Preot, dascăl sau director de școală, trei apelative care întruchipează același om: George Lili Berceanu:„Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi” - Pagina 4 din 4 - LIFE.ro
Sari la conținut

Cine din familia dvs v-a mai insuflat plăcerea pentru carte?

Același bunic din partea tatălui mi-a insuflat plăcerea de carte. Părinții mei lucrau și nu aveau timp de mine. El însă de la 3 ani m-a învățat să socotesc, să scriu și să citesc cu litere mari. El m-a învățat prima poezie „Mama lui Ștefan cel Mare”. Îmi spuneau vecinii că o ziceam foarte stâlcit pentru că nu pronunțam cuvintele bine. Țin minte că aveam un atlas geografic pe care îl puneam pe pătură rezemat de perete, ca o tăblie. Pe el puneam o cutie de chibrituri pe care o loveam cu degetul. Fiecare față a cutiei valora un număr diferit de puncte pe care trebuia să le adunăm la fiecare lovitură. Cine ajungea la o sută câștiga. Bunicul meu a fost cea mai importantă persoană din copilăria mea.

Apropo de familie, al câtelea copil sunteți? A mai urmat careva calea profesoratului sau a preoției?

Sunt singurul copil al familiei. La nașterea mea mama a avut mari probleme și nu a mai putut avea copii, deși cred că și-a dorit foarte tare.

Care sunt cele mai dragi amintiri din vremea copilăriei dvs?

Cele mai dragi amintiri din vremea copilăriei sunt cele de până la 14 ani când am plecat la școală la Curtea de Argeș. Îmi amintesc cu drag de mersul cu colindul dimineața la ora 5.00 prin zăpada de jumătate de metru, păziți de câini și de bunicul meu care ne însoțea. Îmi aduc aminte de zilele de vară toride când mergeam desculți prin praful de trei degete către răul Vedea și nu ne ardeam la picioare, de serile când ne jucam “ascunsea” sau “fugitea”.

Părinte, aveți copii? Ce credințe și valori le insuflați?

Am un copil, o fată, Andreea, care este în clasa a VII-a. I-am transmis că cel mai important în viață este să ai credință în Dumnezeu și respect față de tine și față de ceilalți. Dacă te respecți pe tine, înseamnă că te îngrijești, că înveți carte pentru ca mai târziu să ai un loc de muncă, îți faci planuri și proiecte pentru un viitor mai bun. Dacă îi respecți pe ceilalți și ei te vor respecta pe tine, nu vei intra în conflicte, vei primi ceea ce ți se cuvine, vei avea o familie. Am învățat-o să ajute pentru că nimic nu se poate compara cu sentimentul pe care îl ai atunci când ajutorul tău poate schimba destine. Și nu în ultimul rând, am învățat-o perseverența. Să nu renunți la prima încercare. Să te adaptezi și să te îmbunătățești pentru a fi mereu cea mai bună versiune a ta care va reuși în tot ceea ce își propune. 

Ea face judo de performanță de la 7 ani, nu pentru că i-am sugerat noi, ci pentru că a fost fascinată de o demonstrație văzută atunci când era în clasa pregătitoare. Și credeți-mă că cele mai emoționante momente pentru mine au fost atunci când a pășit pe podiumul competițiilor din Grecia sau Bulgaria purtând pe spate steagul României.

George Lili Berceanu:„Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi”

M-ați emoționat. Dar celor de la școală?

Copiilor de la școală le transmit aceleași învățături și valori. Credința, nădejdea, dragostea, respectul, adevărul, perseverența, loialitatea.

Cum sunt copiii din vremurile dvs și vremurile de acum? Cât de schimbate sunt generațiile?

Cu siguranță fiecare generație de copii este diferită de cea precedentă. Copiii de pe vremea mea, poate erau mai respectuoși, poate munceau mai mult. Dar copiii din vremea de astăzi sunt mai inteligenți, sunt fascinanți, sunt curioși, mai inventivi. Cred că reușita muncii noastre cu ei ține de adaptabilitatea noastră de a crea povești în care să îi implicăm și să le arătăm că ei joacă acolo rolul principal.

În accepțiunea dvs, unde ar trebui să fie schimbarea? De unde să plece?

 Deși pare un clișeu, schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi. Dacă ne-am adapta la vremurile în care trăim și am încerca mereu să ne îmbunătățim abilitățile și comportamentul pentru a deveni tot timpul cea mai bună versiune a noastră, cu siguranță am lăsa urme și acțiunile noastre ar aduce de fiecare dată plusvaloare. Dar, din păcate, nu facem asta, ne lăsăm în voia sorții, suntem monotoni, rămânem în rutina noastră chiar dacă uneori nu ne mai regăsim obiectivele în ceea ce facem. 

Dar totuși trebuie să ne rămână speranța că fiecare zi de mâine vom fi mai buni, vom face mai mult bine și vom primi ceea ce ne dorim de la societate și de la viață.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora