Povestea tinerei din Rădăuți, cea mai bună jucătoare din lume la Counter-Strike: la 9 ani, un cancer de piele i-a răpit mama și Ana Dumbravă a rămas fără persoana care a învățat-o să gândească așa cum fac campionii

Ana Dumbravă este o tânără din Rădăuți, de 24 de ani care a devenit cel mai bun jucător din lume la Counter Strike doi ani la rând.

Este cunoscută sub numele de Ana, iar anul trecut, în ianuarie a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume de Counter-Strike: Global Offensive. La gala organizată în Stockholm în anul 2022, ea a câștigat în fața unei contracandidate din Brazilia și alteia din Rusia, iar seara trecută a câștigat la gala organizată în Belgrad.

Atunci, ca și acum, militează pentru un scop: cel de a convinge cât mai multe femei să intre în lumea gamingului, dar și pentru a exista echipe mixte în jocuri.

Provine dintr-o familie de ingineri, iar la vârsta de 4 ani se lăsa atrasă de lumea complexă a PC-ului. Își vedea fratele mai mare cu 9 ani jucând pe calculator, iar atenția ei era deja captată de strategiile pe care el le folosea. Mulți ani fratele i-a fost model, apoi ea a ajuns să se dedice 100 % gamingului, fratele urmând o carieră în lumea ingineriei auto.

Când împlinește vârsta de 9 ani rămâne fără persoana care o învață să gândească așa cum fac campionii. Un cancer de piele îi răpește mama. Ana crede că acesta este momentul în care alegerea de a se retrage în lumea gamingului pentru a face performanță i-a aparținut.

Nu are mulți prieteni, ci puțini și buni, o sensibilizează tot ce ține de familie și între a citi adversarii și a-și ajuta coechipierii, Ana alege să-și ajute echipa.

Astăzi o cunoaștem pe Ana Dumbravă, cel mai bun sniper, adică cel care elimină adversarii de la distanță cu arma cu lunetă.

Bună, Ana! Să știi că eu m-am uitat puțin pe interviurile pe care le-ai dat, ca să nu repetăm întrebările și așa am descoperit lucruri despre tine care mi-au stârnit interesul. Aș vrea să le aflu, dacă și tu ești de acord. Așadar, ai 24 de ani.

Da, 24 de ani împliniți. M-am născut pe 20 iunie 1999.

Ana Dumbravă: „Mama m-a învățat cum să mă comport și cum să gândesc ca un campion”

Ai terminat facultatea în Iași, iar acum te găsesc la București.

Da, am terminat licența la Gheorghe Asachi în Iași și m-am decis să urmez și un curs de master la aceeași facultate, pe aceeași specializare. Sunt acum în București, însă încă nu m-am mutat în capitală. O voi face puțin mai târziu. Să spunem că încă mai e nevoie de mine acasă, apoi voi schimba orașul. Momentan sunt în București, pentru că plec spre Belgrad și am decis să vin puțin mai devreme.

Înțeleg. Ana, am citit într-un interviu pe care tu l-ai dat, citez „am suferit o pierdere uriașă în copilărie pe plan familial. Devenisem foarte retrasă din punct de vedere emoțional și simțeam un gol în suflet, iar jocul mi-a oferit a doua șansă în viață ca să zic așa.” Nu am aflat ce. Vrei să împărtășești cu noi?

Da. Pe scurt, n-am să mă lungesc foarte mult pentru că este un fel de soft spot pentru mine. Este o pierdere gigantică. Chiar și acum, când mă gândesc mă super emoționez. Este vorba despre mama mea care a decedat în anul 2009… cancer și de asta pentru mine este o pierdere enormă, pentru că ea a fost și este eroul meu. Ea este cea care m-a învățat cum să mă comport și cum să gândesc ca un campion. 

Îmi pare rău să aud asta! Ai reușit să te bucuri de ea din momentul aflării diagnosticului și până la rămasul bun?

În perioada respectivă eram destul de mică și nu înțelegeam ce se întâmplă. Știam doar dacă este bolnavă și știam că merge de foarte multe ori la spital să se trateze, dar în sinea mea nu știam ce se întâmplă real. Eram prea tânără ca să înțeleg ce înseamnă boala în sine sau cu ce se confrunta ea pe atunci. După ce am crescut am realizat ce era de fapt și cât de greu era să se trateze sau să ducă o viață normală. Aveam doar 9 ani.

Ai spus că ea te-a învățat să fii o campioană. Tu ai avut acces la calculator de la vârsta de 5 ani și ai făcut-o în prezența fratelui mai mare. 

Chiar și mai devreme de 5 ani, chiar la o vârstă foarte, foarte fragedă. La 3 sau 4 ani de zile, iar asta după ce urmăream pe fratele meu cum se juca pe calculator. La început trebuia să împărțim un singur calculator și îmi plăcea foarte mult să mă uit la el, să analizez cum joacă diferite jocuri de strategie. În perioada respectivă nu erau jocuri foarte dezvoltate. Nu știu dacă jocurile în fapt m-au atras sau cum se juca fratele meu. Îmi amintesc foarte bine doar senzația pe care o aveam când mă uitam la el jucând.  

Ana Dumbravă: „Am crescut într-un service auto cu tatăl și fratele meu. Lumea mașinilor nu ne este străină”

Te uitai la strategia pe care el o avea. Care este diferența de vârstă dintre voi?

9 ani. O diferență destul de mare.

O, deci el era preadolescent?

Da, el avea 13 ani.

Citește și: Fondatorul TikTok. Cum a reușit un antreprenor chinez să producă cea mai populară aplicație non gaming din lume?

Să înțeleg că a trebuit să împarți o perioadă destul de mare calculatorul familiei. Spune-mi când ai intrat full time, să spunem așa, la calculator. Când ai avut dreptul să stai mai mult la calculator, când el era la școală, poate.

Mai târziu puțin. Aveam un singur calculator și un program la școală similar. Școala era foarte importantă pentru noi și aveam o rutină deja. Mă refer la teme și pregătire pentru teste. Eu cu fratele meu avem multe în comun, la jocul pe calculator, la fotbal. De principiu, ce făcea fratele meu, mă atrăgea să fac și eu, inclusiv la îmbrăcăminte îmi plăcea să îl copiez.

Fratele tău ca un model.

Da, da. În copilărie și chiar și acum, pentru mine el este un model.

Conexiunea și relația dintre doi frați.

Da, o relație aparte. Am crescut cu el și chiar și acum, de exemplu, dacă întâmpin o problemă sau am nevoie de ajutor, știu că la el apelez.

El ce face acum?

Noi suntem o familie de ingineri. Tatăl meu lucrând în domeniul auto, l-a atras și pe el „microbul” și a decis să intre în același domeniu. Un domeniu pe care îl face foarte bine, el iubind mașinile. Am crescut într-un service auto cu tatăl meu, iar acum el este la rândul lui inginer auto.

Ana Dumbravă: „Viața m-a maturizat de la o vârstă fragedă. Aveam 9 ani când mi-am pierdut mama”

Ai crescut într-un service auto, ai îmbrățișat o meserie care este cumva „predestinată” bărbaților și îți place fotbalul? Ai și practicat fotbalul?

Da, dar nu la un nivel foarte înalt, dar am participat la anumite evenimente locale sau județene cu echipa de club a școlii orașului în care am copilărit, din Rădăuți.

Mai ești microbistă?

Nu mai sunt o mare fană fotbal acum. S-au schimbat multe în viața mea. Lucrez în fiecare zi, am antrenamente și îmi este foarte greu să urmăresc ce se întâmplă în lumea sportului. În fotbal, nu am o echipă favorită în momentul de față.

3 industrii masculine s-au intersectat cu tine. Care este latura Anei aplecată spre feminitate, sau cum o traducem noi feminitatea.

O sensibilitate aparte. În general, consider că sunt o persoană sensibilă, dar și puternică, pentru că viața m-a făcut să fiu așa. Viața m-a maturizat de la o vârstă fragedă. Să fac anumite chestii, să am grijă de mine, să fac anumite lucruri pe care pur și simplu un alt copil nu le-ar face, dar nu regret asta. Consider că mă ajută în muncă să fiu o persoană puternică, să știu să mă descurc singură sau să fiu independentă și așa mai departe.

Ce o sensibilizează pe Ana?

În primul rând familia. Vreau să îi știu mereu în siguranță. Aceasta este totul pe lume. De asemenea, sunt o persoană iubitoare de animale, dar nu în acel mod în care pur și simplu să plâng. Sunt o persoană care nu plânge așa de des.

Ana Dumbravă: „Eu am învățat foarte multe lucruri de la jocuri, inclusiv limba engleză”

Ce mai este important pentru tine?

Munca mea înseamnă foarte mult, pentru că am început de la o vârstă foarte fragedă. Aveam 15 ani și încă continui să fac performanță și să dau tot ce am mai bun din mine, așa că consider că și munca este undeva în top 5 lucruri importante pentru mine.

Ai început la 15 ani și ai spus într-un alt interviu că cel mai bun an al tău a fost anul 2022, atunci când ai obținut toate titlurile mari ESL – Dallas, Valencia, Sweden, Girl Gamer Ceuta și ai fost desemnată cea mai bună jucătoare de sex feminin din lume. Asta a fost o mândrie de nedescris pentru tine.

Da, gala a avut loc în Stockholm, în Suedia și a fost un moment foarte important. Într-un fel mă așteptam pentru că știam ce performanțe am avut. Eram sigură că o să obțin măcar un titlu, cu echipa mea de club, ceea ce am și obținut, dar în același timp îmi doream să iau și titlul de cea mai bună. Țin minte că stăteam și așteptam rezultatul juriului….oh, câte emoții.  

Cui dăruiai anul trecut acest titlu?

Ca întotdeauna, familiei mele și tuturor persoanelor care au crezut în mine de la început, fiind mândri de mine în acele momente.

Ana, ai fost atrasă în copilăie de jocuri de putere, strategii și shootere. Poate influența negativ un astfel de joc? Știu că ai mai fost întrebată în ce măsură influențează sau cum dirijăm noi aceste tipuri de jocuri pentru cei mici?

Oamenii au tendința de a pune eticheta. Dacă este vorba despre un joc cu împușcături, automat devii cel violent. Oamenii nu pot vedea dincolo de joc, iar aici mă refer la avantajele unui joc în online. Descoperi strategii, înveți ce înseamnă să ai o echipă, să citești adversari.

Cum dezmințim mitul violenței?

În principiu o să încep cu lucrurile bune. Nu doar jocul pe care îl practic eu, dar și multe alte jocuri te învață lucruri de istorie, despre mitologia antică, mitologia egipteană. În același timp, te învață să lucrezi în echipă, un lucru care este esențial în creșterea noastră și pentru viitorul nostru. Să știi să comunici cu cineva să lucrezi în echipă, să obții un rezultat cu cineva și așa mai departe.

Eu am învățat foarte multe lucruri de la jocuri, inclusiv limba engleză.

Cum arată viața ta offline? Cum arată o zi?

Mă trezesc, îmi iau micul dejun, mă pregătesc pentru ziua respectivă, iar apoi sunt antrenamentele mele cu echipa unde învățăm teorie. Avem dreptul și la pauze, pauze menite să ne relaxeze. Putem face sport, adică exerciții fizice, meditație, să mâncăm, orice. Știu că foarte multă lume vorbește că noi ne jucăm nonstop și nu avem pauze și că este nociv. Da, poate deveni nociv dacă nu știi să îți iei pauze și să le cuantifici într-un mod smart. Trebuie să avem grijă de corpul nostru. Ce facem noi este același lucru pe care îl face o persoană care alege să stea pe canapea și să nu facă absolut nimic. Nu calculatorul face diferența, ci prioritatea pe care omul o desemnează, respectarea unor reguli de viață, de sănătate.

Ai mulți prieteni?

Consider că nu am foarte mulți prieteni. Un prieten pentru mine este o persoană care este prezentă la orice oră din zi sau noapte atunci când aș avea nevoie. Este foarte important acest cuvânt pentru mine, motiv pentru care sunt puțini și buni. Calitate, nu cantitate.

Ana Dumbravă: „Work hard, until you no longer have to introduce yourself!”

S-a întâmplat să fii recunoscută pe stradă după ce ai fost declarată cea mai bună din lume?

Da, am fost recunoscută. Din păcate, speram să fiu cunoscută mai devreme, având în vedere că lucrez din anul 2015 în scenă și lumea aproape că nu a auzit de mine sau de rezultatele mele. Acest lucru m-a dezamăgit într-un fel, dar și în același timp nu m-a afectat în carieră sau nu am spus: „Vai, nu mă cunoaște lumea, ar trebui să mă opresc din joc”. Mi-am continuat drumul, considerând că nu este ceva mega important să fiu recunoscută. Pentru mine importante erau rezultatele.

Cât durează antrenamentele tale, în medie, zilnic?

Depinde de ce avem noi planificat în săptămâna respectivă sau în luna respectivă. De exemplu, dacă avem un cantonament sau dacă avem un campionat foarte important, încercăm să lucrăm cât mai mult, să fim mai mult interesați de evenimentul respectiv și de aceea avem poate anumite ore în plus în general, când avem doar ore de antrenament, variază în jur de 6-8 ore pe zi.

Practic este o muncă normală dacă pot spune așa ca număr de ore.

Ai vreun motto după care te ghidezi în viață?

Am un motto pe care l-am păstrat de când am apucat să joc: „Work hard, until you no longer have to introduce yourself!”

Spune-mi ce îți place mai mult, să citești adversarii sau să-ți ajuți coechipierii?

Amândouă. Sunt sniper, deci trebuie să-mi citesc adversarii, să știu unde să mă poziționez, însă dacă ar fi să aleg, aș alege să-mi ajut coechipierii. Echipa este mai importantă. Chiar dacă joacă cineva foarte bine în meciul respectiv, suntem o echipă și mereu trebuie să ne ajutăm.

Ce-ți dorești acum?

În principiu, să sparg, această barieră care este greu de spart în scena feminină, să văd jucătoare profesioniste care joacă împotriva băieților și să ajung la un nivel mult mai mare. Îmi doresc să văd fete care joacă împreună cu băieții, să văd echipe mixte. Cred că ăsta e cel mai mare task pe care îl am în carieră și sper să îl pot îndeplini.

Te gândești să părăsești România?

Nu! Sunt o naționalistă și când jucam fotbal, îmi doream să fiu acolo pentru țara mea, să am drapelul României arborat.