Paul Negoescu, regizor: „Să ai pretenția ca gusturile tale să aibă prioritate în fața gusturilor altora este ceva de noaptea minții pentru mine.” - LIFE.ro
Mergi la conținut

Paul Negoescu este regizor, scenarist și producător, iar cea mai recentă producție pe care a semnat-o a fost Oameni de treabă, un film care îl are în rol de protagonist pe Iulian Postelnicu. Cu un ochi relaxat și o vorbă șăgalnică, Paul Negoescu se vede cu onestitate tranșantă și umor.

Unde te simți mai bine? În rolul de scenarist sau în cel de regizor?

Paul Negoescu: Nu sunt scenarist, decât accidental, atunci când am o idee și nu știu cu cine să o scriu. La noi sunt puțini scenariști și uneori sunt nevoit să găsesc soluții singur.

Să fiu scenarist nu e ceva ce îmi doresc să fac, ci partea la care mă descurc cel mai greu, îmi ia cel mai mult timp, unde îmi depășesc deadline-urile.

Scrisul nu e ceva care să îmi facă neapărat plăcere, iar eu mi-am dorit să fac regie. Dar când am început să îmi doresc să fac filme nu îmi imaginam că regia poate fi atât de stresantă.

(3) Oameni de treaba / Men of Deeds

Dar cum te imaginai?

Paul Negoescu: Îmi închipuiam ceva mult mai relaxant, ca o joacă.

Am început să mă gândesc să fac regie în liceu și aveam o imagine foarte naivă asupra domeniului. Habar n-am de unde mi-am luat această imagine. Bănuiesc că din filme. Nu văzusem niciodată cum se face o filmare și chiar dacă aș fi văzut nu știu dacă mi-aș fi dat seama cât stres este în spatele ei.

Când s-a dărâmat această imagine romanțată a profesiei de regizor?

Paul Negoescu: Nu a fost un moment anume, ci în timp. De când am intrat la facultate și până acum se tot schimbă percepția asupra profesiei.

Când am intrat la facultate și am făcut primul exercițiu de film, în anul I, semestrul I, și mi-am dat seama cât de departe față de ceea ce aveam eu în cap a ieșit ceea ce am adus la examen și, mai ales, că ideile mele nu erau atât de grozave pe cât credeam eu, a fost un șoc. Era mult mai greu decât credeam.

Era primul film pe care îl făceam. Pe vremea aia nu erau telefoane mobile care să filmeze, camerele digitale erau foarte rare și foarte greu de accesat. Eu nu filmasem nimic până la facultate, nici măcar câteva secunde, iar primul contact cu filmatul l-am avut în facultate.

Paul Negoescu

Nici nu știam cum se face. Îmi amintesc că filmam ceea ce trebuia să se vadă pe ecran, nu îmi imaginam că pot filma o secvență întreagă. Doar 5 secunde aici, 3 aici, și începeam să le lipesc cadrele, fără să am toată mișcarea personajelor filmată într-o bucată.

De ce te-ai ținut de decizia de a te face regizor, mai ales că piața nu încurajează profesia?

Paul Negoescu: Două lucruri au fost decisive aici, o succesiune de evenimente fericite. Poate că primul nu a fost așa fericit. Am avut eu o experiență mai neplăcută a vieții și am făcut, în anul III, un film care a fost foarte bine primit de cei care l-au văzut.

A fost considerat foarte sincer, foarte onest, iar mie mi-a prins bine că am spus povestea aia. M-a ajutat terapeutic. Faptul că m-am simțit așa după ce am făcut filmul ăla și faptul că a fost bine primit, m-a motivat să fac și mai mult.

În plus, s-a suprapus cu perioada în care filmele românești începuseră să ia premii în festivalurile importante și se căutau producțiile autohtone. Ce am făcut eu în perioada aia era căutat, ajungea ușor în festivaluri, iar asta m-a motivat.

Simțeam o descărcare emoțională când făceam un film, iar faptul că oamenii voiau să-l vadă m-a făcut să vreau și mai mult. Dacă nu era perioada aia de succes a filmului românesc, poate nu eram așa de motivat. Deja în 2005 exista Moartea Domnului Lăzărescu, apoi, în 2006, A fost sau n-a fost, iar în 2007 Mungiu lua premiul Palm D`Or. În perioada aia eu am terminat facultatea.

 Ce vrei să demonstrezi, să arăți lumii?

Paul Negoescu: Nu am ambiții așa mari încât să vreau să demonstrez ceva lumii. Vreau să-mi demonstrez mie ceva, cu fiecare film pe care îl fac, deci sunt motivații personale.

Acum lucrez la o continuare de la Două lozuri și țelul personal e să-mi demonstrez mie că lucrurile bune din film nu au fost accidentale, ci am avut și eu un merit acolo. Altfel nu am de demonstrat cuiva ceva anume. Poate doar să arăt că sunt filme care pot fi văzute de spectatori care în mod normal nu se uită la filme românești fără să își taie venele pe lung.

Cum te-ai uitat la acest conflict creat de Teambuilding?

Paul Negoescu: Am fost foarte surprins de cât de serios se iau oamenii pentru un film. E doar un film. Nu știu ce a putut genera atâta discuție. Înțeleg seriozitatea unei dezbateri înverșunate în contextul știrii că o femeie a murit mâncată de câini. Dar să dezbatem dacă un film e bun sau nu…

Să ai pretenția ca gusturile tale să aibă prioritate în fața altora este ceva de noaptea minții pentru mine. Chit că sunt unii cărora le-a plăcut foarte mult, chit că le-a displăcut, nu mi se pare validă discuția.

Eu apreciez foarte mult ce au făcut producătorii din punct de vedere show-biz. Mi se pare remarcabil să aduci un milion de spectatori la un film românesc. Doamne-ajută ca spectatorii ăștia să vrea să vadă și alte filme românești!

Am și niște emoții legate de ce o să se întâmple în viitor dacă din ce în ce mai multe filme or să fie așa, ce o să se întâmple cu filmele mai mici, care nu și-au propus să aibă succesul ăsta și nu vor mai avea loc în mall-uri de filmele de genul ăsta.

Noi, în România, nu avem o infrastructură de film de autor, de săli de cinema care să le difuzeze – în afară de Elvira Popescu, MȚR și Union în București. Mai există Cinema Victoria în Cluj și Cinema Victoria în Timișoara, dar cam atât. Adică o să rămânem cu 5 săli pentru filmele de autor dacă nu se întâmplă nimic.

Îmi doresc ca industria cinematografică să facă filme la care să meargă mulți oameni, dar, în același timp, trebuie să avem grijă și de filmele de autor. Și văd că asta nu prea interesează pe nimeni din cei care ar putea să miște ceva în direcția asta. Și asta e trist. Altfel, e remarcabil ce au reușit să facă și sper că în felul ăsta se va consolida un public românesc care să nu mai aibă reticență față de un film în limba română.

Cum măsori tu succesul?

Paul Negoescu: La succesul meu? Nu știu, nu m-am gândit. Consider că am succes atunci când simt că evoluez, când simt că ce am făcut acum e mai bine decât în trecut. Dacă mă uit în urmă și zic ”ce prost eram!” înseamnă că am evoluat și pentru mine asta e un succes. Succesul filmelor depinde foarte mult de ceea ce îmi propun cu fiecare film. Dacă se ating sau se depășesc așteptările pe care le am, atunci e un succes. Dacă nu, atunci e un eșec.

Îmi propun ca filmele mele să fie văzute, să fie apreciate. Când reușesc asta, înseamnă că e un succes. Când nu reușesc, mă deprim.

Dar, așa cum spuneam, e doar un film. Nu moare nimeni că are un film succes sau că e un eșec.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora