Povestea adevărată a oamenilor care au inspirat serialul Peaky Blinders
Unul dintre cele mai bune seriale create de BBC este Peaky Blinders. Devenit un fenomen mondial, acesta este inspirat din activitățile grupării Peaky Blinders (Șepcile Ascuțite), care a controlat în mare măsură orașul Birmingham timp de trei decenii, între 1890 și 1920.
Banda și-a creat un renume în perioada în care a activitat prin cruzimile de care erau în stare membrii săi. Principalii oameni ce formau Peaky Blinders erau Henry Fowler, Ernest Bayles, Stephen McHickie și Thomas Gilbert.
De altfel, aproape toți dintre ei erau tineri și neînfricați, iar în momentul în care și-au început cariera infracțională unii nu împliniseră nici 14 ani.
În ce privește denumirea, se pare că aceasta ar fi venit de la faptul că membrii își coseau lame de ras în cozorocul șepcilor. Există însă și istorici care susțin că această ipoteză nu ar fi tocmai reală, întrucât lamele de ras erau obiecte de lux în acele vremuri. Pe de altă parte, este cert că foloseau cizme cu vârf de metal, bastoane, cuțite și pistoale.
Spre deosebire de detaliile prezentate în serial, cei din Peaky Blinders nu aveau aspirații politice în realitate. Ei erau implicați în jocuri de noroc, jafuri și obișnuiau să ceară taxe de protecție.
Membrii bandei nu au avut conflicte doar cu cei din bandele rivale sau cu oameni simpli, ci și cu forțele de ordine. Au ucis doi polițiști și au rănit sute. La un moment dat însă, prin intermediul corupției, au ajuns să controleze o bună parte din poliția din Birmingham. Aducerea irlandezului Charles Haughton Rafter ca șef de poliție în Birmingham, în anul 1899, nu a schimbat prea mult situația, având în vedere că aproape toți polițiștii erau corupți.
După anul 1910, influența Peaky Blinders a început să devină tot mai mică, pe fondul unui conflict cu banda Birmingham Boys. În aceste condiții, membrii bandei au fost nevoiți să părăsească centrul orașului Birmingham și s-au îndreptat către zonele rurale. Mulți dintre membrii au decis apoi să se retragă din activitatea infracțională. În schimb, orașul a fost controlat ulterior de cei din Birmingham Boys, care i-au incorporat și pe cei din Sabini, marii rivali ai Peaky Blinders.
Curiozități despre Peaky Blinders
1. Thomas Shelby, personajul principal din serial, nu a existat în viața reală ca membru al Peaky Blinders.
2. Nu doar serialul, ce poate fi urmărit și pe Netflix, a contribuit la popularitatea acestei găști. Trupa daneză de hard-rock Volbeat a lansat în 2019 piesa Cheapside Sloggers, inspirată din luptele găștilor din Birmingham, iar compania Pragmatic Play a lansat în 2020 un joc de pacanele cu titlul Peaky Blinders. În acest joc, Thomas Shelby, personajul principal din serial, este cel mai valoros simbol. El este urmat de Arthur Shelby, Polly Gray și Michael Gray.
3. Aproape toate pozele cu membrii reali ai bandei provin din secțiile de poliție, după ce aceștia au fost arestați.
4. Steven Knight, omul care a creat serialul Peaky Blinders, a dezvăluit că unchii săi făceau parte din familia Sheldons, „moștenire” a Peaky Blinders. El a mărturisit așadar că o primă sursă de inspirație pentru acest serial au fost poveștile relatate de tatăl său. „Nu le păsa de nimic, nu îi interesa nimic. Erau ca niște câini de luptă”, i-a descris Kinight pe adevărații Peaky Blinders.
5. Până în acest moment au fost lansate 5 sezoane din serial, dar la începutul lui 2022 este așteptat să apară și al șaselea. Anunțul a fost făcut de actorul Conrad Khan, care a mărturisit că se așteaptă ca lansarea să aibă loc în februarie 2022.