Planurile lui Bill Gates pentru 2022. În ce cauze filantropice se va mai implica fundaţia pe care o conduce
Transformat de către conspiraţionişti într-unul dintre personajele negative ale pandemiei, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei îşi vede nestingherit de cauzele filantropice în care crede. Iar planurile lui Bill Gates pentru 2022 sunt dintre cele mai ambiţioase şi implică, printre altele, lupta pentru eradicarea unor boli cumplite.
Planurile lui Bill Gates pentru 2022
Retras de la conducerea Microsoft, compania pe care a fondat-o cu 46 de ani în urmă, Bill Gates nu are de gând să se retragă şi din activităţile filantropice la care ţine atât de mult. Fundaţia Bill şi Melinda Gates a fost singurul lucru pe care cei doi soţi nu au vrut să îl împartă la divorţ şi au decis să se ocupe, cel puţin pentru o perioadă, tot împreună de acţiunile acesteia. Iar omul de afaceri are planuri măreţe pentru acest an.
În timp ce alţi miliardari precum Elon Musk şi Jeff Bezos sunt pasionaţi de cursa spaţială, Bill Gates rămâne ancorat pe Pământ, cu aspiraţii chiar mai înalte decât aceştia, după cum a declarat pentru CNN.
Sper că oamenii bogaţi vor găsi căi de a înapoia averea lor societăţii, cu impact mare. E clar că au abilităţi. Ei nu pot sau nu ar trebui să ţină totul pentru ei.
Gates rămâne practic fidel ideilor şi faptelor sale. În urmă cu mai bine de 10 ani a fondat împreună cu Melinda, pe atunci încă soţia sa şi Warren Buffett Giving Pledge, un angajament prin care invitau oamenii de afaceri să-şi doneze cea mai mare parte din avere acţiunilor menite să rezolve cele mai grele probleme ale omenirii.
Citește și: Cei mai mari filantropi din lume. Cine sunt oamenii care s-au angajat să-şi doneze averile – LIFE.ro
Fundaţia Bill şi Melinda Gates acţionează în multe direcţii, de la lupta împotriva sărăciei şi a bolilor la cea faţă de inechitatea socială.
Până când nu vom scăpa de malarie, tuberculoză şi toate aceste boli care sunt atât de îngrozitoare în ţările sărace, pe asta mă voi concentra.
Iar tot ceea ce s-a întâmplat până acum cu ajutorul fundaţiei arată că eforturile celor implicaţi nu sunt nici pe departe în zadar. Oncocercoza, o boală cunoscută popular sub numele de orbirea fluvială, a fost eradicată în Niger. Boala cauzată de infecţia cu un vierme parazitar este a doua cea mai comună cauză de orbire din cauza unei infecţii, în lume, iar mai mult de 99% dintre cei infectaţi sunt locuitori a 31 de ţări de pe continentul african. Niger este prima ţară dintre acestea care a scăpat de boală şi asta datorită eforturilor întreprinse de ani de zile de cei din fundaţia condusă de Bill Gates.
Omul de afaceri este încrezător că această reuşită arată faptul că boala poate fi eradicată pe tot continentul. Dar este doar unul dintre multele sale obiective, eradicarea poliomielitei fiind cap de listă pentru anul 2022.
Aceasta este o cauză importantă pentru mine. Dacă Afganistanul poate rămâne stabil, se pare că în sfârşit vom reduce cazurile de poliomielită sălbatică la 0. Şi lucrăm la asta de peste 20 de ani.
În ciuda reuşitelor, miliardarul spune că iniţiativele menite să ducă la eradicarea diverselor boli sunt în continuare subfinanţate şi crede că asta vine din ignoranţa cu care sunt tratate. Oamenii din alte ţări nu le văd, nu sunt afectaţi de ele şi este ca şi cum nu ar mai exista.
Trebuie să investim în sănătatea Africii astfel încât copiii să supravieţuiască, să aibă o alimentaţie bună, să poată fi bine educaţi şi să ridice continentul.
În prezent, 231 dintre cei mai bogaţi oameni din lume au aderat la campania Giving Pledge.