Povestea fetiței ce visează să ajungă autoare de nuvele ilustrate. Prin ce a trecut Mihaela ca să ajungă să scrie și să deseneze și unde începe visul ei?

Mihaela Tudor are 15 ani și singurul ei vis este acela de a deveni autoare de nuvele ilustrate. Copiii de vârsta ei visează la un nou joc pentru consola video sau la ultima generație de sneakersi. Povestește că de când se știe locuiește într-un sat de la marginea Bucureștiului, pe o stradă cu numai 3 case în care nu locuia nici un copil. Așa că a fost nevoită să se joace singură toată copilăria ei și a preferat să scrie și să deseneze la umbra copacilor din curte. Desenul l-a descoperit la grădiniță, iar scrisul poveștilor odată cu primele cărți citite.

Mihaela a crescut doar cu mama și cu bunica ei, tatăl fiind alungat din familie din cauza consumului de alcool și a violențelor fizice. Mama sa a fost cea care a observat că Mihaela poate ajunge un copil genial și, de frica mediocrității și-a investit timpul, energia și banii în educația ei. A descoperit târziu abilitățile și pasiunea Mihaelei pentru scris și pentru desen, iar când a făcut-o, a realizat că este capabilă de orice efort pentru a le susține.

Azi Mihaela își scrie propria carte. Am rugat-o să-mi trimită rezumatul și iată ce am găsit într-o dimineață pe email:

„În Grifinard, războiul devine mai intens ca niciodată. Patru adolescenți din patru orașe diferite își părăsesc adăposturile, singuri și nepregătiți.

Kendrick (Kenny) Lewis caută casa mătușii sale, unde poate găsi sentimentul de siguranță de mult pierdut.

Cara Ghanem își caută surorile, singura familie care i-a rămas.

Rin Yarima caută un oraș uitat, unde se poate simți ca acasă.

Asha Mandisa Idowu caută oameni care au nevoie de ajutor, pentru a-și îndeplini scopul în viață.

Când drumurile lor se intersectează, trebuie să coopereze pentru a continua, fiecare având nevoie de Simțul celuilalt. De parcă traseul nu era destul de anevoios, soldații de elită ai țării par să creadă că grupul lor merită să fie urmărit până pe cealaltă parte a granițelor imperiului. Ceea ce a început ca o simplă călătorie, poate deveni proba principală în condamnarea lor. Care dintre secretele păzite de ei îi va trăda? Își vor sacrifica propria fericire pentru binele suprem?”

M-am întâlnit cu Mihaela și cu mama sa pentru a-mi povesti despre visul de a deveni autoare de nuvele grafice, dar și pentru a cunoaște viața unui copil ce-și urmează acest vis.

Câți ani ai tu, Mihaela?

15 ani.

Și îți place să?

Să scriu și să desenez.

De când ai început să desenezi?

Am început să desenez de la grădiniță chiar, pentru că doamna educatoare ne lăsa să desenăm în pauze și am început să scriu odată ce am început să-mi placă să citesc. Asta se întâmpla prin clasa a doua.

Copiilor de azi nu prea le place să citească…

Mie îmi place foarte mult.

Câte cărți ai citit?

Le-am pierdut de mult numărul.

Dar îți amintești prima carte pe care ai citit-o?

Da. Mi-a împrumutat doamna învățătoare o carte de basme românești, o colecție de povești care mi-a plăcut foarte mult.

Ce vrei tu să te faci când o să fii mare?

Vreau să fiu autoare de nuvele ilustrate. O nuvelă ilustrată este mai degrabă un roman cu o ilustrație sau două, poate chiar și mai multe pe un capitol, în funcție de importanța evenimentelor. Nu sunt mulți autori care și scriu și ilustrează propriile cărți deoarece este o muncă dublă care te poate deconcentra de la scrierea cărții. Eu dacă am început să le practic pe amândouă de mică, cred că am ajuns să mă pricep puțin la amândouă.

Ce ai reușit până acum?

Eu locuiesc într-un sat de la periferia Bucureștiului, undeva în Ilfov, și nu prea au fost multe oportunități în care să pot să scriu sau să desenez. Însă, acum că sunt la liceu, sunt în echipa de design pentru festivalul japonez și încerc să-mi fac timp pentru o lucrare într-un concurs de scris.

Cum ai ajuns tu la clasa de japoneză?

Nu eram foarte decisă în privința liceului, știam că vreau să fac limbi străine sau să aleg un liceu de artă pentru desen, însă având în vedere că am învățat singură și nu am avut niciodată un profesor foarte bun de desen, am decis să aleg prima variantă. Iar când m-am gândit la limbi străine, mi-am imaginat că japoneza este mai exotică, mai căutată.

Te-ai gândit că în viitor o să găsești mai ușor un job?

Da. Și la asta m-am gândit.

Ai făcut meditații ca să intri la liceu?

Doar la matematică, în ultimul semestru din clasa a opta.

Mama Mihaelei: Până atunci am făcut eu cu ea și am învățat odată cu ea. Am văzut-o că poate și am insistat. Însă, pentru capacitate mi-am dat seama că nu mai fac față, așa că am zis: „hai, jumătate de semestru să meargă la un profesor”.

Mi-e și frică să te întreb cu ce medie ai intrat…

Cu 9,32.

Înțeleg că este unul dintre cele mai bune licee din București…

Da, așa este. Ion Creangă este în topul liceelor la care se intră cu mediile cele mai mari.

Sunteți mândră de ea?

Mama Mihaelei: Da, foarte mândră. Nici nu vă imaginați cât de mândră sunt. Eu am aflat târziu că e pasionată de scris și de desen, pentru că ea nu vrea să mă încarce și mai mult cu dorințele și problemele ei. Vede că am foarte multe pe cap și nu mi-a spus niciodată ce își dorește.

Când a luat bursa, la sfârșitul clasei a opta, mi-a spus ceva de o tabletă grafică. Eu am întrebat-o la ce-i folosește, iar când mi-a spus că vrea să deseneze, eu am spus: „Cum să dăm banii doar pentru desenat?”. Apoi a închis subiectul și când i-am văzut desenele și planul de idei pentru cartea ei, a fost o surpriză și pentru mine.

Cum ai ajuns la asociația Totul este posibil?

Eliza Nițescu obișnuiește să meargă la salonul la care lucrează mama și s-au cunoscut acolo. Mama i-a vorbit despre mine și a decis să mă susțină.

Mama Mihaelei: Eu vorbesc cu toată lumea despre Mihaela. Ea e mândria mea și când vine vorba de copii, mereu mă laud cu ea.

Ce lucrați la salon?

Mama Mihaelei: La coafor, sunt coafeză. Așa am ajuns să vorbesc cu Eliza și i-am povestit că Mihaela mi-a cerut niște cărți de un Crăciun. Pe Mihaela dacă o întrebi ce vrea, ea vrea cărți. Atunci eu i-am spus: „Eu dau atâția bani pe cărți și tu le citești imediat”. Acum îmi pare așa rău de ce am spus atunci… Mihaela atunci mi-a spus: „Mami, alți părinți și-ar plăti copiii să citească și tu spui că eu vreau multe cărți?”. M-am simțit foarte prost atunci.

Tata unde e?

Nu sunt sigură. În București, dar nu știu exact unde.

De când nu l-ai mai văzut?

Vara trecută.

Mama Mihaelei: Am reușit după 11 ani să-i iau o procură de la el pentru că tot visa și ea să iasă din țară, să viziteze.

De ce a plecat?

Mama Mihaelei: Discuții. Începuse să bea foarte mult și începuse să aibă diferite accese de furie. Noi stăm la mama mea. Când m-am căsătorit cu el, eu aveam apartament, însă el m-a convins să-l vindem și să investim în afaceri. Am rămas fără nimic și ne-am mutat la Vidra, la mama mea. În momentul în care i-am făcut bagajul să plece, m-a lovit și aia a fost. Aș fi acceptat orice, dar nu loviturile.

Mai aveți copii?

Mama Mihaelei: Mai am două fete. Sunt cu 15 și respectiv 17 ani mai mari decât Mihaela. Ele sunt din prima căsătorie. Fiica mea mijlocie avea 4 luni când m-am despărțit de primul soț, tot din cauza alcoolului.

Te înțelegi bine cu surorile tale?

Da.

Cum va arăta cartea ta? În ce stadiu ești?

Am terminat planul de idei, am început primul capitol și am și un rezumat.

Despre ce va fi cartea?

Este vorba de patru adolescenți de vârsta mea, care trebuie să traverseze imperiul în care trăiesc – este vorba despre o altă lume- și până la urmă se întâlnesc și trebuie să continue împreună. Fiecare dintre ei are un simț aparte și toți au nevoie de simțurile lor la comun.

E ficțiune pură? E ca Stăpânul inelelor?

Da. Seamănă puțin deoarece lumea aceasta nu are nici o legătură cu lumea reală, deși nu cred că voi face o limbă nouă.

Care e autorul tău preferat?

Cred că Rock Riordan. El este autorul seriei Percy Jackson și Olimpienii, pentru care este foarte cunoscut, dar și Eroii Olimpului. A fost cartea pe care am primit-o când aveam 12 ani. Până atunci scriam câte puțin pentru școală, însă după ce am citit cartea, am început să scriu tot mai serios.

Ce note ai la română?

Am un 9 și doi de zece.

Pentru ce ai luat 9?

Am luat 9 la caiet pentru că scriu urât.

Mama Mihaelei: Și la capacitate, și la tezele unice, la toate testările a luat 9,60 din cauza scrisului. În primii ani de școală nu a făcut caligrafie și a pornit așa. Din cauza asta e depunctată.

Tu știi ceva din japoneză? Cât de mult înveți la școală?

Acesta este primul an în care învăț. Știu câteva cuvinte, dar nu pot să țin o conversație momentan. Am 4 ore de japoneză pe săptămână, din care una este dedicată ideogramelor.

Tu ai ales acest liceu sau el te-a ales pe tine?

Eu l-am ales. Inițial voiam la Iulia Hașdeu, apoi m-am gândit la Tonitza, dar în final am rămas la Ion Creangă pentru japoneză.

Profesorii tăi de la școală știu cu ce te ocupi tu în timpul liber?

Nu. Nu cred că știe nici un profesor cu ce mă ocup pentru că, în general, sunt mai retrasă. Însă câțiva dintre prietenii mei de la școală știu.

Ai mulți prieteni?

Mă înțeleg bine cu toată clasa, însă am doar 2-3 prieteni.

Ești copilul după care copiază toți?

Nu. Copiază și între ei dacă vor.

Dar la materiile teoretice cum te descurci?

Nu mă descurc, mai ales la matematică, deși mă fascinează într-o anumită măsură chimia sau biologia. Însă nu prea pot să le învăț ca pe o poveste, așa cum este felul meu de a învăța. În plus, la chimie am nevoie de multă matematică, așa că mă descurc cum pot. Dar am note bune la fiecare materie.

Hai să ne întoarcem puțin în copilăria ta. Cu te jucai tu când erai mică?

Stau pe o stradă cu trei case și nici unul dintre vecini nu are copii de vârsta mea. Așa că am petrecut verile prin curte desenând și învățând pentru școală.

Copiii de vârsta ta se joacă pe tablete, fetele de vârsta ta se machiază, merg prin cluburi… Tu ai astfel de preocupări?

Nu. Nu îmi plac jocurile video, nu mă pasionează chiar dacă combină și elemente de poveste și de grafică. Iar la cluburi nici nu m-am gândit. Sunt mai retrasă și mă simt bine cu un grup mai mic de persoane.

Tu faci naveta zilnic?

Da. Fac o oră și jumătate dus și tot atât la întors.

Și la cât termini școala?

La 8 seara. Mă așteaptă mama la metrou de obicei. Când e la serviciu, vine cu maxi taxi.

Nu e greu? Nu v-ați gândit să închiriați ceva în București?

Mama Mihaelei: Nu ne permitem. Eu și mama ne chinuim să întreținem tot. În plus, eu merg dintr-un credit în credit. Am încercat să fac credit ca să-i iau tableta pe care și-o dorește și care ar ajuta-o în ceea ce face, însă e prea scumpă. Acum doi ani, de Crăciun, am vrut să-i fac o surpriză și să-i iau un laptop, însă nu am știut prea multe despre acest laptop și am luat ceva nu foarte bun.

Când erai mică ce-ți doreai să te faci?

Nu-mi amintesc să fi avut un vis anume. Știu că la un moment dat am vrut să fiu avocată. După incendiu.

Ce incendiu?

Ne-a luat casa foc. De la vecinul din spate s-a propagat și la noi focul și ne-a ars o mare parte din casă.

Mama Mihaelei: Vecinul acela nu a recunoscut că a pornit focul de la el, am trecut prin procese și acum așteptăm sentința. De aceea spun că am mers din credit în credit. Mihaela văzând atunci cât e de nedreaptă și grea situația, a vrut să se facă avocată.

Și o să poți trăi din nuvele ilustrate?

Inițial m-am gândit să fiu translator și o să scriu cărți ca un hobby. Dar știu autori care au început cu un job de zi și după ce au publicat una sau mai multe cărți, au putut să devină autori full time. Cred că depinde de cât de bun ești.

Și unde te vezi scriind? La Vidra?

Sincer, aș vrea să mă mut în București dacă aș putea. Depinde de oportunități.

Ce te face pe tine fericită?

Să scriu, să desenez, să citesc și să vizitez.

Ai reușit să ieși din țară?

Da, am fost la Viena trei zile.

Ce-ți dorești de Crăciun?

Mi-aș dori tableta grafica și nimic mai mult. Este destul de scumpă ca să mai vreau și altceva.