Rusoaica Anastasia Staicu, cea care a construit cel mai interesant loc din București: Seneca Anticafe, casa în care musafirii plătesc timpul de cea mai bună calitate, nu consumația

Anastasia Staicu este rusoaica din Moscova care s-a mutat în România pentru a-și urma persoana iubită și creatoarea Seneca Anticafe, un loc pe care ea îl descrie astfel:

„Un spațiu gândit pentru lucru, lectură și relaxare. Un loc unde te simți ca acasă. Aici poți să lucrezi la proiectul tău sau să înveți pentru examene, să stai cu prietenii de vorbă sau să citești, să participi la un workshop sau să-l organizezi. 3 spații de lucru, bufet nelimitat și librărie. Plus acces la internet, imprimantă, desktop-uri, tablete sau scanner. Un loc unde plătești timpul, nu consumația.”

Cam așa se recomandă cei de la Seneca Anticafe, locul minunat din centrul Bucureștiului (lângă Parcul Kiseleff) care este o îmbinare extrem de fericită între librărie și spațiu de coworking. Plus un mic amfiteatru unde (mai ales antepandemie) aveau loc o mulțime de evenimente interesante: seri de discuții și proiecții pe o tematică dată, un grup de dezvoltare personală cu întâlniri lunare, un club de lectură, lansări de carte, vernisaje de expoziții, ateliere pentru copii ș.a.

În spatele tuturor acestor lucruri minunate se află Anastasia Staicu. Un om cu o poveste cel puțin la fel de fascinantă ca și cea a oazei de liniște și de frumusețe pe care a creat-o în „inima” Bucureștiului.

Rusoaica din Moscova s-a mutat în România pentru a-și urma persoana iubită.

Pe lângă librărie, Anastasia Staicu conduce astăzi și Editura Seneca, prima editură „verde” din România, și Asociația SNK, în cadrul căreia derulează o mulțime de proiecte ce ar trebui să ne atragă tuturor atenția spre o implicare civică mai mare. Dar cine este Anastasia Staicu?

Orice poveste a unui lucru deosebit începe cu povestea creatorului său. Povestea dvs. începe în Rusia: unde v-ați născut exact? Și cum s-a întâmplat să vă îndrăgostiți de un român?

În U.R.S.S. m-am născut, așa scrie și în certificatul de naștere. În Republica Socialistă Kazakhstan. Mama e din Rusia, tata – din Kazakhstan. M-au crescut la Moscova, iar la momentul eliberării buletinului, în 1991, nu mai existau republici socialiste și am devenit cetățean al Federației Ruse.

Cum m-am îndrăgostit de Sorin? Când am anunțat-o pe mama că m-am îndrăgostit de cel mai bun om de pe planetă, ea și-a mușcat buza și a spus: „Draga mea, dacă la ai tăi 20 de ani ai fi mers în China, nu în România, te îndrăgosteai de un chinez!”.

„Vai! Săracii oameni bătrâni, habar n-au ce este dragostea, m-am gândit” (era vorba despre mama mea, care avea pe atunci 45 de ani 🙂

Cât de greu a fost să luați decizia de a părăsi Rusia pentru România? În ce an se întâmpla asta ?

Decizia am luat-o ușor, așa cum se iau decizii la tinerețe. Pe atunci știam puține, dar știam sigur că nu renunți la dragoste. Este o pasăre rară pe care merită s-o urmezi, chiar dacă o ia pe căi necunoscute și toate – offroad.

Ce imagine aveați despre țara noastră înainte să veniți prima oară aici? Ce știați despre România?

 Știam ceea ce am învățat la școală. La geografie. Ceva ce nu mă privea direct. Singura emoție, dar foarte puternică, legată de România, a fost aceea de nedumerire – am auzit la știri că acolo au fost executați conducătorul țării împreună cu soția lui. Ceva nu se potrivea în capul meu de școlăriță – în vremea noastră, în Europa, mai exista condamnare la moarte?

Ce vă place cel mai mult în România?

Oamenii. Doamnele în vârstă cu mănuși croșetate. Vecinii de bloc care bat la ușă să-ți împartă din prăjitura lor. Șoferii taxiurilor care îți arată palma: Iată aici este harta Bucureștiului!

Drumurile. Prin orașele sibiene, prin trovanți, prin peșteri, prin Deltă…

Ce vă displace cel mai mult aici?

Ceea ce îmi displace cel mai mult oriunde pe Pământ – indiferența și minciuna.

Este ceva ce vă lipsește, în mod special, din Rusia? Ceva de care vă este dor?

Da. Mi-e dor de mama. Și îmi lipsește să vorbesc în limba rusă, mai ales de când au plecat copiii mei.

După trecerea la ceruri, bruscă și prematură, a soțului dvs., pentru care aleseserăți, cu ani în urmă, România, ați avut un moment în care ați revenit, pentru doi ani, la Moscova. Ce v-a determinat să vă întoarceți, totuși, în România?

Decizia a fost determinată de mai mulți factori. Unul dintre ei a fost cel reprezentat de copiii mei. Fata cea mare – Sasha – s-a apucat singură să se pregătească pentru a face studii în străinătate. A spus că nu se vede rămasă în Rusia. Și iată-le acum, peste zece ani, pe amândouă plecate, iar eu singură cu motanul în casă :). Ce am făcut? 🙂

Aveți două fiice minunate, care studiază, ambele, în domeniul artistic (arte – la Glasgow, respectiv regie – la Berlin). Cum v-ați crescut copiii? Vorbesc ambele limbi? Ce le-ați transmis din cultura rusă și ce le-ați învățat din cultura română?

Cum mi-am crescut copiii? Sper că într-un firesc și în iubire. Sper că așa simt și ele. Cu multe cărți în casă, citind împreună. Pe la 14 ani, Ioana, cea mică, mi-a spus grațios că pot să nu-i mai citesc înainte de culcare. Ce tragedie a fost pentru mine!

Fetele vorbesc mai multe limbi, mai și râd de mine când le corectez uneori rusa: „Mama, tu câte limbi știi?” Le-am îndopat cu multă cultură rusă. De la desenele animate ale anilor ’50-’80 până la Soljenițîn. Ca să citească în rusă, când erau adolescente, printam bestseller-uri străine cărora le așteptau apariția. În Rusia se traduceau cu una-două luni mai devreme decât în România și găseai traduceri pe internet.

Iar în cultura română ele trăiau. Eram aici. Culesul afinelor de la Muntele Găina, număratul scărilor de la Cetatea Poenari, pescuitul de la Sfântu Gheorghe, taberele de vară de la Muzeul Satului… iar Muzeul Țăranului Român a fost nelipsit din viața noastră.

Pe 1 noiembrie 2014, ați deschis SENECA ANTICAFE, în același loc unde se află și astăzi, lângă Parcul Kiseleff. Un loc care este mult mai mult decât o simplă librărie. Pe vremea aceea, cred că noțiunea de spațiu de „coworking” – cum sunt hub-urile de astăzi – nici nu apăruse sau abia se năștea… Cum v-a venit ideea genială a acestui tip de loc ?

Ideea nu este a mea, ci a unor studenți din Moscova. De fapt, este ideea unei case deschise tuturor pentru a se întâlni cu prietenii, cu care să creezi împreună un flashmob, o năzdrăvănie de proiect care să iasă din limitele cotidianului tău. Acesta a fost primul anticafe. Veneai, puneai la intrare, într-un geamantan deschis, un bănuț (pentru cafea, ceai, biscuiți, care se găseau la bucătărie) și stăteai cât aveai nevoie.

Seneca Anticafe este un redesign al acelui concept. Am păstrat ideea de casă. Ținem foarte mult ca orice musafir să se simtă liniștit și în siguranță la noi. Am adăugat librăria, panouri expoziționale, un amfiteatru pentru evenimente și spațiu de lucru. Ne-a ieșit un spațiu cultural primitor.

Care a fost cea mai mare dificultate pe care ați întâmpinat-o în acești ani de existență a librăriei?

Lipsa de musafiri în timpul carantinei 🙂

Care a fost cel mai frumos moment sau cea mai mare bucurie pe care v-a adus-o până acum librăria?

Au fost muuulte și toate țin de interacțiunile umane. Și pentru a da doar câteva exemple:

• Vernisajul de lucrări pictate de copiii bolnavi de cancer, când sala amfiteatrului nu mai încăpea de oameni și de emoțiile lor. Energia dădea pe dinafară și aveai senzația că spațiul se dilată și devine tot mai mare și mai încăpător…
• Mărțișorul acestui an, când unul dintre musafiri a adus mărțișoare pentru toate fetele care se aflau în acel moment la Seneca Anticafe, fie că le cunoștea, fie că nu. Un sentiment de a fi în familie aici.
• Răspunsul oamenilor la invitația de a contribui la ajutorarea vârstnicilor prin cititul cărților din librăria on-line a Seneca Anticafe. Încrederea cititorilor în echipa Seneca. Când simți asta, ai supraputeri să faci mai multe.

De ce… SENECA ? De ce această denumire?

Pentru că… stoicismul azi 🙂 Totul a pornit de la un audiobook înregistrat la RFI România împreună cu Victor Rebengiuc – Seneca. Rămâi cu bine.

Scrisorile filosofului stoic Seneca adresate nouă tuturor. Așa le-am interpretat.

Filozofia stoică îți propune să-ți „joci” bine rolul! Este despre responsabilitatea pentru timpul propriei vieți și pentru propria-ți fericire. Seneca Anticafe – spațiul pentru timp de valoare, timp pentru creație.

Ați creat, anterior librăriei, și o editură cu același nume: SENECA, pe care o promovați ca fiind prima editură „verde”. Ce înseamnă, mai exact, editură verde? Și cum s-a născut ideea editurii?

Editura a devenit verde abia ulterior. La doi ani de existență. Tot stoicismul cu responsabilitatea lui este de vină! „Binele nu este niciodată împotriva naturii.” Orice obiect cultural tot obiect este. Folosim materia ca să „agităm” spiritele. Materia folosită de o editură este în primul rând – hârtia.

Am decis să facem cărți fără să tăiem copaci.

• folosim hârtie reciclată
• calculăm amprenta de carbon
• plantăm copacii la fiecare tiraj de carte

Ce fel de cărți alegeți să publicați?

Sunt cărți care te ajută să înțelegi că „Nu ești carne, nu ești păr, ci libertate de alegere” (Epictet) Dacă atunci când auziți cuvântul „stoic”, vă imaginați un tip încruntat, care stă și primește loviturile sorții fără să scoată un cuvânt, vă înșelați. Desigur, stoicismul te ajută să depășești greutățile mari și mici, dar filozofia aceasta nu este despre cum să strângi din dinți și să rabzi. Ea te ajută să-ți umpli viața cu bucurie.

Și mai publicăm cărți care te ajută să schimbi traseul, să tragi un pic la dreapta, să privești peisajul și să găsești diferențele. Vorbesc despre cărțile de mediu. Colecția „NOI” – despre Om și urma lui, pe care o lasă pe Pământ.

Și ce noutăți editoriale pregătiți?

 „Adio, Petrol!”

O carte ilustrată despre o specie extraordinară pe cale de dispariție. Este prima carte pentru editarea căreia au donat o serie de persoane fizice. Numele lor le puteți găsi tipărite în carte. Printre ei sunt jurnaliști de mediu, activiști, fondatorii magazinelor Zero Waste și alți prieteni ai Editurii Seneca!

 „Cum să gândești ca un împărat roman?”

Și nu oricare împărat, ci filosoful stoic Marcus Aurelius. Anxietate, procrastinare, senzația că viața trece pe lângă tine. Credeți că sunt numai problemele timpurilor noastre? Nu. Au existat de mult, și anticii au inventat căi de rezolvare pentru ele. Citind această carte, ai un coach personal cu o experiență de… 2000 de ani.

Pe lângă locul pe care ni l-ați dăruit în „inima” Bucureștiului, ați fondat și o Asociație – SNK, prin care derulați programe caritabile. Povestiți-ne un pic despre ea. Cum s-a născut ideea unei asociații? Și ce fel de proiecte desfășurați?

La început au fost proiectele și apoi le-am găsit o formă juridică – Asociația SNK. Am vrut să se numească Seneca, dar numele era deja ocupat!:)) Am ales să fim un ONG după ce ne-am dat seama că activele nemateriale sunt tezaurul nostru.

Până în anul 2020, am fost producători de conținut – cărți, programe de training, expoziții, grădini comunitare etc.

Proiectele anului trecut și ale acestui an le clădim pe colaborare, pe lucrurile făcute împreună.

• „Bunicii noștri” – un proiect de sprijin al persoanelor în vârstă și al familiilor vulnerabile pe perioada de criză Covid 19. Anul acesta am dori să dezvoltăm o platformă pentru acest proiect – ca oricine să poată vedea persoana pe care vrea s-o ajute măcar o dată pe an cu un pachet de alimente. Căutăm parteneri!
• „Arta prin corespondență” – proiectul în parteneriat cu MNAC și Teach for Romania. Ne-am propus să construim legături autentice între seniori, copii și arta contemporană, mai întâi printr-o serie de activități pilot. Sperăm, la finalul proiectului, să aducem împreună copiii, respondenții lor și lucrările co-create la MNAC și să ne vedem acolo cu toții – sănătoși.

Sunteți pasionată și de ecologie. Cum s-a născut această pasiune și cum o manifestați exact?

Nu aș numi-o pasiune. E un deal cu tine însuți. Al meu a început la un supermarket. Am avut o revelație – punguțele de plastic în care cântărim legume și fructe sunt aruncate imediat ce ajungem acasă, peste 10-20 de minute. Milioane de ani de formare a petrolului versus 20 de minute. Ceva nu este gândit bine.

Nu avem nevoie de punguțe. Și am deschis o listă de lucruri de care nu am nevoie. Timp de trei săptămâni am strâns toate ambalajele pe care le „produceam” cu familia de trei persoane, plus motanul, ca să-mi dau seama de urma pe care o las :))

Astăzi aceste deșeuri fac parte din expoziția Centrului de educație ecologică Seneca Ecologos. Ne ocupăm de eco-traininguri pentru companii, proiecte de sustenabilitate și de responsabilitate socială. Oferim asistență pentru implementarea lor.

Ați construit și un proiect caritabil intitulat „Bunicii noștri”. Ce ne puteți povesti despre el?

Proiectul are un an. A pornit atunci când a început carantina și oamenii au rămas blocați în case. Împreună cu mii de donatori, cu comunitatea Declic, cu sute de voluntari și sistemul de logistică al companiei Romstal, am reușit să ajungem, lună de lună, la sute de vârstnici singuri și la familii vulnerabile.

Până acum, 11.500 de sacoșe au fost duse în casele acestor oameni. Asta înseamnă 3.800 de drumuri, în 53 de localități din toată țara.

Cum v-a afectat pandemia la librărie? Mai vine lumea să citească și să lucreze la dvs.? Cu ce dificultăți v-ați confruntat?

Pandemia ne-a afectat ca pe majoritatea oamenilor – financiar, moral, emoțional (să nu zic psihic).

DAR ne-a și provocat! Echipa Seneca a pus în funcțiune Librăria on-line unde schimbi lumea. O librărie responsabilă social. Transformăm lunar vânzarea de carte în fapte bune: alimente pentru sute de bunici. Asta am făcut în martie și vom continua să o facem cu ajutorul vostru.

De o lună, a început să vină lumea la Seneca Anticafe – să citească, să lucreze, să organizeze traininguri. Țopăim de bucurie la întoarcerea fiecărui musafir! Pentru ei a fost creat spațiul și noi suntem gata să-i primim în condiții de siguranță.

Sunteți un om cu o inimă darnică și cu o viziune deosebită despre planeta aceasta pe care locuim. Spiritual vorbind, ce simțiți că avem de învățat din această pandemie?

Cred că am învățat cu toții că există situații în care nu deții controlul decât asupra propriilor gânduri. Că suntem foarte fragili și puternici în același timp. Că nu există concurență în domeniul binefacerilor. Că raportul nonfinanciar al fiecărei companii, al fiecărei persoane, poate fi bogat, în timp ce raportul financiar nu este foarte optimist.

V-ați crescut fiicele într-o cultură româno-rusă, iar ele studiază acum în Marea Britanie, respectiv în Germania. Vă propun un joc de imaginație: dacă, pe lângă locul inedit pe care l-ați creat, ați putea să creați într-o zi… o țară. Cum ar arăta ea? Ce caracteristici ar avea ea? Preluate de la România, de la Rusia și de la orice altă țară a globului? Cum arată țara ideală a Anastasiei Staicu?

Nu cred într-o țară ideală. Cred într-una mai bună decât acum. Una bazată pe relații de familie, unde orice acțiune începe cu încredere în celălalt și crește printr-un schimb cinstit de energie, bunuri, sentimente.

Și în acea țară mai bună nu vă ajung degetele de la mâini să vă numărați prietenii care fac un drum de 40 de minute ca să arunce corect deșeuri toxice :)) Și ei nu sunt ecologiști, sunt pur și simplu informați și conștienți de consecințele acțiunilor lor zilnice.

Țara în care suntem mai atenți unii cu ceilalți și ne iubim un pic mai mult. Astăzi mi-a trimis fiica mea un cântec:

„Ați crezut că oamenii nu iubesc? N-ați ghicit, iubesc și încă cum:

Oamenii suflă în rănile celuilalt să-i treacă,

Oamenii sărută fruntea celuilalt să afle dacă are febră.

Iată cum sunt oamenii aceștia!”.