Sascha Goetzel: „Nu a existat un singur geniu care a avut succes rămânând în zona de confort, a reușit doar părăsind-o” 

Sascha Goetzel s-a născut în Viena, într-o familie de artiști. Povestește că mama atunci când era însărcinată cu el a fost la un concert al lui Herbert von Karajan la Festivalul de Muzică din Salzburg și îi spunea că a început să miște și să-i împingă în pântece pe ritmul muzicii. Glumește că era clar de atunci că voia să devină dirijor. Și așa s-a și întâmplat.

A început, la sfatul tatălui său, ca violonist la Filarmonica din Viena. A învățat de la cei mai buni dirijori ai lumii, Maazel, Solti sau Haitink, printre ei. Și apoi, cu susținerea mamei, a făcut pasul către dirijorat. Iar astăzi este directorul artistic și dirijorul principal al Orchestrei Filarmonice Borusan din Istanbul.

Am vorbit cu Sascha Goetzel despre muzică și fotbal, despre Istanbul, București și Viena, despre ce înseamnă să fii artist și ce își dorește publicul din întreaga lume.

Sascha Goetzel, te-ai născut și ai crescut într-o familie de muzicieni din Viena. Spune-mi despre familia ta… cum a fost să trăiești într-un mediu atât de artistic?

Sascha Goetzel: Tatăl meu a fost membru al Orchestrei Filarmonice din Viena și un muzician de cameră de mare succes. Îmi amintesc că nu a existat o săptămână sau un weekend în copilăria mea fără muzică live. Am avut mare noroc, practic muzica clasică a fost „laptele matern cultural al copilăriei mele”.

Mama își amintește că atunci când era însărcinată cu mine a fost la un concert al lui Herbert von Karajan la Festivalul de Muzică din Salzburg și îmi spunea că am început să mă mișc și să-i împing în pântece pe ritmul muzicii. Glumește că era clar de atunci că voiam să devin dirijor.

Sascha Goetzel: „Muzica potrivită este cea care reușește să ne cucerească inima” 

Ce muzică ascultai în copilărie?

Când eram tânăr, ascultam muzică clasică, dar, în adolescență, am încercat tot felul de muzică, inclusiv muzică rock, pop, heavy-metal, punk, jazz și electronică. Atunci mi-am dat seama că pentru oameni nu există nicio diferență în ceea ce privește valoarea genurilor muzicale. Toată lumea are muzica sa preferată. Muzica potrivită pentru sine, iar aceasta este cea cu care ne conectăm emoțional, care reușește să ne cucerească inima.

Și cum s-a schimbat gustul tău muzical în timp?

În copilăria mea, îi iubeam pe Bach, Mozart și Ceaikovski. În adolescență, am început să fiu interesat de muzica mai complexă, în plus începusem să compun și eu puțin. Ultimii ani, i-am petrecut alături de clasici de la baroc la avangardă – îmi place foarte mult să descopăr piese noi în special din jurul anului 1880, Art Nouveau.

Simt că, pe lângă repertoriul pe care l-am interpretat deja în ultimii ani și muzica contemporană pe care o ascult în prezent, trebuie să redescopăr piese noi, incitante și spectaculoase, iubite de publicul vremurilor trecute. De pildă, în orașul meu natal Viena, avem literalmente zeci de piese de Zemlinsky, Schreker, Krenek, Schulhoff, Schmidt, Korngold sau Welesz. Toate sunt piese de primă clasă, dar care au fost uitate din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. Cred că dacă le-am redescoperi și le-am adăuga repertoriilor contemporane vor căpăta o nouă strălucire și ar putea aduce chiar și un public nou în sălile de concerte.

Trăim acum un moment foarte special, cu o mulțime de transformări și noi provocări. Unele lucruri se vor schimba drastic, așa cum am putut observa deja anul trecut. Cu toate acestea, știm că aceste momente dificile înseamnă și mari oportunități, iar vremurile de acum au nevoie de creativitate.

Să ne întoarcem la cariera ta artistică. Ai devenit violonist, cântând pentru Filarmonica din Viena destul de mult timp. Cum a fost perioada aceasta pentru tine?

Cu siguranță unul dintre cele mai inspirate și mai importante momente din viața mea. Când eram tânăr și în primii ani de student, Internetul nu exista, iar CD-urile abia începeau să devină populare. Așa că, probabil ca mai toți tinerii muzicieni de la aceea vreme, practic am învățat totul „în direct” – în sălile de concert sau de operă.

Pentru un tânăr muzician, aveam 19 ani în acel moment, să încep să cânt cu una dintre cele mai bune orchestre din lume și să lucrez cu unii dintre cei mai mari dirijori din lume, a înseamnat enorm. În plus, începusem să iau lecții cu unii dintre cei mai mari dirijori, Maazel, Solti, Haitink, Boulez, Previn, Muti, Mehta sau Seiji Ozawa. Mă simt privilegiat că am avut ocazia să învăț și să studiez într-un mediu atât de prestigios și de unic.

Când ai descoperit că vrei să devii dirijor?

Cred că a fost mai degrabă o forță interioară și mai puțin o alegere conștientă, cel puțin la început. Părinții mei spun că începusem să iau un băț și să dirijez, cocoțat pe un scaun, la vârsta de trei ani. Nu-mi amintesc exact o astfel de scenă, dar îmi amintesc că încă de la o vârstă destul de fragedă mă gândeam atunci când ascultam concerte și operă, că mi-aș dori ca, într-o zi, să fiu „omul din mijloc”.

Citește și: Născut într-o familie cu zece frați, Cristian Măcelaru a ajuns dintr-o întâmplare peste ocean, a devenit respectat în toată lumea și a câștigat Premiul Grammy: cine este românul numit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței

Și cum a reacționat familia ta atunci când ai făcut acest pas important în carieră?

Mama m-a încurajat întotdeauna, țin minte că îmi cumpăra partituri atunci când eram mic ca să pot să citesc muzica în timpul concertelor. Tatăl meu, pe de altă parte, mi-a spus că, înainte de a începe o carieră de dirijor, trebuie să învăț un instrument la nivel profesional. A fost un fel de echilibru perfect, de la început, între o viziune pragmatică, profesională și una pasionată, idealistă.

„Istanbulul combină peste 2000 de ani de istorie, este vibrant și plin de viață de parcă ar vrea să se reinventeze în fiecare zi” 

Ai spus în mai multe interviuri că ești fericit pentru că trăiești și lucrezi ca muzician în Istanbul. Când și cum a început relația ta cu Turcia?

A început în 2008 atunci când Borusan Istanbul Philharmonic își căuta un nou director muzical și am fost invitat să o dirijez. Din primul moment, chimia dintre muzicieni și mine s-a simțit foarte specială și am fost foarte fericit când m-au ales ca noul lor dirijor principal și director artistic.

Nu am trăit niciodată în Istanbul, dar m-am bucurat mereu de timpul pe care îl petrecusem acolo. Acesta este motivul pentru care susțin, de asemenea, inițiativa Muzică pentru Pace (Baris Icin Muzik), un proiect conex al El Sistema, unde mișcarea „Muzică pentru schimbare socială” se află în centrul educației muzicale.

Spuneai că nu locuiești în Istanbul? Dar de ce iubești atât de mult acest oraș?

Nu am trăit niciodată în Istanbul, dar este cu siguranță unul dintre orașele mele preferate. Motivul este destul de simplu: combină peste 2000 de ani de istorie, este vibrant și plin de viață de parcă ar vrea să se reinventeze în fiecare zi. Această combinație este unică. Acest sentiment tânăr, vibrant, aproape sălbatic, în combinație cu cultura și istoria antică… este absolut incredibil.

Ce înseamnă pentru tine să lucrezi cu Orchestra Filarmonică Borusan din Istanbul?

La început, când dirijorul și orchestra se întâlnesc și decid să înceapă o relație pe termen lung este cea mai frumoasă relație de dragoste. Indiferent de ceea ce faci, totul se simte incitant, inspirat, iar adrenalina te face să continui orice ar fi, dorind mai mult, trăind împreună un vis. După primele 2-3 stagiuni această stare de euforie se încheie și vine timpul analizei și al reflecției. Este momentul să vezi cum a fost relația, ce a fost atins și care ar putea fi obiectivele viitoare.

Cu Orchestra Filarmonică Borusan din Istanbul am decis să ne continuăm relația de dragoste și am muncit și mai mult pentru a atinge obiectivele. Și așa am devenit una dintre cele mai apreciate orchestre tinere din lume.

Pentru mine, ca dirijor, să lucrez cu o astfel de orchestră și să devin recunoscut internațional în doar câțiva ani, este cu adevărat un vis care se împlinește. Însă, doar noi știm cât de multă muncă se află în spatele unei astfel de realizări. Este ca și cum ai prelua un club regional de fotbal și îl vei conduce în Liga Campionilor în 5-6 ani. Este o poveste de succes minunată, atât la nivel profesional, cât și personal. Și sunt foarte recunoscător că mi s-a oferit această oportunitate în viața mea.

Citește și: Cine este Gabriel Bebeșelea, dirijorul care l-a făcut pe Gheorghe Hagi să uite de înfrângerea pe care o suferise echipa lui cu o zi înainte

Cum gestionezi presiunea reprezentării Turciei pe scena muzicală internațională?

Exact ca și în fotbal, că tot făceam această comparație mai devreme, nu există nicio diferență între națiuni în Liga Campionilor – contează doar calitatea. În primul rând, trebuie să îți analizezi orchestra foarte bine pentru a-i cunoaște exact punctele forte și cele slabe. Apoi, împreună cu muzicienii, crești pas cu pas.

Calitatea sunetului, calitatea interpretării ansamblului, calitatea stilului și cultura interpretării. Trebuie să fim capabili să ne conectăm cu publicul, să-i facem să se simtă entuziasmați de performanțele noastre.

Doar atunci când reușești să creezi un limbaj muzical comun cu muzicienii și să transformi acest lucru într-o interpretare unică „live” pe scenă, dirijorul și orchestra învață să aibă încredere în relația lor. Când ai ajuns în acel punct, nu mai contează cât de multă presiune este asupra ta sau a orchestrei pentru că lucrați în echipă – la fel ca în fotbal. Nu există „eu” într-o orchestră – doar „noi”.

Sascha Goetzel: „Nu a existat un singur geniu care a avut succes rămânând în zona de confort, a reușit doar părăsind-o” 

Care este secretul din spatele succesului tău ca dirijor?

Mă simt foarte onorat că spui acest lucru, dar poate secretul nu este deloc atât de spectaculos – este doar angajamentul personal de a servi muzica în cel mai bun mod posibil. Noi, artiștii, oferim un serviciu comunităților noastre cu talentele care ni s-au oferit. Ne dăruim.

Și totuși trebuie să existe câteva motive care te-au adus aici…

Onestitate, adevăr și curajul de a depăși granițele, de a încălca regulile. Nu a existat un singur geniu – Bach, Mozart, Beethoven, Brahms și așa mai departe – care a avut succes rămânând în zona de confort. A reușit doar părăsind-o.

Ce fel de muzică asculți?

Orice muzică care mă inspiră sau mă relaxează, de la clasic la rock, pop, jazz sau electronic.

Te-am întrebat despre muzica pe care o asculți pentru că știu că ai făcut parte dintr-o formație care cânta piese ale unor trupe precum Queen și Sting. Cum a fost această „aventură rock” pentru tine?

A fost un moment uimitor! Putem învăța atât de multe de la acele formații și piesele lor. Ei au învățat să construiască un angajament cu publicul lor. Iar noi, artiștii muzicii clasice, trebuie să reînvățăm acest lucru.

Compozitori precum Mozart, Beethoven, Verdi sau Puccini au creat o valoare emoțională pentru ascultători. Oamenii doreau să se întoarcă la concerte pentru că era important din punct de vedere emoțional pentru ei.

Astăzi, muzica pop, rock sau jazz își implică cu siguranță publicul în același mod, în timp ce clasicul are un fel de ștampilă de „elită”. Dar de fapt nu suntem. Vrem să facem muzică pentru toată lumea.

Ce știi despre România și despre București?

Am iubit întotdeauna România și oamenii ei. Când studiam la New York, aveam mulți prieteni români și unele dintre primele mele angajamente ca tânăr dirijor au fost în București la Festivalul George Enescu. Îmi plac vinul roșu, ciorba de burtă, micii și papanașii – poveștile și locurile misterioase, viața de noapte din București și arhitectura clădirilor. Și, în plus, sunt gelos pe români pentru că pot învăța atât de ușor toate limbile latine.

Și, în sfârșit, ce mesaj ai pentru publicul din România?

Ajutați-ne să facem muzica clasică interesantă! Spuneți-ne ce vă lipsește, spuneți-ne ce vă place, nu fiți timizi să vă exprimați sentimentele și să ne împărtășiți gândurile. Vrem să vă simțiți parte din lumea noastră, parte a comunității noastre care împarte magia muzicii cu bucurie, pasiune și fericire.