Povestea lui Ral Bratu sau cum o ingineră ajunge profesoară de yoga, „o practică ce încurajează acceptarea și compasiunea de sine și față de cei din jur”

Pentru Ral Bratu yoga a fost dragoste la prima vedere. Prima întâlnire a avut-o în școala generală, atunci când un prieten i-a dat cartea scrisă de N.C. Tufoi. Asta se întâmpla la începutul anilor ’90, iar relația i-a fost curmată brusc de datoriile și responsabilitățile unei adolescente silitoare. Atunci, așa cum spune și Ral Bratu, „am înlocuit meditațiile din cartea de yoga, cu cele la română și matematică”. 

Ral Bratu și yoga s-au reîntâlnit mai târziu, în 2017 atunci când s-a înscris la un curs de instructor de yoga. Și imediat după au venit și primele oferte de colaborare. Iar, în plină pandemie, după 18 ani de muncă în aceeași companie, Ral Bratu și-a luat inima în dinți și a demisionat. A devenit profesoară de yoga full time. Cum a luat această decizie? Ce înseamnă yoga pentru ea? Și cum a ales acest drum? Vă invit să descoperiți toate răspunsurile în interviul de mai jos.

Ral Bratu, ce înseamnă yoga pentru tine?

Cuvântul „yoga” înseamnă unitate și se referă la unitatea dintre corp, minte, suflet, respirație și mediul înconjurător. Pentru mine yoga este o unealtă prin care învăț ce înseamnă unitatea în diversitate și care mă ajută să descopăr o stare de întreg, de complet, pe care o simt în timpul practicii. Îmi aduce un soi de claritate, de parcă îmi înmânează o hartă, care nu este altceva decât o reprezentare a realității, cu ajutorul căreia să navighez mai ușor prin viață și într-un mod mai armonios cu mediul și cu oamenii din jurul meu. Chiar dacă de cele mai multe ori ajung în situația de „reconfigurare traseu”, este o practică ce mă aduce mai aproape de valorile mele, mai ales în momentele în care o iau pe arătură. 

Cu fiecare sesiune de yoga învăț să mă ascult un pic mai bine și să mă accept așa cum sunt, cu de toate. Învăț să am încredere în proces și să las lucrurile să curgă în ritmul lor, cu ceva mai multă răbdare și îngăduință, indiferent dacă îmi plac sau nu. Cred că practicând yoga, alegem să ne aruncăm în fel de fel de posturi pentru că salteaua de yoga funcționează ca un fel de oglindă. Ne reflectă înapoi tot ce proiectăm în noi și în jurul nostru, de la entuziasm la blocaje, de la gânduri de pace și de încurajare până la voci cârcotașe și nesuferite. Se spune că așa cum pășim pe saltea, așa pășim și în viață. Și, deși de multe ori nu îmi convine, recunosc că acest lucru îmi este confirmat în mod constant.

După mine, unul dintre cele mai importante beneficii pe care îl aduce yoga este acela de a adânci conversația dintre mintea și corpul tău, de a te observa și a te îmbrățișa așa cum ești, cu toată frumusețea imperfecțiunilor tale. E o practică ce încurajează acceptarea și compasiunea de sine și față de cei din jur. 

Cum a început această pasiune? De cât timp practici yoga și de când ai început să o și predai?

Prima întâlnire cu yoga am avut-o undeva prin clasa a VII-a (prin 1993), când un prieten drag, mi-a înmânat o carte despre yoga. Era cartea scrisă de N.C. Tufoi, în care acesta prezenta într-un mod extrem de simplu și succint esența yoga. A fost dragoste la prima vedere. Dar, ca în orice poveste de dragoste veritabila, a apărut și drama despărțirii, reprezentată la acel moment de examenul de admitere la liceu și toată pregătirea ce o presupunea. Și uite așa, am înlocuit meditațiile din cartea de yoga, cu cele la română și matematică. După care s-a întâmplat ceva în viața mea și, deși tot timpul mi-a sunat în cap refrenul yoga și tot dădeam târcoale informațiilor legate de ea, reîntâlnirea noastră „oficială” s-a întâmplat d-abia în 2014, când am început să particip la niște sesiuni de pilates. Se știe că yoga și pilates sunt verișoare bune, așa că vraja s-a ridicat și din momentul acela am reluat minunata relație care durează și în zilele noastre. 

Din dorința de a înțelege mai bine și a aprofunda practica mea personală, în 2017 am decis să mă înscriu la un curs de instructor de yoga. Am ales îndrumarea unui carismatic și experimentat profesor din India, care, pe parcursul celor 200 de ore de curs, ne-a învățat ce înseamnă filosofia și practica yoga. Deși în adâncul sufletului visam să și predau cândva, la acel moment eram prea timidă ca să țintesc până acolo. Însă tot yoga m-a ajutat să îmi depășesc frica de expunere, pentru că în timpul cursului și la examenele de pe parcurs, a fost nevoie să și predau, nu doar să practic. Ce să vezi, era un curs de profesorat, nu de exersare a abilităților fizice. Nu prea am avut timp să revin la starea de panică în ale predatului, pentru că imediat după ce am finalizat cursul, am și primit propunerile unor prietene de a colabora. Astfel, am început să țin ore de yoga și meditație cu copii la Asociația PsihoBucuria și cu adulți la sediul Asociației Accept.

Cine este omul care te-a influențat cel mai mult în acest domeniu? Povestește-ne puțin despre experiența ta…

Îmi este foarte greu să mă rezum la un singur om deoarece sunt mulți profesori care m-au ghidat și încă mă ghidează în practica mea. Le sunt adânc recunoscătoare pentru toată îndrumarea pe care am primit-o, fie că a venit din cărți și cursuri online, fie prin sesiuni, workshop-uri și cursuri care au avut loc în studiouri de yoga. Dintre profesorii cu care am avut norocul să lucrez în studio și care mi-au insuflat curajul și dragostea pentru yoga, i-aș menționa pe Andreea Coste și Carlos L’Abbate, iar dintre cei cu care am făcut cursuri de profesorat pe Mukesh Kothari, Ann Da Silva și Keiki To. 

Oameni super cunoscuți, precum Gwyneth Paltrow sau Madonna, practică, vorbesc și promovează yoga. Este bine sau au transformat yoga într-un moft, într-un trend cool?

Eu cred sincer că orice te motivează să pășești pe salteaua de yoga sau să iei un loc pe perna de meditație este binevenit. Am foarte mare încredere în procesul practicii și a modului în care experiența aceasta te face să îți îndrepți atenția mai mult în interiorul tău decât în exterior. Și chiar dacă popularitatea din ce în ce mai mare pe care o are yoga astăzi poate duce la o superficializare a imaginii ei, am mare încredere în efectele benefice pe care această practică le aduce atunci când este făcută cu prezență (adică cu tot sufletul). 

Ce le spui oamenilor care asociază yoga și meditația doar cu ceva religios, cu o aderare la un cult? 

Le spun că înțeleg de ce gândesc așa. Asocierea asta cred că vine de la faptul că yoga are rădăcini foarte vechi în India, deci într-o cultură foarte diferită de a noastră și de la faptul că în multe lăcașuri se practică și rostirea mantrelor (cântări și afirmații din vechime). Însă scopul acestor practici este de a te ajuta să te concentrezi la explorarea ta interioară și nu de a adula o forță exterioară. Chiar și așa, yoga și meditația nu impun practicarea acestor tehnici sau apartenența la o religie sau un cult anume. Nici yoga și nici meditația nu țin cont de credințele noastre religioase, de etnie, de gen, de orientarea sexuală sau de forma corpului nostru. Atunci când pășim pe saltea suntem cu toții minunați în întreaga noastră diversitate. 

Cum a ajuns un inginer profesoară de yoga 😊

Asta e o ecuație cu mai multe necunoscute, pe care nu mai încerc să o rezolv, ci mai degrabă încep să cred că, în mod aparent paradoxal, era cumva inevitabil să se întâmple așa. De mică am fost cumva pricepută în chestii tehnice, fiind gâdilată de cei apropiați cu alinturi gen „minitehnicus”. 

În timp, s-au tot adunat încurajări și validări din zona asta, deci nu a fost nicio mirare pentru nimeni când am luat-o pe calea științei, a realului, cum ar veni. Însă întodeauna am avut în mine o atracție pentru lumea opusă, cea umanistă, cea care vorbește despre partea noastră subtilă și nevăzută, de zona creativă și spirituală. 

De când îmi aduc aminte de mine, am simțit o sete de a căuta un răspuns la întrebările eterne gen „cine sunt, de ce sunt și care e treaba mea pe aici”. Pe vremea aia, astfel de întrebări nu aveau nicio încărcătură apăsătoare cum tind să aibă acum. Și, deși am urmat cursul standard al succesului în cariera de inginer, absolvind facultatea de Electronică și Telecomunicații și lucrând ca inginer presales timp de aproape 18 ani, atracția pentru o ocupație „de suflet” am resimțit-o constant în interior, ca pe o mâncărime care nu îți dă pace. Și oricât am încercat să mă scarpin prin metode clasice de ignorare și diversiune (adică tot meniul pus la dispoziție de societatea în care trăim), tot nu am găsit liniște, ba mai degrabă am extins zona iritată. Asta până în momentul în care m-am reîntâlnit cu yoga. Atunci s-a petrecut declicul și mi-am dat seama că asta aș vrea să fac. Nu s-a auzit Puccinni din cer și nici nu s-a pogorât o rază de lumină asupra mea ca în filme, însă am simțit, în sfârșit, o pace interioară. Am știut în acel moment că tot ce vreau să fac mai departe este să transmit și celorlalți bucuria și beneficiile acestor practici care pe mine mă ajută enorm. 

În plină pandemie ți-ai dat demisia pentru a-ți urma visul. Cât de greu a fost acest moment pentru tine?

Având în vedere că am lucrat aproape 18 ani în același loc, momentul desprinderii de el a fost extrem de greu pentru mine. Iar această zbatere se reflectă în lunga perioadă de timp (4 ani) care a durat de la momentul „epifaniei”, când am început să predau ore de yoga, până la momentul concret al deciziei de a-mi da demisia. 

A fost un moment foarte greu pentru că, în afară de confortul lucrului cunoscut și a siguranței financiare pe care mi le ofereau acel job, exista în mine și un atașament emoțional, acel loc de muncă reprezentând mediul în care am crescut și m-am format și ca om, nu doar ca un simplu angajat. 

Însă a venit pandemia. Și asta pentru mine a fost ca un sunet de alarmă, cu un buton de snooze care nu mai funcționa de nicio culoare. M-am trezit brusc la realitatea seacă a faptului că totul este trecător și că, de fapt, nu prea putem controla nimic în viața asta, indiferent cât de dureros ne e să recunoaștem. A început să nu îmi mai dea pace gândul că, dacă mâine nu aș mai fi, cel mai mare regret pe care l-aș avea ar fi faptul că nu am încercat niciodată să fac această schimbare de drum, să văd cum ar fi să îmi trăiesc visul, nu doar să stau și să tânjesc la el. Mi-a mai luat vreo 6 luni de agonie (pentru că sunt gemeni și excelez în încăpățânare) până când am decis să fac pasul și să aleg libertatea unei decizii luate din inimă, în locul unui trai sufocat de frica de a face o schimbare.

Și ce ți-a adus această mutare curajoasă?

Cum ziceam, o libertate și o pace interioară. Am simțit că făcând mutarea asta, în sfârșit m-am aliniat cu valorile și crezurile mele. Evident, asta nu înseamnă că nu îmi e greu. Dar știu că oricât de tare m-aș zbate în lumea freelancerilor, tot pun mai liniștită capul pe pernă noaptea. Cred în valoarea acestor practici și mă încăpățânez (iar) să ajung cu mesajul meu la cât mai mulți oameni, mai ales în vremurile astea grele când cu toții avem nevoie să găsim puțină liniște și bucurie în noi.

Acum ești profesoară de yoga full time 😊 cum faci cursurile, mai ales în contextul pandemiei? Și există diferențe între cele „face to face” și cele online?

În contextul actual țin cursuri doar „online”. Și, deși am fost foarte reticentă (verișoara încăpățânării) la această abordare, recunosc că acum pot să spun cu mâna pe inimă că sunt foarte încântată că am descoperit și acest mod de a preda. Sigur, experiența în 3D, „pe viu”, este de neegalat în ceea ce privește facilitatea cu care se transmite mesajul, de la schimbul energetic până la ușurința cu care se pot face ajustări (reglaje) în unele posturi. Una este să pui mana pe om și să îl îndrepți ușor către un aliniament sănătos și alta este să faci lucrul ăsta dând indicații orale și vizuale. 

Însă experiența fizică are și ea limitările ei, pe care sesiunile online le acoperă în mod natural. Și când spun asta, mă refer la toți acei oameni care nu au timp sau disponibilitate de a merge la un studio de yoga. Ședințele online oferă un mediu sigur și primitor și pentru persoanele mai timide sau care nu au nicio dorință în a se expune unei practici în grup. În același timp, cursurile online nu sunt limitate de spațiul fizic, așa că este minunat să văd cum comunitatea crește de la una locala la una globală, atunci când la ore participă simultan oameni din orașe și țări diferite.

Există vreo zi în care să nu faci yoga sau meditație? 

De vreo 4 ani încoace, răspunsul este nu. În fiecare zi îmi fac timp pentru a sta un pic cu mine pe saltea. Sunt zile când mă uită Dumnezeu acolo cu orele și zile când agenda îmi e doldora și nu apuc decât să salut un pic soarele și să meditez câteva minute. Pentru mine practica aceasta e ca spălatul pe dinți. Nu mor, dacă nu o fac zilnic, dar cu siguranță mă simt mai bine dacă da. 

Cât de mult te-ai schimbat în urma acestor activități… poți să ne dai câteva exemple? 

Prin yoga am început să învăț cum e să locuiesc în corpul meu și să observ părțile din mine de care am tendința să fug, fie că sunt gânduri sau emoții. Desigur, procesul este unul continuu, nu degeaba se zice „cât trăiește omu’ învață”. Yoga mi-a deschis ușa către o atitudine de acceptare și îngăduință față de mine, iar când am integrat și meditația în practică, am început să extind atitudinea aceasta și față de ceilalți și de mediul înconjurător. Cumva am început să am acel sentiment de apartenență la ceva mai presus de finitul fizicului. 

În afară de beneficiile pe care le simt în corp, cum ar fi flexibilitatea articulațiilor și forța musculară, există și beneficii mai subtile și extrem de valoroase pentru mine, din planul mental și sufletesc. Prin această practică descopăr cum să mă scutur de gândurile critice pe care le arunc asupra mea și asupra celor din jurul meu și să le înlocuiesc cu o voce un pic mai blândă și mai înțelegătoare. De fiecare dată când mă așez într-o postură mai dificilă învăț ce înseamnă răbdarea și cât de valoroasă și liniștitoare este respirația în astfel de momente. Și încerc pe cât posibil să împing beneficiile și învățămintele astea în afara saltelei, în viața de zi cu zi. Iar celor care îmi mai aruncă din când în când câte o remarcă de genul „vai, dar ce te-ai ambalat așa? credeam ca yoga și meditația te fac mai calmă!”, aș vrea să le răspund că nu vor să știe cum aș fi fost, dacă nu aveam aceste practici la purtător (râde).

Și, la final, Ral Bratu, aș vrea să îți spun oficial „bine ai venit în echipa LIFE.ro” 😊. De acum oamenii o să poată să îți citească periodic articolele pe site-ul nostru. Mare bucurie pentru noi. Povestește-ne puțin despre ce o să fie secțiunea ta „FluidYoga”? Și de la ce vine numele? 

Sunt super bucuroasă și recunoscătoare pentru ocazia de a colabora cu voi și sper ca împreună să reușim să desfacem un pic din ghemul întortocheat al vieții, abordând într-un mod jucăuș subiecte din zona celebrului triplet – corp, minte, suflet (le-am pus în ordine alfabetică pentru ca să nu naștem acum polemici legate de importanța lor). 

Intenția mea este să vorbim despre tot ce ne ocupă mintea și suflețelul și despre ce putem face ca să respirăm un pic mai ușor în momentele dificile și cum să ne celebrăm în rest. Cred că de multe ori o mare eliberare ne-o poate aduce simpla conștientizare a faptului că nu suntem cazuri izolate, că nu ni se întâmplă numai nouă și că tot ce experimentăm face parte din condiția umană și vine la pachet cu momentul în care ne-am născut. Cu alte cuvinte, propunerea mea este să jucăm în horă, nu doar solo-cimpoi. 

Am ales denumirea „FluidYoga”, pentru că, pornind de la definiția lui, fluidul este acel mediu continuu în structura sa, care se deformează la infinit (cum ar veni, curge), sub influența unei forțe oricât de mici. În rubrica FluidYoga îmi doresc să creez un spațiu în care să ne jucam împreună cu acest mediu continuu deformabil, din noi și din jurul nostru. Să încercăm să învățăm împreună cum să alegem mai des postura de observator din care, mai degrabă, să lăsăm lucrurile să curgă, decât să le controlăm mersul și demersul 😊

Aș vrea să vorbim despre cum putem să ne acceptăm și să ne bucurăm de noi așa cum suntem și despre cum să privim cu un pic mai multă compasiune lucrurile care ne sunt greu de înțeles, fie că sunt în interiorul sau în exteriorul nostru. Mai simplu spus, să încercăm să fluidizăm împreună traficul de emoții și de gânduri care ne parcurg existența, către un trai mai ușor și mai zâmbitor.