fbpx

Căutare

Share this article

Mihaela Drăgan este profesoară de mai bine de 20 de ani și nu a întrerupt niciodată cariera de pedagog, indiferent care ar fi fost obstacolele.

De trei ani de zile predă limba franceză englezilor din Cork, are doi băieți adolescenți și un soț pe care l-a urmat pentru a doua oară, susținându-i opțiunile de carieră în IT: prima dată, când au plecat din Bacău, unde Mihaela era profesor titular la un liceu și au venit în capitală, a doua oară când au decis să se mute în Irlanda, iar Mihaela a luat-o de la zero și a lucrat câțiva ani într-o grădiniță.

Dincolo de ce face la catedră, Mihaela este voluntar de „profesie”, dar și un activ promotor al culturii române în Cork, orășelul irlandez unde s-au stabilit.

Acum, împreună cu 10 copii români din Cork și 20 de copii din 4 sate din România, interacționează online, vorbesc limba maternă și se reconectează cu tradițiile și valorile românești, în cadrul proiectului ROCultural, derulat de Asociația „Lume Bună”.

De ce ți-ai dorit tu să devii profesoară?

Mihaela Drăgan: Cred că de mică mi-am dorit să devin învățătoare. Fiind un copil foarte energic, curios din fire și atras de lumea cărților, am simțit mereu nevoia să mă apropii de copii, să îi cunosc mai bine.

Ai mei îmi povesteau cum reușeam întotdeauna să-mi fac prieteni ușor, fiindcă eram foarte sociabilă, comunicativă și reușeam să îi prind în jocurile mele.

Mihaela Drăgan, la vârsta la care a început să învețe limba franceză

Am vrut dintotdeauna să fiu învățătoare, iar mama, fie odihnită în pace!, m-a încurajat fără oprire să fac asta dacă îmi place. Am și intrat la Liceul Pedagogic din Bacău, care acum se numește Școala Normală Ștefan cel Mare, iar dintr-o întâmplare am descoperit și am îndrăgit limba franceză.

Un prieten al tatălui meu, profesor de limba franceză, a început să ne viziteze mai des și inventa tot felul de jocuri, în limba franceză, în care mă lăsam și eu atrasă. Aveam vreo 7 ani pe-atunci. Și încet-încet mi s-a strecurat în suflet această limbă grozavă.

La mine în familie se asculta multă muzică în limba franceză, Mireille Mathieu, Joe Dassin, Edith Piaf și am început și eu să o îndrăgesc.

La puțin timp toată această bucurie a devenit un vis, acela de a deveni profesoară de limba franceză.

Atunci, în vremea comunismului, era destul de dificil să înveți o limbă străină sau să ai vreo tangență cu așa ceva. Dar ai mei m-au susținut, au înțeles repede că o educație bună îți dă mai multe șanse și au procedat întocmai: am început pregătirea cu acest prieten al tatei și, prin joacă, prin ce numim acum educație non-formală, am făcut progrese serioase, așa încât, când am ajuns la școală, aveam deja un atu față de colegi, împreună cu care făceam engleza.

 

Mi-e limpede de ce ai vrut să devii profesoară. Dar de ce ai persistat în această alegere, mai ales că au existat tot felul de strategii care au descurajat profesorii să mai rămână la catedră?

Mihaela Drăgan: E adevărat, existau aceste obstacole. Când am terminat facultatea, în 2000, m-am angajat la un liceu din Bacău, iar salariul abia îmi ajungea să acopăr cheltuielile pentru o viață minimalistă.

Doar că, știam că aceasta este menirea mea. Dintotdeauna, și nu sunt cuvinte mari, am vrut să lucrez cu copiii, să le fiu profesoară. Iar când am intrat la facultate am ales și româna, și franceza, pentru ca ulterior să termin și un master de doi ani de literatură comparată.

Obstacolele există și apar la tot pasul, dar dincolo de ele, contează ce vrei tu să fii cu adevărat. Și eu am copii, atunci nu aveam, dar știam că îmi doresc să modelez viața unui copil, să ajut la dezvoltarea personalității lui, să îl ajut să meargă mai departe, să aibă încredere în forțele lui. Până la urmă, dacă predai o limbă străină sau chiar limba maternă, nu este suficient doar atât, ci trebuie să îl înțelegi, să te străduiești să-i deslușești anumite probleme, chiar dacă nu au legătură cu școala, să-i fii și prieten.

Mihaela Drăgan, elevă la Liceul Pedagogic din Bacău

Cum ai ajuns la București?

Mihaela Drăgan: Decizia are legătură cu soțul meu, care lucrează în IT și care a primit oportunitatea unui job mai bun în capitală. Și am venit după el.

Am ajuns la un liceu, deloc întâmplător, care are legătură cu limbile străine, Liceul „Dante Alighieri”, unde am avut norocul să intru într-o comunitate de profesori minunați, cu o directoare care m-a susținut întotdeauna, doamna Maria Dan, și unde mi-am făcut o mulțime de prieteni, cu care încă țin legătura.

Câte limbi vorbești tu?

Mihaela Drăgan: În afară de română, franceză și engleză, sunt începătoare în limba italiană (la liceul despre care-ți povesteam am avut oportunitatea de a face un curs de limba italiană), dar și spaniolă.

Cum este să predai franceză unor englezi, tu gândind în română?

Mihaela Drăgan: Nu este ușor. (râde) Dacă mă întrebai acum 7 ani despre asta ți-aș fi zis că este imposibil. Câteodată și eu mă minunez de cum am reușit să fac asta.

Cred că totul ține de exercițiu, de fapt.

Ce a fost dificil?

Mihaela Drăgan: Uite, de pildă, faptul că aici, deși se vorbește limba engleză, accentul este total diferit față de ce știm noi. Mă minunam în fiecare zi de ce auzeam, fiindcă nu înțelegeam. În plus, chiar dacă am făcut limba engleză în liceu de aproape patru ori pe săptămână, deci cinci ani de zile am mâncat limba asta pe pâine, iar doamna profesoară Cincă era foarte severă cu noi, dar a reușit să ne învețe o gramatică riguroasă, nu am mai exersat-o după aceea, mai ales că la facultate eu am făcut limba română și limba franceză.

Cât de complicat ți-a fost să devii profesoară acolo?

Mihaela Drăgan: Mi-a fost mai greu decât mă așteptam eu să mă înregistrez ca profesor aici. Am crezut că, dacă am o diplomă, am un master, experiență de mai bine de 17 ani de catedră în România, toate porțile mi se vor deschide în doi timpi și trei mișcări.

Nu a fost deloc așa.

Irlanda este printre puținele țări din Europa care are niște reguli aparte, în sensul că, după ce mi-au cerut o mulțime de documente la dosar, pe care trebuia să le traduc la notar, a urmat un proces de verificare și înregistrare, care a durat aproape un an. Timp în care eu îmi doream foarte mult să muncesc.

Nu am stat nicio clipă degeaba. (râde) Așa sunt eu, nu pot sta fără să fac ceva. așa că m-am angajat la o grădiniță, fiindcă era locul care avea legătură cu copiii. Eram supra-calificată pentru asta, dar nu a contat pentru mine fiindcă voiam să muncesc și să îmi perfecționez limba. Știam că asta va fi esențial ca eu să depășesc acest obstacol.

„Tabăra de limba română”, Romanian Summer Camp, proiect finanțat de Ministerul Educației din Irlanda. Mihaela Drăgan (sus – stânga), împreună cu profesoarele de limba română și franceză, Iuliana Simion și Cristina Zamfir, interpret și traducător, membru al Asociației Romanian Community in Cork

 

După doi ani de zile am reușit să ajung la nivelul pe care mi-l doream, între timp actele mi-au fost procesate, am fost înregistrată ca profesor aici și sunt pe deplin calificată și recunoscută în Irlanda.

Unde predai?

Mihaela Drăgan: Predau chiar în orașul Ballincolling, din județul (county) Cork, la școala unde sunt elevi și copiii mei, adolescenți deja, Ballincolling Community School. Dar, din fericire, nu le sunt profesoară.

Mihaela Drăgan, împreună cu fiul ei cel mic, Vlad

Ce vârste acoperă școala la care predai?

Mihaela Drăgan: Sistemul de educație preuniversitar din Irlanda este împărțit în două: primar, care începe la 4 ani și se termină pe la 12 ani, în funcție de dezvoltarea fiecărui copil, apoi cel secundar, care pornește de la 12 ani și se sfârșește la 18 ani.

Școala în care predau eu este școală secundară, deci predau inclusiv la vârste de gimnaziu, ceea ce în România nu am făcut niciodată, ci am predat doar la liceu.

Și cum a fost mișcarea asta?

Mihaela Drăgan: Am intrat în sistemul educațional irlandez acum 3 ani, după ce mi-am luat rămas-bun de la cei din grădiniță și am avut această oportunitate de a aplica și a fi acceptată la o școală primară.

Nu a fost deloc ușor, atenție! Aici lucrurile nu funcționează ca în România, unde dai un concurs național, ci imediat după studii intri într-un program, induction programme, unde ești pregătit pentru intrarea în învățământ. Este un proces de mentorat, practic, iar după un an sau doi când treci prin acest proces, ești considerat apt de a preda.

La mine nu a fost nevoie de acest proces, fiindcă aveam această experiență de predare din România, dar mi-a fost foarte greu să fiu chemată la interviu. Am lăsat zeci de interviuri, scrisori de intenție și recomandări din partea celor cu care colaborasem până atunci. Iar aici cred că a cântărit lipsa de experiență de predare în școli din Irlanda, chiar dacă eu aveam tot felul de alte activități: am făcut voluntariat într-un club în care ajutam copiii să-și facă temele, apoi eram voluntar în comitetul de părinți al școlii unde învățau băieții mei. Car nu au contat. Foarte puțini din cei la care am aplicat m-au căutat și mai puțini m-au chemat la interviu.

Mihaela Drăgan, împreună cu fiul cel mare, Mihnea

Norocul însă a venit în momentul în care o profesoară de limba franceză trebuia să plece în concediu maternal, iar școala avea nevoie de înlocuitor. A fost un interviu lung, în care le-am povestit, în limba franceză, desigur, și cred că a cântărit faptul că vorbeam o franceză fluentă, ceea ce nu prea se întâmplă pe aici, că am participat la activități în Franța, că am urmat cursul Comenius, că am predat acolo și m-au angajat.

O dată ce am intrat în sistem am putut face niște comparații între ce știam din țară, și ce găsisem în Irlanda, am văzut diferențele legate de structură, de curricula, de modul în care sunt pregătiți copiii, de numărul de ore pe care-l au într-o săptămână. Și am realizat că totul ține de practică.

Cât de prețuită este această meserie, de profesor, în Irlanda?

Mihaela Drăgan: Este o meserie foarte căutată și bine plătită. Un profesor începător aici poate ajunge la 40.000 de euro salariu anual. Iar în ce mă privește pe mine, de pildă, au luat în considerare și anii în care am predat în România.

Ce altceva faci tu în Irlanda?

Mihaela Drăgan: Indiferent dacă sunt sau nu plătită, fac foarte multe lucruri. Uneori mă întreb dacă mai reușesc să le duc pe toate, dar sunt sigură că voi reuși, fiindcă sunt o fire foarte luptătoare și ambițioasă.

În acest moment sunt într-o comunitate foarte frumoasă de români și nu numai. În Irlanda sunt foarte multe naționalități, care învață să conviețuiască.

Dublin, 2019 în sediul Ambasadei României în Irlanda. De la stânga la dreapta: Liana Ghidel (membru Romanian Community in Cork Association), Excelența Sa, Dna Ambasador Emanuela Breazu, Ovidiu Burduja, fost secretar de stat în departamentul „Românii de Pretutindeni”, Mihaela Drăgan și Cristina Zamfir ( membru Romanian Community in Cork Association)

Acum 6 ani, fiindcă voiam să mă integrez mai ușor, să îmi potolesc dorul de casă care mă usca, iar în noul loc în care ajunsesem îmi doream să mă integrez mai ușor, am creat Romanian Community in Cork, împreună cu prietenii mei, Liana, Cristina și Cristi. E adevărat, ne solicită foarte mult, fiindcă este o muncă pe care o facem după ce venim de la serviciu, dar ne-am dorit să facem, pentru copiii noștri, întâi de toate, activități frumoase, culturale, sociale, educative. Am organizat, cu diferite ocazii, evenimente: de Ziua națională, de Mărțișor, de Paște, de Crăciun, de Ziua iei, fiindcă am vrut să ne simțim mai aproape de țară, de comunitate, să mai alinăm dorul de casă.

Acesta este adevărul, chiar dacă aici este casa noastră, o parte din familie, prietenii din copilărie continuă să ne lipsească.

Acum suntem într-o colaborare minunată, un proiect inițiat de Asociația Lume Bună, ROCultural, un proiect co-finanțat de AFCN și la care am răspuns cu mare inimă, fiindcă  Larisa Popescu, cea care a avut ideea, m-a provocat la începutul lunii martie.

Lansarea proiectului ROCultural, inițiat de Asociația „Lume Bună” și co-finanțat de AFCN, în care sunt implicați și 10 copii din Cork, împreună cu coordonatorii: Mihaela Drăgan, Liana Ghidel și Cristina Zamfir (Asociația Romanian Community in Cork)

Ce presupune?

Mihaela Drăgan:  Întâi de toate, 10 copii din Irlanda, din comunitatea noastră, se reconectează cu 20 de copii din 4 sate din România, Piscu, Faraoane, Vaideeni și Corlățel. Este un prilej foarte bun pentru ei de a practica și perfecționa limba maternă. Este o călătorie virtuală prin care copiii descoperă tot ce înseamnă valori ale patrimoniului cultural din România și se reconectează la tradiții și rădăcini.

Este o serie de 10 ateliere online, interactive; totul este non-formal, atractiv și pe gustul copiilor. Dar este un schimb de experiență și pentru noi, profesorii, fiindcă acest proiect se dorește în același timp și o platformă unde mai mulți specialiști în educație pot avea o serie de schimburi interesante de informații și experiență.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO