Povestea de viață a lui Dominic Fritz, neamțul pe mâna căruia își lasă timișorenii orașul. De la copilăria într-o familie numeroasă, la acțiunile de voluntariat în România și până la biroul în slujba președintelui Germaniei și candidatura la primăria Timișoarei - LIFE.ro
Sari la conținut

Dominic Fritz este neamțul care a lăsat un birou în administrația prezidențială din Germania pentru fotoliul de primar al Timișoarei. Și se pare că a făcut pariul corect.

În seara de 27 septembrie cei mai mulți dintre timișoreni, unii cu șampanie, alții strigau de bucurie, dar erau și alții care strângeau din dinți de ciudă. Un neamț care vedea pentru prima dată România la vârsta de 20 de ani a candidat pentru postul de primar din partea unei formațiuni politice aproape necunoscute după gardurile Bucureștiului și a câștigat. Nimeni nu se aștepta la acest lucru, cu atât mai puțin fostul primar care ținea fotoliul cald de 8 ani de zile.

Citește și:

Cu Vlad Voiculescu despre Brăneștiul copilăriei sale și al sutelor de copii bolnavi de cancer, despre părinți, adolescență, iubire, primărie, București și politică

Dar lăsăm discuțiile politice de-o parte și încercăm să ne uităm puțin la profilul lui Dominic Fritz. Cine este, de unde vine și ce-l recomandă?

Copilăria lui Dominic Fritz

Dominic Fritz s-a născut într-o familie numeroasă, într-un sătuc la sud de Pădurea Neagră, în inima Germaniei. Singur mărturisește că având atâția frați, a fost nevoit să se adapteze de mic, să învețe tainele negocierii pentru a obține ce-și dorea, dar mai ales altruismul și mărinimia. A învățat să iubească natura și să se bucure de tradiție și cutreierând dealurile, totodată i s-a făcut poftă și să vadă lumea. Așa că la 16 ani pleca pentru prima dată de acasă în lumea largă, tocmai dincolo de Ocean, în Statele Unite ale Americii, unde a primit o bursă de studii din partea Parlamentului Germaniei.

Dominic Fritz în copilărie

După un an se întorcea în țara natală și în 2003 era absolvent al unui prestigios liceu romano-catolic. Drumul vieții îi era cumva trasat și fiind un elev studios, serios și bine crescut, toată lumea paria pe el toate cărțile.

Precum majoritatea tinerilor din vestul Europei, înainte de a-și continua studiile universitare, și-a permis un an sabatic, un an în care să învețe ce este viața chiar de la viață și de la „oameni mai puțin norocoși decât el”.

Acela a fost cumva momentul care i-a trasat o altă cărare în viață, care avea să-i schimbe complet planurile. Avea aproape 20 de ani când a ajuns pentru prima dată în România, mai exact în Timișoara unde avea să-și petreacă acel an făcând voluntariat la o casă de copii. Aici a învățat să vorbească românește, de la copii și a rămas fascinat de multitudinea culturală a acestui oraș.

Cariera lui Dominic Fritz

S-a întors în Germania să-și termine studiile, însă inima i-a rămas în România. Astfel că, bursier al fundației Academice Naționale Germania a studiat științe politice la Universitatea din Konstanz (Germania), la Science Po Paris (Franța) și la Universitatea din York (Anglia), alegând ca temă pentru lucrarea de licență politicile sociale din România.

Dominic Fritz. Foto: Inquam Photos

Au urmat câțiva ani de muncă în cadrul Agenției germane pentru Cooperare Internațională unde a avut ocazia să lucreze cu anumite ministere din Guvern, dar și să participe activ la acțiunile umanitare pentru Haiti în 2010. Din 2016 până în 2019 a fost șeful cabinetului fostului președinte german Köhler, având și o experiență de zece ani ca șef al partidului ecologist din Germania – Partidul Verzilor. O altă experiență ar fi aceea de co-organizator al campaniei electorale pentru alegerile locale din Frankfurt am Main.

În toată această perioadă a păstrat legăturile sale cu Timișoara fiind implicat aici într-o mulțime de activități comunitare și de voluntariat. Știa ce înseamnă acest oraș, luase contact cu oamenii din diferite medii sociale, avea 10 ani de experiență în diplomație și administrație, așa că într-o zi a zis „ce-ar fi dacă”. Și acest „dacă” s-a transformat în „așa e”, a candidat și a câștigat.

Dominic Fritz la 20 de ani, când lucra ca voluntar la casa de copii în Timișoara

Viața personală a lui Dominic Fritz

Ca în cazul oricărei persoane care apare mai mult de două ori în lumina reflectoarelor, lumea a început să se întrebe cine e el cu adevărat și ce face în timpul liber. Ei bine, cântă la pian și violoncel și a avut numeroase acțiuni de voluntariat și programe culturale în Timișoara prin care i-a ajutat pe oameni să pătrundă tainele muzicii, din postura de dirijor. În CV-ul lui, la categoria hobby-uri mai sunt trecute cititul, mersul cu bicicleta și evident, Netflix.

Dominic Fritz în campania electorală

Dar vorbește și despre cea care îi este alături. Este vorba despre o tânără diplomată în cadrul ONU. Întrebat dacă au copii, Dominic Fritz a răspuns: „Nu încă”. Dar are 4 fini, dintre care doi români și 10 nepoți pe care îi învață să-și spună părerea, chiar dacă nu mereu totul merge după capul lor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora