Roxana Luca, tânăra care și-a făcut prietenă boala crudă de care suferea și care azi face terapie prin machiaj - LIFE.ro
Sari la conținut

Roxana Luca are 41 de ani, dar sufletul i-a rămas la 20 de ani, spune ea. În urmă cu 20 de ani a constatat că s-a născut cu o boală rară care abia atunci începea să-și facă simțită prezența și care, conform statisticilor, avea să-i distrugă viața. După ce s-a luptat cu simptomele răvășitoare, și-a dat puțin timp de gândire. Abia atunci a realizat că poate să-și facă boala cea mai bună prietenă și a înțeles că dacă se va iubi pe sine și se va îngriji așa cum merită, lucrurile vor merge în direcția bună.

Așa a ajuns Roxana Luca să își acorde mai multă atenție, să aleagă să facă ceva pentru sufletul ei și s-a înscris la un curs de machiaj. De aici nu a mai fost decât un pas.

Azi Roxana Luca este un make-up artist renumit, însă ceea ce o scoate în evidență este terapia prin machiaj pe care a aplicat-o întâi pe ea și de care se bucură azi clienții ei.

O poveste impresionantă de curaj, iubire de sine și de semeni, dar mai ales de descoperire a vocației.

Unde te-ai născut și ce erau părinții tăi?

M-am născut în București și părinții mei erau doi tineri care lucrau la compania de transport în comun.

Ce culoare ai spune că a avut copilaria ta?

Culoarea alb. Știu că este considerată o nonculoare, dar consider că este cea care unește toate celelalte culori. Simbolizează inocența, puritatea și adevărul. Asta am fost eu de mică.

Te machiai cand erai mică? Dar păpușile?

Nu mă machiam și nici pe păpuși nu le machiam pentru că nici mama mea nu se machia și nu am avut acces la produse cosmetice.

Care e cea mai emoționantă amintire a ta din copilărie?

Nu am avut ceva care să mă emoționeze în mod special. La maturitate am trăit mai multe emoții.

Ce școală ai terminat și cum ai ajuns să lucrezi în domeniul achiziții?

Am terminat facultatea de Relații Economice Internaționale și îmi doream să lucrez în bancă. Nu am ajuns niciodată acolo. În achiziții am ajuns să lucrez dintr-o întâmplare. Lucram într-un magazin cu haine pentru copii și se eliberase un loc la birou, în sediul central. Aici am început să lucrez pe achiziții de produse destinate saloanelor, inclusiv produse de machiaj.

Spui ceva de un diagnostic. Despre ce diagnostic vorbești și la ce vârstă a apărut? Și ce a însemnat pentru tine acest diagnostic?

Am fost diagnosticată la vârsta de 21de ani cu o boală rară Pseudoxantom elastic. Este o boală cu care m-am născut, dar manifestarea ei a început la vârsta mai sus amintită. Aveam 21 de ani, eram în floarea vârstei. Fiind o boală rară, medicii erau străini de ea, așadar m-am informat singură despre această boală. Am aflat că voi face hemoragii interne, ca voi orbi, că voi avea afecțiuni cardiace, că pielea mea se va deteriora, că de fapt toate organele mele vor suferi.

Mai târziu, după multe vizite la spital, cu Smurd-ul săptămânal acasă, am ales să mă împrietenesc cu ea. Mi-am făcut-o cel mai bun prieten, iar starea mea s-a îmbunătățit. Am primit-o cu brațele deschise și ne înțelegem perfect. Am înțeles că petrecându-mi timp de calitate cu mine și ascultându-mă, îmi dau seama ce-și dorește mintea, corpul și sufletul meu. Am descoperit la vârsta de 40 de ani că-mi place baletul, să fac plimbări lungi pe bicicletă și pe jos, să fac sport. Am descoperit ce tipă mișto sunt.

Citește și:

Cum să-ți dai demisia din bancă și să pleci în Asia pentru cât timp te ține buzunarul? Și cum pasiunea pentru pictura cu henna a făcut-o pe Laura Constantin să-și găsească drumul?

Cum de te-ai apucat de machiaj și cum ai decis să faci asta ca profesie?

În urmă cu 7 ani, în drum spre birou, la vremea aceea fiind angajată și având o muncă de birou, am primit pe stradă un flyier, pe care scria ” Cursuri de machiaj intensiv”. L-am băgat în geantă și l-am purtat cu mine vreo 3 luni. După acest timp m-am decis să fac ceva și pentru sufletul meu, ceva care să mă scoată din rutina zilnică (job, casă, cumpărături, curățenie, etc) și m-am înscris la cursuri. A fost cea mai bună terapie pe care mi-am putut-o oferi până în acel moment. Lumea machiajului mi-a oferit puterea de a fi Eu, de a mă exprima și de a-mi pune amprenta în terapia prin machiaj. Întotdeauna am fost atrasă de lumea modei, a frumuseții, a stilului frumos.
Mi-am dedicat 7 ani din viață în beauty business și am lucrat în diferite ramuri (spectacole de fashion, pentru editoriale, emisiuni tv, cu artiști, concerte, etc) și experiența aceasta m-a ajutat să fac diferența dintre ce înseamnă stil și bun gust și ceea ce văd pe stradă. Mult, nu înseamnă frumos. Și asta văd tot mai des, mult și în exces. De ce să ne punem o mască când putem să fim noi și să scoatem acel machiaj de la interior la exterior? Putem să învățăm să ne privim în fiecare zi, să vorbim cu noi și să ne apreciem calitățile, punând în lumină acele trăsături frumoase care ne caracterizează.

De ce spui că machiajul tău e terapeutic? Ce înseamnă un machiaj terapeutic și care sunt efectele lui?

Machierea sufletului pot să o denumesc pentru că este una dintre cele mai bune terapii dedicată nouă, femeilor!
Este despre a-ți permite să îmbrățișezi o transformare naturală în cea mai bună versiune a ta!

Consider că machiajul trebuie introdus în rutina noastră zilnică. Este mai mult decât un hobby. În fond, este necesarul nostru de stare de bine zilnic. Ne încarcă de energie pozitivă pentru tot restul zilei.
Clientele îmi spun că atunci când le aplic machiajul, este ca un masaj pentru ele și le relaxează. Unele chiar îmi spun că le relaxează atât de tare încât le vine să adoarmă.
La fel și la cursurile mele, tehnicile de aplicare pe care le folosesc sunt de relaxare și de auto-liniștire pentru minte, trup și suflet și clientele simt pe pielea lor acest lucru.
La fel cum ne alegem hainele cu grijă pentru momentul din zi, așa și machiajul trebuie să fie ales. Machiajul poate învinge orice „bătălie” spre care ne îndreptăm și dacă mai punem și ruj roșu, „bătălia” este ca și câștigată. Rujul roșu este ca și o pereche de pantofi cu toc. Și cine ar pleca de acasă fără pantofi?
Machiajul poate crea un fel de camaraderie cosmetică printre femei. Uite, eu folosesc acest fond de ten și de la o discuție despre cosmetice atât de simplă se poate crea o conexiune și o prietenie atât de frumoasă.
De asemenea, machiajul poate fi și creativ, jucându-ne pe față cu culorile… De exemplu: astăzi aleg să-mi pun în evidență ochii sau mâine aleg să-mi pun în evidență buzele, ne ajută să avem o înaltă stimă de sine și, în același timp, îți pune și creativitatea la încercare devenind propriul tău artist.
Iți spun că pentru mine este o formă de pseudo-meditație, este momentul meu cu mine din zi, în care îmi dau check in cu mine. Momentul meu de liniște și de apreciere față de „ce mișto tipă sunt și astăzi”.

Când ne machiem sufletul, trebuie să ne simțim neînfricate, puternice, și capabile de tot ce ne punem în minte.

Vorbește-mi despre programul de make-up pentru femeile cu afecțiuni oncologice….

Acest eveniment social s-a desfășurat la Marriott, împreună cu Sarya Couture Makeup și cu sprijinul Casei Hospice și a lui Gabriel Chicioreanu. Evenimentul a fost deschis de Teodora Șaguna de la Sarya și a vorbit de însemnătatea produselor naturale și despre ce propune și oferă brand-ul femeilor în căutare de cât mai natural, bio și organic. Apoi a fost continuat de Loredana Mocescu consilier dezvoltare personală. A fost un discurs bazat pe întrebări/frământări de-ale lor. Eu am încheiat evenimentul cu un discurs despre însemnătatea terapiei prin machiaj. A fost o discuție terapeutică despre modul în care să le ofere suport pentru a-și recâștiga o parte din încrederea în ele și în societate. Evenimentul s-a încheiat cu o demonstrație de machiaj realizat de mine.


Citește și: A învins cancerul și a devenit „avocatul” copiilor din MagiCAMP. Iată povestea doctoriței Silvia Coman, navigator pentru pacienții cu cancer


Se poate trăi din make-up azi? Înțeleg că faci și niște cursuri….

Se poate trăi. Trebuie să știi cum. Este important ce transmiți ca specialist în makeup. Eu am început ca și makeup artist, dar în ultimii doi ani am ajuns să fac terapie prin machiaj. În cadrul cursurilor pe care le susțin, nu doar femeile resimt acestă terapie, ci chiar și acei bărbați pe care îi machiez în cadrul ședințelor foto, emisiuni tv, spectacole de fashion, etc .

Se spune că frumusețea unei femei se vede atunci când nu e machiată. Tu ce crezi?

Da, este adevărat. În primul rând trebuie să ne dăm voie să scoatem la exterior această frumusețe. Trebuie să realizăm machiajul de la interior la exterior, dar trebuie să ne dăm voie. Toate femeile avem frumusețea noastră. Scopul meu în terapia cu machiaj  este de a ajuta femeile să aibă acces cât mai ușor la sursa de frumusețe interioară și să o extragem la exterior. Le ajut să-și găsească stilul de machiaj personalizat și reprezentativ, efectul terapeutic fiind urmare a relației și a conversațiilor purtate despre însemnătatea frumuseții și a modului în care ne raportăm la propria persoană prin ceea ce vedem în oglindă.

La final, dă-ne și un sfat: ce machiaj se poartă vara aceasta?

Anul acesta nu se mai poartă machiajele excentrice, puternice și complexe, ci sunt caracterizate prin simplitate și acuratețe, luminozitate și prospețime. Se poartă cât mai natural, blush-urile în nuanțele piersicii foarte apropiate de nuanța naturală a pielii, buze lucioase cu nuanțe naturale, contouring-ul dispare și intră bronzing-ul, sprâncenele și genele cât mai naturale.

Fondurile de ten sunt cremoase și lichide, pe bază de apă și pudrele prăfoase cu particule iluminatoare.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora