Satul groazei: povestea locului unde sute de bărbați au fost uciși de soții. De ce au fost denumite „Femeile‑înger”

Cum și de ce a avut loc povestea de la Nagyrév, unde sute de bărbați au fost uciși de soții? În nord‑estul Ungariei, la marginea satului Nagy‑rév – azi Nagyrév – a avut loc, în primii ani ai secolului XX, o poveste tulburătoare. De ce s-a întâmplat acest lucru? Cruzimea domestică. Războiul. Contextul social în care bărbatul era stăpân absolut, iar femeile nu aveau niciun drept sau vreun cuvânt de spus.

Atunci s-a întâmplat un episod tragic cunoscut sub numele de „Femeile‑înger ale Nagyrévului”. Sute de bărbați au fost otrăviți de soții.

Povestea locului unde sute de bărbați au fost uciși de soții

Satul Nagyrév, un loc modest dedicat agriculturii, a fost profund afectat de Primul Război Mondial: bărbați plecați în tranșee, traumă, dependență de alcool și violență domestică. Acasă rămâneau doar femei, copii și bătrâni, iar viața devenea tot mai greu de suportat. În acel haos social, supărarea și disperarea au căpătat forme letale.

În pivnițele și bucătăriile satului, femeile se plângeau între ele, găseau înțelegere și uitau de presiunea biologică și socială. După cum îți imaginezi, conversațiile pline de neputință au evoluat rapid: de la vorbe la un plan sistematic de eliberare prin otrăvire.

Metoda: arsenicul extras din lipiciul de pe hârtia pentru muște, ușor adăugat în ceai, supă, brandy. În scurt timp, otrava devenea banală, o soluție acceptată între femeile care, altfel, nu ar fi putut să scape de relații abuzive .

„Femeile‑înger”: 26 de femei şi 2 bărbați implicați

Organizația criminală era condusă de Zsuzsanna Fazekas, cunoscută ca „Auntie Suzy”, o moașă cu reputație în sat și cunoștințe medico‑chimice. Ea pregătea substanța otrăvitoare, îl furniza femeilor, chiar dându‑le instrucțiuni despre doză și modul de administrare.

În total, între 1911 și 1929, 26 de femei și doi bărbați au recunoscut implicarea în otrăvirea a cel puțin 45–50 de victime, deși numărul real ar putea ajunge la aproximativ 300.

Povestea locului unde sute de bărbați au fost uciși de soții: Violențele domestice și războiul

Bărbații reveniți din război erau adesea traumatizați, alcoolici și extrem de violenți – uneori chiar cu gloanțe sub centură și chef de răzbunare. Femeile erau nevoite să le suporte agresiunea și să le țină copiii în același timp. Nu existau servicii sociale, profesionale sau o cale legală de divorț – otrava a apărut ca o soluție suportabilă, spuneau ele .

Crimele nu au fost descoperite până în 1929 din mai multe motive:

1. Izolarea față de autoritățile medicale și de stat – satul era izolat, dar cu rol de găzduire pentru prizonieri, deci supus reglementărilor minime .
2. Moașa și complicele aveau cunoștințe chimice și plasau analiza toxică sub aparat medical local.
3. Soții erau raportați morți din cauze naturale – doctorii erau puțini, iar procurorii nu prea interveneau în gospodării.

Investigarea și primele procese

În 1929, anonime trimise presei locale au făcut autoritățile să deschidă un proces masiv: zeci de cadavre au fost exhumate, analizate toxicologic, iar 28 de persoane au fost acuzate – 26 femei și doi bărbați .

Evenimentele au captat atenția internațională – presa a vorbit despre satul devenit „mortișor de bărbați”. În urma procedurilor, trei femei au fost executate, altele au primit condamnări pe viață .

Profilul „îngerelor”: cine erau adevărații vinovați

Femeile implicate nu erau criminale prin instinct, ci victime transformate. De facto:

• Proveneau din gospodării sărace, controlate de bărbați abuzivi și alcoolici;
• Au fost manipulate de Fazekas – ea a preluat ștafeta otrăvitoarelor, oferindu‑le control și libertate prin moartea abuzatorilor .

Printre nume se numără Rozalia Takacs, Julianna Lipka și Krisztina Csordas. Această rețea opera în sat și în localitățile vecine, extinzând „tolerața” pentru o soluție criminală.

Povestea locului unde sute de bărbați au fost uciși de soții: Arestări, sinucideri și condamnări

La 29 iunie 1929, Fazekas și-a administrat arsenic și a murit înainte de a fi judecată. În luna august, 43 de urmărite au fost reținute, iar ulterior audierile au dus la 12 procese între 1929–1931.

Pe lângă cele 3 execuții, alte 5 femei au fost condamnate la moarte, dar primele osândite la închisoare pe viață. Celelalte au primit pedepse între 1 an și detenție pe viață.

View this post on Instagram

A post shared by The Times and The Sunday Times (@thetimes)

Moștenirea morții: frica, tăcerea și tabuul

Pentru următoarele decenii, cazul a fost subiect tabu în Ungaria. Familia victimelor n-a putut cere despăgubiri, iar comunitatea locală – traumatizată – a evitat să-l menționeze.

Societatea a preferat să uite – recunoscând enorma durere cauzată de femei care acum se prezentau ca protagoniste ale unei revolte domestice violente.

Lecții dureroase: violență domestică și lipsa drepturilor:

• Lege și divorț: căsătoriile erau obligatorii și indestructibile. Nu exista divorț, iar violența era tolerată.
• Controlul femeii în familie: bărbații dețineau resurse și libertate, în timp ce femeile erau dezvoltate și marginalizate.
• Lipsa statului-protecție – fără suport juridic, medical, social – victima rămânea captivă.

Aceste crime arată cum lipsa alternativelor îndreaptă și cele mai vulnerabile spre crime violente – ca ultimă soluție.

Citește și: Legenda orfelinatului din Centrul Vechi: Povestea sumbră a copiilor fără hrană și apă din București

Povestea Femeilor-Înger de la Nagyrév nu este despre criminali, ci despre victime care au reacționat la teroare domestică. Într-o epocă de război, neputință și abuz, otrava a devenit speranță pentru o viață diferită.

Înțelegerea acestui episod întunecat ne forțează să reflectăm la drepturile femeii, la violența domestică și la cât de periculoasă este tăcerea societății. Poveștile de genul acesta arată cât de fragil este echilibrul dintre apărare și agresiune – mai ales atunci când nu există nicio altă cale.

Foto: Foto: Béla Bodó, Tiszazug. East European Monographs, 2002