Căutare

Share this article

Vlad Voiculescu vrea să fie primarul Bucureștiului. Spune că își dorește asta pentru că știe că are capacitatea de a se implica și de a face lucrurile care contează. Iar experiența și faptele lui de până acum dovedesc asta.

Vlad Voiculescu este cel care a creat așa numita „rețea a citostaticelor”, adică el a fost cel care aducea în România, de la Viena, medicamente pentru oameni cu boli grave care nu găseau tratamentul în România. Vlad Voiculescu, alături de Melania Medeleanu, a creat MagiCAMP, taberele de vară dedicate copiilor bolnavi de cancer, iar de curând au ridicat MagiHOME, locul în care pot sta părinții acestor copii veniți la tratament. Sunt atâtea fapte bune în jurul cuvântului „Magic” încât numai despre asta ar trebui să scriu. Dar am mai povestit și altă dată cu Vlad Voiculescu despre ce înseamnă să faci bine și care au fost faptele lui bune.

Acum m-am întâlnit cu el să-l întreb de ce Primărie, de ce București, de ce politică. Dar, pe lângă asta, am vrut să știu cine e cu adevărat Vlad Voiculescu, de unde provine, ce culori are copilăria lui și cum sună adolescența unui băiat pornit de la Brănești cu visuri mari, ajuns la Viena și întors în România din nevoia de a face mai mult pentru alții.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

De ce crezi că Bucureștiul are nevoie de tine?

Cred că Bucureștiul ar trebui să treacă în final într-o nouă etapă, iar etapa aceea este de modernizare accelerată și de deschidere. Bucureștiul ar trebui să devină din toate punctele de vedere un oraș european, pentru că, în momentul acesta concurența nu cred că mai este la nivelul țărilor, ci mai degrabă la nivelul orașelor. Ce cred că am eu și nu au nici unul dintre ceilalți candidați? E combinația aceasta de experiență în toate cele trei domenii relevante: în domeniul de business – sunt singurul care vine cu mai bine de 10 ani de zile experiență în domeniul corporate; al doilea domeniu este cel al activității în domeniul organizațiilor non profit – ce am reușit să fac cu ajutorul a peste 150 de mii de oameni și cu cel al unei echipe grozave este demn de luat în seamă. MagicCAMP este azi o organizație cu peste 40 de oameni și un buget de 1,5-2 milioane de euro care servește câteva mii de familii în fiecare an, într-un mod foarte practic. Iar al treilea domeniu în care am experiență este cel al administrației publice. Din experiența mea la ministerul finanțelor și la ministerul sănătății am învățat o mulțime de lucruri și am învățat din greșeli. Am învățat că pentru a avea succes într-o instituție publică ai nevoie de o armată, de un plan și ai nevoie să știi anumite lucruri. Și cred că am un plan, am o echipă și am învățat câteva lucruri care să-mi fie de folos.

În plus, sunt singurul candidat care nu are o funcție publică, nu are acces la bani publici, nu are birou de parlamentar sau europarlamentar, cu oameni care să se ocupe de campania mea.

Nu ai nevoie și de experiență politică?

Experiența politică nu e rea…

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Dar tu nu o ai…

Aici e cu dus și întors. Experiența politică în România câteodată mă gândesc că e bine să nu o ai. Când văd o problemă mare în față, cel mai bine nu e să analizezi mediul politic și să vezi care sunt diversele interese, ci mai degrabă să te raportezi la normalitate. Normalitatea mea la nivel de oraș este Viena. Experiența politică e utilă, dar cred că lucrurile trebuie făcute profund diferit față de cum au fost făcute astăzi.

Vrei să citești în fiecare zi câte o poveste inspirațională?

De ce ai intrat în politică având în vedere background-ul tău?

Pentru mine, de câțiva ani încoace este să fac lucruri care să conteze. Mi-am câștigat luxul acesta de a face lucruri care îmi par mie că într-adevăr contează. Și acesta este motivul pentru care mi-am lăsat job-ul de la Viena și am venit să fac MagicCAMP și toate celelalte proiecte, apoi am intrat în guvern și am rămas conectat la zona aceasta a interesului public pentru că mi se pare că aici pot să fac lucruri care să conteze cu adevărat. E sursa mea de bucurie.

Citește și:

Vlad Voiculescu: ”Un ministru este recunoscut de ceilalţi feudali ca stăpânul absolut. Pur şi simplu se face coadă la ministru, cine pupă inelul mai din timp, mai cu foc, primeşte bani. Dacă nu ai reguli şi nu ai transparenţă, atunci ai feudalism.”

Dar politica poate să-ți strice imaginea…

Politica îți strică imaginea, fără doar și poate. Mi-e foarte clar că în politică poți să acționezi un număr de ani pentru că te consumi la nivel omenesc, dar mai ales la nivelul imaginii publice. Dar întrebarea s-a pus pentru mine în felul următor: am acest sâmbure de încredere în mine al oamenilor, am acest talant și întrebarea e ce fac cu el. Îl îngrop sau încerc să fac ceva cu el care să conteze cu adevărat? Până acum am ales să fac lucrurile din afara politicii, însă mi se pare că pentru a face o diferență profundă în societate, e nevoie și de implicare politică.

De unde ai învățat tu să faci fapte bune, lucrurile care contează?

Fiecare dintre noi, dacă are un gram de noroc, la un moment dat în viață își descoperă sursele de bucurie. Pe mine mă bucură de foarte multă vreme să fac lucruri pentru alții, dar cu o limitare proprie. Mă bucură să fac lucruri despre care eu cred că sunt importante, care contează cu adevărat.

Vrei să citești în fiecare zi câte o poveste inspirațională?

Iar bucuria asta a devenit din ce în ce mai mare, cu timpul.

Vlad Voiculescu în copilărie

Și când ai descoperit-o?

Demult! S-ar putea să fie o parte moștenită de la părinți. Tatăl meu e un om foarte generos, așa de generos că dă lucrurile de prin casă atunci când cineva are nevoie. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să găsesc lucrurile mele la alți copii de prin sat.

Dar cred că și mai târziu, având oportunitatea de a face lucruri însemnate pentru alții, fie că a fost vorba de a duce copii de la mine din sat la Viena, pentru tabere de germană, fie să aduc medicamente pentru copii și adulți care aveau nevoie, pentru mine a fost o sursă de bucurie și ceva ce, de la un punct încolo, pentru mine a devenit o responsabilitate.

Adică nu faci azi o faptă bună și de mâine îți vezi de treaba ta. Nu merge așa…

Nu merge așa, dar nici nu aș vrea să meargă așa. Pentru mine, dacă există o nevoie certă, pe care eu o înțeleg, o nevoie sau o nedreptate și dacă eu descopăr cel mai mic lucru pe care l-aș putea face în sensul acesta, devine un lucru pe care trebuie să-l încerc.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Ce erau părinții tăi?

Mama învățătoare, iar tata un mic antreprenor.

Ce înseamnă mic antreprenor? Privatizat după Revoluție?

Da. Și-a făcut privatizare, cum se spunea atunci 😀 A avut un dozator de sucuri și un mic atelier de tâmplărie în spatele curții. Apoi a început să lucreze chiar pentru IKEA, făcea uscătoarele acelea de vase, din lemn. De la noi din curte plecau câteva tiruri cu uscătoare și mergeau către trei continente.

Și înainte de Revoluție ce făcea?

Înainte de Revoluție tatăl meu a fost vice campion național de înot și apoi a fost profesor de sport și kinetoterapeut. A fost repartizat la noi în sat, în Brănești, Dâmbovița și acolo a cunoscut-o pe mama care era învățătoare. Lucra la Balnear, în Pucioasa, acolo era serviciul lui, serviciu pe care l-a părăsit odată ce și-a făcut acest mic atelier. Cu acest mic atelier a reușit să ne țină la școală pe mine și pe soră-mea, dar nu i-a fost deloc ușor. Toată copilăria mea, familia mea a fost datoare vândută. Am avut ipotecă pe casă și pe tot ce mai aveau ei. Când am avut primul job, primul contract pe termen nedeterminat în Viena, am făcut un credit și le-am plătit toate datoriile.

Vlad cu mama și cu sora lui mai mică

Era privatizat, dar nu din acela cu Mercedes din Germania….

Nu era din acela cu Mercedes și nici din acela care luase nu știu ce companie de stat. Era un om care și-a construit un atelier în spatele casei, care muncea din greu și care nu avea nici resursele și nici cunoștințele pe care le aveau alții care prestaseră pentru fosta securitate.

Dar cum ai reușit tu să studiezi la Viena? Pe vremea noastră nu prea pleca nimeni la facultate în afară?

Am plecat în 2001. Cred că totul a plecat de la filmul „Pretty Woman” – aveam o casetă video pe care scria mare „Frumușica” – care era filmul preferat al părinților mei. Din filmul acela taică-meu a înțeles că Richard Gere era un fel de broker. El nu era broker, cumpăra companii pe care le dezmembra și apoi le vindea, însă în mintea lui taică-meu a încolțit o idee și mi-a explicat-o în felul următor: „Uite, chiar dacă noi nu avem bani, poți să te faci broker pentru că brokerii lucrează cu banii altora și câștigă și ei o pâine”. A început să-mi explice când eram prin clasa a șasea că există bursele de valori unde poți lucra cu banii altora, iar dacă îi mânuiești bine și ai grijă de interesul lor, poți să câștigi și tu o pâine. Și mi-a spus că asta și-ar dori el pentru mine, iar mie mi-a intrat în cap ideea lui.

După ce am început să citesc cărți de economie, în clasa a XI-a am devenit cel mai bun din clasă la economie.

Am o mătușă care este arhitect la Viena, singura mea rudă din străinătate și am putut să locuiesc la ea o perioadă, acesta fiind cumva lucrul de care m-am agățat. Ideea de a merge la studii în străinătate era…

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Nu prea era. Adică nu prea pleca nimeni.

Așa este. Singurii care mai plecaseră în anii aceia erau românii care se duseseră în Spania sau Italia, la muncă. De aceea, plecarea mea a fost un eveniment la noi în oraș. Era ceva foarte deosebit. Știu că am stat la viză o noapte întreagă, iar apoi trebuia să-mi prelungesc viza în fiecare an și puteam face asta doar dacă luam un număr de examene.

Dar nu era scumpă facultatea?

Facultatea era gratuită. Era un acord între acele state prin care facultatea era gratuită dacă îți luai examenele. Iar să iau toate examenele a fost un mare stres, mai ales că eu am plecat fără să știu limba germană. Au fost două examene în engleză, însă celelalte au fost în germană. Mi-am luat un dicționar cu care traduceam manualele cuvânt cu cuvânt. Dicționarul acesta era un CD-ROM pe care îl foloseam pe calculatorul meu 486. Mi-a fost foarte greu în primii ani la Viena. Au fost cei mai grei ani din viața mea.

Vlad cu sora lui mai mică

Sora ta a făcut și ea facultatea în străinătate?

Sora mea e cu cinci ani mai mică decât mine, a făcut aceeași facultate și a întâmpinat același drum, cu aceleași probleme ca și ale mele. În zona de unde vin eu nu era nici un profesor de limba germană, așa că și soră-mea a avut aceleași probleme pe care le-am avut și eu.

După experiența mea destul de traumatică, am văzut prin ce a trecut și sora mea, așa că m-am gândit că trebuie să le dau copiilor din regiunea mea oportunitatea de a vedea cum e, de a lua contact cu cultura aceasta înainte de vârsta de 18 ani când vor merge la facultate. Așa am organizat primele tabere de germană, la Viena și am făcut asta pentru câteva sute de copii.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Sora ta ce face azi?

Sora mea locuiește într-o localitate frumoasă de lângă Frankfurt și lucrează acolo pentru Panasonic. Eu m-am întors după 14 ani.

Școala primară ai făcut-o în sat?

Am mers în sat în clasele I-IV, iar din clasa a cincea, pentru că ai mei voiau neapărat să învăț limbi străine – eu în clasele a III și a IV-a am învățat rusă pentru că nu erau profesori de engleză sau franceză în sat – m-au dus la școală la Pucioasa, în orașul vecin care era la 5 kilometri distanță.

Făceai naveta în fiecare zi?

Da. Și nu de puține ori m-am întors pe jos, pe calea ferată că era cea mai scurtă distanță, chiar dacă îmi era foarte frică de tren.

Dar cum arăta satul și casa copilăriei tale?

Casa noastră era dintre cele mai mari din sat, dar foarte goală. Ajunsese să fie așa de mare pentru că maică-mea fusese într-o vizită în Belgia și văzuse o casă care-i plăcuse ei, după care a încercat să copieze casa respectivă, însă, bineînțeles că a ieșit mai mare, cum le iese românilor. Erau foarte multe lipsuri în vremea respectivă, dar cimentul nu era unul dintre ele pentru că la Fieni, la doi pași, era fabrica de ciment. Bunicul meu, cel care a construit casa, era măcelar și presupun că avea carne și așa a reușit să facă rost de ciment. Iar casa asta mare și goală, mai târziu a devenit tabără. În casa părințiilor mei am făcut MagiCAMP în primii doi ani.

Copilăria lui Vlad Voiculescu în casa de la Brănești

Ulița copilăriei e frumoasă tare, iar satul meu înseamnă foarte mult pentru mine, e locul în care merg în continuare cu mare drag. Și mă bucur foarte tare nu doar că e locul copilăriei mele, ci că e și locul de care se bucură sute de copii în fiecare an.

MagiCAMP

Părinții mai stau acolo?

Da și e foarte fericită combinația asta pentru că nu trebuie să plătim paznic pentru ceea ce e azi MagiCAMP. Lui taică-meu i-a plăcut tot timpul să meșterească și e un om foarte dibace, astfel că tot timpul are ceva de făcut, de reparat sau de construit, iar asta ne e de mare folos.

Vlad cu bunicul lui

Mama ta cum e? Cum ai putea să o descrii?

Mama mea e doamna învățătoare ce s-a pensionat acum doi ani, după ce jumătate din sat a avut-o ca învățătoare.

Era severă?

Cred că era câteodată severă, însă toată lumea și-o amintește cu mare bucurie.

Vlad cu mama și cu sora lui mai mică

Dar tu? Stătea cu gura pe tine să înveți?

Da, stătea cu gura pe mine. Dar aveam această relație duală: pe de-o parte era un avantaj că eram băiatul doamnei învățătoare, pe de altă parte pretențiile erau mari, dar era și sentimentul acela că tot timpul eram cu mama după mine.

Acum au niște vecini foarte faini și pentru că sunt foarte activi, au format ceea ce ei numesc Clubul Pensionarilor și încearcă să se bucure de viață: mai pleacă la Olănești sau la Mangalia și au tot felul de activități ce le aduc bucurie. Când noi mai primim donații la MagiCAMP, mama își strânge toate pensionarele din sat ca să sorteze lucrurile ca apoi taică-meu să ducă lucrurile de care nu avem nevoie la copiii din sat sau la Căminul de bătrâni din Pucioasa.

Vlad Voiculescu alături de copii și voluntarii MagiCAMP

Care e mâncarea care îți amintește ție de copilărie?

Sunt trei: mâncarea de limbă cu praz și măsline, chiftelele maică-mii – face cele mai bune chiftele din lume – și mâncarea copilăriei mele, profund nesănătoasă, ceva ce azi nu mai mâncăm, dar atunci cred că mâncam o dată la două seri: cartofi prăjiți cu cabanoși.

În școală erai tocilar sau stăteai în ultima bancă?

Ambele. Dacă îmi plăcea o materie atunci eram activ și făceam o impresie bună, când nu, nu. În clasa a IX-a era să rămân corigent la două materii: la chimie unde am avut un 3 și un 5 și la matematică. În clasa a IX-a eram printre puținii care aveau calculator și atunci am descoperit Warcraft  și alte jocuri pe calculator, iar asta s-a văzut și la școală. Peste vară mi-a făcut bunică-mea legătura cu un profesor universitar de matematică care venea la noi în sat, am lucrat cu el în câteva ocazii, mi-a plăcut și de unde terminasem anul cu media șase, când am început clasa a X-a, eram cel mai bun din clasă.

Dar colegii te vedeau tocilar?

Nu.

Dar de chiulit, chiuleai?

Cu clasa…

Nu, cu jumătate de clasă 😂

Cine a fost profesorul tău de suflet?

Profu de istorie. Ne-a fost și diriginte pentru scurtă vreme și era genial. Era un tip care își aducea o carte câteodată, se urca pe catedră și ne spunea: „Acum tăceți și ascultați ca să învățați!”. Și ne citea. Ne-a citit „Fenomenul Pitești” și țin minte cum s-a făcut liniște atunci în clasă. Mai știu că făceam schimb de casete audio, aveam aceleași gusturi la muzică, eu tot timpul fiind cu 20-30 de ani în urmă la preferințele muzicale.

Când ne preda, se plimba foarte mult printre bănci și când mai auzea câte un murmur, se oprea și apăsa pe cuvinte: „Ascultați mă, că mâine-poimâine votați!”.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Care e năzdrăvănia aceea pe care ai făcut-o când erai mic și pe care o ții minte până azi?

Sunt mai multe, dar o să aleg una. La un moment dat, când eram prin clasa a II-a sau a III-a, îmi plăcea foarte tare să colind, adică să mă plimb cu vărul meu mai mare. O luam prin grădini, săream prin curțile oamenilor și mergeam în orice direcție vedeam cu ochii. Mergeam dintr-o grădină în alta, iar la un moment dat gardurile încetau și ne plăcea foarte tare să mergem cât mai mult cu putință. Atunci a fost singura dată când ne-am pierdut. Țin minte că am văzut niște oi, niște gâște și la un moment dat am ajuns la o apă mare. Era o apă cu bărci de care nu puteam să trecem, dar nici înapoi nu mai știam să ne întoarcem. Ne-a salvat faptul că mi-am amintit eu unde văzusem oile, așa că ne-am luat după ele și am ajuns într-un târziu acasă, când toată lumea era deja alarmată că au dispărut copiii. Le-am povestit foarte mândri de noi că am ajuns la un lac cu bărci. După ce s-au tot gândit, și-au dat seama că ajunsesem la mai bine de 4 kilometri distanță, undeva la un lac de acumulare ce ținea de un fost motel din Pucioasa.

Îți amintești prima iubire din liceu?

Da, Monica o chema.

Vlad Voiculescu în adolescență, alături de sora sa lui

A fost iubita ta sau doar o dragoste la care visați?

A fost iubita mea vreo 5 ani de zile, până am plecat la Viena. A fost suferință mare după ce am plecat.

Acum iubești?

Da…

Care e relația ta azi cu Melania Medeleanu? Ce te leagă azi de ea?

Avem un trecut împreună, atât personal, cât și profesional și sunt sigur de două lucruri: 1. Vom rămâne mereu prieteni, vom rămâne mereu apropiați și 2. Că vom mai face lucruri împreună.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Hai să încercăm câteva întrebări fulger, la care să încerci să-mi răspunzi cât mai scurt. Care e primul lucru pe care l-ai face în Primărie?

Curățenie. Mi se pare că atunci când intri într-o cameră în care este întuneric și miroase urât, prima dată trebuie să duci gunoiul, apoi să deschizi fereastra și să aprinzi lumina. Curățenie, audit de procese și transparență totală.

Și ceva ce să vedem și noi, cetățenii?

În primele săptămâni o să vedeți toate contractele semnate în ultimii ani, o să vedem situația reală.

Dar eu nu știu dacă vreau să văd gunoiul lăsat de alții sub preș, aș vrea să văd ceva concret, poate apă caldă și căldură…

Trebuie să pornim de la adevăr pentru că nu poți să construiești decât pe adevăr. Apoi, pe fiecare domeniu sunt măsuri cât se poate de concrete care vor fi implementate de echipe de specialiști, în colaborare cu societatea civilă și cu mediul de business.

Cred că cea mai urgentă problemă acum în București este cea a aerului pe care îl respirăm, apoi vorbim de mobilitate, de timpul care ne este furat fie în trafic, fie prin anii de viață diminuați prin poluare. Și ca să pui la punct toate astea, ai nevoie de curățenie în administrație și în buget. În momentul acesta situația financiară a Bucureștiului este un dezastru pentru că orașul depinde într-o proporție covârșitoare de banii de la buget.

De ce ești mai bun decât Gabriela Firea?

Ohohooo! 😂. Eu sunt fascinat, în general, de cum ne uităm la politicieni. Fascinat în sens negativ. Când angajezi pe cineva, cu siguranță te uiți la ce pregătire are, la ce a făcut până acum și probabil veți avea o discuție despre ce urmează să facă. Cu siguranță nu te uiți dacă dezbate bine și cât de tare i-o zice altuia. Eu nu înțeleg cum a ajuns politica aici, încât faptele să nu mai conteze, ci să conteze mai degrabă cum unul i-o zice, sau „i-o trage” altuia. Mă depășește. Eu cred că oamenii trebuie judecați după faptele lor.

Tu ai apă caldă și căldură?

Da, sunt printre norocoșii care locuiesc într-o mansardă și nu depind de RADET.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

De ce ești mai bun decât Nicușor Dan?

Pentru aceleași motive pentru care sunt mai bun decât Firea. Pentru mine criteriile sunt aceleași indiferent de potențialul candidat: cred că oamenii trebuie judecați după fapte și după cât sunt de calificați pentru job-ul acesta. Eu vorbesc în numele meu, iar pe mine mă califică experiența a 14 ani de locuit în orașul cu cea mai bună calitate a vieții, experiența de peste 10 ani într-o corporație cu peste 40 de mii de angajați, experiența în ONG și sunt singurul contracandidat al doamnei Firea care are experiență în administrație.

Ce te face fericit?

Să pot să fac lucruri pentru alții.

De ce îți e frică?

De a nu putea să fac lucrurile care mă fac fericit.

Vlad Voiculescu la inaugurarea MagiHOME

E! Altceva? Nu ți-e frică și ție cum ne e tuturor de boală, de moarte, de sărăcie?

Mi-e frică de timpul care trece. Mi-a fost frică de sărăcie. Cred că oricine a fost sărac cândva păstrează ghimpele ăsta. Mi-e frică de ideea asta că eu am avut ce-mi trebuie la îndemână ca să schimb ceva esențial în jurul meu și nu am făcut-o.

Atunci când am avut multe resurse la îndemână la Ministerul Sănătății, mi-a fost frică în fiecare seară și dimineață că nu o să folosesc fiecare secundă din timpul acela limitat ca să fac tot ce ține de mine. Mi-e frică de trecerea timpului și de oportunitățile ratate.

De exemplu, la București, dacă aș ajunge primar, mi-ar fi frică în fiecare secundă că nu fac suficient pentru a ne pregăti de cutremure. Mi se pare că e un păcat, aproape în sens religios, să știi ce trebuie să faci, să ai și mijloacele cu care să faci și să nu faci.

Îți dorești copii?

Da.

Câți?

Cât mai mulți.

Ce muzică asculți? Ai spus că ești cu 20 de ani în urmă cu preferințele muzicale. Ai ajuns la anii 2000?

Nu, sunt mai înainte. În ultima vreme am revenit la o fixație pe U2 și Damien Rice.

Care e serialul tău preferat?

Ultimul pe care l-am văzut a fost Cernobîl. Mi-a plăcut foarte tare.

Cine e cel mai bun prieten al tău?

Iubita mea în momentul acesta. Dar am câțiva prieteni buni, dar, din păcate, nu pe toți îi văd foarte des.

Tu ai vreodată vacanță?

Ultima tentativă de vacanță de-adevăratelea a fost în 2017, după Guvern, când m-am gândit că trebuie să ies din toate și am plecat în Tailanda. Aproape că reușisem să mă deconectez când a început scandalul cu ordonanțele de urgență și la o zi după ce m-am întors, a fost ordonanța 13 și am ieșit în stradă. De atunci nu am mai fost în vacanță.

Dar timp liber ai? Pentru sufletul tău?

Dar tot ce fac e pentru sufletul meu. Cea mai mare bucurie a mea este că până în 2015 am reușit să pun de-o parte destui bani, așa numiții „fuck you money” care îți permit să întorci spatele oricărei oferte și de atunci fac doar lucruri pentru sufletul meu.

Tu ești un fel de Trump…

Da…puțin diferit, dar mulțumesc! 😂

Ce visai să te faci când erai mic?

Mai întâi voiam să mă fac fotbalist, la Steaua. Dar cel mai bun prieten al meu ținea cu Dinamo și atunci am avut prima dezbatere politică. Am renunțat la gândul acela câțiva ani mai târziu, când mi-am dorit să devin economist. Așa că am devenit economist, am avut costum, geantă diplomat, carte de vizită și bani în cont. Apoi mi-am dorit din ce în ce mai tare om bun.

Vlad în copilărie

Acum ce vrei să te faci când o să fii mare?

…. (se gândește)

Domn Primar!

Nu. Eu sunt foarte bucuros atunci când lumea îmi spune Vlad și nu m-am bucurat niciodată de titulaturi. Mi se pare că un om trebuie să rămână același. Mi-ar plăcea să fiu definit de faptele mele, să fac cât mai multe.

Cum arată un erou?

Am văzut destul de mulți în toată activitatea asta de voluntariat. Privilegiul pe care îl ai atunci când faci voluntariat, este să înțelegi oameni mai buni și mai puternici decât ți-ai imaginat vreodată că există. Sunt în general copii, părinți sau medici.

Când ai plâns ultima dată?

Zilele trecute. Lucrăm la o carte despre campania pentru MagicHOME. Pe patul acela pe care l-am montat la Galateca era un carnețel pe care oamenii își notau gândurile. Iar notițele acelea sunt fascinante și cutremurătoare.

Vlad Voiculescu Foto: Raduly Laszlo

Îmi spui o poveste de la MagiCAMP pe care nu o să uiți niciodată?

Îți spun o poveste care cred că a fost o lecție pentru mine. Au fost câțiva ani în care eu aduceam medicamente de la Viena, în ceea ce s-a numit apoi rețeaua citostaticelor. Eu am refuzat atunci să întâlnesc copii bolnavi și oameni bolnavi, în general. Mi-am spus că asta mi-ar tulbura liniștea și echilibrul meu sufletesc, că fac deja un bine, dar că nu vreau să merg mai departe să cunosc copii.

Câțiva ani mai târziu, având discuții cu copii din MagiCAMP, cineva a întrebat când le-a fost cel mai greu. Aproape fără excepție, copiii spun că cel mai greu nu le-a fost atunci când au fost diagnosticați, – și multora li se spune că au cancer sau buba rea- nici atunci când au început tratamentul, – iar tratamentul vine cu tot felul de amputări și mutilări- ci atunci când au fost lăsați singuri. Privind înapoi, înțeleg acum că cel mai prost lucru pe care îl poți face, atunci când ai pe cineva care trece prin momente foarte dificile, este să te îndepărtezi considerând că asta ți-ar strica echilibrul tău sufletesc.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO