Cum mai pot adulții să cunoască oameni și să se îndrăgostească? Lucia Radu: „Speed dating-ul are un renume prost, există un stigmat: dacă ești singur, înseamnă că nimeni nu te-a ales, deci înseamnă că nu ești demn de a fi ales. Ideea asta vine de departe, din istorie, dar e greșită”

Lucia Radu este co-fondatorul unui program de speed dating, născut din nevoia adulților singuri de a cunoaște oameni, de a socializa și, mai ales, de a cunoaște un partener. A experimentat ea însăși acest sistem de întâlniri și spune că, astfel, a învățat foarte multe lucruri despre ea.

În plus, Lucia Radu, după o experiență antreprenorială, este freelancer în formare și coaching, și experimentează administrativ rolul de mamă singură pentru copiii ei.

Când ai fost ultima dată la un speed dating?

Lucia Radu: În toamna anului trecut, cândva, dar am fost mai degrabă cu o curiozitate de organizator de speed dating. Voiam să văd ce mai există pe piață, fiindcă mi se pare important să-ți cunoști concurența, dar să testez și experiența participanților mei. Am auzit de multe ori de la participanți: „parcă mi-era frică să intru, parcă mi-e jenă”, deci foarte multe temeri înainte de eveniment, așa încât am vrut să am experiența lor, să văd ce simt când merg la eveniment.

Interesant este că am simțit și eu fix la fel. Îmi amintesc perfect pașii pe piatra cubică în drum spre întâlnire și cum am trăit visceral toată experiența, cu toate simțurile, foarte ascuțite și în gardă, ca atunci când corpul percepe un pericol.

Desigur, nu este niciun pericol, dar este o teamă de respingere, care este, probabil, cea mai mare dintre toate. Când ești pe aplicații de dating, ecranul intermediază experiența, poți să-ți ascunzi emoțiile de pe chip, poți să fii cine vrei tu, să te exprimi altfel. La o întâlnire față în față te expui: particip la un astfel de eveniment înseamnă că declar cumva în fața oamenilor că sunt singur.

Prin simpla prezență acolo ești vulnerabil, înseamnă că nu ai o relație, înseamnă că îți dorești o relație. Asta nu este rău, dar este greu să fii vulnerabil și să accepți lucrurile așa. E mult mai ușor să-ți pui statusul pe Facebook single decât să mergi într-un grup, și să admiți asta. Deși acolo este cel mai potrivit, pentru că toată lumea prezentă vrea același lucru, toți sunt la fel de vulnerabili și caută o relație.

Deci teama de respingere este foarte puternică și să vezi respingerea pe fața persoanei din fața ta e dificil de acceptat. De aceea, noi, de exemplu, încurajăm participanții să nu facă schimb, să nu solicite și să nu inițieze schimb de date de contact în cadrul evenimentului, pentru că asta creează foarte mari neplăceri și cumva strică energia participanților

Ajungi la fața locului și începe dating-ul. Ce se întâmplă?

Lucia Radu: În cadrul evenimentelor informăm participanții despre reguli. Așa creăm noi cadrul de siguranță, comunicăm structura evenimentului, cumva deschidem conversația și avertizăm participanții să ne comunice dacă se petrece ceva nepotrivit. Am avut, de pildă, o situație în care cineva nu a vrut să cunoască o altă persoană pentru că se știau din alte medii. Iar noi am făcut în așa fel încât întâlnirea să nu se petreacă.

După ce discutăm regulile, începem întâlnirile, de obicei 10 întâlniri de câte 10 minute, cu două pauze.

Primele întrebări sunt legate, de regulă, de cifrele pe care le avem fiecare, dacă am fost căsătoriți, câți copii avem, de câți ani suntem despărțiți. Așa încât, dacă știi că toată lumea vrea asta, poate formulezi prima propoziție cam așa: sunt divorțată de 6 ani, am doi copii, pentru ca apoi să ajungi la conversație. Dar fiecare participant abordează diferit conversația.

După ce toți participanții s-au întâlnit, completează niște formulare de matching pe care scriu da sau nu în dreptul fiecărei persoane cu care au discutat. Atunci când ambele persoane au spus da, noi revenim cu datele lor de contact. Practic acesta este matching-ul și apoi ei pot lua legătura pentru următoarele întâlniri. Pe lângă formula asta de matching, noi avem și un formular de feedback destul de detaliat, în care primim sugestii și insights despre ce s-a întâmplat, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut așa încât să ne putem adapta evenimentele viitoare în funcție de nevoile lor.

Citește și: Psiholog Miruna Stănculescu despre pericolele din online dating: „Pe locul întâi se află minciuna. Femeile tind să mintă în legătură cu vârsta sau greutatea, în timp ce bărbaţii în legătură cu statutul lor profesional sau financiar”

Din rolul de experimentator, ce ai aflat tu despre tine în urma acestor întâlniri?

Lucia Radu: De când sunt participant activ pe piața de dating –nu doar organizator, ci și persoană singură –  am învățat foarte multe lucruri despre mine. De exemplu, stand în aplicațiile de dating am aflat despre prejudecățile pe care le am. N-aș fi zis că am atât de multe până nu am început să judec fotografiile altora.

Din evenimente, m-am uitat la cum privesc oamenii și mi-am testat cumva deschiderea și curiozitatea, dar și ce mă blochează în a fi deschisă. Un exemplu este o persoană care spune: Bună, ce faci? Îmi place de tine. Dă-mi numărul de telefon!, adică nici nu încearcă să mă cunoască primește automat un nu. Asta îmi creează un blocaj, nu mai sunt deschisă să cunosc persoana respectivă dacă nu văd un interes de a mă cunoaște.

În cadrul întâlnirilor, mi se pare esențial să vrei să îl cunoști pe celălalt, nu doar să faci o listă de telefoane, pentru că telefoane găsești pe internet, dacă faci o documentare. Foarte multă lume are informațiile publice, telefoane, e-mailuri, tot ce vrei. Mi se pare mai important și mai valoros să folosești timpul din aceste evenimente pentru a cunoaște omul, să vezi dacă vrei să te mai întâlnești cu el. Unii însă se concentrează pentru a se asigura că se vor mai întâlni în viitor. Dar, dacă nu-i dai omului ocazia să te cunoască, nu ai cum să te întâlnești cu el în viitor.

Care sunt primele întrebări pe care le adresezi și care ți-au fost adresate?

Lucia Radu:  Primele întrebări sunt legate de logistica vieții. Probabil că după ce trecem de astea cu divorțul, de câți ani ai divorțat, câți copii ai, câți ani au copiii, întrebarea următoare este când mai ai timp?. Și asta crează un alt blocaj. Ce pot să răspund? Am timp, de-aia sunt aici. Hai să vedem dacă există disponibilitate emoțională, mai degrabă, decât dacă există timp.

Mie mi se pare că timpul e despre priorități și, odată ce mi se schimbă prioritățile, adică o persoană pe care îmi doresc să o cunosc va crește în prioritățile mele, voi găsi timp. Timpul e același. Contează cum îl aloci.

Și o ultimă întrebare legată de experiența ta. Ai ieșit cu cineva după o astfel de întâlnire?

Lucia Radu: Nu. Am fost oricum o singură dată și nu am fost interesată de persoanele pe care le-am cunoscut acolo.

Și atunci cum îți găsești partenerii? Pentru că e o problemă a acestei lumi, a noastră și acestui timp, modalitatea de a ne întâlni…

Lucia Radu: Am trecut prin diverse etape în anii ăștia în care am fost singură. Nu am fost continuu singură de când am divorțat, am avut relații care s-au încheiat mai devreme sau mai târziu. Cum întâlnești? Sunt foarte populare, în continuare, aplicațiile. Partea cea mai proastă a aplicațiilor este că îți creează această iluzie a faptului că poți oricând să întâlnești pe cineva, că există o abundență de persoane.

Adevărul nu e chiar așa, fiindcă nu ai compatibilitate cu toată lumea de acolo. Degeaba pare că sunt multe persoane, dacă nu ai compatibilitate. Probabil că cea mai potrivită modalitate de a cunoaște pe cineva este, în continuare, una foarte veche, și anume un prieten, pentru că odată ce ai prieteni comuni, e clar că ai mai multe lucruri în comun și atunci șansele de compatibilitate sunt mai mari.

Însă, dacă te uiți la persoane singure ca mine, la 40 de ani, pe lângă faptul că prietenii se împuținează, prietenii sunt, în general, căsătoriți sau tot singuri, divorțați ca și tine. Și atunci șansele ca prietenii tăi să aibă alți prieteni single și disponibili sunt mai mici la 40 de ani, decât la 20 când toți erau singuri. La 20 de ani mergeam la facultate și aveam un amfiteatru cu sute de oameni, care aveau și ei alți prieteni, deci plaja de selecție era mult mai mare. Plaja de selecție se îngustează pe măsură ce crește vârsta, iar viața se mai complică pe alocuri.

În aplicații, oamenii interacționează mai mult sau mai puțin, mai intim sau nu, dar au conversații cu mai multe persoane în paralel, să vadă dacă vreuna din ele duce undeva. Povestea cu alergatul după mai mulți iepuri, disiparea energiei nu pare a fi câștigătoare. Cred că și asta împiedică cumva apropierea noastră. Vorbind cu 5 oameni pe o aplicație, înseamnă că nu aloci atenția necesară niciunuia.

Cum a apărut pentru tine și pentru colegele tale din proiect nevoia acestui proiect?

Lucia Radu: A apărut exact pe nevoie. Cele mai bune idei se nasc, în principiu, pe nevoie. Pentru că și eu, și Raluca, asociata mea, eram singure, ne săturasem de aplicații și ne-am zis: Unde mai cunoaștem oameni? Cum mai cunoaștem oameni? În jurul nostru erau oameni căsătoriți sau divorțați, dar foarte puțini disponibili pentru relații. Așa s-a născut acest proiect, pentru că nu ni s-a părut că opțiunile de pe piață oferă o calitate suficient de bună și, dacă nu avem opțiuni, hai să oferim noi opțiuni. 

Care au fost piedicile? Cum v-ați ajustat în urma lor? Cum ați mers?

Lucia Radu: Am învățat mult în acest proces. Proiectul a crescut și crește în continuare organic, pentru că ne promovăm mult în social media, iar social media are propriile aplicații de dating. Facebook, de exemplu, are Facebook dating. Meta care deține și Instagram.

Nu avem reclame plătite pentru că nu ne-au permis până acum reclame plătite. Așa că am crescut cumva organic, prin promovare directă pe profilele noastre, pe grupuri, prin oameni. Deci, una din piedici a fost să ajungem la oamenii care au nevoie de această informație, pentru că multă lume nu știe de noi.

Ne-a fost mai dificil la început să ajungem cu mesajul către bărbați, pentru că noi, pe profilele noastre, avem un grup țintă mai degrabă format din femei. Eu am un blog iar majoritatea cititorilor sunt femei. Și atunci am zis: Cum ajungi la bărbați? Am făcut zeci de interviuri, și eu, și Raluca, am vorbit cu bărbați despre cum ajungem la ei, de unde află ei despre astfel de evenimente, de unde se informează practic și ce și-ar dori, ce nu își doresc să se întâmple la evenimente, ca să înțelegem cumva și punctul lor de vedere.

Și ce ați aflat?

Lucia Radu: Tot soiul de prejudecăți. Am auzit povești despre cum, de exemplu, nu vor să participe pentru că pot fi văzuți de ceilalți bărbați, deci, își văd concurența. În același timp, nu știi cu cine te vei întâlni, pe aplicații ai măcar o poză cu omul acela, deși știm foarte bine că pozele sunt atât de editate încât uneori nu recunoști persoana când te întâlnești cu ea.

Și mai există prejudecata, pe care am auzit-o de câteva ori bune, că la evenimente de genul ăsta vin doar participanți disperați, gen ultimii oameni de pe planetă, ceea ce nu este deloc adevărat.

La un moment dat, vara trecută, organizam evenimente într-un bistro, în interior, în timp ce la terasă se aflau clienții localului. Aceștia, când treceau la toaletă, vedeau evenimentul, vedeau afișul, deci au înțeles ce se întâmplă acolo și au venit către noi să ne întrebe: ăsta chiar este un eveniment de speed dating? Băi, dar ce oameni mișto! Eu credeam că vin la evenimentele astea cei mai nașpa oameni.

Astea sunt prejudecățile cu care ne întâlnim și sunt bariere pentru care, atâta timp cât există această prejudecată, oamenii vor fi reticenți să se înscrie, să participe.

Are legătură cu rușinea noastră de a fi singuri?

Lucia Radu:  Clar există această rușine. Există acest stigmat al singurătății –  dacă ești singur, înseamnă că nimeni nu te-a ales, deci înseamnă că nu ești demn de a fi ales. Ideea asta vine de departe, din spate.

Chiar am căutat să văd cum s-a născut căsătoria, de exemplu. Ea a evoluat la nivelul societății și culturii. Inițial, căsătoria a apărut pentru ca bogații să-și țină cumva averile în familie, să nu-și amestece banii, să nu-și amestece sângele sau, dimpotrivă, mai târziu, să se asocieze cu alți bogați ca să-și pună banii la un loc. Deci faptul că erai ales și erai căsătorit însemna un statut mai important. Să fii singur însemna că nu ești demn. Iar povestea asta a evoluat tot mai rău.

Când nu este evenimentul de speed dating, cum se compune profilul tău? Ce te mână pe tine în luptă și cum te descurci ca mamă singură?

Lucia Radu: Eu fac foarte multe lucruri și am făcut cam dintotdeauna. Ce mă mână? În primul rând, nevoia de diversitate și nevoia de impact. Așa mi-am ales activitățile pe care le fac eu ca freelancer – gestionez proiecte cu finanțare europeană, de exemplu. Însă aceste proiecte au impact pe termen mai lung, în care nu lucrez direct cu beneficiarul. În paralel însă sunt și coach, trainer, organizez și evenimente de speed dating, iar astea toate sunt activități din categoria gratificării instantanee. Văd imediat impactul pe care îl are trainingul meu sau o sesiune de coaching, văd clar impactul în evenimentele de speed dating. Acestea sunt activități care mă încarcă cu energie, pentru că îmi oferă și mie feedback instantaneu că fac bine ce fac.

Și cum te descurci de una singură, administrativ vorbind?

Lucia Radu: Cu multă planificare. Acum este un pic mai simplu decât era, pentru că au mai crescut copiii și e mai simplu să mă organizez. Ei sunt mult mai independenți și eu primesc mai multă flexibilitate. Dar cheia este clar în planificare și prioritizare. De exemplu, o pasiune de-ale mele este tangoul și îi aloc foarte mult timp, dar am grijă să echilibrez. Adică, chiar dacă mă duc și la tango, am grijă să petrec și timp cu copiii. În plus, mă mai ajută mama.

Ce a fost întâi: oul sau găina? A fost întâi nevoia ta de a avea mai multe tipuri de experiențe și de a fi freelancer sau a fost mai degrabă nevoia de a te descurca singură cu copiii și cu toate lucrurile deodată și să și încasezi suficient cât să-ți ajungă pentru toată lumea?

Lucia Radu: Momentul în care am făcut switch-ul de la a fi angajată – pentru că am avut mai multe tranziții în carieră: am fost angajată, după care am fost antreprenor cu adevărat, adică am avut business, am organizat cursuri pentru copii și multe evenimente, după care a apărut nevoia de predictibilitate în venituri, ceea ce era complicat ca antreprenor. Acesta a fost momentul când am început să caut o mai mare stabilitate financiară și am decis să mă duc să mă angajez din nou. O perioadă am fost din nou angajată, după care am tranziționat iarăși către o zonă mult mai flexibilă, și anume asta de freelancing, care îmi permite să mă organizez cum vreau eu. Există mitul ăsta că ai mai mult timp liber când ești antreprenor sau freelancer, de fapt nu ai mai mult timp liber, ci doar ai mai multă libertate să îl gestionezi. Adică eu pot să lucrez noaptea și pot să ies ziua la un prânz, de exemplu, că tot vorbeam de „când mai ai timp să mai ieși?”, dar apoi îmi recuperez activitatea profesională seara sau pot să lucrez în weekend.

Citește și: Cum a debutat Sentimente.ro şi câţi români îşi găsesc dragostea online

Cum au preluat copiii aceste tipuri de tranziții ale tale și care crezi că e modelul cu care vor rămâne ei?

Lucia Radu: A fost și pentru ei o continuă ajustare. Perioada de antreprenoriat s-a născut fix după ce am avut copiii, din nevoia și dorința mea de a lucra cu copiii, dar și pentru ei, ca să mă pot organiza, să pot să fiu disponibilă când e nevoie, să pot să fac lucruri, deci să mă organizez flexibil.

Așa s-a născut antreprenoriatul, pentru că eu am visat să construiesc ceva al meu dintotdeauna. Tata mă învățase că e important să fii șeful tău, să faci ce vrei.

Iar ei au înțeles foarte bine. Copiii sunt mai rezilienți și se adaptează mai ușor decât avem noi impresia și chiar mai ușor decât noi, adulții. Am folosit în mod special perioada de antreprenoriat, când organizam activități pentru copii, în mai multe moduri: am dus cursuri pe la ei prin grădinițe, ceea ce i-a făcut să se simtă foarte bine, mai importanți printre colegi. Pe de altă parte, am folosit activitățile pentru a le face educație financiară, adică îi luam ca asistenți, să mă ajute la activități, iar pentru munca lor îi plăteam, așa încât să învețe cum este să îți câștigi bani.

Mi se pare important că au fost expuși unei diversități de medii, să vadă cum este să organizezi evenimente, să vadă cum te organizezi singur, dar să vadă și când faci ce trebuie să faci. De exemplu, la unul din joburile pe care le-am avut și unde au mers cu mine, exista această ciclicitate în echipă. La momentul respectiv, nu aveam un angajat la recepție, serviciu pe care îl prelua prin rotație fiecare persoană din echipă, indiferent de poziția pe care o avea. Ceea ce era un exercițiu interesant, chiar și pentru cei mici.