia. În Anglia ai pornit în studiul acupuncturii sub tutela lui Ian Markham, membru al Consiliului Britanic de Acupunctură. Cum s-a petrecut întâlnirea ta cu Ian Markham? Și ce l-a determinat pe un tânăr adolescent să înceapă studiul acupuncturii?

La 14 ani a fost un moment foarte important pentru mine, când tatăl meu a venit acasă cu probabil singura carte de metafizică chineză ce exista la vremea respectivă în România. Cred că eram prin 1997. Părinții mei nu aveau nici o legătură cu medicina sau cu acupunctura. Tata a făcut asta din dorința de a mă expune unor orizonturi noi, nici nu și-a imaginat că eu o voi transforma într-o carte „de căpătâi”!

În cartea aceea am văzut prima oară meridianele de acupunctură. Am avut un interes inexplicabil pentru acupunctură!

Deși în România domeniul acesta aproape că nu exista, când am ajuns in Anglia am constatat că acolo era complet diferită situația! În cadrul colegiului – organizat ca o etapă intermediară între școală și facultate – ești invitat să explorezi. Nu te mai duci spre nu știu câte materii ca în școlile din România, ci îți alegi doar câteva.

În plus, la colegiu era un department de Work Experience (practică de lucru). Era un fel de consiliere profesională. Adică, dacă voiai să faci practică într-un anumit domeniu, să treci de la concepte teoretice la lucrul concret, puteai să faci asta. Așa nu ajungeai deziluzionat și nici facultățile nu își iroseau reursele pe studenți care să constate apoi că drumul lor nu e corect ales. Pentru unele facultăți, ca medicina de exemplu, nici nu erai admis dacă nu treceai printr-o astfel de experiență de practică! Deci un sistem de învățământ foarte bine gândit.

Și acolo am descoperit că puteam să abordez inclusiv profesii despre care nu auzisem la noi, cum ar fi cea de acupunctor. Deci m-am adresat acestui department și am zis: „eu vreau să fac experiență de muncă în acupunctură!”

Total surprinsă de cererea mea, doamna de la centru a deschis…. Pagini aurii! Și a dat peste Ian Markham. Doamna i-a povestit despre situația mea: că mă aflu în Anglia cu o bursă de un an și că vreau să trec prin această work experience în acupunctură! Și el a acceptat!

Și uite că acum sunt 21 de ani de când practic acupunctura…

Îți amintești prima ta experiență legată de mentorul tău și de acupunctură?

Îmi amintesc perfect prima mea întâlnire cu Ian Markham. Mi-am zis de multe ori că ar trebui făcut un film din scena asta!

 Deci: Anglia, toamnă, o vreme din asta tipic britanică, de să nu dai nici un câine afară din casă! Toată copilăria mea îmi băgasem în cap că m-am apucat prea târziu de acupunctură, că aș fi vrut să mă nasc într-o familie unde știința asta să se predea din generație în generație și eu să fiu cu acul în mână și expert până la… 10 ani! Știu că sună hilar, dar asta era „drama” adolescenței mele!

Revenind la această seară „fatidică” de octombrie, mă gândeam: are nume de englez, dar poate că totuși e chinez? Poate că acum mă apropii de visul meu?

Aiurea! La întâlnire a apărut un omuleț tipic englez, cu pălărie, cu barbă, nu avea nici o legătura cu imaginea mea despre un specialist în acupunctură. Am fost ușor dezamăgit…

Și apoi, l-am întrebat așa: era un punct de pe un meridian de acupunctură care nu știam unde este situat exact. Într-unele cărți apărea undeva, în alte atlase de acupunctură părea poziționat un pic diferit.

„Unde este exact punctul acesta, l-am întrebat eu?”

Și el atunci mi-a zis: „dă-mi mâna!” Și a a început să-mi activeze, mental, energetic, punctul respectiv. Și eu am început să-mi simt punctul acela! Mi s-a părut incredibil: nu era vorba că trebuia să cred într-un concept, ci trăiam efectiv ceva neobișnuit.

Și mi-am zis atunci: de la omul ăsta am multe de învățat!

Citește și: Marius Dincă, „pionier” în România al conceptului de terapie la birou: „Schimbând postura îți vei schimba atitudinea și chiar viața”

Și apoi, în următoatele luni, am devenit „umbra” lui. O dată-de două ori pe săptămână, stăteam cu el la cabinet câte o jumătate de zi. Fie participam la ședințe de acupunctură cu el, fie îmi dădea cărți să citesc și apoi eu îi adresam tot felul de întrebări. Făceam plimbări în natură și el îmi dădea exerciții practice, mă punea să simt energia în natură…

M-a surprins atunci să constat cât de logică este abordarea lumii în metafizica chineză. Și apoi, în cariera mea, am încercat mereu să adaug noi „piese” în acest puzzle. Acum vreo 5 ani, de exemplu, m-am dus și spre Feng Shui, apoi spre astrologie chineză (Ba Zi). Mi-am dat seama că aceste ramuri se completează și că așa poți să ai mai multe perspective asupra aceluiași lucru.

De anul trecut, am început să lucrez la un sistem care îmbină acupunctura cu Feng Shui și cu Ba Zi. Am dezvoltat, de exemplu, un sistem de acupunctură bazat pe astrologie. Harta astrologică a pacientului poate să-mi dea 4 puncte de acupunctură care corespund celor mai profunde aspecte ale ființei respective, legate de lecția de viață, potențialul omului respectiv etc. Lucruri foarte adânci. Și mi-am tot verificat sistemul creat și funcționează, are mare efect în tratament.

Octavian Sbârnă: „M-a surprins atunci să constat cât de logică este abordarea lumii în metafizica chineză”

Așadar în cazul tău lucrurile s-au petrecut într-o ordine ușor inversă: dacă din ce în ce mai des sunt medici care aleg să practice în paralel sau să se dedice chiar total unei ramuri de medicină alternativă, la tine lucrurile s-au petrecut diferit. Te-ai întâlnit foarte devreme cu acupunctura și apoi ai decis să urmezi facultatea de medicină. De ce ai ales medicina?

Povestea mea cu medicina a început de la 6 ani, de când mă lua bunica de la grădiniță și apoi de la școală. Rutina mea zilnică presupunea că după ce mâncam ceva, înainte de somnul de amiază, îmi punea în brațe o carte de medicină. Bunica era asistentă medicală și visa să mă facă medic. Și i-a ieșit!

A reușit să-mi transmită pasiunea pentru așa ceva! Era o carte destinată asistentelor și avea multe elemente introductive despre medicină. Era adaptată la ceea ce puteam eu să înțeleg la vârsta aceea.

Când am descoperit acupunctura, m-am îndepărtat de medicina clasică. Dar profesorul meu, Ian, mi-a zis: „Nu fi prost! Așa vei avea acces la două sisteme de medicină complementare și vei avea două puncte de vedere! Nu sunt mulți care pot să facă lucrul ăsta, și asta te poate ajuta mult mai încolo!”

Am făcut facultatea și primii ani au fost extraordinari. Pasiunea mea pentru a înțelege m-a făcut să intru al 3-lea la medicină! Însă în anul 3, la farmacologie am început să învățăm cum funcționează medicamentele și acolo credințele mele s-au spulberat… Am înțeles tot ce nu li se spune pacienților. Și atunci mi-am dat seama că nu vreau să fac așa ceva și m-am întors spre alternativa mea: acupunctura.

Mai târziu, când am început să practic acupunctura, am recunoscut și lucrurile foarte bune pe care le deprinsesem în facultatea de medicină, spre exemplu cum să vorbești cu un pacient, cum să extragi simptomele (pare ușor, îl întrebi pe om și el îți spune, dar, de fapt, nu este deloc așa de simplu și de clar!) etc. Mi-am zis că pentru orice problemă există un instrument potrivit. La fel și cu sănătatea și diferitele tipuri de medicină.

Cum ai simțit că se îmbină cele două (medicina clasică și acupunctura)? Cât se contrazic și cât se completează? Ce ai putut prelua din medicina clasică?

Din facultate am preluat în primul rând înțelegerea funcționării fizice a corpului uman. Apoi, abilitatea de a citi un buletin de analize și de a-l adăuga la factorii prin care se urmărește evoluția unui pacient. În al treilea rând, m-a ajutat să pot să știu când este cazul de medicină clasică. La un infarct, de exemplu. Uneori, trebuie primit un anumit tip de asistență imediat. Dacă aș da timpul înapoi, le-aș face în continuare pe amândouă.

Te-ai specializat, după facultate, în medicină de familie. Dar, în paralel, ai continuat să urmezi diferite cursuri de specializare în zona alternativă: terapie craniosacrală, medicină tradițională chineză, Reiki ș.a. Când și cum s-a produs alegerea clară a drumului pe care îl urmezi? A existat vreo ezitare între a practica medicina clasică și terapiile complementare?

Nu am avut nici o ezitare dacă voi practica acupunctura. Dar nu am știut de la început dacă voi practica acupunctura în paralel cu medicina clasică sau singură. După anul 5-6 de facultate, am devenit convins că voi practica doar acupunctura și m-am îndepărtat de sistemul de medicină clasică.

Apoi m-am întrebat cât o să o îmbin cu alte ramuri de medicină complementară. Am avut momente când m-am „îndrăgostit” destul de mult de alte ramuri și le-am dedicat mult timp de studiu și de practică. De exemplu, m-a atras mult terapia craniosacrală, pe care m-am concentrat vreo 3 ani.

Citește și: Corina Alexandrescu, stomatologul care a renunțat la medicină pentru a fotografia bebeluși, ca mijloc de terapie împotriva cancerului

Și de ce te-ai întors totuși la acupunctură?

Pe măsură ce trecea timpul, descopeream diferite lucruri care îmi plăceau foarte mult la acupunctură. Sau găseam lucruri limitate în alte terapii. Să dau un exemplu: în terapia craniosacrală trebuie să stai cu mâinile pe pacient. Asta înseamnă două lucruri: în primul rând, că o oră nu te ridici de lângă el. În acupunctură poți trata doi pacienți pe oră sau chiar mai mulți. Cu aceeași eficiență. Tu vorbești cu omul, îi așezi acele și ele își fac treaba!

Și al doilea aspect favorabil: în acupunctură poți să nu stai cu mâinile pe pacient. Ceea ce reduce riscul să preiei (tu, ca terapeut) ceva din energia pacientului. În acupunctură deci riscul de preluare (față de alte terapii) este minim.

Al treilea lucru se referă la profunzimea și complexitatea acupuncturii. Ceea ce mă fascinează, în continuare! Acupunctura are de departe cel mai complex model teoretic ce explică ființa umană. Și o explică la nivel fizic, mental, emoțional și spiritual. Să alegi un punct din 400 pe care să-l lucrezi într-un om este ceva extrem de precis!

Dar ca să te bucuri cu adevărat de frumusețea acupuncturii și a domeniilor ei conexe trebuie să ajungi la un anumit nivel de pregătire.

„Unde voi ajunge eu?” – m-am întrebat. Pe măsură ce exploram și alte ramuri de terapie, realizam în câte direcții mă pot duce. Nu găseam un factor comun. Și apoi, mi-am dat seama că se ajunge în final la un factor comun: dacă studiezi detaliat suficient de multe științe îți dai seama că ele converg. Sunt adesea aceleași adevăruri spuse în feluri diferite.

În 2012 ai fondat Bucharest College of Oriental Medicine, pe care o definești ca „prima școală de acupunctură din România care să corespundă și să depășească standardele minime ale predării acupuncturii, recomandate de către Asociația Europeană de Medicină Tradițională Chineză”. Povestește-ne un pic despre școală…

În acest moment sunt într-o perioadă de regândire completă a școlii de acupunctură. În 2019-2020 am avut o colaborare cu centrul din Malaezia –  la care am învățat eu partea de Feng Shui și pe cea de Ba Zi. Am început să predau la ei partea de medicină (din metafizica chineză) și a fost esențial pentru mine să constat cât de mare este cererea pentru informațiile pe care eu le transmiteam. Ei se adresează unui public internațional. Eu până atunci predasem în școala mea, doar pentru un public român.

Plecasem de la ideea de practică – foarte importantă în meseria noastră – ceea ce presupune prezență fizică. Dar, văzând cât de mare este cererea, am decis să încerc să găsesc o variantă de predare eficientă online, ca să mă pot adresa unui public internațional.

Acum caut soluția optimă de a îmbina teoria și practica și mă gândesc să predau teoria online și să ofer ocazional niște stagii intensive de practică, la care lumea să poată asista fizic.           

În plus, până acum cursurile mele erau adresate în cea mai mare parte oamenilor care doreau să devină acupunctori, cale profesională ce presupune mulți ani de pregătire și foarte mult efort.

Și atunci mi-am zis să mă axez pe utilizatorul final: să concep niște cursuri bazate pe diverse domenii de viață. Spre exemplu, pot face un curs în care să explic niște tehnici prin care să-ți îmbunătățești relațiile. Nu devii acupunctor la finalul cursului, dar înveți niște tehnici care pot fi aplicate chiar fără ace, deci nu există riscul de a(-ți) face rău.

Se pot aplica magneți – care au același efect. Și așa poți deci să înveți niște tehnici care în cel mai rău caz nu-ți vor face rău – dacă nu le stăpânești încă deplin – dar care, în cel mai bun caz, pot să-ți schimbe viața…

Ce îmi place mie cel mai mult din toată povestea asta? Să ajut un om să-și schimbe viața!

Astăzi, pe lângă munca de predare, conduci un centru, situat în București  – Acupunctor (sau, mai lung spus, Shen Clinic of Oriental Medicine). Ai studiat atât de multe tehnici și terapii și, între timp, ai pregătit mai departe alți tineri terapeuți. Ce terapii oferiți astăzi la clinică?

Am încercat să țin mix-ul de terapii la un minim, pentru că ceea ce se întâmplă de obicei este faptul că tendința oamenilor este să se sperie când se îmbolnăvesc și să creadă că dacă fac mai multe terapii au rezultate mai bune. Și asta nu este adevărat! Din contră, devine contraproductiv, pentru că fiecare terapeut își dorește un feedback ca să îți poată urmări corect evoluția. Dacă pacientul mai face în paralel altă terapie, eu nu voi mai ști care efect este la mine și care de la cealaltă terapie…

Am preferat să mă concentrez în primul rând pe acupunctură – care și așa este ea însăși extrem de vastă – dar încet-încet, trecând eu prin tot felul de ramuri terapeutice de specializare, am considerat că două terapii sunt complementare acupuncturii: partea de șamanism și cea de constelații familiale.

Am practicat și eu însumi aceste terapii, dar m-am asociat aici la clinică și cu alți colegi care fac aceste terapii. Problema mea este mereu timpul… Aș vrea să fac enorm de multe lucruri simultan!

Care sunt cele mai frecvente tipuri de afecțiuni cu care sosesc pacienții la voi?

Sunt foarte diverse. Dar știi ce este interesant? Terapeuții își atrag pacienții în funcție de propriile lor dezechilibre și în funcție de zonele lor de interes. Una dintre afecțiunile cele mai rar  întâlnite la noi la clinică sunt persoanele cu dureri de spate, deși în orice alt cabinet de acupunctură aceasta este poate cea mai des întâlnită afecțiune!

Se întâmplă așa pentru că pe mine personal acest tip de problemă mă plictisește: este o problemă foarte „fizică” să spunem și care adesea se rezolvă ușor. Nu e un lucru foarte profund. De obicei, pacienții care vin la noi au probleme în spectrul psiho-somatic: pot să aibă niște probleme fizice, care derivă din probleme emoționale.

Ce îmi place mie cel mai mult din toată poveste asta? Să ajut un om să-și schimbe viața! Într-un an-doi de terapie, după ce lucrezi pe lucrurile cele mai profunde (care îl limitează pe om) și pe traumele sale, pacientul evoluează atât de mult, încât e incredibil de spus în cuvinte! După un an, când ne uităm unul în ochii celuilalt și văd acea recunoștință enormă care vine din ochii pacientului, fiindcă doar noi doi știm de unde am pornit și știm că am făcut această călătorie împreună, îmi dau lacrimile… E ceva care îmi dă atâta pace sufletească încât nu mă văd făcând altceva!

Care este cel mai frecvent „mit” despre acupunctură pe care ești nevoit să-l „demontezi”?

Cred că cel mai des întâlnit este de tipul „acupunctura este bună doar pentru X”, unde „X” este o anumită problemă de sănătate. Sunt persoane care cred că acupunctura este doar pentru dureri de spate, de exemplu. Dacă nu este cazul de o intervenție mecanică, chirurgicală, și dacă organismul are încă suficiente resurse (adică nu e pe moarte), limitele acupuncturii sunt foarte largi. Deci acupunctura este pentru aproape… orice!

Astăzi din ce în ce mai mulți români încearcă diferite tipuri de medicină complementară. Totuși, există în cultura noastră un puternic clișeu al medicului văzut ca un fel de Dumnezeu. Cât de deschiși sunt acum românii la terapiile alternative? S-a schimbat ceva în ultimii ani în acest sens?

Percepția românilor s-a schimbat „uriaș” de mult aș spune! Cea mai mare surpriză pe care eu am avut-o a fost că acum 20 și ceva de ani, când eu am început să tratez, oamenii veneau de cele mai multe ori în disperare de cauză, după ce încercaseră cam orice altceva.

Astăzi, lucrul acesta s-a schimbat. Din ce în ce mai mulți oameni apelează la acupunctură și la alte ramuri de medicină alternativă înainte să apeleze la un medic. Sau, cazul cel mai indicat pentru mine: merg și la una și la alta și atunci avem o viziune integrată asupra situației pacientului.

Din punctul meu de vedere, partea cea mai frumoasă este că din ce în ce mai mulți medici sunt deschiși la această abordare și își trimit pacienții la acupunctură. Sigur că la asta contribuie foarte mult și baza științifică a acupuncturii – care este foarte vastă.

Acesta este un lucru extraordinar pentru că, în general, în România, atitudinea în medicină clasică este că nu există nimic altceva, că nu există metode alternative. Și asta este o poziție foarte arhaică, pentru că în marea majoritate a țărilor din lume există infinit mai multă deschidere.

Ca ordin de mărime, prin 2009, în Marea Britanie, la o populație aproximativ dublă față de a României, existau undeva la 4000 de acupunctori și în România erau… sub o sută! Deci cifrele vorbesc!

Și, pentru că a venit vorba despre vindecare… Cam în toate ramurile de medicină alternativă omul este privit ca un întreg (și nu disparat, așa cum consideră medicina clasică, alopată). Omul este considerat deci un ansamblu minte-suflet-trup. Prin urmare, și vindecarea este deci un act complex și cere deci participarea activă a pacientului, care trebuie să facă niște schimbări în sine ca să se vindece.

În medicina clasică, pacientul este pasiv și așteaptă ca medicul și medicamentele să facă „minuni”. O poziție comodă îmi permit să spun, dar complet incorectă pentru vindecare. Cum vezi tu importanța participării pacientului? Este deschis românul spre a contribui real la vindecare sau așteaptă „minuni” doar de la terapeutul său?

Focusul meu a fost să mă fac disponibil pe niște canale de comunicare așa încât cei care vin la cabinet să se fi preselectat singuri. Deci vreau să atrag doar oamenii care înțeleg abordarea mea și implicit faptul că trebuie să-ți asumi responsabilitatea vindecării.

Eu nu mă concentrez pe ideea de a trata mase; vreau să lucrez cu cine e pregătit, în profunzime. Prefer volum mic, profunzime mare – decât volum mare, profunzime mică… Am încercat să fac cunoscut oamenilor cum înțeleg eu personal cauzele bolilor și au venit oameni care au rezonat cu viziunea mea.

Și dacă totuși ajung cumva la mine oameni cu o atitudine pasivă de genul „tot ce a trebuit să fac este să ajung în cabinet, acum bagă ace în mine”, le spun de la început că eu nu lucrez așa, pentru că pur și simplu nu funcționează!

Oricum, în orice ședință, o bună parte vorbim; facem coaching, psihoterapie, mentorat, cum vrei să îi spui. Pentru că, în procesul de vindecare, partea de conștient trebuie să țină pasul cu partea de fizic și de subconștient. Altfel, apare o disjuncție.

Oamenii vin la așa ceva mai ales pentru că medicina clasică lasă mult loc la întrebarea „ce se întâmplă cu mine?”, oamenii au nevoie să înțeleagă de ce a apărut boala, ce înseamnă ea ș.a.m.d. Nevoia de înțelegere a omului este foarte mare!

Dacă am, de exemplu, atacuri de panică, o să mor de frică, în loc de atacul în sine! Pacienții au nevoie să le pui întrebările corecte, să îi pui să descopere și să cerceteze etc. și partea frumoasă este că așa ajung să apară vindecările fizice cele mai spectaculoase!

Uite, am o pacientă căreia în 2009 i s-au mai dat 3 luni de viață, ea având atunci ciroză foarte avansată (93% fibrozare a ficatului, plus că avea o hepatită C). Și medicii au trimis-o acasă să moară… Dar ea a zis „NU”! A venit la acupunctură, a fost extraordinar de deschisă la a îmbrățișa lucruri noi, modalități noi de a gândi etc. și suntem în 2021 și este foarte bine! Analizele s-au îmbunătățit considerabil: azi are maxim 50% fibrozare. Medicii au zis absolut toți că a falsificat analizele, că așa ceva nu e posibil!

Practici și BaZi (astrologie chineză). Prin ce diferă ea față de alte ramuri – mai cunoscute poate în România – de astrologie?

Când eram foarte tânăr știam doar de astrologia de la radio care mi se părea ca o glumă proastă ! Când am descoperit astrologia „profesionistă” să spunem am fost absolut șocat de gradul de precizie pe care poate să îl aibă!

Timpul a trecut și eu am descoperit astrologia orientală. M-a atras faptul că împărtășește același mod de a gândi (același „sistem de operare”, să spunem) ca acupunctura sau Feng Shui-ul – și de atunci aveam o dorință de a le unifica!

Între timp, am constatat că toate tipurile de astrologie (vedică, caldeeană, chineză etc.) spun același lucru, dar în mod diferit! Există mici diferențe de sisteme, dar per total toți vedem aceleași stele; astrologia se bazează pe astronomie.

Astrologia ne dă acces la povestea vieții noastre. Eu consider că astrologia îți arată viața pe „pilot automat”, peste care se suprapune liberul tău arbitru: pe ce aspecte de viață trebuie eu să lucrez? Ca să am o sănătate mai bună, ca să am o relație mai bună, ca să captez mai multă prosperitate?

Astrologia îți arată cum curge energia unui individ, ca un vânt pe mare. Vântul nu e nici rău, nici bun. Ideea este cum te folosești de el ca să te conducă acolo unde vrei tu.

Acorzi și consultații de Feng Shui, pentru alegerea sau amenajarea unei locuințe. Cum arată locuințele în București? Care sunt cele mai frecvente probleme de circulație a energiei pe care le descoperi?

În Feng Shui ideea de bază este că vrem să captăm cât mai mult din energia din mediu și să o canalizăm și ne dorim ca ea să fie de bună calitate.

Pornind de la exterior, problema cu Bucureștiul este platitudinea ca forme de relief. În plus, referitor la apă, salbele sunt mai mult în jumătatea de nord. Apa este asociată de obicei cu bogăția, deci nu ne miră că jumătatea de nord este mai bogată decât cea de sud!

Blocurile comuniste au niște probleme. De exemplu, apartamentele tind să nu fie dreptunghiulare sau pătrate și atunci apar așa numitele „sectoare lipsă”, deci anumite spectre energetice lipsesc parțial sau total, ceea ce poate afecta palierul respectiv al vieții: banii, relațiile etc. La modul ideal, o casă trebuie să fie dreptunghiulară sau pătrată.

O altă problemă, total diferită față de ceea ce găsim în arhitectura orientală, este ușa de la intrare. Ei știu că ușa de intrare este una dintre cele mai importante surse de energie. De aceea, la intrare ei au un spațiu foarte larg așa încât energia să se acumuleze. La noi, de obicei, intri într-un…. holișor îngust care adesea dă într-un perete! Mai pui și cuier și haine și pantofi și atunci totul devine foarte înghesuit și viața omului va fi și ea înghesuită financiar.

În momentul ăsta, Feng Shui-ul este marea mea pasiune! Este de o forță incredibilă! Am avut oameni cărora li s-a schimbat viața în 2 săptămâni după ce le-am făcut Feng Shui pentru locuință. Spre exemplu, am avut oameni care voiau să se promoveze și după ce le-am instalat un acvariu într-un punct cheie în două săptămâni au primit propunerea de a vorbi în fața a 2000 de oameni. Nu mi-a venit să cred cât de puternic poate fi!

Cu Feng Shui-ul problema este că multe dintre cărțile care există pe piață sunt pline de mituri false! Oamenii, din păcate, ajung să citească lucruri care nu sunt reale și atunci își formează o impresie greșită.

Octavian Sbârnă: „Cred că unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care și le poate face un om pentru o viață în sănătate și prosperitate este o consultație de Feng Shui”

Cum simți că a fost afectat omul de pandemie? Ce diferențe ai sesizat în afecțiunile cu care sosesc oamenii la voi?

Pe plan fizic, am observat că virusul a lăsat sechele în locuri unde omul avea puncte slabe preexistente. Adică, la unii a avut efecte în zona digestivă, în zona inimii etc. Acțiunea sa nu a fost neapărat doar la problemele respiratorii.

• 

Așa cum vezi tu lucrurile acum, Octavian Sbârnă, filozofic vorbind, de ce crezi ca ne-a fost dată de Sus această pandemie? Ce am avea de învățat din ea?

La nivel de comunitate globală, aș spune 2 lucruri: o încurajare de Sus, indirectă, de a gândi ca o masă de oameni, nu ca state separate. Adică nu trebuie să evoluăm doar tehnologic, ci și spiritual. Altfel, dezechilibrul între putere și maturitate va duce inevitabil la cataclisme făcute de oameni. Creșterea puterii tehnologice este exponențială, pe când maturitatea noastră spirituală lasă mult de dorit… Adică ar trebui să gândim mai mult în termeni de „noi” cu toții, decât doar de „eu”.

Și al doilea aspect pe care pandemia l-a subliniat este un aspect aproape grotesc aș zice: relația noastră cu informația. Nu mi-aș fi imaginat vreodată că un gest atât de banal cum este să porți o mască poate da naștere unor teorii conspiraționiste atât de diverse și că oamenii pot ajunge să facă din asta o acțiune politică, când gestul ține de un minim bun simț biologic, medical.

Cum relaționăm noi cu adevărul? Este o altă întrebare născută de pandemie. Să fim puțin cu picioarele pe pământ. E foarte important de unde ne alegem informațiile.