Magicianul afacerilor pescuiește acum legume bio din „Grădina paradisului” de la Corbeanca

Lucian Giușcă este fondatorul Grădinii Paradisului, un business cu produse bio (legume și fructe) cultivate pe un teren în mijlocul Paradisului Verde a lui Cristian Țânțăreanu, de la Corbeanca. În jurul grădinii și a serelor sunt ridicate case de lux, valoarea de piață a terenului cultivat fiind foarte mare prin potențialul imobiliar. Însă Lucian Giușcă spune că deși achiziționase pământul ca și investiție, i-a dat altă destinație după ce s-a îmbolnăvit și medicul i-a prescris o schimbare totală în alimentație, preponderentă în legume bio, fără niciun fel de chimicale.

Primul business de amploare a lui Giușcă a fost Gipo Pescar, o afacere pe care a pornit-o în anii 90 alături de prietenul său, Popică. Gipo Pescar a fost primul magazin românesc modern de scule și accesorii pentru pescuit.

“După Revoluție, toată lumea își deschidea câte o afacere. Eu știind deja cum merge treaba cu sculele de pescuit, pentru că am fost pasionat de pescuit de tânăr și având o oarecare experiență, am deschis un magazin în Drumul Taberei, un butic la un parter de bloc. Am adus scule de prin Europa, până a intrat la mine un chinez care apoi m-a invitat în China și mi-a arătat ce scule se găseau acolo. Am început apoi să aduc cu containerul undițe, lansete și alte accesorii de pescuit, la prețuri foarte bune, dar și de o calitate extraordinară”.

Magazinul s-a dezvoltat, patronii au mai deschis un Gipo Pescar pe Nerva Traian și apoi încă unul la Gara de Nord, iar cu acesta din urmă au rămas până la final când au decis să vândă business-ul.

Giușcă s-a despărțit de Gipo Pescar în urmă cu ceva ani, când a primit o ofertă foarte bună de la un fond de investiții.

„Am luat bani frumoși atunci, păcat că cei care au cumpărat nu au știut să îl administreze”.

Am vizitat Grădina Paradisului într-o zi  însorită zi de octombrie. Ghid ne-a fost proprietarul, care mai întâi ne-a invitat în bucătăria de vară, unde se pregătesc de altfel în această perioadă conservele pentru iarnă (zacuscă de mai multe feluri, paste de ardei în toate tonalitățile de condimente, zarzavaturi de ciorbă).  Mirosul de legume coapte și plăcinte plutea ca un abur peste tot domeniul Grădinii. Pe niște pirostrii era așezat un tuci mare în care fierbea de ceva timp zacusca de vinete. Era probabil a zecea sau a 15-a serie de zacuscă, nici el nu mai știa să ne spună. „Am pus o umbrelă de soare deasupra tuciului ca să nu mai cadă vreo omidă din pom. Când faci agricultură bio, ai și din astea”, spune Giușcă amestecând zacusca să nu se lipească de fundul tuciului.

Iar mirosul de plăcinte venea din bucătărie unde Lidia, femeia care îl ajută la gospodărie de peste 23 de ani, pregătea dobrogene că auzise că venim în vizită.

Domnul Giușcă a vrut să ne invite în casă, însă, fără să vrem, pașii noștri se îndreptau către bucătăria de vară unde se pregăteau toate acele bunătăți. La intrare era un turnuleț de dovleci turcești, pentru plăcintă, culeși probabil de curând, iar în camera unde se pregăteau bunătățile erau lăzi cu ardei capia, roșii și multe borcane de murături și alte conserve pentru iarnă. Erau frumos etichetate, gata să ajungă în portbagajul prietenilor.

 „Tot ce am aici e un hobby. Nici nu am calculat vreodată câți bani m-a costat”

Gazda noastră, Lucian Giușcă supervizează în detaliu tot ce se întâmplă în Gradina Paradisului. A fost nevoie să-l întreb doar o dată ce fel de zacuscă face și a început să-mi arate toate borcanele: zacuscă de vinete, zacuscă de ciuperci, zacuscă de fasole, foarte iute și una puțin picantă. Mi-a arătat borcanele cu gogoșari și conopidă, cele cu sfeclă roșie murată, sticlele cu suc de roșii, bulion, dar și pasta de ardei iuți care „merge în orice sos” îmi șoptește un prieten de-al domnului Giușcă, venit să mai cumpere câte ceva pentru cămara proprie.

Am vrut să văd grădina, așa că m-a luat peste drum de casa lui, unde este grădina de 1000 de metri pătrați, în care fiecare locșor a fost cultivat o dată, de două ori, sau de câte ori s-a putut, pe an.

„A fost un an greu, a dat mana”, spune Giușcă arătându-mi câteva frunze uscate ale unor roșii. „Da, dar alții se plâng că nu au făcut nimic” încerc eu să-l încurajez. „E, am făcut, dar greu. Asta e abia a treia serie de roșii în solar”. „A treia? Dar câte culturi faceți pe an?”. ”Câte pot”.

De cum intri pe poarta grădinii, răsare impunător un solar imens despre care domnul Giușcă spune că a costat vreo 12 mii de euro, cu tot cu transport și montat, o instalație modernă, absolut uimitoare.

Ce m-a șocat a fost că fiecare bucățică de pământ era exploatată. A scos ceapa, a mai pus câteva răsaduri de fasole. Printre rândurile de roșii ce urmau să se culeagă, a pus câteva fire de broccoli, dar și ridichi de lună.

Tot acolo este și un solar mai mic doar pentru ardei: ardei gras, capia și gogoșar. Nu am văzut în viața mea ca în octombrie să culegi din grădină ridichi (da, din acelea de primăvară), roșii și fragede, cu un gust excelent, ușor iute.

„Uite, aici am spanacul de iarnă. Dar s-a scuturat sămânța de la un pătrunjel și a răsărit printre rânduri și acum nu mai știu cum să scap de el”, îmi mai arată domnul Giușcă ce mai are prin grădină. „Aici am pus roșii cherry că mai aveam 2 metri de teren nefolosit. E cam umbros, dar s-au făcut, însă ce crezi? s-au făcut și unele roșii cherry galbene, foarte bune. Acum le-am cules”.

În timpul acesta dna Lidia, bucătăreasa șefă, ieșea din solar cu o găleată de castraveți proaspeți și alerga să amestece în tuciul cu zacuscă.

Aș fi stat toată ziua cu Lucian Giușcă în grădină, să-mi vorbească despre plante, despre legume, despre business-ul cu conserve bio, mai ales că bătea un soare cald ce făcea să strălucească și mai tare gutuile dintr-un gutui mic, dar încărcat de fructe.

A trebuit să ne mutăm pe terasa din fața casei că erau gata dobrogenele și nu le puteam lăsa negustate. Așa că ne-am tras un scaun și dacă nu ne avertiza cineva cât e ceasul, m-ar fi prins seara ascultându-l.

„De unde sunt strugurii ăștia?” întreb eu privind cu poftă la niște struguri negrii, cu boabe mici și aburite. Nu văzusem viță de vie pe unde mă plimbase Lucian Giușcă. „Sunt de la proprietatea mea de la Ostrov. Am acolo niște viță de vie și mai am o proprietate la Fierbinți cu un pământ extraordinar de bun pentru grădină, nu ca aici. Aici m-am păcălit, am adus o grămadă de camioane cu pământ ca să-l pot face fertil, dar degeaba. Aici e un pământ lutos, m-am păcălit rău când l-am cumpărat. Am adus și câteva mașini cu bălegar de pasăre și când l-am întins pe câmp, un vecin mi-a făcut reclamație că miroase urât”.

„Păi și la Fierbiți cine lucrează?”

”Aia e problema. Nu găsesc oameni. Am avut un om anul trecut care a devastat tot, el fiind plătit să aibă grijă de gospodărie și de recoltă. Cred că la anul nu mai cultiv.”

„Pe vremea lui Ceaușescu copiam casete video și făceam un soi de contrabandă cu accesorii de pescuit”

Lucian Giușcă a fost 20 de ani în lotul olimpic de tir al României. A fost campion European, a participat la Olimpiade.

În bucătăria de vară stau înghesuite toate medaliile de la toate concursurile la care a participat și, la loc de cinste, cele două cărți olimpice. Da, a reprezentat România la Olimpiada din Mexic (1968) și la cea de la Munchen (1972). La aceasta din urmă, unul dintre prietenii săi, sportiv din lotul olimpic al Israelului a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai atacului terorist asupra sportivilor evrei.

Tot în Bucătărie mai atârnă pe pereți și multe capete imense de știucă: ale știucilor prinse de el, trofeele sunt dovada vieții lui de mare pescar, asta ca să nu se spună și despre el că exagerează, ca orice pescar.

 „Am făcut bani frumoși înainte de Revoluție și i-am investit în scule de pescuit”.

Lucian Giușcă a văzut oportunitatea unui business profitabil de foarte tânăr. Lumea îl știa ca „domn profesor” deoarece era profesor de mecanică. Însă, în timpul liber avea un mic business în zona de despre care nu se specifica nimic clar în lege: copia casete video. Avea șase video recorders și făcea câte cinci copii o dată la o casetă video. Fiind un om umblat, ieșise mult din țară cu Lotul Olimpic, își făcuse prieteni, așa că avea ușor acces la filme. Dar filmele erau în limba engleză. Găselnița a fost să aducă pe cineva care văzuse filmul respectiv, care înțelegea și puțină engleză și care era dispus, o oră și jumătate să povestească filmul, apoi să își înregistreze vocea în timp ce povestea secvențe din film. „Traducea mot-a-mot doar <bună ziua> și <la revedere>. Restul, povestea filmul”, povestește Giușcă râzând.

Business-ul a crescut și clienții au devenit mai pretențioși, astfel că la un moment dat a găsit o puștoaică, fata unui prieten, care știa engleză perfect și traducea mult mai bine și în detaliu. „Iar eu când dădeam drumul la înregistrarea casetei video, dădeam drumul și benzii de magnetofon și așa trăgeam voce peste”.

A făcut bani mulți din acest business și în paralel, mai aducea din străinătate, din deplasările sale, accesorii de pescuit pe care le vindea prietenilor, pescari pasionați.

Acum face business din grădină, mai exact din Grădina Paradisului. Lucian Giușcă spune că nu ies foarte mulți bani, a apărut din necesitatea lui de a avea produse proaspete și de calitate, a făcut investiții uriașe și acum vinde prietenilor ce iese din mâinile sale. Și ce iese, este extrem de gustos, iar asta pot să confirm după ce am gustat din toate bunătățile pe care le-am găsit în bucătăria de vară a casei din Corbeanca pe care am vizitat-o la început de octombrie.