Cum să-ți dai demisia din bancă și să pleci în Asia pentru cât timp te ține buzunarul? Și cum pasiunea pentru pictura cu henna a făcut-o pe Laura Constantin să-și găsească drumul?
Acum șase ani, Laura Constantin și iubitul ei lucrau în bancă, corporatiști în adevăratul sens al cuvântului, cu program de +8 ore pe zi și cu presiunea meeting-urilor și deadline-uri pe umeri. Într-o bună zi și-au dat demisia și au plecat în Asia. S-au uitat în portofel și și-au spus că se vor întoarce după ce li se termină bugetul.
Acolo au încercat să afle cât mai multe lucruri, să învețe, să experimenteze și să nu spună „nu” la nimic. Pasionată de pictura corporală cu Henna, imediat ce a ajuns în India, Laura Constantin și-a dorit să-și picteze corpul. I-a plăcut la nebunie, așa că și-a cumpărat niște conuri cu pastă și a început să se picteze apoi singură acasă. De fapt s-a mâzgălit. A făcut nenumărate încercări care au fost admirate de cei cu care se împrietenea pe insulă, la o bere și la final au insistat să-i picteze și pe ei. Așa a căpătat încredere, a pus un afiș cu ,,Henna Tattoo” la intrarea într-o cafenea și a început să aibă primii clienți adevărați, dispuși să plătească pentru asta. Laura Constantin s-a întors în România, s-a dus pe plajă în Vama Veche și a început să facă și acolo picturi cu henna. În scurt timp avea deja business-ul pe picioare iar acum o găsim pe la marile festivaluri, dar și în București, la petrecerile corporate sau unde mai este chemată.
Laura Constantin se simte fericită și împlinită că a știut să spună „da” la momentul potrivit, și-a urmat visul și pentru asta trăiește în continuare clipa aceea frumoasă.
Când ai descoperit tu arta henna? Și cum?
Eu am făcut arte plastice când eram mică, apoi am terminat un liceu de mate fizică, am dat la ASE și am ajuns să lucrez în bancă. La un moment dat, eu și iubitul meu ne-am dat demisia din bancă și am plecat în Asia. Strânseserăm niște bani timp de doi ani de zile.
Câți ani aveai și când se întâmpla asta?
Asta se întâmpla în 2013 și aveam vreo 25 de ani. Am plecat cu gândul că vom sta cât ne ține bugetul. Din fericire ne-a ținut 15 luni.
Lucrați amândoi în bancă?
Da. Alex lucra de mai multă vreme decât mine și era mai plictisit. Eu eram la front office, dar încă entry level. Nu eram așa plictisită, dar nu puteam să refuz această idee.
Când auzi una din asta, cel puțin în familie: „mamă eu îmi dau demisia și plec în lume”, nu-ți pică wow. Cum a fost la voi?
Eu oricum am călătorit mult și până să facem chestia asta. În studenție, am plecat de două ori cu programul „work and travel”, o dată în Grecia și a doua oară în SUA. Ai mei știau cum e să nu mă aibă acasă, însă acele plecări au fost de câte trei luni. Acum nu știau cât o să stau.
Dar aveai un job în bancă, job-ul la care visează toată lumea…
Da, nu-i așa? Eram sclav pe plantație. Acesta a fost pragul pe care l-am realizat după ce ne-am întors. Că am plecat, a fost ok, dar când am revenit in tară, Alex s-a întors imediat în bancă pentru că cineva trebuia să plătească chiria, iar eu m-am dus imediat în Vama Veche încercând să-mi dau seama dacă pot să fac ceva cu henna? Acela însă a fost pragul critic pentru ai mei. Mă suna tata să-mi spună că maică-mea nu mai doarme de două săptămâni și mă întreba ce caut eu acolo și de ce am renunțat la cariera în bancă. Îmi invoca aceleași motive pe care le-ai spus tu. Eu îi explicam: „Știi, tu acum trebuie să mă susții pentru că nici eu nu știu dacă o să fie bine și cum o să fie”. Singurul care m-a susținut psihic a fost iubitul meu. Ceilalți te pot sprijini doar în măsura în care au vreo experiență în domeniul despre care vorbim. Dar cum acest lucru nu se intâmpla, ei nu puteau să-mi ofere suportul moral.
Cu câți bani ați plecat voi?
Cu vreo 20 de mii de euro. Dar în condițiile în care stai mai mult timp într-un loc, te familiarizezi cu locurile, cu supermarketurile, îți plătești o casă cu luna, îți închiriezi un motoscuter și te deplasezi mai ușor, economisești mai mult.
Dar atunci când mergi mai mult, pentru că aveam perioade în care stăteam șase luni în Tailanda și perioade în care plecam câte două săptămâni în Cambodgia, două săptămâni în Laos și alte două în India, cheltuielile sunt mai mari.
Dar vouă nu v-a fost teamă? „Ne dăm demisia totuși”…
Ba da. Nu suntem chiar nebuni. O urmă de teamă firește că există, dar important este ce învinge: curajul sau frica. Aceste sentimente sunt oricum în sufletul nostru, important e care e mai tare dintre ele. Sigur că ne-a fost teamă de cum o să fie la întoarcere, dar s-au așezat foarte bine lucrurile, neplanificat. Noi am tot tras de noi, să mergem, să facem, să învățăm, să nu fim ca în vacanță. Eu am învățat să pictez cu henna, Alex a făcut diving, tot felul de chestii, încercam să nu spunem „nu” la nimic.
Spre sfârșitul excursiei am prins o viză de șase luni – spun „am prins” pentru că era foarte greu să obții viză pe un timp așa lung în Tailanda – și astfel ultimele cinci luni le-am petrecut pe aceeași insulă, în aceeași casă și ne-a ajutat foarte mult asta să ajungem la saturație. Deja ne era dor de acasă, să ieșim în Centrul Vechi cu prietenii, ne era dor de viața socială de acasă. Prieteniile de pe insulă sunt destul de superficiale pentru că e mai grea comunicarea când nu vorbești în limba nativă. Iar aceste lucruri ne-au ajutat foarte mult să vrem să ne întoarcem acasă. Mie nu mi-a fost dor nici o secundă de Asia, nu am avut depresie – alți oameni mi-au povestit că au intrat în depresie când s-au întors în România, că nu au ieșit două luni din casă. La noi nu a fost cazul. Cred că m-a ajutat foarte mult și proiectul acesta cu Henna pentru că am avut treabă instant. Când ne-am întors m-am apucat imediat de treabă pentru că s-a potrivit întoarcerea noastră și cu începutul sezonului de mare la noi.
Dar prietenii voștri ce au zis?
Înainte spuneau că suntem nebuni, dar după ce am ajuns acolo ne invidiau.
Hai să vorbim despre henna. Cum ai luat tu contact pentru prima dată cu acest tip de artă?
Ca orice copil și ca orice femeie, de fiecare dată când mă opream la mare și vedeam ,,Henna tattoo”, mă uitam în albumele cu modele, stăteam mult timp să mă hotărăsc, nu-mi plăcea niciodată nimic și nu mi-am făcut niciodată nimic în România. Firește că atunci când am a ajuns în India, prima chestie pe care am vrut să o fac, asta a fost. Mi-am făcut un tatuaj cu Henna în New Delhi – mi l-a făcut un bărbat, nu o femeie – și mi-a plăcut foarte mult.
Dar de ce spui că ți l-a făcut un bărbat. E vreo diferență?
În India eu și Alex nici nu prea ne țineam de mână când mergeam pe stradă. E o problemă cu arătatul de afecțiune în public. Ăștia nu au sex premarital și nu prea fac display de afecțiune în public, iar faptul că pe mine m-a atins un bărbat, să-mi facă Henna, a fost ceva ciudat, mai ales după două săptămâni de stat în India acoperită din cap până în picioare. Eram înfășurată în 1000 de cârpe ca să nu mi se vadă mâna, piciorul și a fost un prag pentru mine să mă picteze un bărbat.
Dar cum ai ajuns să faci tu asta?
Acolo, la fiecare gheretă, butic, tarabă, existau conuri cu vopsea henna de vânzare. Cum găsim la noi ojă peste tot, așa găseai acolo pastă henna. Contrar concepției generale, tatuajele henna se fac și în afara evenimentelor, nu doar la nuntă. La nuntă preferă să plătească un profesionist ca să iasă ceva frumos, dar în restul timpului femeile se pictează acasă sau în locuri precum cele în care ne facem noi manichiura.
Acest tip de pictură se folosește în mod tradițional la nunți?
Da, e ceva tradițional. Pentru nuntă, se pictează cu două zile înainte deoarece în acest timp se închide culoarea, oxidând natural. Cu două zile înainte de eveniment se face un soi de party doar cu femeile și mireasa e pictată și pe mâini și pe picioare. Arunci una bucată mireasă stresată într-un fotoliu, ea stă acolo și este adored cu henna, i se dă de mâncare, de băut, toată lumea gravitează în jurul ei. Henna e o plantă cu proprietăți medicinale care, în combinație cu uleiurile esențiale folosite pentru preparare, are proprietatea de a relaxa. Cumva o semi narcotizează pe viitoarea mireasă ca să se relaxeze. Pentru ei nunta este un eveniment pentru care se pregătesc toată viața, părinții agonisesc zestre și plănuiesc nunta încă de când se naște copilul. Îți dai seama ce presiune este în acele zile, iar pictura cu Henna e o tradiție foarte deșteaptă de relaxare.
Este o tradiție indiană?
Da, este una specific indiană, dar Henna a fost folosită acolo unde a crescut ea liber, pe câmp, în zone foarte calde și foarte uscate. Arta cu henna s-a dezvoltat natural în India, în țările arabe, fiind menționată și în Coran de către profetul Mahomed și în Africa de nord.
Tu de unde îți procuri acum henna?
Din India. La mine totul a început cu India, mie mi-a plăcut stilul indian, iar acum îmi comand de acolo pudră cu kilogramele și pasta o prepar eu.
Și după ce ți-ai luat conuri cu henna ce ai făcut?
Mi-am luat multe și m-am apucat să mă pictez singură.
Și cum a ieșit?
Groaznic 😂 Alex era isteric pentru că nu înțelegea de ce simt eu nevoia asta interioară să mă mâzgălesc cu ceva care nu se duce. Și pentru că nu aveam un ochi foarte bun ca să mă pictez singură, am început să-l pictez și pe el.
Cât timp ține pictura?
De pe dosul palmei se duce într-o săptămână, dar dacă e mai sus de încheietură ține până la două săptămâni.
Deci tu erai mâzgălită câte două săptămâni?
Da.
Care a fost primul tău client?
După ce l-am pictat pe Alex, am mai pictat oameni când stăteam în hosteluri, oameni cu care ne împrieteneam la bere. Mă vedeau pe mine mâzgălită și cereau și ei, ceea ce pentru mine era minunat.
Dar primul client cu adevărat l-am avut în alea șase luni cât am stat în Tailanda, când îți spuneam că am stat în același loc. Atunci mi-a venit și ideea de afacere, de pagină de Facebook, de pliante, broșuri și cărți de vizită, la nivelul la care se putea în Tailanda. Pentru că mă împrietenisem cu o franțuzoaică care avea o cafenea în apropiere, am stabilit într-o dimineață la cafea să facem un semn cu Henna Tattoo și să-l punem la intrare, să vedem ce se întâmplă. Se întâmpla că aveam doi clienți pe zi, mă suna, coboram cu motoscuterul de la cazare, veneam, pictam, plecam și cred că într-o săptămână am avut cinci clienți, iar acest lucru m-a ajutat să-mi dau seama că vreau să fac asta.
Dar primul tatuaj pentru care ai primit bani?
I l-am făcut unei tipe ce era în vacanță cu iubitul ei. A durat o oră să-i fac ceva ce acum aș putea să fac în zece minute. M-au trecut toate transpirațiile, a fost foarte greu, mai ales să trec pragul acesta de intrare în spațiul personal al cuiva, să atingi un om ca să-l pictezi.
Cum a fost când te-ai întors în România?
Aveam o pagină de Facebook cu 100 de like-uri muncite și m-am dus direct în Vamă unde am stat o lună și jumătate și de unde am plecat cu 900 de like-uri.
În timpul acela te-ai întreținut în Vamă cu banii pe care îi făceai pe picturi?
Da. Am vorbit cu Tipul de la Pura Vida și mi-a dat voie să-mi țin programările pe pernuță, pe terasă, nu-i plăteam nimic pentru că înțelegerea suna așa: „eu îmi țin programările la tine pe terasă, iar clienții mei consumă de la tine de la bar”.
A fost foarte fain că îmi veneau programări de pe Facebook, iar feed-back-ul a fost extraordinar. Erau oameni care știau că vin în weekend în Vamă și își făceau programare pe Facebook, iar când ne vedeam la 11 dimineața pe terasă, erau consternați și-mi spuneau: „Nu pot să cred că în Vama Veche, în atmosfera asta atât de boemă tu ești la fix la programare. Nu ai băut și tu azi noapte?”.
După ce te-ai întors din București?
Tuturor celor pe care i-am pictat în Vamă le-am spus că eu mă întorc în București și că o să fac asta și iarna. Nu mă credea nimeni. Și le-am mai spus că voi avea în toamnă o expoziție de henna și fotografie. Așa că m-am responsabilizat și am făcut-o într-o lună. Împreună cu un tip fotograf, mi-am pictat prietenele și cunoștințele despre care m-a dus capul că ar fi fotogenice, inclusiv două bloggerițe care m-au ajutat foarte mult cu promovarea. A fost extraordinar. Ți-am spus că m-am întors cu 900 de like-uri, bloggerițele au postat o poză seara la 9 și după 24 de ore aveam 2000 de like-uri. Expoziția m-a ajutat cu niște interviuri în presă, cu expunere și așa a fost lansarea mea oficială în București. Apoi am avut multe programări private iarna, cum nimeni nu a sperat să se întâmple, un interviu televizat, o vedetă pictată și aia a fost.
Toate astea m-au ajutat să intru în festivaluri, la Untold, la Electric, la Neversea…
Care e publicul tău azi?
Vara, toată lumea.
În afară de festivaluri mai mergi și în Vamă?
Nu mai merg în Vamă pentru că nu mai am timp pentru că mai am și un iubit și un cățel și am nevoie să stau și cu ei. Așa că prefer să-mi sacrific timpul la festivaluri și puținul timp pe care îl mai am, să-l petrec cu ei.
Apropo de publicul meu, vara sunt cei de la festival, însă în restul anului merg la petrecerile corporate și acolo pictez tot felul de oameni, inclusiv bunici.
Cum ai traduce tu ceea ce faci?
Având în vedere că eu am început să fac pictură Henna pentru că-mi doream să am pe mine, pentru mine, e o modalitate de a te exprima. Așa cum îți alegi hainele dimineața, sau cum îți alegi să te tunzi, așa poți alege pictura Henna. Pentru mine e pur decorativ, deși ce-ți pui pe piele poate să te influențeze și la nivel inconștient, și îmi place foarte mult caracterul temporar pentru că te lasă să te exprimi în funcție de perioada prin care treci. Știi ce am observat? Atunci când ai henna te simți ca atunci când ești machiată foarte fain, sau atunci când ți-ai pus tocurile, rochia aia faină sau te-ai dat cu ruj roșu. Inevitabil atragi priviri și te determină să mergi mai dreaptă pe stradă.
Cum ai renunțat tu la școala de Arte Plastice?
Din clasa I până în clasa a opta am făcut școala de arte plastice și înainte de liceu, fiindu-mi greu să mă decid dacă să rămân pe drumul acesta sau să fac altceva, m-au sfătuit ai mei, mai cu seamă fratele meu, să învăț ceva ca să nu mor de foame. Eu sunt din Brăila și artiștii plastici ai orașului erau chiar profesorii mei de la școală care aproape mureau de foame pentru că era o utopie să mai crezi că poți să trăiești din vânzare de tablouri. Pe vremea aceea cam la asta se reducea meseria de artist plastic, lucru care acum nu mai e deloc valabil.
Așa că ei mi-au sugerat și eu am ales mate-info, nu m-a obligat nimeni. Însă liceul a fost cimitirul tinereții mele, mi-a mâncat sufletul.
Dar tu când erai mică ce visai să te faci?
Nu mai știu, erau copilărisme din astea: stewardesă, balerină… Cu adevărat nu am știut. Mi-ar fi plăcut să fiu artistă, dar știam că nu se poate. Mi se părea ceva nice, boem, cool, dar apoi mi-a ieșit asta din cap și m-am gândit doar că trebuie să fiu business woman și să merg pe drumul acesta.
Astăzi Henna Jurney este un business, poți să trăiești doar din asta?
Eu doar din asta trăiesc.
Și iubitul tău a rămas în bancă?
Acum lucrează într-un fond de investiții, dar tot în zona asta. Însă e în continuare fanul meu și îmi spune că sunt antreprenorul lui preferat.
Spuneai la un moment dat că te întrebau oamenii dacă bați și tatuaje și că te gândești să te apuci și de asta. În ce stadiu este acum?
Între timp mi-am luat toate mașinăriile și am făcut și vreo cinci sau șase tatuaje prietenilor ca să înțeleg cu ce se mănâncă chestia asta și recunosc că mi-a plăcut foarte mult. Însă, la momentul acesta simt că nu pot să o practic ca pe un business pentru că am nevoie de toate condițiile ca să o fac cum trebuie. Cred că nu i-a venit timpul încă, dar ar putea fi un drum interesant și acesta.
Ce spun părinții tăi acum?
O, sunt mândri, cum să nu?!
Ai mai plecat de atunci în vacanțe lungi?
Nu așa de mult, doar în concediu. Am mai fost o tură în Tailanda, dar doar pentru vacanță.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
