Povestea de viață a lui Alfred Nobel: de la invenția dinamitei, la ștergerea tuturor păcatelor prin crearea Premiului Nobel

Nimeni nu își poate măsura cu exactitate urmările acțiunile faptelor sale. Nici chiar cei mai inteligenți oamenii ai lumii. Să luăm exemplul lui Alfred Nobel. Fondatorul Premiului Nobel a fost, pentru cea mai mare parte a vieții sale, văzut drept inventatorul dinamitei, uneia dintre cele mai distrugătoare arme.

Și, deși susținea că motivele care au stat la baza invenției sale au fost nevinovate, Nobel trebuie să fi avut suficiente semne care să îi spună e urmări ar fi avut invenția sa. Nimic bun nu ar fi putut aduce un instrumente care ar fi putut  omorî atât de mulți oameni dintr-o singură lovitură. A trăit cu regretul creării acesteia. Și a reușit să își schimbe cursul vieții, ajungând astăzi să fie unul dintre oamenii care au ajutat cel mai mult la dezvoltarea lumii în care trăim.

Cum a început totul?

Nobel s-a născut în Suedia în 1833 și a fost al treilea fiu al cuplului Immanuel Nobel și Andrietta Ahlsell. Tatăl său a fost, de asemenea, un reputat om de știință și inventator al vremii, fiind descendent al celebrului savant suedez Olof Rudbeck. Iar mama sa provenea dintr-o familie bogată.

Însă, anul în care s-a născut Alfred a fost dificil pentru părinții săi care s-au confruntat pentru prima dată cu falimentul. Așa că, în 1837, Immanuel a fost obligat să plece pentru un timp în Finlanda și apoi Rusia pentru a-și începe o nouă carieră. Andrietta a rămas la Stockholm, unde a deschis o băcănie, pentru a-și putea întreține familia.

Immanuel lucra împreună cu fiul său Alfred la o invenție care avea să le schimbe viața. Copilul era, încă de la o vârstă foarte fragedă, obsedat de materiale explozibile. Iar prima lor invenție se referea la modul în care prepari praful de pușcă.

Cum Immanuel Nobel înființase o companie în Sankt Petersburg care furniza echipament militar armatei țariste le-a oferit lor această invenție. Rușii îi plăteau pentru a le furniza arme pentru Războiului Crimeei (1854-1856), iar Immanuel i-a convins pe generali să utilizeze mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor britanice.

Interesul său a crescut atunci când l-a cunoscut pe inventatorul nitroglicerinei, chimistul italian Ascanio Sobrero.

În 1842, Immanuel și-a adus familia în capitala Rusiei, unde copiii săi au primit o educație aleasă, studiind științele naturii și limbile străine. La 17 ani, tânărul Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza și germana, fiind deopotrivă interesat de științele exacte, precum fizica și chimia.

După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred Nobel a plecat în Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite. La Paris a avut șansa să lucreze în laboratorul renumitului chimist francez Théophile-Jules Pelouze. Aici l-a întâlnit pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic, însă foarte instabil.

Iar obsesia cu explozibilul nu s-a terminat nici atunci când un experiment cu nitroglicerină a omorât 6 oameni, printre care și fratele său mai mic. Însă, toată munca sa nu a fost în van (mulți ar spune, din nefericire): a patentat crearea dinamitei în 1867. Iar aceasta a devenit imediat un lucru extrem de interesant mai ales pentru industria construcției și, ulterior, pentru cea a armamentelor.

Așa cum era de așteptat, invenția lor a devenit în foarte scurt timp, o armă foarte puternică de folosit în timpul conflictelor armate.

Așa că, la doar doi ani după moartea lui Nobel, invenția sa a fost folosită în Războiul hispano-american din 1898.

De altfel, această imagine de distrugător, de criminal a fost anticipată de un ziar francez care l-a confundat, în 1888, pe Alfred cu fratele său mai mic, Ludwig care tocmai murise. Atunci, în articolul post-mortem scris despre el, jurnaliștii au titrat “The Merchant of Death is Dead!” (Negustorul morții este mort). În biografia sa era trecut faptul că Nobel se îmbogățise prin descoperirea unei modalități, a unei arme, care să poată omorî dintr-o singură lovitură cel mai mare număr de oameni.

În acel moment și-a dat seama că obsesia sa pentru realizarea dinamitei, l-a transformat într-un monstru. Preocuparea s-a pentru a-și vedea invenția dusă la bun sfârșit, l-a făcut să nu mai vadă repercusiunile cu care s-ar fi putut confrunta. Evident, nu se aștepta ca lumea să primească invenția lui în acest fel. Nu credea că lumea îl percepe în acest mod. Și, din acel moment, a început drumul său către schimbarea percepției pe care o aveau oamenii despre el. A încercat să convingă pe toată lumea că necrologul său nu putea să sune precum cel scris de jurnaliștii francezi din 1888.

Și atunci a început să promoveze invențiile din toată lumea. Să ajute la conectarea tuturor pionierilor din toate domeniile importante din toată lumea. Iar atunci când a murit, în 1896, neavând urmași, a lăsat o avere imensă – peste un miliard de dolari – pentru a fondat această  “instituție” celebră numită Premiul Nobel.

Victor Hugo l-a numit pe Nobel “the wealthiest vagabond in Europe” (cel mai bogat vagabond din Europa)

Alfred Nobel nu a fost doar un inventator și un filantrop, a fost un om care a reușit să își schimbe radical parcursul vieții. Și totul pornind de la un articol dintr-un ziar. Evident, că el era un idealistic, un inventator preocupat de pacea mondială, un om care își dorea să fie conectat cu tot ceea ce se întâmpla mai important în lume. Un romantic care iubea să scrie poezie, drame, nuvele și scrisori. Un om care știa să vorbească fluent cinci limbi străine pentru că de fiecare dată atunci când stătea într-un loc primul lucru pe care îl făcea era să-i învețe limba și obiceiurile.

Și cu toate aceasta, nu a putut să vadă modul malefic în care ar fi putut fi folosite obiectele inventate și vândute de el. Nu a putut să vadă acest lucru nici atunci când compania sa vindea arme Italiei, fapt care l-a făcut să fie numit “trădător” de către țara sa adoptivă, Franța, în 1891.

Nobel a marcat istoria lumii nu doar cu invenția dinamitei, ci mai ales datorită impactului pe care l-a avut proiectul său Premiul Nobel în invențiile din ultimele secole.

Obiectivul său de a crea o platformă globală pentru a conecta toți savanții din lumea aceasta dus la invenții incredibile în cele mai importante domenii (așa cum le-a considerat Nobel): fizică, chimie, medicină și literatură.

Începând din 1901 a început să se acorde celebrul premiul. Acesta constă din: o medalie, o diplomă și o sumă de bani, care la început a fost în valoare de 40.000 de dolari americani, apoi a crescut la 10.000.000 de coroane suedeze, iar în iunie 2012 Fundația Nobel a decis să reducă suma de bani la 8 milioane de coroane suedeze.

Printre deținătorii premiului Nobel se află și cinci personalități de origine română.

Probabil că despre Muller s-a vorbit cel mai mult în România, însă povestea tuturor celor patru este cu adevărat interesantă:

1. George Emil Palade (Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1974), moldoveanul care a revoluționat biologia celulară
2. Ioan Moraru (Premiul Nobel pentru Pace în 1985), singurul român care a câștigat Premiul Nobel, trăind în România toată viața. Cum l-a primit Ceaușescu?
3. Elie Wiesel (Premiul Nobel pentru Pace în 1986), evreul de origine română care a supraviețuit Holocaustului și a uimit o lume întreagă
4. Herta Müller (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2009), scriitoarea care nu s-a lăsat învinsă de regimul comunist
5. Stefan Hell (Premiul Nobel în domeniul Chimiei în anul 2014), românul dintr-o familie de șvabi din Arad care a revoluționat chimia mondială