Povestea unui român libanez. Lubnan Baalbaki: „am schimbat 3 școli, vreo 4 case și orașe și asta din cauza mutărilor pe care părinții mei au fost obligați să le facă pentru a ne salva viața” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Lubnan Baalbaki s-a născut la Beirut în timpul războiului. A copilărit într-o casă plină de artiști, fascinat de muzică și de pictură. Într-o perioadă în care copilul are nevoie de stabilitate, el a schimbat „3 școli, vreo 4 case și orașe și asta din cauza mutărilor pe care părinții mei au fost obligați să le facă pentru a ne salva viața. Însă acest lucru mi-a dat și o enormă putere și credința că viața trebuie apreciată și traită, plus că pacea a devenit scopul meu în viață”.

Sora sa era profesoară la Conservatorul din Liban, unde preda canto oriental. L-a prezentat la școală, unui profesor de vioară. Și așa a început drumul său artistic. Iar atunci când s-a gândit să vină în Europa pentru a-și deschide noi orizonturi muzicale, i-a apărut în cale un proiect muzical în Qatar, cu o orchestră care venise din România. Așa a ajuns să întâlnească mulți muzicieni români și, mult mai important, pe prima soție care era din Cluj. Nu știa română, dar s-a mutat în Ardeal. Apoi a venit la București, s-a îndrăgostit de România. A primit cetățenie. Și acum este un român libanez, mândru de ambele pașapoarte.

Iar vineri, Lubnan Baalbaki va dirija la Sala Radio primul concert cu public, după o lungă perioadă de concerte transmise live online, din motive pandemice. Lubnan Baalbaki se va afla la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, într-un frumos concert Mozart/Schubert (desfășurat cu participarea pianistei Sînziana Mircea). Până atunci, vă invităm să-l cunoașteți pe românul libanez Lubnan Baalbaki.

Cine este Lubnan Baalbaki?

Lubnan Baalbaki este un om care a copilărit înconjurat de artă, dat fiind că tatăl său era pictor. „Încă și acum sunt dimineți când simt mirosul culorilor și al pânzelor în casă… Sora mea mai mare este cântăreață – de muzică clasică orientală (arabă) – deci am început să trăiesc adrenalina scenei de când aveam 7 ani, mergeam în culise și mă uitam fascinat la muzicieni”.

Lubnan Baalbaki
Pictura „The Cafe” semnată de tatăl lui Lubnan Baalbaki, Abdelhamid Baalbaki

Lubnan Baalbaki și un nume care înseamnă „inima lui Dumnezeu”

Ce înseamnă numele dvs?

Numele meu, „Lubnan”, este, de fapt, „Liban” și se spune că vine din limba aramaică („Lub Anan”) și înseamnă „inima lui Dumnezeu”.

V-ați născut în timpul războiului civil, înainte să se reconstruiască Beirutul în anii ’90. Cum a fost copilăria dvs.?

Am fost născut în 1981, deci copilăria mea a fost trăită în anii 90 în timpului războiului. La acea vârstă, copilul are nevoie de stabilitate, eu am schimbat 3 școli, vreo 4 case și orașe și asta din cauza mutărilor pe care părinții mei au fost obligați să le facă pentru a ne salva viața. Însă acest lucru mi-a dat și o enormă putere și credința că viața trebuie apreciată și traită, plus că pacea a devenit scopul meu în viață.

Ați trăit într-o familie de artiști, pictori, muzicieni, actori, cum era atmosfera în familia dvs.?

Mereu au fost discuții artistice în casa noastră, prietenii tatălui meu fiind artiști din toate domenile de artă, mereu eram preocupat de frumos și de ce înseamnă el și cum se înțelege.

Citește și: „Nu e ușor să-ți vezi copilul respins și să nu știi de ce, să nu știi cum să-l ajuți să reușească”. Cum a ajuns pianistul Florian Mitrea să se îndrăgostească de libertatea greu de înțeles din Londra

Când v-ați dat seama că vreți să faceți muzică?

De când eram mic, aveam un pian și o lăută în casă. Am început să cânt pe ascuns, probabil din cauza timidității de copil, dar am fost apoi încurajat și de părinții mei.

Când am intrat la Conservator am ales să fac vioară. Sora mea este profesoară la Conservatorul din Liban, predă canto oriental. Ea m-a luat și m-a prezentat, la școală, unui profesor de vioară. Aveam 11-12 ani pe atunci. Am fost fermecat pe loc de sunetul viorii, dar mi-a plăcut foarte mult și profesorul, așa că am rămas să studiez vioara mai departe.

Lubnan Baalbaki
Lubnan Baalbaki și sora sa Soumaya Baalbaki

Cine v-a încurajat și v-a ajutat cel mai mult în carieră?

Mulți oameni mi-au fost alături, familia mea, fosta mea soție, profesorii mei – și îl menționez aici pe primul profesor de dirijat, Petru Sbârcea, care mi-a marcat drumul. Apoi l-am întâlnit pe maestrul Horia Andreescu și pe alții.

Lubnan Baalbaki: „explozia a intrat la noi, în casele noastre, când stăteam în liniște și în pace”

Beirutul a fost distrus în timp de 15 ani de război civil, iar anul trecut a fost din nou victima unor explozii care au lăsat sute de mii de oameni fără acoperiș. Cum ați trăit dvs. acele momente?

Acel moment nu-l voi uita niciodată, cred că tot ce am trăit în război nu m-a marcat atât. Atunci știa lumea că era război, dar această explozie a intrat la noi, în casele noastre, când stăteam în liniște și în pace.

Eu locuiesc aproape de portul din Beirut și casa mea a fost devastată, dar mulțumesc lui Dumnezeu că familia mea, prietenii și cu mine am scăpat cu bine!

  • Lubnan Baalbaki și aparatamentul lui după explozia din Beirut
  • Lubnan Baalbaki și aparatamentul lui după explozia din Beirut

Care este situația acum în Beirut?

Libanul este o țară absolut minunată, cu marea și munții si peisajele sale și Beirutul are o existență de 5000 de ani, multiculturală. Din păcate, acest mic rai se află într-o zonă plină de conflicte și până nu se face pace în Orientul Mijlociu vom rămâne vulnerabili „curenților” conflictuali care vin de peste tot.

Ați trăit mult timp în România, nu v-ați gândit să rămâneți definitiv aici… sau să vă mutați în altă parte, departe de situația incertă din Beirut?

Un artist este un cetățean mondial, nu are granițe, acolo unde se cântă, acolo se află și el. România a „furat” o mare parte din inima mea și voi rămâne sub farmecul ei.

Mi-a plăcut mult în România natura. Apoi, în 2003, când am venit eu aici, încă era multă simplitate în România și m-a atras mai ales zona rurală, tot ceea ce însemna „la țară”. La noi, în Liban, era deja totul modernizat, nu mai vedeai așa ceva.

M-am căsătorit și am o fetiță. Mi-am făcut prieteni în București, mi-am construit o viață în România.

Vorbeam despre anii petrecuți în România. Ați terminat Conservatorul din Liban și apoi ați venit aici pentru a deveni dirijor, urmând cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. De ce România? Și de ce Cluj?

A fost o coincidență totul, dar parcă era și un destin. Mă gândeam de ceva timp să plec din Liban și să îmi perfecționez studiile muzicale undeva în Europa. În Liban, privim Europa ca fiind o destinație ideală de studiat muzica clasică la un nivel bun.

Întâmplător, în perioada în care mă gândeam la acest lucru, a fost un proiect de operă în Qatar și eu m-am ocupat de participarea corului din Liban pentru acest proiect. Orchestra venise din România. Și așa am întâlnit mulți muzicieni români și tot astfel mi-am cunoscut și prima soție care era din Cluj. Iată deci cum m-au condus pașii spre România.

Știați română atunci când ați venit?

Nu, am învățat aici. De la soția mea, dar și urmând un an de zile de limbă română la Facultatea de Litere din Cluj. Era un curs special pentru toți studenții străini veniți, din toată lumea, în România. Și anul următor am început studiile la Conservator.

Și cum ați învățat limba… cum vă descurcați?

M-am integrat foarte repede în societate, am învățat limba repede și cred că o stăpânesc bine și am învățat și tradițiile românești. Ca să nu mai zic de bucătăria românească: sarmalele, mămăliga, ciorba de vacuță…

Ce știați despre România înainte să ajungeți la Academia de Muzică din Cluj?

Știam că în Liban, la filarmonică, erau muzicieni buni și serioși din România, știam că sunt foarte buni violoniști.

Și cum v-au primit clujenii?

Am avut familie la Cluj. Aici m-am căsătorit și am o fetiță, Nour. Mi-am făcut prieteni în București, mi-am construit o viață în România.

Lubnan Baalbaki
Lubnan Baalbaki și fiica sa Nour

De la Cluj, ați venit pentru studii de masterat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Cum a fost trecerea pentru dvs.?

Am avut norocul să fiu studentul unor doi mari maeștri: Petru Sbârcea la Cluj și Horia Andreescu la București și școlile lor se completează la perfecțiune. Apoi am mai făcut și doctoratul cu Prof. Dr. Dan Dediu, de la care am învățat foarte multe lucruri.

Cât de mari vi s-au părut diferențele culturale, sociale, muzicale?

Într-adevăr sunt diferențe multe, dar diferența este o bogăție. De fiecare dată când vin în România vizitez ambele orașe (Cluj și București). România e frumoasă în diversitatea ei.

Acum câțiva ani ați primit cetățenia română. Ce v-a făcut să aplicați? Și ce a însemnat acel moment pentru dvs?

Cetățenia pe care am primit-o este experiența culturală pe care am trăit-o și pe care o trăiesc, este acea bogăție pe care o simt, este datoria pe care o simt. Am invitat soliști români peste tot unde am dirijat, am dus orchestre românești în turneele mele. Când am dat examenul de cetățenie și am primit pașaportul a fost un moment foarte important din viața mea! Eram deja de mult timp aici și era mult mai simplu din punct de vedere practic să fiu și cetățean român.

Citește și: „Am închis ochii și am crezut că îl ascult pe Dinu Lipatti”. Cum arată viața pianistei Alexandra Dariescu în Marea Britanie? Și ce spune despre o întoarcere în țară

Sunteți mai mult român sau mai mult libanez?

Sunt foarte multe asemănări între cele două societăți, ambele țări au avut momente de glorie, dar și momente de suferință, mă mândresc că port ambele cetățenii.

Lubnan Baalbaki: fără libertate viața e un calvar

Din anul 2012 ați devenit dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban și apoi ați înființat prima Orchestră de Tineret de acolo. Cum a fost întoarcerea acasă?

M-am întors cu mult entusiazm și cred că tot ce am învățat în Europa m-a ajutat să fac o diferență pe scena muzicală din Liban.

Lubnan Baalbaki
Lubnan Baalbaki și Orchestra Națională Radio/ Foto: Rami Maalouf

Ce înseamnă pentru dvs. muzica?

Libertate

Dar libertatea?

Fără ea viața e un calvar.

Care a fost momentul în care v-ați simțit artist?

Când eram eu pe scenă și profesorii mei mă aplaudau…

Și, ultima întrebare, ce planuri muzicale aveți în următoarea perioadă?

Aștept cu entuziasm concertul cu Orchestra Naționala Radio pe 4 iunie, apoi am un concert – după o lungă pauză – cu Filarmonica din Liban pe 25 iunie, în aer liber, cu public. Pregătesc după aceea un concert mare, în memoria victimelor exploziei din Beirut, pe 4 August. Încercăm să organizăm acest concert in memoriam chiar la locul exploziei, în port.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO