România susține România. De vorbă cu publicitarul Lorand Boți Balint despre echipa națională de handbal feminin

De la echipa națională de handbal feminin așteptăm mereu o medalie. Astăzi jucăm cu Olanda antrenoarei Helle Thompson pentru un loc în semifinale. Avem emoțiile așteptării unei mari reușite. Iar în România nu multe sunt situațiile în care trăim aceste emoții. Învățăm în fiecare zi că nu știm sau nu suntem în stare, că nu există condiții pentru a avea succes – de la autostrăzi, la spitale, de la educație la justiție.

Dar handbalul feminin a fost mereu sportul care ne-a făcut să credem că se poate. Că putem să câștigăm ori de câte ori intrăm pe teren, indiferent de adversar sau de competiție. Joi am bătut Campioana Mondială Norvegia într-un mod categoric. O înfrângere pe care cel mai probabil înainte de campionat nimeni nu ar fi crezut-o. Cea mai drastică înfrângere pe care a suferit-o Norvegia din partea echipei noastre.

Însă nu doar prestația noastră din meciul cu Norvegia ne face să visăm la o medalie. România arată bine, nu o spun eu, o arată cifrele. Avem cea mai bună poartă. Cel mai eficient atac. Și una dintre cele mai bune apărări. Dar mai este mult până departe.

Până la semifinale, mai avem trei meciuri în grupa principală – cu Olanda în seara asta, cu Ungaria și Spania. Avem nevoie de cel puțin o victorie și ce bine ar fi să vină în seara asta (19:00 pe TVR 1 & TVR HD).

Înainte de meciul cu Olanda din seara aceasta, am stat de vorbă cu publicitarul Lorand Boți Balint despre echipa națională de handbal feminin. Boți a plecat acum câțiva ani din agenția de creație Leo Burnett pentru a se implica în promovarea handbalului românesc. A intrat în echipa președintelui Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, drept Director de Marketing. Iar astăzi a revenit în publicitate.

Cum a trăit meciurile României? Și unde crede că o să ajungă echipa națională la Campionatul European? Vorbim cu Boți despre handbal … un subiect atât de drag amândurora. Iar de la handbal ne întoarce, așa cum a făcut-o și el, la publicitate.

România susține România

Boți, zi-mi sincer, unde crezi că ajunge România la acest Campionat European?

Dacă ne ferim de accidentări … imediat după meciul cu Norvegia mă uitam cum ajung la semifinale de la Paris.

Hai să visăm frumos … cum cine ai vrea să jucăm în semifinale?

Eu îmi doresc Rusia, nu Franța. Am prieteni care se pricep bine la sportul asta și ei vor invers.

Dacă nu noi, atunci cine … o să reușească vreo echipă să îi fure trofeul Franței chiar la ea acasă?

Cred în Olandă că va avea un cuvânt foarte greu de spus la turneul asta.

E meciul din seara asta cel mai greu din grupa principală pentru noi?

Da. Eu așa cred.

Dar care este echipa ta favorită pentru titlul din acest an?

La începutul campionatului era Franța. Evident, cu inima este România. Dar rațional este tot Franța. Știi ce îmi place la echipa noastră: că înainte de orice meci pleci de la premisa că poți câștiga. Aceeași senzație o am și la meciurile Simonei Halep. Iar asta este o excepție pentru tot ce se întâmplă la noi.

Eu am ajuns în handbal pentru că băiatul meu nu a vrut să se uite cu mine la un meci pentru că juca România și știa că pierde. M-am gândit atunci că îmi cresc copilul într-o țară care îl învață că nu știm să facem nimic – autostrăzi, spitale, nu avem sport, nu avem nimic. Iar dacă România nu poate să facă, nici eu nu pot. Și atunci m-am întrebat dacă asta e ce vreau să îi arăt copilului meu?

Cum ai trăit meciul cu Norvegia?

E o chestie foarte faină cu echipa națională: în ziua meciului am avut emoții toată ziua. Am văzut meciul cu copilul alături pe toată durata meciului. Ceea ce este foarte rar. Și cu soția, ceea ce este și mai rar. Și până prin minutul 55 așteptam să văd ce o să facă Norvegia pentru că ele nu renunță niciodată. Dar când am văzut time out-ul lui Ambros râzând … eu l-am cunoscut cât de cât pe Ambros și nu este deloc genul de om care să zâmbească sau să râdă dacă nu este convins 100% că are motive.

Dar cum este Martin Ambros?

Foarte direct și foarte capabil. Dacă Tomas Ryde era mult mai sociabil, se consulta și vorbea cu toată lumea, Ambros este mult mai direct.

Și cum este Cristina Neagu?

Este foarte tare! La un meci cu Norvegia, când am ieșit de pe teren a avut o reacție ceva de genul “sunt bătută ruptă”. E foarte greu tot ceea ce face ea. Și nu doar pe teren. Și Cristina și Simona Halep, orice le-ai da de făcut, dacă le convingi să se bage, o să le facă bine.

Asta te învață sportul … rigoarea, profesionalismul?

Nu. Hai să ne uităm la sportul românesc. Dacă ne uităm la câți campioni olimpici înfrânți avem, ne speriem. Defetismul este incredibil. Nu vorbesc despre toți, evident. Dar dacă te uiți la câți campioni am avut și câți au continuat să aibă mentalitatea aceasta de învingători și după, te sperii. Trebuie să înțelegi că dacă ai ajuns să fii campion, este pentru că ai luptat, ai stat mii de ore în sală. Dar dacă după ce ai terminat etapa aia și intri într-o alta cu mentalitatea că ești deja campion olimpic, sigur nu o să fie așa.

Și atunci de ce să faci sport de performanță?

Nu orice este făcut pentru asta. Dar în niciun caz pentru că sportul de performanță chinuie copilul, nu sunt deloc de acord cu asta. Dacă nu își doresc, da, o să îi chinuie. Dar dacă ești născut pentru asta, ești făcut pentru astfel de condiții de stres, de dăruire, atunci nu o să te chinuie. Sportul de performanță nu este pentru oricine. Pentru mine nu cred că a fost.

Care este jucătoarea ta preferată de la acest Campionat European?

Crina Pintea … și cred că este de prin 2016 atunci când am redescoperit-o. Mi se pare că a înflorit incredibil de când a plecat în Germania. E super deschisă, pozitivă, hotărâtă.

Și dintr-o altă echipa în afară de a noastră?

Mă uit cu Ștefan, cu băiatul meu, de prin 2014 la portărița Spaniei, la Silvia Navarro. Mi se pare incredibil cum reușește să zboară din bară în bară.

Dar care este antrenorul care îți place?

Nu am mai găsit antrenor care să se uite la dificultăți fără să se plângă. Așa era Tomas Ryde (n.r. antrenorul cu care România a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015 și s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2016). Tot timpul când se uita la ceva, se gândea care este rolul lui și cum poate să rezolv. De exemplu, la Turneul Preolimpic din Danemarca, avea partea dreaptă accidentată. Iar a zis tot timpul că dacă fac zona asta să funcționeze, danezele care o să se apare mai mult pe stânga, lăsându-ne libera partea dreapta, nu o să știe cum să reacționeze. Toată lumea se plângea în jur, iar se gândea doar cum să rezolve această situație.

Care este diferența dintre noi și ceilalți?

De sistem. Când ne-am întors cu medalia de bronz la Campionatul Mondial din 2015, în primele zile mergeam cu ea în buzunar. Și m-am întâlnit cu Todor Dumitrescu de la Telekom care este macedonean și care iubește la rândul său handbalul și mi-a spus “Boți, nu m-ați surprins deloc că ați câștigat medalia asta, dar m-ar surprinde să aveți aceleași performanțe și la turneul următor”.

Noi est europenii putem orice, putem face un super rezultat, dar nu avem sistemul care să ne ajute astfel încât să îl repetăm.

Și a avut dreptate …

Exact. Am văzut apoi înfrângerile cu Angola sau Cehia (nr. înfrângerea cu Angola de la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016 și înfrângerea cu Cehia de la Campionatul Mondial din 2017).

Care este cea mai frumoasă amintire cu care vei rămâne din această perioadă în care ai lucrat în sport?

Sfertul de finală cu Danemarca de la Campionatul Mondial din 2015. De departe. Nu am mai trăit și nici nu cred că voi mai trăi așa ceva în viața mea.

Care sunt cei mai frumoși suporteri?

Românii, este acceptat de toată lumea. Și mai ales grupul de români care merg cu echipa națională peste tot. Iar în jurul lor se strâng de fiecare dată tot suporterii. Cred că suntem singura echipă care este mereu înconjurată de fani, oriunde în lume.

Cât de importanți sunt pentru echipă? Îi aud?

Incredibil. Și nu sunt importanți doar atunci când fetele sunt în teren. În 2015 atunci când am venit acasă medaliate, înainte de asta fetele aveau un moral foarte jos din cauza tuturor discuțiilor din presă care căzuse în mocirlă. Și atunci au venit suporterii la hotel și a fost un moment special în care le-am văzut pe fete cum s-au încărcat cu energie. Așa că, rolul lor atunci a fost incredibil și este mereu.

Dar de ce crezi să suntem așa?

Nu suntem doar noi așa. M-am întâlnit odată cu cineva din Federația de Handbal a Sloveniei care îmi povestea cum echipa lor masculină a vrut să plece de la Campionatul Mondial din Qatar din cauza măcelului din social media. Iar ei erau în top 10 și fanii erau nemulțumiți că nu ajungeau în semifinale.

Când ai strigat ultima dată de fericire?

La meciul cu Norvegia, evident. Am țipat și când a primit Iulia Dumanska premiul pentru cea mai bună jucătoare a meciului.

Cum o să trăiești meciul din seara asta?

Mai relaxat. Nu e decisiv. Cred că suntem în postura relaxată în care putem să pierdem un meci. Dar e cel mai greu meci din grupă. Însă cred că România poate să câștige orice, dar și să piardă orice.

De la publicitate la handbal și, din nou, la publicitate

Cum era viața în publicitate atunci când erai în Leo Burnett … și cum ai regăsit-o anul trecut când te-ai întors în publicitate?

Nu cred că s-a schimbat prea mult. Mi se pare la fel de mișto ca atunci. Cred că sunt aceleași oportunități ca atunci, evident dacă îți place domeniul și ceea ce faci. Am discuții cu oameni din publicitate care se plâng că nu industria noastră nu mai este la fel, eu le spun că este la fel. Evident, că nu mai sunt aceleași lucruri pe care le faci sau aceleași medii pe care lucrezi, poate viteza cu care trebuie să lucrezi nu mai este aceeași, dar în esență este cam același lucru.

Care fost cea mai eficientă campanie pe această zonă pe care ai făcut-o?

Tocmai am închis telefonul cu cineva și vorbeam despre campanie prin care încercam să aducem persoanele nevăzătoare la meciurile de handbal. A fost o campanie în care am folosit-o pe Cristina Neagu pe poster. Poate ai spune că era o campanie mică, tactică, dar dacă îmi spuneai că o să ajungem să avem 20-30 de nevăzători la meciurile de handbal ale României, nu știu cât te-aș fi crezut.

Cum ai ajuns la handbal?

Deși eram la Leo Burnett ajutam deja Federația Română de Handbal ca voluntar și mi-am dat seama că nu mai puteam să le fac pe amândouă. Nu mai puteam și handbal și Leo. Așa că a trebuit să renunț la una dintre ele. Și în nebunia mea am renunțat la Leo Burnett.

De ce ai ales handbalul?

M-am dus după om. Dacă era cineva anume la federația de badminton, poate că aș fi ajuns acolo. Citisem un interviu dat de Alexandru Dedu înainte să preia președinția federației, nu îl cunoșteam atunci. Mi s-a părut că gândește mișto, dar nu are nicio șansă de a face ceea ce își dorește. M-am dus în birou și i-am dat un mail.

Ce spunea în interviu?

Că el crede foarte mult în a avea fanii aproape, în a conecta sportul cu oamenii. Voia să înceapă să facă marketing. Și în același timp că nu are resursele nici să angajeze un asistent de marketing. Așa că am știut că îi va fi greu, dacă nu imposibil să facă lucrurile astea.

Pentru a avea succes în marketing ai nevoie de un client mișto care să înțeleagă lucrurile, ai nevoie de un om de strategie foarte bun, de o echipă de creație – copywritter & art, de producție care să poată pună în aplicare toate ideile primilor și ai nevoie de distribuire. Toate astea în același timp. Dacă lipsește o singură verigă din tot acest lanț, nu se face nimic. 

Și există acest lucru la noi? Există marketing sportiv în România?

Eu am putut să fac acest lucru la FRH, cred că aici am ajuns într-un punct în care handbalul așteaptă societatea românească.

Ce ar trebui să facem pentru a ajunge la nivelul handbalului?

Mentalitate. Infrastructură. O bucurie de viață. Dar cel mai important este infrastructura aia de bază care să îți permită să îți duci copilul la sport. Autostrăzi. Trenuri. Dar eu tot timpul dau exemplul Brașovului, fiind de acolo. Dacă conving oamenii să vină la handbal, la o sală de o mie și ceva de locuri, la vreo 200,000 cât sunt brașovenii, ai nevoie de câțiva ani să vadă fiecare locuitor al orașului măcar un meci. Ai nevoie de vreo 200 de meciuri pentru ca toți brașovenii să vadă un meci de handbal.

Dar de ce handbal? Înțeleg că ai făcut-o în primul rând datorită lui Alexandru Dedu, dar ce te-a legat de acest sport?

Am făcut handbal în copilărie la Dinamo Brașov. Mă trezeam dimineața la 6, traversam Brașovul pe bicicletă și mă duceam la sală. Dar doctorul mi-a interzis o perioadă să mai fac handbal și am descoperit baschetul. Și când mi-am dat seama că nu mă bate nimeni pe teren, că nu are voie nimeni să mă atingă, am rămas la acest sport.

Pe ce post ai jucat handbal?

Am început pivot și apoi am trecut centru, eram micuț de înălțime. De asta și doctorul nu m-a mai lăsat să mai joc handbal: într-un an am crescut 20 de centimetri și riscam ca inima să cedeze.

Și ai regretat?

Ooooo … am stat picioarele pe pereți și abia m-au dezlipit ai mei.

Ce model aveai atunci? Cine îți doreai să fii?

Nu mai țin minte. Dar atunci era Vasile Stângă atunci și chiar dacă nu jucam pe aceeași poziție, era foarte tare atunci. Atunci ascultam meciurile la radio, aveam caiete în care scriam echipele, jucătorii, cine a luat cartonaș. După meciuri ieșeam în fața blocului și stăteam cu ceilalți copii și consultam caietele.

La ce sport?

Fotbal. Urmăream toate sporturile, dar nu prea se transmiteau constant celelalte.

Crezi că mai există această pasiune a suporterilor?

Da. Evident lucrurile s-au schimbat. Nu mai stă nimeni cu caietul astăzi. Acum ai aplicații, Google. Trebuie să te adaptezi. Am citit de curând ce fac cei din NBA care vând la pay per view ultimul sfert din meci. Și au luat această decizie pentru că tinerii nu mai stau să se uite la tot meciul și i-au doar ultimul sfert care este cel mai palpitant. Așa că pot să cumpere doar ultimul sfert pentru 1 dolari. Iar dacă vor să vadă tot meciul pentru 2 dolari. Asta înseamnă adaptare.

Cât reprezintă veniturile din marketing pentru cluburile de la noi.

În general, zero … poate sunt unele cluburi care ajung la vreo 5-10%.

Deci nu există marketing sportiv în România?

Nu. Dar problema este că nu există piață pentru asta. Dacă nu este piață liberă, nu e concurență și îți iei finanțările de la primărie, de ce să te chinui. Atunci când i-am spus unui conducător de club din România că trebuie să aducem oamenii în sală mi-a răspuns că “dacă trebuie aduce tineretul de la partid”. Și era un tip tânăr de vreo 30 de ani.

Dar eu cred că sunt oportunități aici. La început este mai greu, ea nu o să apară ca prin magie, trebuie făcută. Și sunt convins că se va face pentru că altfel nu se poate, ce se întâmplă acum nu este un model sustenabil.

Pentru a avea performanță ai nevoie de specialiști. Pentru a-i putea aduce, trebuie să îi plătești bine. Iar aceste investiții se întâmplă acum în toată lumea. Asta înseamnă că dacă riscul înainte era să ajungi pe locul 12, acum ai putea să ajungi pe 20-30.

Și aici intervin bugetele pe care le poți obține din alte zone, nu poți trăi doar din banii de la primărie. Iar aici avem exemplul echipei de handbal feminin a României care un staf tehnic de 10 oameni. Puțină lume înțelege eforturile care s-au făcut pentru asta, dar și cât de importante. Ce înseamnă să ai doi maseuri, nu unul. Să ai analist video care să disece adversarul cu adevărat.

Și cum ar trebui să obținem acești bani?

Vin mai ușor dacă ai un vin. Dacă le spui oamenilor că îl ai ca antrenor pe Xavi Pascal la echipa națională masculină sau pe Tomas Ryde ori Martin Ambros la cea feminină. Atunci ai un argument cu care să ieși în piață. Ai un vis pe care să îl poți vinde.