Povestea blugilor: 145 de ani de rebeliune, stil şi libertate
Nu am trăit niciodată într-o lume în care să nu existe blugi. Aşa că astăzi m-am gândit să le descopăr povestea împreună cu voi: de unde vin, cum au apărut şi ce impact au avut în viaţa noastră.
Fără doar şi poate sunt un absolut #musthave în garderoba oricui. Atunci când vrei să fii cool şi să arăţi puţin rebel, deschizi şifonierul şi îţi asortezi pantalonii tăi preferaţi cu o geacă de piele, nişte bocanci, poate chiar de motociclist şi nişte muzică rock’n’roll în căşti. Pe de altă parte, dacă vrei să porţi ceva lejer la birou, dar în acelaşi timp să nu pari că eşti prea casual, îţi asortezi o pereche de blugi cu o cămaşă (toată lumea trebuie să aibă în garderobă o cămaşă albă lângă rochia neagră). Şi lista combinaţiilor pare să fie nesfârşită.
Cică un om are în şifonier nu mai puţin de 7 perechi de blugi.
Ca să înţelegeţi interesul meu pentru acest subiect, am citit că un om este, în medie, fericitul posesor a nu mai puţin de 7 (şapte!) perechi de blugi. M-am gândit repede la şifonierul meu şi mi-am dat seama că mă încadrez uşor în această categorie.
După această curiozitate mi-a fost trezit interesul pentru acest subiect, aşa că am început să caut şi altele. Şi vă provoc să le aflaţi şi voi în video-ul de mai jos.
10 curiozităţi despre, poate, cea mai îndrăgită piesă din garderoba ta.
Da, da, aţi văzut bine în video. Blugii au fost interzişi în Coreea de Nord de către Kim Jong I pentru că cică reprezentau un simbol al imperialismului american.
Şi încă ceva, poate credeţi că nu aţi văzut bine în video, dar cea mai scumpă pereche de blugi a costat într-adevăr 1,3 milioane de dolari. Era vorba despre o pereche de Secret Circus care avea un imprimeu cu 15 diamante pe el. Toate aceste curiozităţi parcă ne augmentează şi mai mult interesul pentru acest subiect, nu?
Aşadar, de unde vin? Cine i-a purtat la începuturi? Şi cine i-a făcut celebri?
1. Cum s-a născut o legendă.
Dacă ne întoarcem în urmă cu 145 de ani (adică în 1873), îi găsim pe Levi Strauss şi Jacob Davis. Pe scurt: primul se mutase din Germania în New York cu 21 de ani înainte. Iar 1853 plecase în San Francisco şi înfiinţase acolo o compania numită Western Branch în care vindea, printre altele şi haine de bumbac. Iar unul dintre clienţii săi era nimeni altul decât Jacob W. Davis, un croitor din Reno, Nevada.
Dar ce legătură are povestea asta cu blugii pe care îi purtăm noi astăzi?
Aşa cum ştim deja, orice invenţie în fashion a apărut, în primul rând, din necesitate. Aşadar, într-o zi, unul dintre clienţii lui Davis l-a rugat să îi facă o pereche de pantaloni foarte rezistenţi. Iar croitorul i-a făcut comanda folosind denimul cumpărat de la magazinul lui Levi Strauss, adăugând nituri de cupru în locurile unde se rupeau cel mai uşor pantalonii, respectiv în zona buzunarelor şi a şliţului. Şi aşa a făcut, fără să ştie atunci de nebunia care o să urmeze, perechea de blugi de astăzi. Iar când s-a dus să patenteze produsul, Davis l-a sunat pe Strauss şi, de atunci, au pornit împreună o fabrică şi toată nebunia fashion care a urmat.
2. Comozi. Utili. Eficienţi.
La sfârşitul anilor 1880, blugii erau purtaţi de către minerii care săpau după argint, în special în deşerturile din California, Nevada sau Arizona. Descoperirile ulterioare au arătat că aceşti mineri foloseau blugii pentru că era nişte pantaloni foarte solizi. Îi foloseau şi îi refoloseau şi îi refoloseau.
În acest fel, blugii Levi’s devin cei mai populari pantaloni în rândul muncitorilor de peste ocean. Iar povestea lor a fost spusă şi de Levi’s în documentarul realizat despre celebra lor colecţie 501.
Şi astăzi sunt găsite foarte multe perechi de blugi, în special, Levi’s în minele părăsite din zonele deşertice americane. Iar preţul unor astfel de perechi de pantaloni, considerate de colecţie, depăşeşte mii, zeci de mii, poate chiar sute de mii de euro. Au fost multe poveşti despre oameni care au găsit astfel de obiecte şi au început să le vândă pe ebay.
Un caz de la userul denimuseum şi mai jos:
3. Blugii, simbolul rebeliunii şi al libertăţii.
În scurt timp, blugii s-au transformat într-un icon. Nu au mai fost doar nişte pantaloni utili, ci au devenit un simbol.
Unul al libertăţii – ajungând la începutul anilor 1930 să fie sinonimi cu imaginea cowboy-ului american, deveniţi celebrii datorită fascinaţiei pe care o avea publicul de peste ocean pentru filmele Western şi staruri precum John Wayne sau Gary Cooper.
Unul al emancipării feminine – Levi’s lansează, în 1934, prima colecţie de blugi destinată femeilor, numită Lady Levi’s, într-o perioadă în care pantalonii erau o piesă rară în garderoba unei femei, purtându-i doar în casă. Femeile mai purtaseră blugi doar în timpul războaielor mondiale atunci când bărbaţii erau luaţi pe front, iar ele trebuiau să se ocupe de muncile fizice.
Lucrul acesta s-a schimbat treptat, mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când au devenit un simbol al vieţii americane relaxate şi prospere. Şi au început să fie din ce în ce mai purtate de către femei.
Şi unul al rebeliuni – ajungând în anii ’1950 să fie interzişi în şcolile sau teatrele din Statele Unite ale Americii.
Blugii erau îmbrăcaţi atunci doar de către simboluri ale categoriei bad boys, precum James Dean (în filmul Rebel Without a Cause), Marlon Brando (în filmul The Wild One) sau de marele Elvis Presley. Şi cum a-i spune cuiva că ceva este interzis nu face decât ca obiectul respectiv să devină extrem de dorit, blugii au devenit cel mai important element din garderoba tânărului american.
Şi femeile încep să îi poarte, aspirând să fie precum Marilyn Monroe, pozată în dese rânduri în blugii Levi’s (în filme, precum Clash by Night sau The Misfits). Provocând barierele convenţională dintre feminitatea şi masculinitate, femeile încep să se vadă sexy purtând blugi. Pentru ele, blugii erau sinonimi cu putere, rebeliune şi încredere, ceva mai sexy de atât?
Evident, în anii următori, blugii încep să fie sinonimi cu mişcările pentru egalitate de şanse, dar şi revoluţiile sexuale şi cu generaţiile hippy.
Astăzi, blugii sunt un simbol al egalităţii între sexe. Dar şi unul al inovaţiei şi al originalităţii. Brandurile de astăzi încearcă să îşi adapteze modelele pentru toate tipurile de corpuri. Iar noi ne bucurăm de ei, purtându-i în diferite contexte şi încercând să îi adaptăm în cât mai multe combinaţii fashion.
Să ne bucurăm de ei, aşa cum facem de 145 de ani încoace.