Căutare

Share this article

Ramona Voiculescu este jurnalist și locuiește de 18 ani în Italia. Și-a început activitatea în presa argeșeană iar la un moment dat a simțit nevoia să ia viața de la zero în altă parte. Așa că s-a înscris la Facultatea de Comunicare și relații publice din Udine, regiune din nordul Italiei.

Ramona Voiculescu l-a cunoscut după ceva timp pe cel care care urma să-i devină soț și alături de care avea să-și întemeieze o familie în Italia. După zece ani s-a reîntors să-și termine studiile în România și a intrat din nou în presa argeșeană. Ani de zile Ramona Voiculescu a făcut naveta între casa ei din Italia și cea din România, iar azi este blocată în a doua ei țară.

Cu abilitățile unui jurnalist poate descrie foarte bine situația de azi din Italia și are capacitatea de a informa corect. Astfel, pe lângă povestea ei de viață și de carieră, am avut curiozitatea de a o întreba și care e situația generată de această epidemie declarată de acum două zile pandemie de Coronavirus la nivel mondial.

Am aflat că sistemul sanitar din Italia este aproape de a intra în colaps, iar obligația noastră este de a învăța din greșelile lor.

Pentru că Ramona Voiculescu i-a îndemnat pe români să nu se întoarcă în țară, a fost amenințată de către cei de-o patrie cu ea, pe motiv că le alarmează familiile și că acestea din urmă nu-i mai primesc acasă.

Aflați mai jos povestea unei vieți de la zero într-o țară care azi e aproape decimată de acest virus și mai ales cum reușește Ramona Voiculescu să facă față temerilor pentru familia ei din România și cea din Italia.

Citește și:

Există vaccin împotriva noului Coronavirus? Și care este povestea medicului desemnat de Ministerul Sănătății să comunice pe problema infecțiilor cu Coronavirus în România?

E panică mare și la noi. Ai văzut? Pare că e situația de acum două săptămâni din Italia…

Ramona Voiculescu: Da, am văzut. Sper doar ca românii să învețe din greșelile noastre, să nu intre în panică, dar nici să fie relaxați. Aici, încă de la început am văzut numai glumițe în mediul online și la televizor, oameni care spuneau că nu trebuie să exagerăm, că mor doar bătrânii. Asta m-a deranjat mai mult decât orice. În clipa aceea mă gândeam doar la bunicile mele din România. Soacra mea de aici, care este o italiancă de 82 de ani, mi-a spus: „Am supraviețuit foametei din timpul războiului, parcă nu aș vrea să mor de la o răceală”. Mi s-a făcut pielea de găină instantaneu. E o femeie extrem de rațională, la curent cu tot ce se întâmplă, care nu e panicată la rândul ei. E trist și am fost foarte dezamăgită de reacția oamenilor.

Unde anume în ești în Italia?

Sunt într-o stațiune la mare, se numește Lignano Sabbiadoro, în regiunea Friuli-Venezia Giulia, între Udine și Veneția, în nordul Italiei.

Stațiunea este afectată?

Nu sunt cazuri aici, sunt la 30-40 de kilometri de noi. În regiune sunt peste 100 de cazuri care au apărut târziu, dar dintr-o dată. A început cu profesorii universitari, de la o întâlnire dintre profesorii universitari de dinainte de a izbucni epidemia.

Tu de cât timp ești în Italia?

Ramona Voiculescu: Sunt de 18 ani în Italia, sunt căsătorită aici și am dublă cetățenie.

Ramona Voiculescu

Ooo! Dar am văzut pe blogul tău articole scrise recent din Pitești. Ai lucrat ca jurnalist în Pitești?

Ramona Voiculescu: Am lucrat la televiziunea locală Terasat, apoi la Antena 1 Pitești. Am început ca reporter, apoi am avut o emisiune a mea și apoi am plecat în Italia și am abandonat pentru o perioadă jurnalismul.

Ai plecat că te-ai îndrăgostit și ai vrut să începi o viață nouă?

Ramona Voiculescu: M-am îndrăgostit ulterior. Am vrut să încep facultatea în Italia. M-am hotărât să întrerup facultatea de Drept pe care o începusem în România, să-mi caut un job în afară și să termin o școală în afară. Așa că m-am înscris la Facultatea de Comunicare și relații publice de la Udine.

Așa pur și simplu? Ai pus degetul pe hartă și te-ai dus acolo?

Îmi doream foarte mult să plec. Cu ajutorul unor prieteni de familie am avut posibilitatea să-mi găsesc un job. Îmi doream să ajung undeva unde să nu fiu singură pe lume, să am pe cineva alături la care să pot apela dacă este nevoie. În același timp să fac și o facultate care să se potrivească cu stilul meu. Simțeam nevoia să schimb ceva ca să-i pot oferi ceva copilului meu. Aveam un copil de trei ani și jumătate, din prima căsătorie. Acum am un băiat de 21 de ani și un băiat de 7 ani.

Și ai plecat cu el?

Nu, a rămas cu părinții mei. Eu eram proaspăt divorțată și cred că și acesta a fost un motiv de a-mi dori să o iau de la zero. Cred că simțeam nevoia să fug.

Și ai terminat facultatea acolo?

Îmi lipsește un an să termin facultatea. A fost o mare idioțenie din partea mea că am întrerupt-o și soțul meu mereu îmi spune: „Mai ai câteva examene de dat ca să termini facultatea”. Am întrerupt facultatea din Italia pentru că mi s-a pus mie pata să termin Dreptul început în țară. Eu sunt foarte imprevizibilă, sunt instinctivă în tot ce fac. M-am întors în România, am terminat dreptul și am revenit și în presa scrisă și online în același timp. Presa din Pitești.

Și soțul tău ce a zis?

Soțul meu a fost întotdeauna foarte înțelegător cu ceea ce înseamnă pasiunea mea pentru presă. Stăteam când în Italia, când în România.

Când ai revenit mai exact?

Acum opt ani de zile lucram în Pitești, colaboram cu mai multe site-uri de știri și am fost o perioadă de câteva luni de zile director la un săptămânal. Asta după o absență de zece ani din presă.

Dar în Italia ai încercat să faci presă?

Recent am publicat pe un site de știri din regiune un articol legat de Coronavirus în România.

Cumva casa și familia îți sunt în Italia….

Ramona Voiculescu: Casa și familia nu pot să spun niciodată că sunt într-un singur loc. E o chestie foarte ciudată: când sunt în România mi-e dor de tot ce înseamnă viața din Italia. Când sunt în Italia simt că o parte din mine lipsește și a rămas în România. Eu nu pot să mă simt mai acasă într-unul din aceste locuri. Este ca și cum un cerc nu este închis. Asta simt.

Ramona Voiculescu alături de soțul și fiul ei cel mic

Acum ești în Italia de când?

Ramona Voiculescu: De astă iarnă. M-a prins aici toată nebunia. Am fost în România de sărbătorile de iarnă și spre sfârșitul lui ianuarie ne-am întors.

Nu te-ai gândit să te întorci în țară când a izbucnit epidemia?

Urmăream deja tot ce înseamnă Coronavirus și în China, și la nivel mondial, am simțit că mă interesează subiectul, simțeam că e ceva care merită mai multă atenție. Dar foarte repede am realizat că mai bine rămân aici, că nu e bine din multe puncte de vedere să mă întorc.

Cum ar fi?

Ramona Voiculescu: Am ales să locuiesc în această țară, sunt și cetățean italian și normal este să-i accept și să-i respect regulile. Nu să fug, nu să întorc țării din care fac parte. Apoi m-am gândit la pericolul la care poate fi expusă familia mea sau celelalte persoane cu care mă pot întâlni. De la bun început s-a accentuat în Italia faptul că poți deveni contagios fără să ai simptome. Următorul lucru la care m-am gândit a fost: dacă ne întoarcem mulți, sistemul sanitar din România va face față unui flux foarte mare de pacienți? Italia deja începea să se confrunte cu cazuri tot mai multe și deja se vorbea despre probabilitatea incapacității sistemului sanitar. Atunci era o probabilitate, acum e o certitudine. Motiv pentru care m-am hotărât să nu mă întorc. Am vorbit și cu părinții mei iar ei m-au sfătuit să rămân în Italia în primul rând pentru că sistemul sanitar este mai bun, iar asta trebuie să o recunoaștem. Sunt într-un loc protejat în Italia fiind o stațiune la mare, un loc izolat, nu sunt într-un oraș mare unde să am motive în plus să mă sperii. Lumea nu s-a panicat, nu s-a dus înnebunită la cumpărături, au reacționat decent, normal.

Ți-e frică?

Nu. Teamă da, dar frică nu. Aș fi inconștientă să spun că nu simt o teamă.

De ce ți-e teamă?

Mi-e teamă de faptul că nu se știe nimic despre virusul acesta și mi-e teamă pentru familia mea, iar aici mă refer la părinți, la bunici… Și mi-e teamă să nu ni se schimbe viața de zi cu zi. De exemplu copilul meu de șapte ani are atât de multe cunoștințe despre Coronavirus, cunoștințe pe care ar trebui să le aibă mulți adulți. Aseară, înainte să ne culcăm îmi spunea: „Mama, hai să-ți spun ce am înțeles eu despre Coronavirus”. Îmi plăcea seninătatea cu care vorbea, dar eram conștientă că e o lecție de viață pentru el.

Gândește-te că aici sunt închise școlile.

Și aici!

Da, dar în Italia rămân închise până pe 3 aprilie. Ce m-a mai deranjat a fost reacția mamelor din veșnicele grupuri de părinți de pe WhatsApp. Toată lumea își punea problema că nu are ce face cu copiii, reacții pur și simplu absurde: „Vai, dar cum să închidem școala pentru o răceală”.

Ce s-a întâmplat în perioada asta de carantină? Ce au făcut oamenii și copiii? Am auzit tot felul de lucruri cum că terasele erau pline, locurile de joacă, copiii au privit închiderea școlilor ca pe o vacanță și au plecat cu părinții la schi… Lucrurile astea ar putea să se întâmple și la noi dacă nu învățăm de la voi…

Sunt convinsă că în orașele mari s-a întâmplat asta. Nu știu dacă se referă la copii, cât la tineri, la adolescenți. Adolescenții simt nevoia să ia în râs atunci când se întâmplă ceva de genul acesta: „Mie nu mi se întâmplă nimic, avem vacanță, hai să ieșim, să ne întâlnim…”. Aici activitatea mare a fost în pub-uri, discoteci, restaurante. Tocmai de aceea s-a și luat măsura de a se închide aceste locuri. Dar reacția oamenilor nu a fost promptă.

Au văzut această izolare ca pe o vacanță…

Exact. Și cu toate acestea trebuie ținut cont că fiecare instituție de învățământ se descurcă așa cum poate pentru a asigura cursuri online elevilor. Copilul meu cel mare, student aici în Italia, susține examenele prin intermediul unor videoconferințe pe Instagram. A existat o flexibilitate din partea profesorilor și dorința ca elevii și studenții să nu rămână în urmă cu materia pentru a nu exista riscul de a pierde anul școlar.

Care e situația generală acum acolo? Care e vibe-ul pe care îl simți? Mai ieșiți la cumpărături?

Da, dar nu mai ies la fel de des. Eu am tot spus chestia asta: nu este de luat în râs omul care se duce să facă niște cumpărături mai consistente. Dacă te duci la cumpărături cu gândul că nu mai găsești mâncare, mi se pare exagerat. Dacă o faci pentru a evita să te duci zi de zi la supermarket și a intra astfel în contact cu multe persoane, are o logică. Eu așa am motivat momentul în care am făcut cumpărături pentru o săptămână, nu am mai făcut doar pentru două zile.

Pe stradă cum simți oamenii? E panică?

În ceea ce am întâlnit eu nu este panică. Dar în orașele mari, da. Din ceea ce se vede la televizor, din ceea ce apare în online, oamenii nu au reacționat tocmai bine peste tot. S-au speriat că nu au mai găsit măști, dezinfectanți, nu știau ce se întâmplă, dacă mai vine marfă sau nu la supermarket. Acum chiar s-a asigurat transportul mărfurilor, iar supermarketurile sunt permanent aprovizionate. Oamenii au avut acces la informație, au avut transparență în comunicare din partea autorităților și atunci panica a scăzut.  Dar în momentul în care întreaga Italie a fost declarată zonă roșie, în Roma au ieșit la cumpărături în mijlocul nopții. Ce s-a întâmplat în momentul acela? Angajații supermarketului nu lăsau să intre decât în număr redus de persoane. Oamenii stăteau cu cărucioarele la coadă pentru că au înțeles că trebuie să respecte regulile. E nevoie de fiecare cetățean în parte pentru a stopa epidemia.

Cei doi copii ai Ramonei Vasilescu

Ce părere ai despre românii care au dat buluc la vama Nădlac?

Inconștienți. Eu am scris pe blogul meu un mesaj în care am spus că este cel mai bine să rămână acolo unde sunt, să nu se întoarcă. Am continuat să spun, atât cât puteam în mod obiectiv de fiecare dată că aceasta e cea mai înțeleaptă decizie. Am primit mesaje de amenințare pentru că mi se reproșa că le alarmez familiile și nu-i mai primesc acasă. Acum îi vedem ce fac când ajung în România. Dau dovadă de inconștiență și egoism.

Unde ai primit mesajele de amenințare?

Pe Facebook și veneau din partea unor români din Italia, pe care nici măcar nu-i aveam în lista de prieteni. Nu le-am luat în seamă, nici măcar o clipă nu m-am simțit intimidată de ele, eu mi-am văzut de treaba mea. Doar că mi-au arătat încă o dată reacția diferită pe care poate să o aibă fiecare în fața fricii și în fața unei situații dificile cu care trebuie să se confrunte.

Offf

Ramona Voiculescu: De ce oftezi?

Mi se pare că trecem printr-o chestie pentru care nu eram pregătiți… Ce spun părinții tăi? Le e teamă pentru tine?

Nu.

Le e teamă pentru ei?

Pentru ei, bănuiesc că da, dar nu vor să-mi spună. Mesajul pe care mi-l transmit prin voce, prin vorbe, prin atitudine este pozitiv, optimist, de încredere. Dar simt.

Ce înseamnă că sunt orașele închise la voi? Nu poți să mergi dintr-un loc în altul?

Ramona Voiculescu: Dacă stăm să gândim logic este imposibil să blochezi total un oraș pentru că este nevoie și ca oamenii să fie de acord să facă lucrul acesta. Dintr-un oraș nu ieși printr-un singur loc, iar apoi trebuie să ne gândim la infrastructura care există în Italia. Se fac anumite controale în special în orașele mari, cum a fost Milano, de exemplu. Au reacționat ciudat și italienii, nu doar românii, care plecau din Milano ca să ajungă în sud. Acum măsurile sunt mai severe și se aplică pedepse mult mai serioase pentru că există capete de acuzare noi. Sunt mai multe controale, mai multe blocaje, dar nu s-au oprit trenurile, nu s-au închis autostrăzile. Deocamdată e nevoie de o declarație pe proprie răspundere pe care să o completezi în momentul în care ieși din localitate și în care să treci motivul pentru care vrei să ieși. Dacă locuiești în mediul rural și ai nevoie de cumpărături sau asistență medicală, ce faci? Completezi motivul în declarația pe proprie răspundere. Dacă se dovedește că nu făceai ce ai spus și mai ești și suspect de Coronavirus atunci situația devine mult mai gravă.

Care e situația în spitale? E adevărat că e lipsă de cadre medicale și că se trece la triajul celor care vor fi salvați?

Nu sunt zvonuri, sunt lucruri afirmate de autoritățile italiene. Se fac angajări noi, se aduc inclusiv persoane care abia au terminat școlile sanitare și ar fi avut nevoie de practică și se cheamă acei oameni ieșiți la pensie din sistemul sanitar. Un oficial de la Departamentul de urgență din Lombardia, profesorul Grasseli, spunea: „dacă va continua această curbă ascendentă, la sfârșitul lunii martie vom avea 2000 de pacienți la terapie intensivă doar în Lombardia. Nici un sistem sanitar din lume nu ar putea face față unei asemenea situații. Poți mări numărul de paturi, dar nu poți avea de pe o zi pe alta sute de medici și asistenți specializați în acest tip de medicină”

Tot el a mai spus: „Până în acest moment nici un pacient nu a fost lăsat în terapie intensivă fără asistență medicală. Unicul mod ca acest lucru să nu se întâmple este ca răspândirea virusului să fie oprită”. Mi s-a părut grav când am citit această declarație pentru că asta înseamnă că la un moment dat pot fi puși să aleagă pe cine salvează și pe cine nu.

Nu sunt „se pare că” sunt afirmații făcute, afirmații care dor.

Și se atrage atenția asupra comportamentului tinerilor care trebuie să fie mai responsabili. 7% din cazurile de bolnavi sunt tineri sub 30 de ani.

Se spune clar: „stați în case ca să nu mai împrăștiați virusul pentru că se bagă în colaps sistemul sanitar”.

Nu e vorba de cum se manifestă asupra fiecărei persoane în parte acest virus, nu e vorba nici de rata mortalității, chiar dacă în Italia a ajuns la 5%, e vorba că mai sunt și alte cazuri, nu ajung în spital doar bolnavii de Coronavirus. Cu ei ce facem?

Când preconizezi că-ți vezi părinții?

Sper din tot sufletul să-i văd la vară. De Paște deja mi-am pus pofta în cui, cum s-ar spune. Ciocnim un ou pe Skype. Cel mai trist e că trebuie să-i explic celui mic că nu ne întoarcem acasă de Paște. Pentru el e „acasă”, trăiește distanța asta la fel ca mine.

Ramona Voiculescu alături de soțul ei

Soțul tău cu ce se ocupă?

El este responsabil pentru ceea ce înseamnă un număr de salvamari pe plajă. El este implicat în turism și chiar îmi povestea că nu se știe dacă va porni sau nu sezonul turistic anul acesta, așa cum se întâmpla la 1 aprilie în fiecare an. Din punct de vedere economic, Italia este la pământ deoarece pierde uriaș de mult din turism.

Gândește-te că nu se mai fac nici înmormântări, nici căsătorii, nici măcar petreceri private la care participă un număr mare de persoane, iar asta se specifică în decretul de lege.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO