Ovidiu Albert, profesor de istorie, președinte Mușatinii Roman: „ Adolescenții care fac voluntariat în timpul liceului iau decizii bune pentru viață atunci când părăsesc liceul și sunt mult mai responsabili față de propriul destin.”

Ovidiu Albert este profesor de istorie la cel mai bun colegiu din orașul Roman, Colegiul Național “Roman-Vodă”, om de știință, cu un doctorat în istorie, în Germania, cu articole publicate în reviste științifice de la noi, dar și președintele Asociației Mușatinii, organizație dedicată adolescenților care pornesc de la zero proiecte creative și le implementează, care fac voluntariat și militează pentru implicarea în comunitate.

De ce simte un profesor de istorie să inițieze o organizație de voluntariat, dedicată adolescenților?

Ovidiu Albert: Dintr-o nevoie pe care fiecare profesor de istorie atent la ce se întâmplă în jurul lui, actualmente o simte, că tinerii își doresc să se implice în comunitate, își doresc să facă voluntariat, iar ce am făcut eu mai departe a fost să pun la dispoziție experiența pe care o am, iar împreună cu ei, să creăm ceva frumos pentru comunitate. Asta a fost rațiunea de a iniția o asociație pentru tineri.

Există un anume discurs al momentului despre adolescenți: că se preocupă mai degrabă de conturile de TikTok sau de Instagram, că nu sunt preocupați neam de lectură sau de acțiuni de profunzime. Cum vedeți dvs lucrurile și cine sunt adolescenții care aderă la Asociația Mușatinii?

Ovidiu Albert: Eu nu împărtășesc opinia că adolescenții ar fi ancorați numai în realitatea virtuală, ci dimpotrivă. Mă uit în jurul meu și văd tineri care nu seamănă deloc a generație pierdută, care își doresc să schimbe lucruri și care fac ce pot pentru asta. Sunt deschiși și dornici să vorbească despre destinul și planurile lor, despre comunitatea din care fac parte. Este motivul pentru care eu am mare încredere în ei, în abilitățile de a schimba ceva și de a fi împreună, adică ceva foarte important în ziua de azi. Aud adulți care spun că tinerii de azi nu mai sunt împreună. Eu nu cred deloc acest lucru, mai ales că i-am văzut, când au o cauză pentru care să se lupte, îi văd cum se mobilizează și fac lucruri extraordinare.

Așa stând lucrurile, ce este Asociația Mușatinii și care este  motivația tinerilor de a se implica?

Ovidiu Albert: Asociația Mușatinii a luat ființă în anul 2012, pe un fond care exista deja de trei ani, adică noi cream diferite activități cu elevii, dar nu aveam o formă juridică la care să ne raportăm. Am observat că, pentru a fi luat în seamă de ceilalți, trebuie să exiști și ca entitate juridică, suntem patru membri fondatori, adică doi profesori, un jurist și un contabil, iar cel care gestionează contactul nemijlocit cu tinerii sunt eu.

Noi ne-am fixat de la început un număr tineri de care o să ne ocupăm, în jur de 100, cu vârste între 14 și 18 ani și ne-am organizat nu în plan piramidal, cu președinte și ceilalți așezați în ordine ierarhică, ci în plan orizontal, astfel încât tinerii să poată coordona singuri proiecte și să fie ei cei care își formează echipa, inițiază proiectul, veghează implementarea lui și îl duc la bun sfârșit. În acest fel, responsabilitățile sunt împărțite în mod echitabil și sunt funcționale. Deci nu există o relație de autoritate între mine și adolescenți, ci mai mult o relație de parteneriat.

Pe de altă parte, îmi spuneați că respectați o foarte strânsă rigoare, atât la recrutarea noilor membri, cât și la modul de lucru. Cum funcționează lucrurile și cum acceptă adolescenții, care prin natura lor sunt niște rebeli, aceste reguli?  Povestiți-mi mai multe!

Ovidiu Albert: Și aici este un element important: totul pornește de la recrutare, în sensul că cei care sunt deja voluntari recomandă alți potențiali voluntari, cu condiția ca veteranii să-i inițieze pe boboci și să-i familiarizeze cu principiile după care ne guvernăm, în primul rând ideea de a ne schimba pe noi și comunitatea în care trăim. Condiția este ca nou-intrații în proiect să nu fie leneși, să ia parte la toate proiectele, iar în cazul în care aceste lucruri nu se întâmplă, atât mentorul, cât și învățăcelul vor părăsi organizația pentru un semestru. Acest lucru îi responsabilizează atât pe veterani, cât și pe boboci să-și asume activitățile, fiindcă noi nu ne-am propus să ținem spectatori în asociație, ci doar tineri implicați, mai ales că ei își creează singuri proiectele pe care le conduc, responsabilitatea e destul de mare, ceea ce îi face să se comporte ca niște adulți față de proiectele lor, iau decizii ca niște oameni mari. Din acest punct de vedere aș zice că îi pregătim pentru viața reală, pentru ceea ce vor face mai târziu.

Iată sunt zece ani de când ați început activitatea și cred că aveți deja absolvenți, angajați, cetățeni de bază ai acestei țări. Spuneți-mi despre ei!

Ovidiu Albert: Chiar de sărbători am primit câțiva foști voluntari, au venit la colindat. Când ajung acasă, trec și pe la mine. Îmi place să discut cu ei despre ce fac acum, iar ce aflu mă umple de bucurie. Unul dintre foștii voluntari, de pildă, este acum student la Regie, la București, și a fondat un business propriu. Ne mulțumesc pentru anii de voluntariat, ani în care s-au schimbat și s-au maturizat, așa cum vă spuneam mai devreme, fiindcă au dobândit abilități de viață pentru care, în mod normal, trebuie să plătească formări de dezvoltare personală.

Cred că cei care fac voluntariat în timpul liceului iau decizii bune pentru viață atunci când părăsesc liceul și sunt mult mai responsabili față de propriul destin. Iar opinia asta este confirmată și de adulții de astăzi, foști voluntari.

Care sunt activitățile de voluntariat pe care le realizați?

Ovidiu Albert: Cele mai vechi sunt cele sociale, de implicare în mediile copiilor defavorizați, pentru că noi am desfășurat activități de tip afterschool încă de la început și, practic, în fiecare zi voluntarii noștri lucrează timp de două ore cu acești copii. Este o activitate pe care nu am întrerupt-o niciodată în ultimii zece ani și este proiectul nostru de suflet. De asemenea, organizăm tabere sociale pentru copiii din centre, în ideea de a le forma abilități de viață, pe care nu le au în mediile în care trăiesc, adesea defavorizate, cu violență domestică, alcool și multe alte lucruri departe de a le hrăni dezvoltarea personală. Apoi, organizăm diverse alte excursii în care îi luăm cu noi pentru a interacționa cu alți tineri și alte medii cu care nu se întâlnesc în viața de zi cu zi.

Voluntarii Mușatinii

Un proiect de suflet pentru noi este Cartea vie, care își propune să ducă lectura în rândul celorlalți tineri, dar nu numai lectura obligatorie, ci aceea de calitate. Facem dezbateri în cadre mai puțin formale, în parc, în bibliotecă sau chiar în pub-uri. Se uită la filme și le compară cu cărțile pe care le-au citit, deci sunt activități foarte frumoase.

Avem o formație de chitariști, care este invitată în oraș, în cadrul diferitelor evenimente culturale, unde promovăm muzica bună, ca o formă de rezistență la manelism și forme de exprimare care nu sunt tocmai bune pentru ei, după cum credem noi.

Sunt foarte multe proiecte pe care ei le propun și pe care tot ei le implementează.

Dumneavoastră de ce ați ales să deveniți profesor și de ce ați rămas atașat de profesie, într-o vreme în care nu era atât de tentantă munca asta?

Ovidiu Albert: Am terminat studiile universitare, desigur, am mers mai departe cu doctoratul, în Germania, dar am realizat destul de repede că nu este pentru mine catedra facultății, fiindcă îmi plac foarte mult copiii, tinerii și mi-am găsit locul în acest colegiu din Roman. Fac ce-mi place și aș zice că e o sărbătoare pentru mine atunci când merg la școală.

Am avut eu un mentor, profesorul Mihail Ciocan, care mi-a fost profesor în clasa a V-a, apoi mai târziu, la colegiu, deci mi-a fost alături din clasa a V-a până în clasa a XII-a și mi-a dăruit această pasiune pentru istorie și istorici.

Ceea ce faceți și dvs mai departe cu elevii dvs?

Ovidiu Albert: Eu nu mă consider un mentor pentru ceilalți, ci parte dintr-un tot, în care sunt antrenați copii, părinți, autorități locale. Nu cred că sunt mentor pentru ceilalți și nici nu-mi propun să fiu altceva decât un om dedicat pentru ceea ce face.