Preot, dascăl sau director de școală, trei apelative care întruchipează același om: George Lili Berceanu:„Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi”

Știu că aveți și un ansamblu folcloric, iar copiii adoră să facă parte din el și e cumva un imbold pentru a crește rezultatele. Se pare că funcționează ideea de a face parte din ansamblu, dacă au frecvență la școală. Ce-mi puteți mărturisi?

În anul 2013 am înființat un ansamblu de dansuri populare tradiționale, având în vedere că localitatea Conteșți avea o bogată istorie în ceea ce privește dansul popular. Am contactat un coregraf profesionist din localitatea vecină, d-l Boboc Ion, care în primii doi ani a lucrat benevol. Primăria din Contești văzând beneficiul de imagine adus comunității, a înregistrat ansamblul la OSIM și a angajat coregraful . 

Ansamblul “Florile Teleormanului” a participat de-a lungul timpului la numeroase competiții naționale și internaționale de unde a venit cu foarte multe premii, a avut numeroase apariții televizate la posturile media locale și naționale și a reprezentat România la multe evenimente internaționale, cel mai important fiind Târgul Internațional de Turism desfășurat la Parlamentul European din 2017. 

De-a lungul timpului, mulți elevi ai școlii au făcut parte din ansamblu, el fiind folosit ca mijloc de combatere a absenteismului deoarece participarea la evenimentele interne și internaționale era condiționată de participarea școlară.

Anul acesta Ansamblul Florile Teleormanului împlinește 10 ani de activitate și în 24 – 26 martie va avea loc Festivalul “Tradiție și dans în Contești”- Festivalul de tradiții şi obiceiuri din cadrul proiectului “„ Tradition and Dance – Bridge over the Danube” RO-BG 511, proiect finanțat prin programul Interreg V-A România-Bulgaria. În cadrul acestui proiect cu o finanțare de 1.800.000 euro s-a construit  Școala de dans popular Contești care cuprinde o locație de cazare și masă, o sală de repetiții și un amfiteatru de 400 de locuri.

Mai lipsește să fiți doctor numit pe vreo diplomă de-a dvs, căci unul din suflete sunteți, cred cu tărie. Cum reușiți să glisați între toate aceste meserii?

Nu cred că merit să fiu doctor. Doctor este acela care salvează viețile oamenilor și fac o reverență în fața tuturor medicilor. Cât privește sufletele oamenilor, cred că sunt mai mult un sfătuitor și un ascultător. Sunt mulți oameni care suferă, care au avut parte de traume, care au nevoie de o vorbă bună.  Pentru asta suntem aici, în biserică, pentru a-i asculta, pentru a le arăta că nu sunt singuri niciodată, pentru a-i sprijini și pentru a-i determina să continue căutând și găsind motivație și ajutor. Dumnezeu și sfinții săi sunt întotdeauna acolo sus așteptând să ne ajute, și să ne fie alături mai ales în momentele delicate. 

Pe lângă credință multă, ce alte ingrediente mai aveți la îndemână? Poate dragoste pentru comunitate?

Credința este foarte importantă pentru fiecare dintre noi. Dacă nu avem credință nu vom reuși nici în mântuirea sufletului, nici în activitățile noastre zilnice. E nevoie să credem în forțele și cunoștințele noastre, în ajutorul semenilor și nu în ultimul rând în sprijinul lui Dumnezeu care “nu voiește moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu.”  Dragostea, da, este cea mai importantă virtute. Dacă dragoste nu avem, suntem ca arama răsunătoare, goi pe dinăuntru. Îi iubesc foarte mult pe copii și cred cu tărie că fiecare dintre ei trebuie să aibă șansa să reușească în viață. Iar dacă această șansă nu vine din familie, o căutăm în altă parte și trebuie să o găsim. Îmi aduc aminte de doi copii mici, o fată și un băiat pe care tatăl lor îi trimitea la cerșit pentru băutură și țigări. Nu își doreau decât să aibă curent electric că să se poată uita la desene animate. Le luam dulciuri, jucării, mâncare. Fetei i-am promis că dacă vine la școală îi cumpăr câte un sandwich zilnic. Cel mic mi-a zis într-o zi „Tu ești singurul care mă iubește în lumea asta”. Am plâns. Sunt cuvintele care m-au motivat în multe momente grele ale mele. Acum, copiii vin zilnic la școală. Tatăl lor a murit, mama s-a recăsătorit și ei au acum o viață normală. 

George Lili Berceanu:„Mi-am dorit de mic să devin preot”

Pe lângă sentimentele frumoase care vă înconjoară, ați simțit totuși odată cu toate atribuțiile pe care le aveți, și o anumită doză de presiune, mai ales că nădejdea toată e pusă în brațele și capacitatea dvs?

Da! Uneori am simțit presiune, alteori am simțit că munca mea e în zadar, am simțit că nu am sprijin, că sunt prea multe, că îmi neglijez familia, că trebuie să renunț. Dar de fiecare dată a fost ceva care să treacă peste toate și să mă motiveze pentru a continua, o întâmplare, o vorbă, un mesaj. Probabil, cea mai motivantă întâmplare pentru mine a fost întâlnirea un un fost elev care a este acum polițist.   

Eram acum un an la Evaluarea națională pentru clasa a VIII-a și după terminarea probelor trebuia să ducem lucrările elevilor la ISJ escortați de un polițist. Era Victor, un fost elev foarte bun al școlii. După ce ne-am salutat, l-am întrebat dacă își mai aduce aminte când trebuia să dea el examenul de evaluare națională și la proba de matematică, mai era o jumătate de oră să înceapă examenul și nu mai apărea. L-am luat pe dirigintele lui, Florin, profesorul de sport și am plecat la el acasă. Era singur acasă. L-am găsit dormind. L-am luat așa cum era îmbrăcat și ne-am întors la școală. A dat proba la matematică, a luat o notă mare și a intrat la un liceu foarte bun. Acum este polițist și dacă rata examenul, probabil că viața lui ar fi avut o altă direcție. La întrebarea mea mi-a răspuns: “Credeți că pot să uit vreodată ce ați făcut pentru mine?” În acel moment am înțeles că trebuie să continui, că mai sunt asemenea elevi care au nevoie de ajutor pentru a reuși. 

Haideți să ne întoarcem cu ani în urmă, să dăm file din cartea vieții dvs înapoi. Ați dorit să îmbrăcați hainele preoțești de când erați mic?

Am copilărit în localitatea Frumoasă, de partea cealaltă a răului Vedea. Mi-am dorit de mic să devin preot pentru că bunicul meu din partea tatălui, Moș Fane Berceanu, a fost o inspirație pentru mine. Mă lua cu el la slujbele sărbătorilor importante când cânta la strană de răsuna biserica. Eram foarte mândru de el. Mă punea și pe mine să citesc psalmii. Era prieten cu un preot de la Dâmbovița care, când venea la noi, îmi aducea mere și mă învăța să cânt. Toate astea m-au influențat în alegerea mea de a studia la Seminarul Teologic de la Curtea de Argeș și mai apoi la Facultatea de Teologie din Craiova.

V-ați imaginat vreodată că o să îmbrăcați și hainele profesorale? Vă jucați „de-a școala” când erați mic? 

Nu mă jucăm de-a școala când eram mic. Pe stradă eram puțini copii, doar eu și două fete, surori, vecine cu care mă jucam, ne mai ciondăneam, rupeam pomii. Copilării! Am împărțit copilăria cu ele. Țin minte că atunci când ne-a întrebat domnul învățător ce vrem să ne facem când o să fim mari, pentru a nu fi asemenea majorității, care voia să fie polițist sau doctoriță, am spus că vreau să fiu macaragiu. 

George Lili Berceanu:„Am o fată. I-am transmis că cel mai important în viață este să ai credință în Dumnezeu”