Poți alege și tu "Cele mai frumoase cărți din România"
Cele mai frumoase cărți din România merită să aibă un loc în față în bibliotecă. Pe vremuri, fiecare casă avea o bibliotecă. Chiar exista un departament în cadrul raioanelor de mobilă care vindea biblioteci. Citite sau nu, cărțile ocupau locul lor în fiecare casă. Astăzi nu prea se mai găsesc biblioteci, însă tot se citesc cărți. Dar nu numai că se citesc, se și tipăresc foarte multe titluri anual.
Însă, o carte frumoasă, o carte bună este aceea care are un echilibru între conținutul editorial și aspectul său. De la această idee a apărut și proiectul ”Cele mai frumoase cărți din România”, unicul proiect cultural național destinat designului de carte.
Cele mai frumoase cărți din România este singurul proiect cultural cu desfășurare anuală, dedicat designului de carte, inițiat de Asociația pentru Performanță și Cultură și organizat anul acesta de Galeria Posibilă și Grapho_Mat. Proiectul a fost inițiat ca platformă de dezbatere pe tema designului de carte, atât pentru profesioniștii din lumea editorială, cât și pentru designerii, graficienii independenți și publicul larg, oferind un cadru de apreciere și o perspectivă internațională.
Aflat la a șaptea ediție, concursul „Cele mai frumoase cărți din România” a numărat anul acesta 150 de cărți concepute, publicate sau tipărite în România și Republica Moldova în ultimul an. Dintre acestea, 33 de titluri au fost desemnate finaliste și doar 13 vor fi premiate în cadrul vernisajului din noiembrie. Cărțile finaliste vor face parte dintr-o expoziție itinerantă în țară și în străinătate și, de asemenea, vor reprezenta România în competiția internațională de design de carte Best Book Design from All Over the World, care va avea loc la Leipzig în perioada 21-24 martie 2019.
Juriul a avut anul acesta libertatea de a stabili numărul de premii și denumirile lor. Astfel, cele 10 premii oferite sunt: premiul pentru design de serie, premiul pentru design de carte în ediție limitată, premiul pentru design de album/ carte de artă, premiul pentru design editorial, premiul pentru design de carte în tiraj mare, premiul pentru design de carte de bandă desenată, premiul pentru design de carte de fotografie, premiul pentru design de carte pentru copii, premiul pentru ilustrator și mențiunea juriului pentru carte independentă.
Pe lângă acestea, ediția din 2018, dedicată literelor, va susține un experiment tipografic și o inițiativă antreprenorială legate de designul de carte, dar va oferi și un premiul publicului, în cadrul căruia oricine poate vota cartea preferată.
Premiul publicului se poate vota în perioada 18 octombrie – 18 noiembrie 2018, direct din site-ul concursului: http://celemaifrumoasecarti.ro/premiul-publicului/, motiv pentru care oricare dintre noi este invitat să ofere un vot celei mai frumoase cărți.
„Ne bucurăm că avem ocazia, alături de Galeria Posibilă, să ducem mai departe proiectul și să organizăm împreună cea de-a șaptea ediție, care anul acesta vine cu câteva schimbări. Una dintre ele este premiul pentru design de carte în tiraj mare, prin care ne dorim să încurajăm editurile să participe într-un număr cât mai mare în concurs și astfel să crească calitatea designului. Iar prin premiul publicului vrem să oferim tuturor iubitorilor de design și de frumos în general ocazia de a-și alege cartea preferată, de a fi direct implicați în concurs, nu doar ca spectatori” spune Andreea Mihaiu, Grapho_Mat.
Juriul acestei ediții este format din specialiști români și străini din domeniul editorial și al designului de carte: Raymond Bobar – designer (tipo)grafic, Dinu Dumbrăvician – designer și co-organizator al atelierului tipografic Olanda-România, Alexe Popescu – designer grafic, Ramona Chirica – curator de ilustrație, Frédéric Tacer – designer grafic, director artistic independent și doi dintre cei mai influenți designeri de literă din lume: Fred Smeijers – designer de literă, profesor, cercetător și scriitor olandez și Corina Cotorobai – designer de literă.
Criteriile de jurizare includ raportul dintre conținut și formă, originalitatea și inovația în conceptul editorial și în abordarea designului de carte, designul micro și macro tipografic, oglinda paginii, raportul dintre designul copertei, supracopertei și interior, calitatea producției (alegerea materialelor, imprimarea, legătoria, alte finisaje și tehnici). De asemenea, în cazul cărților cu o componentă de ilustrație, au fost evaluate calitatea artistică și tehnică a ilustrațiilor, adecvarea la tehnica reproducerii și raportul dintre ilustrație și text.
Și pentru că un proiect atât de frumos ca formă și conținut merita mai multă atenție, am adresat câteva întrebări organizatorilor concursului pentru a afla ce-i face pe ei să tresară în fața unei cărți frumoase:
Ce înseamnă pentru tine acest proiect?
Andreea Mihaiu: Ediția actuală însemnă oportunitatea de a duce mai departe acest proiect pornit în urmă cu 7 ani. Am intrat în contact cu proiectul încă de la prima ediție când am câștigat și un premiu, la fel și câțiva ani mai târziu, apoi am avut cărți nominalizate, iar acum încă nu realizez că fac parte din echipa de organizare. Este un adevărat challenge, învățăm la tot pasul, dezvoltăm idei pe bandă rulantă și încercăm să ținem pasul într-o lume a vitezei.
Mihai Popescu: O oportunitate de a pune în lumină cele mai frumoase cărți și de a menține în dialog comunitatea din jurul acestora. O platformă care speram să ajute la creșterea calității designului de carte.
Andra Pavel: CMFC este un proiect la care întotdeauna am apreciat faptul că, an de an, a stârnit interesul și ambiția studenților și tinerilor designeri de a creea o carte care să poată fi denumită cea mai frumoasă carte din România, și de ce nu, chiar și din lume.
Ce înseamnă o carte bună din punctul tău de vedere?
Andreea Mihaiu: O carte bună este reprezentată de echilibrul dintre formă și conținut, de ușurința cu care cititorul reușește să parcurgă textul sau să înțeleagă firul logic al unor imagini, de textura, materialitatea și greutatea obiectului. O carte bună nu țipă, nu se dă pe spate, ci este pur și simplu o carte.
Mihai Popescu: Un echilibru bun între conținut și formă, deși eu înclin mai mult spre latura estetică: I judge a book by its cover !
Andra Pavel: O carte bună este una pe care o parcurgi fără dificultăți, una în care toate elementele ei sunt puse într-o relație bună, atât funcțională cât și estetică. O carte bună este una în care mesajul care se dorește să fie transmis, nu se pierde în spatele unor împopoțonări inutile.
Ce ar trebui să apreciem la o carte?
Andreea Mihaiu: Modul în care relaționează conținutul cu designul, alegerea unei litere, a unei lățimi bune a coloanei de text care să faciliteze cititul, nu să-l încurce, simplitatea (nu simplismul) așezării în pagină, succesiunea imaginilor/ilustrațiilor care formază un discurs clar, coerent, stilul unei ilustrații adecvate textului și publicului, alegerea unor materiale care introduc cititorul în atmosfera cărții ș.a
Mihai Popescu: Acel raport între conținut și estetic; trebuie să fie o simbioză care te face să-ți dorești cartea: de la cum arată, cum se simte, se deschide, se parcurge.
Andra Pavel: Câteva lucruri de care putem ține cont ar fi: relațiile dintre texte și imagini; alegerea tipului de literă corespunzător; spațierea textelor, a rândurilor și lungimea lor; relația dintre plin și gol a layoutului; legătoria unei cărți, se deschide sau nu se deschide bine, te chinui să o ți deschisă sau stă de la sine.