A plecat în concediu, dar viața i-a deschis brațele spre o altă civilizație și s-a lăsat cuprinsă de necunoscut. Povestea profesoarei de limba română care și-a luat copilul în vacanță și a ajuns să se mute definitiv în Spania. Mirela Bondoc: „aici copiii se bucură de egalitatea de șanse”

Mirela Bondoc predă limba română în câteva școli din Spania. Nu de acum, ci de mai bine de un deceniu se dedică lucrului cu copiii. Adăugăm încă numărul acesta de ani de când s-a mutat cu totul în una dintre țările în care a migrat poporul nostru. A plecat în concediu, dar viața i-a deschis brațele spre o altă civilizație și cultură. S-a lăsat cuprinsă de necunoscut. Ușoară nu a fost adaptarea, dar avea un fiu de doi ani pentru care era necesar să depășească provocările cu care dădea nas.

În prezent, face ce făcea și-n țara noastră. Este parte din sistemul de învățământ, doar că bucată din sistemul de educație din Spania. Să lăsăm loc doamnei Mirela Bondoc să povestească despre traseul său profesional!

Mirela Bondoc: „Sunt președinta unei asociații care are ca obiectiv activități culturale pentru copiii români”

Cum arată ultimii zece ani ai dumneavoastră? De fapt, sunt curioasă să aflu de când sunteți în Spania și de câtă vreme sunteți în cadrul sistemului de învățământ de acolo.

Sunt în Spania de 21 de ani, din care ultimii 10 i-am dedicat activității care mă definește, lucrul cu copiii. Predau limba română în câteva școli în cadrul programului LCCR (Limbă, cultură și civilizație românească) realizat de Ministerul Educației din România prin intermediul ILR ( Institutul Limbii Române).

De asemenea, sunt președinta asociației Rădăcini, asociație care are ca obiectiv activități culturale cu/pentru copiii români, pentru a sădi o sămânță de românism, cât de mică, pe care aceștia să o interiorizeze,  apoi să o poată răspândi în țara gazdă.

Citește și: Profesoara premiată Merito, Laura Felea, un nume în sistemul educațional care predă zilnic elevilor „de la palat” lecția generozității și a altruismului

Care este povestea frumoasei escapade academice? Ce studii ați urmat la noi și ce studii ați făcut în Spania?

Am urmat cursurile Liceului Pedagogic din Ploiești, după care am însoțit în aventura cunoașterii, de-a lungul a 12 ani, câteva generații de copii, din Fieni, Dâmbovița, care la rândul lor, acum au copii, iar eu am avut norocul de a-i îndruma și pe câțiva dintre aceștia din urmă, la câteva mii de kilometri depărtare de țară. Am continuat, mai apoi, formarea mea profesională la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava,  Facultatea de Litere.

În Spania, am urmat câteva cursuri care mi-au întregit mai degrabă interesele personale, în general în ceea ce privește Inteligența emoțională, Mediere școlară și rezolvarea conflictelor, teme care mă pasionează.

Luați-mă de mână și purtați-mă în prima săptămână a dumneavoastră la catedră într-o țară străină. Ce sentimente ați purtat?

Ufff! Prima săptămână la catedră aici a fost mai emoționantă si mai plină de semnificații decât s-ar crede. După câțiva ani de întrerupere a activității școlare, când „ștergi “ din minte cine erai și ce făceai și te adaptezi la noua viață, ba chiar te convingi că trebuie să rămână într-un colț ascuns al minții, apare oportunitatea de a lucra în domeniul care ți-a dat cele mai mari satisfacții profesionale. Mai mult decât activitatea la catedră în sine, îmi amintesc prima ședință cu părinții, în care am văzut sclipirea și dorința acestora de a avea o punte de legătură între copiii lor și ceea ce au lăsat acasă.

Acum, la ani distanță, cum considerați alegerea schimbării țării? E cea mai bună?

Adaptarea la „noul” de aici a fost un proces nu tocmai simplu și a durat ceva timp. Acum avem o viață aici și da, cred că am făcut o bună alegere.

Inițial, venisem pentru vacanța de vară, cu fiul meu, Radu, care încă nu împlinise doi ani, să-mi văd familia (mama, fratele), iar ei să-și cunoască nepotul și am decis să rămân.

Mirela Bondoc: „Am plecat într-un concediu în Spania cu gândul de a reveni”

Când vă gândiți la România, care sunt primele imagini din mintea dumneavoastră? Poate vă reamintiți de fetița Mirela?

Primele imagini sunt bunicii mei și casa lor unde am petrecut momentele cele mai autentice de apartenență, de familie, de sprijin, de apreciere și respect așa „ca altădată “ aș spune.

Fetița Mirela???? Hmmm! Sunt ani de când nu mi-a mai venit în minte! O copiliță de la țară, fericită, zglobie, prea vorbăreață, care abia aștepta să i se ceară să spună o poezie sau să cânte un cântecel. Sau… o adolescentă timidă, cu ochelari, înconjurată mai tot timpul de cărți. Cam nemulțumită de tot și de toate, plină de vise și gânduri de viitor, ca oricare dintre noi la acea vârstă.

Citește și: Laura Dachin, profesoara care a înființat cinci școli românești în Danemarca

Apropo de ea, cum era? Cum se comporta la școală?

La școală am fost genul care nu a avut niciodată curajul sau nici măcar intenția de a copia la un examen, și cu asta cred ca am spus totul.

Cum vedeți prin ochii și inima dumneavoastră generația de acum față de cea din trecut?

Niciodată nu mi-au plăcut expresiile: “ Pe vremea mea…” sau “Copiii din ziua de azi…” Nu, nu se poate compara. Îi văd niște norocoși pentru că se bucură de anumite libertăți și oportunități extrem de importante oferite de tehnologia actuală,  de mentalitatea actuală, de accesul la informație, de democrația (bine înțeleasă și bine intenționată). Sper din tot sufletul să dispună de discernământul necesar pentru a alege ce e bun. Țin să menționez aici necesitatea absolută a educației în spiritul respectului față de ceilalți, a celor 7 ani de-acasă, cum spunem noi românii și a evita superficialitatea în toate formele ei.

Vă mai aduceți aminte de ziua când v-ați luat „la revedere” de la cei dragi pe care i-ați lăsat acasă? Cu ce gând ați urcat în avion?

Am plecat pentru un concediu, cu gândul de a reveni, deci nu mi-am luat “la revedere “ în sensul despărțirii, însă câteva prietene bune, parcă au avut presimțirea….

Cine vă așteaptă acasă, în România, doamna Mirela?

Acasă, în România, au rămas prieteni buni cu care menținem legătura și câteva rude apropiate.

Mirela Bondoc: „În Spania, copiii se bucură de egalitatea de șanse”

Cine vă așteaptă în Spania, acasă?

În Spania sunt toți membrii familiei mele, deci sunt ACASĂ.

La cât timp reveniți pe meleagurile natale?

Revin cu mare drag in România, ba chiar pot spune că am cunoscut-o mai bine și mai îndeaproape în vacanțele de vară petrecute în ultimii ani.

Aș dori să vorbim puțin și despre sistemul de educație. Este diferență între ce consideră românii educație bună și ce consideră spaniolii educație bună?

Noi, românii, dintotdeauna am considerat educația cel mai valoros bun și cel mai sigur mediu de a reuși în viață. Acest lucru se vede și aici, deoarece între copiii cu cele mai bune rezultate școlare, ba chiar cu premii de excelență, foarte mulți sunt români. Părinții români au inspirat copiilor lor, printre altele și aceste valori de a se autodepăși, de a fi cei mai buni.

Îți recomandăm și: Mihaela Drăgan, profesoara care predă franceză englezilor din Cork, dar gândește în română

Este copilul privit diferit în Spania față de cum este privit la noi?

Aș prefera să nu compar, să nu emit opinii greșite despre cum e privit copilul în România, deoarece nu am argumente solide despre realitatea actuală din România. Ce pot spune este că în Spania, copiii se bucură de egalitate de șanse indiferent de unde vin, sunt evaluați și promovați la justa lor valoare și, în general, sunt respectuoși între ei și cu cei din jur. Bineînțeles, există și excepții.