Povestea castelului de lut Valea Zânelor. Și a familiei care a lăsat casă, masă și business pentru visul de a trăi în natură

Răzvan Vasile este omul care în urmă cu 17 ani a visat castelul de lut Valea Zânelor. Făcea 100 de kilometri pe zi în București, lucrând pentru propriul business, profitabil ce-i drept, dar totul i se părea un calvar fără rost.

Atunci și-a luat soția de mână și i-a expus avantajele și dezavantajele vieții lor de antreprenori în București. Apoi i-a povestit visul său de a avea un loc al lor, într-o zonă frumoasă, curată, în mijlocul naturii. De aici până la nașterea castelului de lut Valea Zânelor a fost doar un pas, dar unul lung și anevoios.

Citiți mai jos întreaga poveste, una încărcată de emoție, cu multe provocări, dar care la final de zi aduce multă împlinire sufletească celor care au visat-o.

Când începe povestea castelului de lut Valea Zânelor?

Ne-am decis undeva prin 2004, când ne-am gândit prima dată la asta. Noi lucram în producție publicitară în București și făceam cam 100 de kilometri pe zi, prin oraș. Sincer, ne cam săturaserăm de chestia asta. Acesta a fost unul din motive, iar al doilea a reieșit din întrebarea: „Ce o să fac la 60 de ani?”. Pentru că pensia de la stat nu cred că o să fie și astfel ne-am gândit că trebuie să avem ceva din care să ne putem susține financiar. O pensiune părea cea mai bună idee deoarece simțeam că ar fi ceva de care aș putea să mă ocup și aș face-o cu plăcere.

Atunci am început să căutăm teren, un an de zile am bătut toate văile din jurul Sibiului și undeva în 2006 am găsit terenul. Am cumpărat terenul, în 2007 am făcut gardul, iar de atunci, până în 2014 când ne-am apucat efectiv de construit, ne-am tot făcut drum pe aici. Mai stăteam câte o oră, două, trei, o jumătate de zi poate și ne tot gândeam cum o să arate ce o să fie aici.

Vorbiți la plural. Dumneavoastră și?

Și soția mea.

E adevărat, cu soția a fost puțin mai greu pentru că ea era puțin sceptică ideii de a pleca din București. La vremea respectivă toată lumea venea către București și noi plecam și m-a întrebat: „de ce plecăm noi din orașul acesta când toți se chinuie să vină aici”. Așa că i-am făcut un calcul al activităților noastre într-o săptămână. „Începem de lunea, ne trezim dimineața, plecăm la treabă, seara venim rupți de oboseală acasă, stăm o oră să ne tragem sufletul în curte, după care ne culcăm că a doua zi o luăm de la capăt și tot așa până sâmbăta. Sâmbăta dăm o tură pe la hipermarketuri, facem aprovizionarea, duminica tundem iarba și luni o luăm de la capăt. Și de ce stăm noi în orașul acesta de fapt?”. Așa am reușit să o fac să înțeleagă că de fapt, în afară de o situație financiară ok, cam asta era toată activitatea noastră.

Aveți copii?

Avem un băiat de 13 ani.

Bănuiesc că era momentul în care voiați să-l scoateți și pe el din București…

Da și acesta a fost un motiv. Ne-am gândit că va crește, că nu-i vom putea controla anturajul și o viață în natură i-ar prinde mult mai bine. Acum este în natură, într-adevăr, școala o face la Sibiu și am ajuns să fac 200 de kilometri pe zi – o sută la prânz, o sută seara ca să-l duc și să-l aduc de la școală – dar, sincer, nu îi simt cum îi simțeam pe cei 100 pe care îi făceam în București.

În 2014 v-ați apucat de construit. Cum ați ales lutul?

Terenul ne-a inspirat oarecum direcția. Soția a venit cu ideea că o construcție de poveste se potrivește cel mai bine locului. Atunci am început să căutăm arhitecți. Am schimbat cinci. Cea de-a cincea a fost un noroc că a înțeles exact ce ne dorim, ea fiind cea care a făcut prima casă de cob din România.

Ileana Mavrodin?

Da. Cu ea am hotărât că dacă tot o facem de poveste, să fie și o casă naturală. M-a întrebat dacă am habar în ce mă bag, iar răspunsul meu a fost că pe mine nu mă sperie nimic. Veneam din producție publicitară și am făcut atât de multe nebunii încât nu există ceva ce nu se poate face. Nu știam în cât timp se va face, dar știam că se va face.

Citește și: Ileana Mavrodin, arhitecta caselor din cob. Sau cum ți se poate schimba viața într-o secundă, la vederea imaginii unui deal lutos pe malul Nerei, locul potrivit unei case cu suflet

De felul meu sunt și un tip foarte ambițios și când îmi pun ceva în cap, realizez. Așa a plecat Ileana de la conceptul casei piticilor din Albă ca Zăpada și crestele munților, a făcut proiectul, dar nici ea nu a crezut că până la final voi reuși să-l duc la capăt.

Undeva prin 2015 am reușit să avem casa ridicată, acoperită, cu geamuri puse, dar, evident, nefinalizată. Abia apoi au început provocările. Am tencuit-o după modul tradițional cu var și nisip, a venit iarna și castelul neavând jgheaburi și burlane, ploaia și zăpada a bătut pe pereți, apa a înghețat și bineînțeles că a început să se exfolieze tencuiala.

Într-un final am găsit un tehnic foarte bun pe partea de tencuieli și mi-a explicat că cea mai bună soluție, dar și cea mai scumpă e pe bază de var hidraulic. Dar pentru asta a trebuit să dau totul jos și să o iau de la capăt. Și multe lucruri aici s-au făcut de două ori.

Cu cât v-a costat mai mult față de cât ați planificat inițial pe hârtie?

Deja nu mai știu, sincer. Și oricum nu mai are relevanță. Tot timpul am reinvestit, tot timpul am refăcut. Când am considerat că ceva nu este bun, am dat jos și am refăcut și tot așa.

Când a prins forma de acum?

Forma de acum e de prin 2015, numai că, de atunci și până acum am lucrat foarte mult pe partea de exterior. Gândiți-vă că aici era o pajiște, o fâneață mai bine spus și fiecare plantă, fiecare floare a fost cumpărată și plantată la locul ei. Permanent aducem îmbunătățiri și în același timp lucrăm și la partea de interioare. În final va fi hotel. În momentul când va deveni hotel, se va închide vizitarea definitiv și vor rămâne turiști cazați și restaurantul.

Acum nu se cazează nimeni?

Nu s-a cazat niciodată nimeni aici, cu toate că mulți vin și spun: „Păi cum, că am văzut eu poze pe Facebook?”. Din păcate sunt oameni care fac poze pe nu știu unde și o etichetează „castelul de lut”, ceea ce e o mare greșeală pentru că-i duc pe alții în eroare. Foarte mulți au impresia că nu vrei să-i cazezi, dar interioarele nu sunt gata și nu s-a cazat încă nimeni aici. Momentan e deschis doar pentru vizitare, oamenii pot să vină, să-și facă poze, lucru care este posibil de prin 2016. Pentru că oamenii erau curioși și tot veneau, am hotărât ca până dăm drumul la partea de cazare să lăsam oamenii să vină. Ne-am gândit la un moment dat să le îmbinăm, dar, din păcate nu se poate pentru că civilizația lasă puțin de dorit. Înainte de pandemie aveam o cameră unde se putea intra pentru ca cei interesați să poată vedea peretele de lut și degeaba le spuneam de la intrare că e o singură cameră deschisă, a cărei ușă era larg deschisă, ei trăgeau de toate ușile, doar ca să verifice.

Dar există și restaurantul…

Da, este și un restaurant care probabil va fi deschis tot odată cu hotelul. Dacă vom considera că vom putea să-l deschidem mai repede, o vom face, dar, în principiu, cred că va rămâne cu circuit închis.

Când preconizați că va fi gata hotelul?

E foarte greu de spus pentru că marea majoritate a lucrărilor realizate aici sunt handmade și depindem foarte mult de alții, cum ar fi tâmplarul, cum ar fi fierarul, cum ar fi constructorul… Din cauza asta este foarte greu să estimăm când va fi gata.

Dar nu aveți un orizont de timp? Un an, doi, cinci?

Mi-este foarte greu să spun ceva și îți spun și de ce? Dacă oamenii ar fi serioși, ar fi super, însă când cineva îți spune că într-o lună îți face produsul X și trec trei și nu e gata…

Iar ca să poți să avansezi, ai nevoie de produsul X ca să poți să faci produsul Y și tot așa. Și atunci mi-e imposibil să dau un orizont de timp.

Dar toți anii aceștia ați continuat să lucrați în producție publicitară?

Ca să poți să faci un lucru bine, din punctul meu de vedere, trebuie să te axezi pe el. Lucrurile au funcționat foarte bine atâta timp cât am fost noi implicați 100%. Nu puteam să mă implic în două chestii și atunci am preferat să lăsam pe linie moartă producția publicitară.

Și nu s-au terminat banii?

Ne-am autofinanțat. Tot ce am câștigat aici am reinvestit tot aici.

Și acum locuiți în sat?

Da, locuim aici, în zonă, avem o cabană închiriată, undeva la 3 kilometri distanță de locație. De aceea am spus că facem naveta la școală.

Dar copilul dumneavoastră ce spune? Cum se împacă cu viața la sat?

Este foarte fericit. De fapt noi nu trăim în sat, noi trăim în pădure pentru că stăm în zona turistică a localității Porumbacu de sus și e o cabană în pădure. Ne întâlnim seara ba cu un cerb, ba cu porcii mistreți, ba cu ursul…

O să fie mai nasol când o să vrea să meargă în club…

Da… mai e ceva până atunci, dar vom vedea ce se va întâmpla la vremea respectivă.

Dar dumneavoastră ați copilărit în zonă sau sunteți bucureștean get-beget?

Eu sunt născut și crescut în București. Mama mea e din zona Făgărașului și toate vacanțele de vară din copilărie le făceam acolo. Așa am căpătat eu o mare atracție pentru zona munților Făgăraș.

Pentru ce v-ați pregătit când v-ați ales drumul în viață?

Sincer, am făcut multe în viața asta. La bază sunt tehnician horticol, dar nu am practicat foarte mult timp. Am lucrat foarte puțin timp la un institut de horticultură după liceu, nu am continuat cu facultatea pentru că la vremea respectivă eram în clinciuri cu tatăl meu și mi-am dorit să am banii mei, nu să mai depind de părinți încă 4-5 ani. Iar apoi am făcut multe până am ajuns să fac ce fac azi.

A fost o vreme în care producția publicitară mergea foarte bine… ați prins vremea aceea?

Da. Chiar mergea foarte bine, am avut noroc să lucrez în două dintre marile companii de publicitate din România, ceea ce mi-a prins foarte bine. Abia apoi am plecat și mi-am făcut propria firmă de producție publicitară.

Mai construiți și altceva?

Momentan vrem să terminăm ce am început. Mai avem noi proiecte în cap, dar acum ne axăm pe ceea ce am început și sperăm să dezvoltăm proiectul.

A fost vreun moment în care v-ați gândit că poate mai bine rămâneați la București?

Sincer, nu. Și chiar nu m-aș mai întoarce în București. Dacă ar fi nevoie aș pleca mai departe. Au fost momente în care am spus că aș vrea să renunț la ce fac acum pentru că nu e deloc ușor, deoarece investițiile sunt foarte dure, tot timpul trebuie să te gândești la ce ai de făcut mâine, zilnic apar o grămadă de probleme.

Ce spune soția dumneavoastră azi. A lăsat o viață de doamnă în București ca să se mute în pădure…

Sincer, acum nici ea nu s-ar mai întoarce înapoi. Și ea și-a dat seama că e mult mai bine. Și-a dat seama că e mult mai safe aici în pădure decât într-un apartament din București.