PODCAST. „Pe hârtie, da, sunt bipolară, dar nu mă încurcă cu nimic”. Povestea Oanei

Oana Arsenoi are 28 de ani. La 14 ani a intrat la liceu și, tot atunci, a început să ajungă tot mai des la spital cu ambulanța. Avea atacuri de panică. După ce au exclus problemele de sănătate fizică, medicii i-au recomandat să meargă și la psihiatru. De atunci, au început tot felul de diagnostice prin spitale, drumuri pe la șamani sau preoți. La 23 de ani s-a lămurit. Are tulburare afectivă bipolară. După anul 2018, care a fost cel mai greu din viața ei, acum se simte mai bine și încearcă să trăiască firesc. Firescul ei. 

Oseară de toamnă din 2018. Oana e agitată și simte că nu poate să stea singură în casă, așa că vorbește cu o prietenă și decide să meargă în vizită la ea. Oana stă la Piața Muncii, prietena – la Obor. Două stații de metrou distanță. E târziu, pe peron mai sunt doar doi oameni. Deodată, Oanei îi vine în minte să se arunce în fața metroului. Ca să se stăpânească, urcă și coboară scările de la metrou. Ba vrea să se arunce, ba vrea să se salveze. Ceva îi spune să coboare în stație și să se arunce în fața trenului, altceva îi spune să iasă de la metrou, ca să fie cât mai departe de tentația de a se sinucide. E ca și cum ar avea pe un umăr un diavol și pe celălalt un înger. “Eu nu m-am dus la metrou cu intenția asta, dar s-a întâmplat să vreau să mă arunc în fața metroului. Abia așteptam să ajung la prietena mea și să nu mă mai gândesc la asta, să schimbăm subiectul”, povestește Oana unul dintre episoadele ei maniacale. 

Citește și: Cum ne poate afecta și, mai ales, cum ar trebui să reacționăm atunci când primim un diagnostic necruțător? Sfaturi de la psihologul Constantin Cornea

În urmă cu trei ani, în 2015, fusese diagnosticată cu tulburare bipolară, după ce, aproape 10 ani, a trecut printr-un lung șir de atacuri de panică și drumuri prin spitale, pe la psihiatrie, neurologie, pe la psiholog, psihiatru, șaman și preot. 

O persoană bipolară trece printr-un dezechilibru afectiv care se manifestă prin episoade maniacale și depresive. Dacă etapele depresive nu diferă de cele ale unui – să spunem – depresiv obișnuit, etapele maniacale pot duce la tot felul de riscuri, atât pentru cel afectat, cât și – în unele cazuri – pentru cei din jur. Când ești maniacal, poți să treci prin stări puternice de extaz, să ai multă energie, să fii mai excitat decât de obicei, dar poți să devii și irascibil sau agresiv. 

În 2015, Oana a fost diagnosticată cu tulburare afectivă bipolară

Oana nu a avut niciodată gânduri despre cum să le facă rău altora, în schimb, a vrut de mai multe ori să își facă rău ei. În acea seară din 2018, a vrut să se arunce în fața metroului, apoi a ieșit din stație, ca să fie departe de tentația sinuciderii, după care a urmat un întreg du-te – vino la limita dintre rațional și irațional. Ba se încuraja și își spunea că va reuși să ia metroul fără să-și facă rău, ba avea din nou impulsul de a se arunca, ba se panica și voia să se protejeze, urcând din nou scările, ca să fie departe de peron. Mintea ei se afla în conflict. Îi dicta ba una, ba alta. Ba să sară, ba să se salveze. Totuși, în mintea ei, sinuciderea nu era asociată cu moartea propriu-zisă, ci – paradoxal – cu o stare de bine. Când se află într-o etapă maniacală, un bipolar crede că poate să facă orice. De exemplu, că poate să sară în fața unui metrou fără să moară, pur și simplu, ci ca să se elibereze de tensiunea pe care o simte. Un bipolar aflat într-un episod maniacal se simte ca un fel de supraom. „În cele din urmă, am ieșit. Am sunat-o pe prietena mea și i-am spus că mă duc acasă, iar ea a stat cu mine în telefon, m-am liniștit și am adormit”, spune Oana.

Citește și: „Oamenii nu știu să interpreteze lucruri simple, darămite o boală psihică.” Povestea de singurătate a unui bărbat cu tulburare bipolară

Altădată, în 2016, a vrut să iasă prin geam, deși stătea la parter și avea gratii la fereastră. Nu realiza că nu poate să treacă prin gratii și că, oricum, dacă s-ar arunca de la parter nu ar păți mare lucru. Nici atunci nu a vrut, propriu-zis, să-și facă rău. „Am vrut să mă arunc pe geam, printre gratii, ca să pot să-mi simt corpul, să-l țin în continuare în viață. Voiam să-mi fac rău ca să pot să-mi fie bine”, povestește ea. Oana spune că un bipolar caută soluții mai blânde decât ce-i ordonă psihicul în episoadele maniacale. Ea, de exemplu, în loc să încerce să iasă pe geam, s-a dus în baie și a dat un pumn în oglindă. Apoi, s-a tăiat pe interiorul coapsei. 

Continuarea articolului, AICI