Căutare

Share this article

Roxana Lupu avea 28 de ani când a primit cadou o bicicletă de la iubitul ei. Nu știe nici acum să spună prin ce minune a decis să participe cu bicicleta ei, total neprofesionistă, la o competiție montană. A fost o cursă epică din care a ieșit cu numeroase răni, dar cu o adrenalină de neimaginat.

Puțin mai târziu Roxana Lupu și-a dorit să participe și la un triatlon, așa că a luat cursuri de înot, deși toată viața ei s-a temut de apă. După nici trei luni de la prima ședință de înot participa la primul triatlon, iar apoi a terminat un half Iron Man, lucru care îi stabilea un obiectiv foarte clar: să termine un Iron Man. Și iată că s-a întâmplat. Pentru cei care nu știu, Iron Man este o competiție extrem de dificilă, de mare anduranță, ce presupune o probă de aproape 4 kilometri de înot, 180 de kilometri de mers pe bicicletă și 42 de kilometri de alergare. Toate în aceeași zi. Cum reușește o femeie care până la 30 de ani nu știa să înoate? Sau cum reușește o femeie care nu a făcut niciodată sport de performanță? Se pare că în acest caz, ambiția, pasiunea și dorința au fost extrem de puternice.

O poveste inspirațională despre dorința de a reuși, spusă frumos de Roxana Lupu.

Roxana, eu știu despre tine că ești una dintre primele românce care au terminat Iron Man…

Da, dar asta a fost de mult, acum vreo patru ani 😀. În momentul acesta nu cred că sunt 20 de femei care au terminat această competiție, dar la momentul respectiv, eu am făcut parte din prima promoție de femei care au terminat Iron Man, am fost în primele șapte.

Erai sportivă când erai mică? Sau chiuleai de la ora de sport?

Nu. Îmi plăcea mișcarea pentru că am copilărit la țară, iar acolo am fost destul de zglobie și cățărătoare, îmi plăcea să alerg, să mă joc afară, dar nu am practicat vreun sport cu regularitate. Însă eram destul de dinamică și încă de mică am învățat să merg pe bicicletă. Dar pentru că nu am avut o bicicletă cu care să exersez, am abandonat și asta.

Și la orele de sport de la școală mergeai? Eu din ce îmi amintesc, jumătate din clasă duceam scutire 😀

Mă duceam la sport și chiar abia așteptam să am ora de sport. Jucam volei, făceam atletism, lucruri din astea specifice orelor de sport de la școală.

Când ai descoperit tu de fapt sportul, la nivelul la care ești azi?

Întâmplarea a făcut ca iubitul meu să-mi cumpere o bicicletă, o bicicletă din aia oarecare, un fier mai bine spus. Aveam vreo 28 de ani atunci. Nu știu din ce impuls am găsit o competiție de Mountain Bike și am decis să particip și eu. Nu mai știu cum am luat decizia asta, probabil datorită unor prieteni din anturajul meu care mergeau cu bicicleta la competiții.

Dar tu aveai Mountain Bike?

Da, bicicleta asta era un Mountain Bike, o bicicletă de mers pe potecă, nu o cursieră.

Am aflat despre concursul acesta și m-am înscris. Doar că m-am dus acolo cu o bicicletă în brațe și cu o doză mare de inconștiență, eu neștiind nici măcar să schimb vitezele la bicicletă. Nu mersesem niciodată cu bicicleta pe munte, nici măcar pe deal. Am ajuns la această competiție la Predeal, dar nu aveam nici cea mai mică idee în ce mă băgasem. Era o cursă de vreo 20 de kilometri pe munte, cu diferență de nivel destul de mare, undeva pe Creasta Cocoșului, pe la Cabana Susai, niște altitudini, niște urcări pe care eu nu le făcusem nici cu piciorul. Când am ajuns la start, pentru că deja era o comunitate în formare de amatori care participau la competiții pe bicicletă, lumea era destul de intrată în atmosferă în sensul că toți aveau echipament, aveau pedale speciale de competiție, niște biciclete de concurs…. Eu aveam niște colanți de prin casă, niște pantofi sport, un soi de mai mult decât teniși și foarte mult entuziasm.

Roxana Lupu în prima evadare la competiții

Ai terminat cursa?

Am terminat cursa, însă a fost una cu adevărat epică. A plouat torențial, am cărat bicicleta în spate pe munte, am făcut pană, mi-a căzut lanțul, am ajuns la finish epuizată. Totul a început când am căzut, după primele zece minute de la start. Am căzut pe o coborâre pe asfalt, rostogolindu-mă peste cap. A venit la mine arbitrul de cursă cu ambulanța după el, să mă scoată din concurs, dar nu am vrut să renunț.

Am terminat cursa spre seară, după ce mi-a căzut lanțul cu vreo 2 kilometri înainte de final, iar eu am alergat cu bicicleta după mine.

Însă toată experiența mi s-a părut extrem de mișto, așa că din momentul acela am decis că vreau să continui să fac asta. De atunci lucrurile au escaladat.

Roxana Lupu la finalul primei competiții de bicicletă

Ce probe sunt la Iron Man?

Sunt 3,8 kilometri de înot, 180 de kilometri de bicicletă și un maraton de alergare, adică 42 de kilometri. Este un triatlon extrem, de distanță foarte lungă.

Pentru Iron Man ai vrut tu să înveți să înoți sau te-a lovit la un moment dat gândul că ai vrea să știi să faci asta?

Am vrut să învăț să înot pentru a participa la un triatlon. Triatlonul constă în aceste trei probe, doar că distanțele sunt mai mici. Așa că la 30 de ani m-am dus la cursuri de înot. Practic am început cursurile la final de martie și în iunie am făcut primul meu triatlon.

Foto: Larisa Baltă

Și ai intrat cu copiii în piscină să iei cursuri de înot?

Da, da, da. A fost foarte drăguț că mă lăsau toți copiii ăia în urmă, era foarte penibil pentru mine. 😀 Și mai penibilă eram cu pluta aceea pentru că trebuie să faci foarte multe exerciții până înveți să înoți. A fost foarte greu mai ales că eu devin foarte panicată în apă. Ani de zile, foarte mulți oameni au încercat să mă învețe să înot însă mi-a fost foarte frică de apă. În continuare am această panică și la startul fiecărui triatlon eu trebuie să depășesc mai întâi un atac de panică.

Hai să vorbim de Iron Man. Era prima ediție la care participau femei din România?

Era a doua ediție. Cu un an înainte a participat o femeie, o cheamă Alina Ursu, iar în anul în care am participat eu ne-am înscris șase.

Dar cum ai avut curaj să te bagi la așa ceva?

Lucrurile au venit oarecum treptat. După ce am făcut acel prim triatlon micuț (600 de metri înot, 30 de kilometri de bicicletă și vreo 10 de alergare), am făcut o nebunie, o chestie pe care nu o recomand nimănui: am făcut un half Iron Man. Primul triatlon l-am făcut la început de iunie, iar la final de iunie m-am înscris la acest half Iron Man. L-am făcut dintr-o inconștiență, fără nici un antrenament specific, când abia învățasem să merg cu cursiera și la doar trei luni după ce m-am apucat de înot. Când am văzut că pot să fac o chestie ca asta mi s-a părut foarte wow și am vrut să merg și mai departe.

Roxana Lupu în concursul Iron Man

De ce nu ai mai participat la un alt Iron Man?

Pentru că Iron Man îți cere foarte mult. Până la cursa în sine trebuie să-ți dai peste cap toată viața deoarece trebuie să faci loc celor 12-15 ore de antrenament pe săptămână. Asta înseamnă să iei timpul acesta de undeva, de la job, din timpul petrecut cu ai tăi, iar concentrarea trebuie să fie foarte mare. Trebuie să te asiguri că atunci când te așezi la start ești în stare să termini acea cursă.

Roxana Lupu în cursa Iron Man, proba de ciclism

Dar tu te-ai apucat de un half Iron Man fără să ai pregătirea asta….

Da, dar a fost o greșeală, cum spuneam nu recomand nimănui. Foarte important de menționat este că trebuie să te pregătești cel puțin doi ani pentru un Iron Man. Eu aveam baza de anduranță deja creată pentru că în ultimii șase-șapte ani fusesem la numeroase competiții de bicicletă pe munte, începusem și să alerg, cumva eram pregătită.

Acum mai ești sportivă?

Să spunem că da, dar nu la nivelul acela de anduranță. Am o fetiță de doi ani și e mai greu să găsești timp pentru toate. Copilul și sportul cer foarte multă energie și, mai mult decât atât, în sport e foarte importantă recuperarea, odihna, nutriția corectă, ceea ce înseamnă că e mai complicat să te pregătești pentru o cursă de anduranță cu un copil mic. Acum sunt la nivelul la care mă pregătesc pentru o competiție, însă nu știu dacă va mai avea loc în contextul actual al Covid 19. Alerg, merg cu bicicleta, mai puțin înot că au fost bazinele închise, dar fac sport în continuare.

Roxana Lupu la competiția de Mountainbike, Cursa Dunării Călărășene

În viața de zi cu zi cu ce te ocupi?

În viața de zi cu zi am o agenție de comunicare și evenimente nișată pe viață sănătoasă, sport și wellbeing.

Ai luat și la job pasiunea ta?

Da 😀 Lucrurile au venit cumva firesc. După ce am încheiat cariera jurnalistică, am trecut în zona de marketing și comunicare și când am simțit că am învățat destul și sunt pregătită, am vrut să fac asta. Așa că am prima agenție nișată pe comunicare sportivă din România. Agenția are vreo cinci ani și am ajuns aici alături de partenera mea, Raluca Mihăilă.

Roxana Lupu la birou

Și ea e sportivă?

Raluca merge cu bicicleta pe munte, e și ea sportivă, doar că nu la nivel competițional.

Soțul tău merge și el în competiții cu tine?

Soțul meu nu. El a făcut sport, atletism, dar nu l-a prins microbul competițiilor pentru amatori. Înainte de bebe mergeam împreună cu bicicleta, făceam ture, dar acum trebuie să ne împărțim.

Roxana Lupu, Foto: Andrei Becheru

Înțeleg că el ți-a luat bicicleta. Nu-i pare rău acum?

Da, el mi-a luat-o și regretă până în ziua de azi 😀. După ce am descoperit eu competițiile au apărut tot felul de discuții pentru că eu luam din timpul de petrecut împreună ca să plec pe coclauri în țară, la curse. Uneori venea și el cu mine, dar de cele mai multe ori mergeam singură, cu colegii din clubul sportiv. Este o încercare pentru cuplu pasiunea pentru sport și competiții a unuia dintre parteneri, dar iată-ne că suntem în continuare împreună 😀.

Când erai mică ce voiai să te faci?

Prima dată de când îmi amintesc că am vrut să mă fac ceva, este de pe la începutul liceului, când am spus că vreau să mă fac jurnalist. Habar nu am de ce. Probabil că la vârsta aceea mă gândeam că dacă scriu drăguț compuneri sau că sunt bună la limba română poate să aibă legătură cu jurnalismul. Bineînțeles că asta a însemnat doar 10% din ce înseamnă meseria asta. Pentru mine jurnalismul a fost o meserie de vocație, iar sportul a fost cumva terapeutic pentru mine atunci când am făcut trecerea de la presă către marketing și pr. A fost destul de dureroasă tranziția asta, însă știam că sunt nevoită să o fac, iar sportul a fost terapeutul meu, pur și simplu. Faptul că mă duceam și trăgeam de mine sute de kilometri pe munți și pe dealuri m-a ajutat să depășesc mai ușor etapa asta.

Roxana Lupu campion național

Dar de ce spui că erai nevoită să faci tranziția?

Lucrurile începuseră să se înrăutățească în presă, lucram la Adevărul, la suplimentul de weekend, întârziau salariile, peisajul era destul de sumbru, așa că am decis să fac schimbarea asta. A fost un moment în care am simțit că trebuie să schimb.

După atâția ani de sport, se poate să ajungi la sedentarism?

Eu am ajuns la sedentarism cumva deoarece în sarcină nu am făcut mult sport, iar apoi am practicat destul de neregulat, fără programul meu de antrenamente de dinainte.

Mi-ai spus că la momentul respectiv sportul a fost terapeutul tău. Ce e azi sportul în viața ta?

Cred că este modul de a mă întoarce la mine, la cine eram eu înainte de copil și sarcină și e modul meu de a-mi reaminti că nu sunt doar mamă. Prima dată când am avut sentimentul că încep să mă recâștig a fost la două luni după ce am născut când am participat la o competiție de alergare de 10 kilometri, pe un deal. Soțul și bebelușul au fost cu mine și au stat pe margine. Atunci am avut un sentiment grozav, să fac mișcare în natură, să mă simt liberă, în vibe-ul acela de competiție…

Diploma de la Iron Man

Mai există vreo competiție la care visezi să ajungi?

Mi-aș dori foarte mult să particip la o cursă de aventură care să implice toate aceste trei sporturi și poate mai mult de atât. În România este o cursă care implică și traversare de râu cu caiac, orientare pe munte, alergare, bicicletă, escaladă, o cursă pe mai multe zile la care participi în echipă.

Roxana Lupu pe podium la primul triatlon
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO