Povestea lui Randi: de la copilul docil și echilibrat la perioada de celebritate Morandi și la revenirea pe plan internațional

Mulți dintre noi am crescut cu melodiile lui Randi, evoluția lui ca artist în spațiul autohton dar și pe plan internațional fiind una spectaculoasă. Indiferent prin ce momente a fost nevoit să treacă, toate drumurile din viața lui au dus întotdeauna la muzică – pasiunea pe care a descoperit-o încă de mic, sub îndrumarea mamei sale, soprană și profesoară de pian, și pe care a dezvoltat-o și o dezvoltă continuu. În prezent are, alături de fratele său, propriul studio prin intermediul căruia compune și creează muzică și, mai mult, susține numeroși artiști. Haideți să aflăm mai multe despre Randi, încă de când era un copil docil și echilibrat, așa cum chiar el mărturisește, până azi când își privește viața cu maturitate, fiind un unchi foarte iubitor. Aflând, de asemenea, ce proiecte pregătește pentru următoarea perioadă.

Te rog, haide să facem un arc în timp și să ajungem în copilăria pe care ai trăit-o la Pitești. Cum a fost copilăria ta, care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le ai din acea perioadă?

Copilăria mea se încadrează în peisajul vremurilor de atunci: de dimineață până seara pe afară, explorând cartierul de blocuri unde aveam apartament, inventând tot felul de lumi și scenarii alături de copiii vecini! Asta se întâmpla, bineînțeles, în vacanța de vară, pentru că în timpul anului, făcând două școli, era foarte greu să am timpul liber al prietenilor care mă strigau la geam… degeaba de cele mai multe ori. Nu am avut mult, – și cred că asta e o axă comună pentru toți cei care au trăit atunci – însă ce aveam era de ajuns pentru niște copii care puteau crea un basm din doua bețe și o sfoară.

Dacă ai fi la un moment dat tatăl unui copil exact cum erai tu când erai mic, de ce ți-ar fi cel mai teamă? 😊

Am fost un copil tare docil și echilibrat când eram mic, așa că teama nu ar exista pentru mine ca tată în scenariul ăsta! Poate doar aș insista mai mult în direcția lecturii… am preferat când eram mic dealurile și expedițiile pe câmpuri, în detrimentul cărților!

Ce relație aveai pe atunci cu familia ta, cu părinții tăi – și ce relație ai acum cu ei?

Nu știu cum să descriu exact relația de atunci! Când ești mic, docilitatea, disciplina, devotamentul pentru școală și dezvoltare sunt cele care echilibrează relația și aduc liniște în ea! Spre maturitate, lucrurile se schimbă și alte lucruri devin cărămizile unei relații familiale! Acum, mai mult decât atunci, suntem uniți și înțelegători unii cu alții, pentru că am crescut și cu asta am adunat maturitate și înțelepciune.

Despre fratele tău povestești des, cum erați împreună când erați mici și ce dinamică are relația voastră din prezent? Este foarte diferit de tine?

Cu siguranță dinamica dintre noi s-a schimbat mult! Când eram mici, din cauza diferenței de vârsta și a schimbării de personalitate care apare la toți adolescenții, mai devreme sau mai târziu, nu prea găseam puncte comune și ne șicanam des! După ce a plecat la facultate și am crescut amândoi, am început să vedem interese comune, subiecte care ne uneau și micile conflicte puerile au dispărut! Fiind un spirit analitic, e diferit, da, însă venind din același loc, diferențele nu se simt ca o prăpastie! Relația noastră acum e matură, solidă, bazată pe prietenie și înțelegere reciprocă! Cred că e modelul perfect de prietenie și colaborare dintre doi frați.

Tatăl tău este profesor de fizică, iar mama profesoară de pian și soprană – din punctul de vedere al carierei, doi poli cumva opuși, cum te-a influențat această dualitate?

Pot să spun că nu prea m-a influențat! 😊 O spun în sensul în care am pornit spre muzică și deloc, dar absolut deloc, spre partea de real, spre fizică, matematică etc! În plan subtil, nu pot să spun că ei erau sau sunt diferiți pentru că vin din două lumi total diferite! Cred că și muzica și fizica au o rigoare, o nevoie de a diseca și a înțelege profund subiectul studiului. Tata a înțeles că nu se prinde fizica de mine și nu a insistat, ca mama, spre exemplu, care a văzut o scânteie în mine și m-a pus, uneori ușor, alteori mai dur, cu mâinile pe pian.

I-ai cerut vreodată părerea mamei tale privind compozițiile, muzica ta? Ai vreun sfat pe care l-ai primit de la dumneaei și pe care îl urmezi și acum?

Mama știe multă muzică! Am început cu asta, pentru că în muzica ușoară e puțină muzică și ca să impresionezi un om ca mama, îți trebuie capacități ieșite din comun! Păreri nu am cerut, doar am extras reacții și sentimente! Știu bine ce fac în muzica ușoară și am încredere că deciziile pe care le iau nu sunt paralele cu realitatea! Nu-mi amintesc un sfat de care am ținut cont pe tot acest parcurs. Mai mult simt valorile insuflate de ea si de tata: dorința de a munci neobosit, incapacitatea de a pierde timp, chiar și atunci când odihna e meritată, spiritul perfecționist în orice fac!

Te-ai gândit vreodată să colaborezi chiar cu mama ta?

Am colaborat toată copilăria și încă mai colaborăm când ne vedem și-mi dă sfaturi vizavi de voce și cum să cânt corect și fără efort! Dorința lor de a ajuta, sunt convins că nu o să se stingă niciodată! 

Care este cea mai pregnantă amintire pe care o ai legată de cariera mamei de soprană, mergeai când erai mic la concertele dumneaei?

Nu țin minte concertele ei, în primul rând pentru că ea a fost soprană la opera din Craiova! Țin minte momentul în care vorbea cu tata despre decizia ei de a se muta câteva luni pe an în Craiova, pentru că era necesar ca ea să stea acolo în perioada pregătirii operelor. Nu am multe amintiri din copilărie, însă nu pot uita că îi spunea lui tata lăcrimând, că ăsta e visul ei și că da, o să fie greu pentru el să stea singur cu noi acele câteva luni pe an, însă trebuie să facă asta! Pentru mine suna ca o dramă atunci, însă acum când privesc înapoi, mi se pare un pic amuzant felul în care interpretează copiii și în același timp îi înțeleg perfect decizia mamei.

Citește și: Randi: „Cea mai mare dorinţă a mea este să nu uit de lucrurile simple”

Muzica a fost încă de mic în viața ta, ai început să studiezi muzică în școala generală – ce relație aveai în copilărie, apoi în adolescență cu muzica?

Mic fiind, mă atrăgea visul acesta muzical, până în momentul în care am realizat că orele mele de joacă s-au micșorat considerabil și că trebuia să-mi schimb felul în care privesc viața! Au fost momente în care plângeam și blestemam pianul, în care juram că o sa mă las, însă mama a știut mai bine cum să mă țină pe acest făgaș și bine a făcut! În adolescență, simțeam deja legătura pe care o aveam cu muzica și începusem să mă implic la un nivel intim în studiu, să înțeleg cu adevărat ce interpretam.

Cum ți-ai dat seama că muzica poate fi pasiunea ta, viitorul tău job?

Înainte de asta, trebuie să spun că muzica grea și cea ușoară sunt foarte diferite! Muzica grea a început să mă devoreze și eu am început să o simt cu adevărat când am intrat la liceu! Tot spre finalul liceului am început să fiu atras de compus și de o exprimare personală, diferită față de cea a muzicii pe care o studiam de mic!  În muzica grea, te poți exprima personal, însă e tot o interpretare a ceva ce deja există! Am simțit în muzica ușoară că pot fi eu creatorul și pot eu să las mai departe note pe care alții le vor interpreta. Acolo am devenit din interpret-creator!

Dar viața la liceul Dinu Lipatti, cum era? Și cum ai ajuns să studiezi fortepiano, ce înseamnă mai precis?

Am fost un elev docil, însă nu atât de silitor cum visau toți profesorii mei! Eram lăudat de mic pentru o sensibilitate pe care nu o înțelegeam sau simțeam, însă ei știau mai bine! Da, cu siguranță aș fi putut mai mult, însă pentru mine, atunci, deja era mult! În jurul meu erau elevi care studiau ore și ore pe zi, însă fiind și un spirit aventurier, curios, plin de viață, nu puteam să stau mai mult de două pe zi în fața pianului… asta pe lângă orele de la școală și temele pe care le aveam zi de zi.

Spune-ne, te rog, câte ceva despre viața ta personală în această perioadă, când te-ai îndrăgostit prima oară, erai un tip romantic sau mai degrabă la polul opus?

Ah, dragostea! 😊 M-am îndrăgostit pe la 21 de ani și a durat vreo doi ani! Eram romantic și ultra sensibil atunci! Au rămas și acum aceste trăsături, însă mult mai ținute în frâu și controlate. Cred că atunci când ești mic, ești ca un cal pur sânge care nu se gândește niciodată la autocontrol și conservarea energiei!  Așa și noi, când suntem mici, sentimentele vin și pleacă ca niște trenuri grăbite, energia te ia pe sus și te ridică la fel cum te coboară când juri că nu o să mai iubești niciodată… și totuși te surprinzi mereu.

Pe vremea aceea erai Andrei – când și cum ai devenit Randi?

Pe la 21 de ani stăteam cu Moga în studio și ne gândeam ce nume de scenă să am și cum să-l includem în proiectul nostru, care era în fașă atunci! A fost o idee de-a lui să-mi spun Randi și mi s-a părut senzațională, ca orice idee ce avea legătură cu mine și cu scena! Eram atât de înfometat de scenă și de a reuși în muzica ușoară, încât orice discuție despre asta, îmi făcea inima să iasă din piept!

În 2005, cu proiectul Morandi, ai trăit o perioadă de ascensiune fără precedent pentru spațiul autohton, ai devenit foarte cunoscut în țară și în afara ei cu mai multe performanțe. Cum ai trăit celebritatea, care erau cele mai mari avantaje, dar sacrificii?

Nu am simțit ca am făcut vreun sacrificiu în toată această perioadă! Din anul acela și până acum mi-am trăit visul și aș fi aproape ipocrit dacă m-aș lamenta! Evident că am dormit în dube mai mult decât în pat și apoi, când am devenit internaționali, am dormit în aeroporturi și avioane mai mult decât în hotel, însă toate astea făceau parte din visul meu și îmi dădeau energie creatoare! Nu vreau să spun că e ușor să nu dormi, să faci un duș la scenă și apoi să ieși direct în fața oamenilor, cu zâmbetul pe buze și plin de energie, însă pasiunea pentru un lucru, de cele mai multe ori, e un element compensator și un motor care nu moare niciodată! 

Povesteai într-un interviu despre primul vostru concert la Brașov, care v-a făcut cumva să vreți să renunțați – de ce a fost acesta un punct culminant și ce v-a motivat să continuați și chiar să vă trăiți visul?

Țin să menționez ceva: Moga a fost cu ideea să nu mai avem concerte! Nu pot să spun că a fost un punct culminant, însă cu siguranță putea să fie finalul carierei mele în Morandi, dacă eu nu aș fi fost atât de avid după scenă si nu i-aș fi zis lui Moga că eu merg mai departe orice ar fi! Nu am vrut să renunț după un concert prea puțin pregătit și gândit și pentru că știam că studiul face ca lucrurile să evolueze!

De-a lungul timpului, s-au scris o sumedenie de lucruri despre relația ta cu Moga, de la faptul că vă certați des la alte detalii – cum descrii evoluția relației voastre și cum arată ea în prezent? 

Cred că orice relație e presărată cu tot felul de experiențe! Evident că stând mult unul lângă celălalt, am avut și contradicții și puncte diferite de vedere care duceau la conflicte, dar asta e doar uman! În prezent nu colaborăm ca atunci, însă viața e plină de imprevizibil.

Când ai decis să îți faci propriul tău studio? Cum este Randi – raportat la studio, la artiștii cu care colaborezi?

Fratele meu a fost cu ideea înființării unei case de producție și eu doar am dat din cap afirmativ! El este antreprenorul, iar eu capul din spatele muzicii. Studioul este locul unde mă transform, transpun, unde primesc informație și o dau mai departe sub forma notelor. Poate nu a fost destul de poetic: studioul este locul unde joaca se transformă în bucurie, entuziasm, creație și nu pot fi niciodată prea obosit pentru așa ceva.

Cum îți alegi colaborările, artiștii, ce este cel mai important pentru tine când decizi să lucrezi cu un artist?

Pentru mine timbrul vocal e esențial! Apoi urmează tehnica și sensibilitatea cu care artistul transmite mesajul piesei! Din păcate, România nu este o țară plină de artă și artiști, însă cei care scot capul la lumină, sunt puternici, motivați și deosebiți!

Cu ce artiști colaborezi și ce proiecte ai în derulare – ai o nouă artistă la Famous Production, Eugenia Nicolae, pregătiți ceva pentru următoarea perioadă?

Cu Eugenia o să încerc o mulțime de sound-uri și stiluri, pentru că vocea ei dulce sună atât de bine pe orice instrumental! Deocamdată am făcut o preluare după Romica Puceanu și credem mult în piesă, pentru că te binedispune instant. În afară de ea, am un proiect la care lucrez de ani și pe care o să-l aduc la lumină în curând! E vorba de muzică electronică și un live set plin de energie! 

De-a lungul anilor, ai compus numeroase piese pentru artiști precum Delia, Andra, Nicole Cherry, Alina Eremia, Dorian Popa, ba chiar și Pitbull. Cum ai descrie aceste colaborări și cum ai ales piesele pentru fiecare?

E o plăcere să lucrezi cu artiști mari, cărora nu trebuie să le dai indicații și care aduc un plus de sensibilitate și calitate oricărei piese pe care o cântă! Cei de mai sus, sunt artiști mari, care iau o piesă și-i dau un aer personal, o interpretare care transformă piesa în ceva mai bun! În mare parte, atunci când fac o piesă, cam știu cui i s-ar potrivi și cine ar putea sa o “ducă”! Uneori, în studio, ascultând diferite piese cu artiștii, se întâmplă să aleagă ei ceva care le atinge o coardă sensibilă! 

Ce părere ai despre întreaga industrie muzicală autohtonă, unde crezi că se află în acest moment și cum crezi că va evolua?

Cred că deocamdată stagnăm! Încă există un fel de repulsie pentru ce e diferit și o dorință de a asculta doar ce e la modă până când ni se face lehamite și începem să căutăm altceva de care să ne săturăm! Lipsește diversitatea, cred eu, și asta se simte de ani de zile! Pe plan internațional, avem constant câțiva artiști care scot capul, însă cam atât! Încă nu avem acel artist de talie mondială, aliniat cu cei mari!

Dar pe plan internațional, ce artiști te impresionează?

Oh, sunt o mulțime de artiști și o să menționez o infima parte: Bruno Mars, The weeknd, Ariana Grande și muuulți alții mai puțin cunoscuți care își așteaptă rândul!

Pregătești un album în limba engleză – ne poți spune mai multe despre el (mesajul, conceptul lui) și de ce exclusiv în engleză?

Îmi doresc mult să revin pe scena internațională și să mă exprim liber, fără limitele pe care le impune țara noastră. Cred că pot face asta și e cumva o ambiție personală. E vorba de muzică electronică, cu voce, bineînțeles, și cu vibe de dans! Conceptul încă nu-l pot divulga, însă sunt convins că lumea o sa fie mai mult decât surprinsă, pentru că nu are aproape nicio legătură cu ce am facut înainte!

Colaborarea cu Connect-R are foarte mare succes, fanii au avut reacții extrem de pozitive. Cum a luat naștere colaborarea cu el și ce crezi că vă ajută să aveți așa mare succes?

Am făcut această piesă cu Relu în primul lockdown, de la distanță, fiecare din studioul improvizat în casa lui! Mi-a trimis strofele lui și m-a rugat să fac un refren așa cum îl simt și nu puteam să-l refuz, pentru ca e unul dintre artiștii pe care îi respect de când ne-am cunoscut prima dată, acum vreo 17 ani! Nu știu ce face o piesă de succes… știu doar că fără sinceritate și generozitate, nu poți păcăli pe nimeni în muzică.

Ce alte bucurii ai în afară de muzică și ce ne poți spune despre viața ta personală din prezent? De ce crezi că ți-a fost așa greu, de-a lungul timpului, să îți găsești „aleasa”?

În afară de muzică, iubesc lumea și mi-ar plăcea să călătoresc mai mult, însă cred că noul proiect o să-mi dea șansa să văd lumea de pe scenă! Găsirea acelei femei nu a fost pentru mine niciodată o prioritate, așa că nu pot să spun că a fost ”greu”, pentru că nu am depus niciun efort în direcția asta! Am învățat să-mi doresc și să las lucrurile să vină înspre mine, în ritmul potrivit.

Ce tipologie de tată crezi că vei fi când va fi cazul? 

Nu aș putea fi decât un nebun, mai pueril și mai dornic de joacă decât ăia mici!  Știu cum aș fi, pentru că deja sunt așa cu nepoții mei și ne distrăm de parcă nu e nici o diferență între noi! Nu știu exact unde să mă încadrez, dar pot spune că mi-aș dori să pot le insuflu o legătură reală cu pământul și tot ce e real și adevărat în jurul lor!

Care au fast dintotdeauna și care rămân cele mai mari provocări ale unui artist în România?

Provocările sunt aceleași peste tot, numai că diferă amplitudinea! Probabil cea mai grea e lupta cu tine, cu îndoielile, stările de anxietate și tot ce-ți spune că nu o să reușești! Apoi după ce ai reușit, începi să te lupți ca să rămâi acolo, în top și vin frustrările, inevitabile, odată cu eșecurile, pentru că toți artiștii au așa ceva! Motivația, o minte puternică și determinată și încrederea, sunt cele de care ai nevoie pentru o carieră lungă!